Radu Rizoiu: Presupunând că se ajunge la masa critică făcută din hotărâri judecătorești…
03.03.2017 | Alexandru ROTARIU

Av. conf. univ. dr. Radu Rizoiu, Partner RIZOIU & POENARU, s-a referit, în cadrul dezbaterii Incertitudinile şi pericolele undelor electromagnetice, organizată de Societatea de Științe Juridice, la necesitatea protejării sănătății populației în contextul modificării legislației privind montarea antenelor.
Radu Rizoiu: ”Presupunând că se ajunge la masa critică făcută din hotărâri judecătorești, făcută din presiunea cetățenilor, nu știu, din dorința operatorilor de telefonie mobilă de a-și înnoi serviciile și rețelele și a putea mări tarifele, de exemplu, o să mai fie o problemă în final. Să presupunem că se adoptă o nouă reglementare. Va putea acea nouă reglementare să fie impusă imediat operatorilor, având în vedere, cum spunea domnul profesor Duțu, la început, că ei au prin licență o obligație de a acoperi teritoriul, în anumite condiții, și ei pot spune: eu mi-am asumat acea obligație în condițiile legislative de la momentul acordării licenței. Dacă tu acum, indirect, vii și îmi spui că așa cum l-am acoperit eu nu este bine, și că trebuie să rad jumătate dintre antene și să construiesc altele noi, în niște condiții care o să fie mult mai oneroase pentru mine, s-ar putea să am o problemă să nu mai pot îndeplini într-un termen T, acea obligație de acoperire a teritoriului. Eu nu spun, dar mi se pare o chestiune – apropo, că acum se tot discută despre aplicarea legii în timp – mi se pare o chestiune care poate apărea. Adică, astfel de măsuri drastice, probabil impuse de cerința apărării sănătății populației, trebuie să fie gândite și din perspectivă practică sau pragmatică – iarăși, trag spuza pe a avea, îmi pare rău, domnule profesor!”