Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Rezilierea unilaterală a contractului. Falimentul subcontractantului, caz fortuit, risc contractual
01.03.2017 | Marius-Cristian ISPAS


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Marius-Cristian Ispas

Marius-Cristian Ispas

Reclamanta X SRL a încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu în data de 15.12.2008 Contractul de Finanţare Nerambursabilă nr. 314/N având drept obiect susţinerea proiectului intitulat Construire linie automată de peletizare a rumeguşului verde, conform Hotărârii nr. 3 din 16 mai 2008 a Comitetului de Avizare AFM. În vederea executării Contractului de Finanţare, X SRL a încheiat contractul nr. 100006/24.08.2009 cu Y Industrial SRL pentru livrarea componentelor de peletizare, absolut necesare funcţionării proiectului ce a stat la baza Contractului de Finanţare. Drept urmare, pârâta a solicitat prin cererea de tragere nr. 2/16.09.2009 rambursarea sumei achitate anterior către Y Industrial SRL, respectiv 3.418.236,36 lei. Y Industrial SRL a încasat prețul, nu a mai livrat componentele de peletizare și a intrat in faliment. Reclamanta a invocat lipsa propriei culpe, buna-credință și cazul fortuit reprezentat de falimentul subcontractantului.

Actele administrative individuale atacate sunt Deciziile Administrației Fondului de Mediu din 12 mai și 12 august 2015 de sistare temporară a utilizării finanțării din cadrul contractului pentru finanțare nerambursabilă, respectiv de reziliere unilaterală a contractului de finanțare (file 52, 57), pentru că societatea reclamantă nu a obținut utilajele pentru care fusese alocată suma nerambursabilă și nu a recuperat sumele decontate aferente utilajelor solicitate, respectiv nu a prezentat un nou bilet la ordin în conformitate cu prevederile art. 5 din contract. Actele emise de pârâtă sunt legale și temeinice.

Cu privire la cererea de suspendare a executării, suspendarea executării actului administrativ este o operaţiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părţii interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească. Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Acestor două condiţii li se adaugă o a treia, de ordin procedural, dedusă din interpretarea logică a prevederii analizate, şi anume condiţia ca reclamantul să facă dovada declanşării procedurii prealabile administrative. Jurisprudenţa a cristalizat conţinutul condiţiei „cazului bine justificat” anterior modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007, care a introdus, în premieră, definiţia legală a noţiunii, în art. 2 alin. (1) lit. t). Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Alte criterii ce pot fi avute în vedere în identificarea cazului bine justificat sunt: natura propriu-zisă a măsurii dispuse de autoritatea publică, conduita ulterioară a destinatarului actului, posibilele efecte asupra unor raporturi juridice conexe. Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Analiza îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupune numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevazute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului. În considerentele deciziei nr. 257 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 366 din 26 aprilie 2006, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că suspendarea actelor administrative poate fi dispusă numai în condiţiile expres prevăzute de lege şi reprezintă o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate. De asemenea, a reţinut că „părţile beneficiază de toate garanţiile unui proces echitabil, inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a actelor administrative şi a recursului împotriva soluţiei de suspendare a acestor acte”, în sensul art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală. Prin hotărârea din 19 iunie 1990, pronunţată în cauza The Queen contra Secretary of State for Transport, ex parte: Factortame LTD ş.a., soluţionând cererea formulată în temeiul art. 177 din Tratatul CEE de către Camera Lorzilor, pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea dreptului comunitar, referitoare la competenţa instanţelor naţionale de a ordona măsuri provizorii atunci când sunt în cauză drepturi recunoscute de normele comunitare, Curtea a decis că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că instanţa naţională care, sesizată cu un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol ce o impiedică să dispună măsuri provizorii este o normă a dreptului naţional, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme. În acest sens, Curtea a reţinut că instanţelor naţionale le revine obligaţia de a asigura protecţia juridică ce decurge pentru justiţiabili din efectul direct al dispoziţiilor dreptului comunitar, fiind incompatibilă cu cerinţele inerente înseşi naturii dreptului comunitar, orice practică legislativă, administrativă sau judiciară care ar avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispoziţiile legislative naţionale ce ar putea împiedica, chiar şi numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.

În ceea ce privește cazul justificat, motivul lipsei unei culpe din partea reclamantei nu reprezintă un motiv de suspendare a executării deciziilor atacate, cu atât mai mult cu cât după solicitarea pârâtei de a prezenta un bilet la ordin în alb, fără protest, în condițiile art. 5 din contractul de finanțare, reclamanta a răspuns nefavorabil în mod nejustificat. Art. 5 din contract permitea pârâtei să se asigure de respectarea obligațiilor contractuale prin solicitarea unui bilet la ordin, cu atât mai mult cu cât reclamanta obținuse sume decontate din fonduri nerambursabile și le plătise către un furnizor care nu a mai livrat echipamentele.

Referitor la paguba iminentă, este evident că o recuperare a sumelor acordate ar putea crea un dezechilibru economic pentru reclamantă. Practica secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ face referire la cazul justificat în sensul „existenţei unui argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea actului” (Decizia nr. 1380/2008), „împrejurarea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” (Decizia nr. 1837/2008). În plus, „condiţiile cazului bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ; aceste condiţii se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii unei pagube şi invers, despre iminenţa pagubei, în absenţa caracterului bine justificat al cazului” (Decizia nr. 2954/2006). Nefiind îndeplinite în mod cumulat aceste condiții, capătul de cerere de suspendare a executării va fi respins.

