MJ sprijină CPI în ancheta asupra crimelor de război din Ucraina
21 martie 2023 | JURIDICE.ro
Luni, 20 martie 2023, George-Cătălin Șerban, secretar de stat al Ministerului Justiției, a participat la Conferința desfășurată la Londra, organizată pentru a sprijini Curtea Penală Internațională (CPI) și ancheta asupra crimelor de război din Ucraina, potrivit unui comunicat.
În intervenția din cadrul sesiunii de dezbateri în materia obținerii probelor și coordonării, George-Cătălin Șerban a subliniat importanța desfășurării unei anchete eficiente, context în care au fost accentuate eforturile statelor implicate în echipa comună de anchetă constituită cu sprijinul Eurojust, la care participă și Biroul Procurorului Curții Penale Internaționale. Schimbul de probe și informații în cadrul echipei comune de anchetă este facilitat și prin crearea bazei de date a Eurojust (Core International Crimes Evidence Database-CICED), pentru stocarea și analizarea probelor în scopul anchetării crimelor internaționale.
România dispune de legislație națională care permite o cooperare largă cu CPI, inclusiv în ceea ce privește martorii amenințați și victimele vulnerabile.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro