

Luni, 10 aprilie 2017, Institutul Național al Magistraturii a dat publicității rezultatele procedurii de selecție.
Astfel, pentru participarea la seminar au fost selectate următoarele persoane:
– Tamara Manea, inspector judiciar;
– Elena-Ramona Richiţenu-Năstase, formator.
***
Miercuri, 15 martie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității o erată privind invitația de participare și caietul de sarcini.
Totodată, a fost prelungit termenul pentru depunerea candidaturilor până la data de 3 aprilie 2017.
:: Erată
***
Joi, 2 martie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii au anunțat lansarea procedurii pentru selecția a 5 experți în vederea participării acestora la seminariile organizate în cadrul proiectului „Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor legi”, co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
La procedura de selecție pot participa: judecători, procurori, cadre didactice universitare și alți profesioniști specializați în domeniul comunicării.
Cele 5 sesiuni sunt programate să se desfășoare astfel:
I. 3 sunt dedicate comunicării publice și relației cu mass-media, urmărind formarea purtătorilor de cuvânt de la nivelul instanțelor și parchetelor de la toate gradele de jurisdicție (20 de participanți per seminar)
– 29-30 iunie 2017, București
– 28-29 septembrie 2017, București
– 19-20 octombrie 2017, București
II. 2 sunt dedicate comunicării publice cu justițiabilii și ceilalți participanți la înfăptuirea actului de justiție, urmărind formarea judecătorilor și procurorilor de la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea (20 de participanți per seminar)
– 6-7 noiembrie 2017, București
– 7-8 decembrie 2017, București
Cei interesați pot transmite dosarul de înscriere, cuprinzând documentele prevăzute în caietul de sarcini, până cel târziu la data de 20 martie 2017.
Aflaţi mai mult despre cadre didactice universitare, comunicare publică, CSM, fomatori, INM, judecatori, noile coduri, selectie experti, seminariiJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
Greu.