Cu privire la acțiunea în anulare a deciziilor, argumentele reclamantei privind lipsa culpei proprii, în condițiile bunei sale credințe, precum și apariția cazului fortuit nu sunt întemeiate. Raporturile juridice dintre părți sunt reglementate de contractul de finanțare nerambursabilă din 15.12.2008 (fila 13). În speță, pe baza unor sume nerambursabile decontate de către pârâtă, reclamanta a comandat livrarea unor echipamente de peletizare a rumeguşului verde de la o societate terță și a efectuat plăți, dar societatea terță nu a mai livrat, iar reclamanta a invocat starea de faliment a terțului contractant. Chiar dacă s-ar dovedi afirmațiile privind falimentul, această stare economică a terțului nu este o justificare pentru reclamantă să rețină nejustificat sumele decontate. Potrivit art. 5-6 din contract, reclamanta are obligația garantării finanțării, inclusiv privind garantarea cheltuielilor legate de recuperarea finanțării în cazul nerespectării clauzelor, acestea trebuiau garantate de un bilet la ordin în alb, iar art. 6 pct. 3 o obliga la reînnoirea biletului la ordin, la cererea AFM. De asemenea art. 6 pct. 11 obliga reclamanta să „introducă în gestiunea proprie bunurile de natura activelor imobilizate corporale achiziționate în baza acestui contract”, iar aceasta nu a dovedit introducerea în gestiune a echipamentelor achiziționate cu sumele decontate.

Reclamanta este în culpă contractuală, conform art. 8 din contract, iar pârâta a aplicat în mod legal disp. art. 8 pct. 3 ce permiteau sistarea temporară a utilizării finanțării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare și sistarea definitivă cu rezilierea unilaterală, fără nicio altă formalitate prealabilă, a contractului cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, conform Codului de procedură fiscală. Nu sunt îndeplinite condițiile art. 10 pct. 4 din contract referitoare la suspendarea îndeplinirii contractului în perioada de acțiune a forței majore. Forța majoră este definită prin art. 10 pct. 1 din acest contract administrativ: „prin forță majoră și/sau caz fortuit se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, intervenit după încheierea contractului și care împiedică părțile să-și execute total sau parțial, obligațiile contractuale”. În primul rând, contractul, fiind încheiat în 15.12.2008, este sub regimul vechiului Cod civil care nu oferea o definiție legală forței majore și cazului fortuit. În al doilea rând, acest contract administrativ impune o definiție comună „forței majore și /sau cazului fortuit”, raportându-se la evenimentul independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, intervenit după încheierea contractului și care împiedică părțile să-și execute total sau parțial, obligațiile contractuale, omițând parțial expresiile „caracter excepțional” sau „absolut insurmontabil” din definițiile doctrinare. Această omisiune nu atenuează clauza de definire a forței majore și a cazului fortuit, ci o agravează, întrucât ambele noțiuni au acum aceeași definiție, agravând astfel situația părții aflate într-o situație de neexecutare. Sub al treilea aspect, efectele juridice ale clauzei se produc în anul 2015 concomitent cu emiterea deciziilor de sistare și reziliere unilaterală a contractului, deci sub regimul noului Cod civil. Aparent, problema aplicării art. 1351 din noul Cod civil poate deveni incidentă prin existența art. 6 alin. (5) din noul Cod civil: Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. Însă pentru actul juridic legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate şi, pe cale de consecință, a nulității, ci şi pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic. Nulitatea sau altă cauză de ineficacitate a actului juridic (de exemplu: inopozabilitatea, caducitatea, revocarea, rezoluțiunea etc.) este supusă legii în vigoare în momentul încheierii actului. Pe temeiul art. 6 alin. (2) C. civ. şi al art. 3 din Legea nr. 71/2011, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele trecute, adică efectele care s-au produs sub imperiul ei (principiul neretroactivității), cât şi efectele viitoare, adică efectele care se vor produce după intrarea în vigoare a legii noi (ultraactivitatea legii vechi). Conform art. 13 alin. (8) din OUG nr. 196/2005 privind fondul de mediu, contractele de finanţare, împreună cu actele prin care se constituie garanţii ale rambursării finanţării, constituie titluri executorii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie. În cauză, falimentul subcontractantului și înscrierea reclamantei la masa credală nu reprezintă motive suficiente pentru a constata incidența art. 8 din contract privind culpa și lipsa de aplicabilitate a art. 10 cu privire la forța majoră/cazul fortuit, atât timp cât falimentul sau imposibilitatea de livrare sunt circumstanțe previzibile în activitatea comercială, iar reclamanta ar fi trebuit să depună o diligență de verificare și alegere a unui furnizor solvabil, apt de a livra echipamentele pentru care s-a plătit un avans de 100.000 euro din fonduri nerambursabile. Riscul falimentului subcontractantului este asumat de reclamantă, iar contractul dintre părți nu cuprinde clauze care să reglementeze acest risc. Este, așadar, imposibil din punct de vedere legal și contractual ca reclamanta să beneficieze și să plătească unui terț sume din fonduri nerambursabile și să nu obțină echipamentele plătite, fără nicio consecință din punct de vedere al contractului. Prin reducere la absurd, dacă s-ar accepta teza cazului fortuit prin falimentul terțului, s-ar putea abuza de decontările din fonduri nerambursabile, prin decontarea unor sume care se virează în beneficiul unui terț care ulterior intră în procedura insolvenței sau a falimentului, conform Legii nr. 85/2014. Rezultă astfel culpa reclamantei și corecta aplicare de pârâtă a disp. art. 8 pct. 3 din contractul de finanțare nerambursabilă, prin emiterea deciziilor de sistare a finanțării și reziliere unilaterală a contractului.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge cererea ca nefondată.

Dosar nr. 2449/2/2016, sentința nr. 3286/28.10.2016, în recursul declarat de X SRL la ICCJ

Judecător Marius-Cristian Ispas
Curtea de Apel Bucureşti

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate