ÎCCJ. Sancționare pentru neprezentarea la Biroul de Accidente Ușoare
21 martie 2023 | Alina MATEI
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în cazul acțiunii având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenţie pentru neprezentarea petentului la Biroul Accidente Ușoare pentru a da relaţii cu privire la un accident uşor soldat cu pagube materiale este incidentă OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, act normativ special ce derogă de la norma generală, OG nr. 2/2001. Competența se va stabili conform art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 (Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.), iar locul săvârșirii faptei este sediul unde s-a constatat săvârşirea faptei, locul unde petentul trebuia să se prezinte şi nu s-a prezentat. (Decizia nr. 5025 din 28 octombrie 2022, pronunțată de Secția de Contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Av. Alina Matei, SĂVESCU & ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro