BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

Consiliul de familie, o instituție obligatorie?

06.03.2017 | Alexandra LUCHIN
Abonare newsletter
Alexandra Luchin

Alexandra Luchin

1. Introducere

Printre principiile primordiale ce stau la baza protecţiei şi promovării drepturilor copilului ne vom întâlni şi cu principiul interesului superior al copilului, dorindu-se o respectare şi promovare cu prioritate a acestui principiu, egalitatea şanselor şi nediscriminarea, asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil, celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil, dar şi asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului. [1]

În cadrul noului nostru Cod civil se regăsesc multe noţiuni şi chiar instituţii din actualul Cod civil al provinciei Quebec. Cu titlu de exemplu enumerăm: ”principiul interesului superior al copilului” şi noţiunea de ”autoritate părintească”, reglementări privind noţiunea de ”locuinţa familiei”, cea privind ”dreptul la compensaţie” în timpul căsătoriei, reglementări în materia succesiunii, contractul de adeziune, contractul-cadru, instituţia ”administrarea bunurilor altuia”. ”Interesul superior al copilului” este un principiu deosebit de important ce a primit de-a lungul timpului interpretări extrem de complexe în jurisprudenţa şi doctrina din provincia Quebec. Ne aflăm în prezenţa unei noţiuni foarte vaste pe care legiuitorul român, considerăm noi, nu a definit-o, tocmai pentru a nu o limita la un cadru legal astfel creat. Apreciem ca fiind deosebit de important aportul ce a fost adus de către jurişti la explorarea acestui nou principiu, cu atât mai mult cu cât în dreptul nostru intern găsim deja bazele sale.[2]

Coroborând cele analizate mai sus cu următoarea instituție, tutela este văzută ca un mijloc de ocrotire a minorului lipsit de ocrotire părintească. Poate fi considerată, de asemenea, şi o sarcină asumată de o persoană capabilă, în fapt, dar şi în drept, şi al cărei obiect este de a asigură protecţia personală a unui minor.

Principiile ce guvernează instituţia tutelei sunt următoarele, fiind necesar să fie evidenţiate:
– Principiul exercitării tutelei în interesul exclusiv al copilului minor;
– Principiul independenţei patrimoniale dintre copilul minor şi tutore;
– Principiul controlului permanent exercitat de către stat asupra tutelei;
– Principiul generalităţii tutelei[3]

Motivul pentru care am enumerat cele 4 principii de mai sus este tocmai pentru a arata necesitatea constituirii unui consiliu de familie, acesta fiind unul imperios necesar atunci când aceste principii nu sunt respectate, oricât de puţin, sau atunci când este nevoie de supravegherea tutorelui.

Un element de noutate adus de noul Cod civil, instituţie ce se regăsea oarecum în codul anterior sub numele de „consiliu judiciar”, îl constituie reglementarea consiliului de familie. Aceasta instituţie este un organ facultativ cu rol consultativ, instituit pentru supravegherea modului în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile minorului. Acest rol consultativ presupune prezenţa unui vot care contează numai ca o exprimare a părerii în cadrul discuțiilor, dar nu se ia în considerare la luarea hotărârii finale. Este însă lesne de observat că această instituţie nu funcţionează de sine stătător, fără a fi supusă unui control. La fel ca şi tutorele, consiliul de familie este supus controlului judecătoresc, exercitat de către instanţa de tutelă.

Reiterând ideea cu privire la noţinea de „consiliu judiciar” despre care am discutat mai sus, aceasta a existat în Codul civil anterior, iar dintre sistemele de drept folosite ca model pentru noul Cod civil, instituţia consiliului de familie este reglementată în sistemul Codului civil Québec (a se vedea art. 223 din Codul civil Québec, cât şi al Codului civil francez (a se vedea art. 398 din Codul civil francez, potrivit căruia consiliul de familie se constituie în toate cazurile, chiar şi în cazul tutelei instituite prin testament). Spre deosebire de sistemul Codului civil Québec şi de cel francez, noul Cod civil prevede posibilitatea instituirii consiliului de familie, la cererea persoanelor interesate, şi nu ca o măsură obligatorie, adoptată cu ocazia instituirii tutelei (a se vedea comentariile de la art. 124132 NCC). Alineatul (3) al art. 108 NCC tinde spre ideea instituirii consiliului de familie ca regulă, chiar dacă art. 124 NCC şi următoarele reglementează o instituţie cu caracter facultativ.

Ajungând la concluzia conform căreia instanţa de tutela intervine pentru a îndeplini atribuţiile consiliului de familie, atunci când acesta lipseşte, ne duce cu gândul la faptul că, deşi aceasta instituţie are un caracter facultativ, ar trebui treptat să devină una cu un caracter obligatoriu, dat fiind că reprezintă un element important în ceea ce priveşte ocrotirea persoanei fizice.

Amintind doar în treacăt, cunoaştem deja că Noul Cod Civil a revoluţionat tot ce ştiam despre sistemul legislativ, adăugând 1200 de articole la cele deja existente, printre acestea numărându-se şi cele ce reglementează instituţia Consiliului de familie. Aceasta instituţie implică mai multe misiuni, însă considerăm că atribuţia principală este cea de supraveghere a modului în care tutorele îşi îndeplineşte îndatoririle. Astfel, sunt născute o serie de obligaţii în sarcina consiliului de familie, printre care se numără şi următoarele: să se asigure că inventarul bunurilor minorului este bine întocmit, să se asigure că tutorele îşi îndeplineşte atribuţiile, să se conserve arhivele tutelei.

Putem asemăna această instituţie cu rolul unui „câine de pază” al tutelei, acest animal protector existând atât timp cât există şi tutela. Dat fiind că tutela are nevoie de o protecţie permanentă, insistăm din nou pe ideea conform căreia instituţia consiliului de familie trebuie să fie una cu un caracter obligatoriu, nicidecum cu un caracter facultativ.

Dacă noi îl privim pe tutorele ca fiind personajul central al tutelei, pentru a controla şi supraveghea funcţionarea tutelei intervine un alt mecanism: consiliul de familie. Astfel, pentru o gestionare cât mai eficientă a activităţii desfăşurate de tutore şi pentru a avea un control asupra îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor cu privire la persoana şi bunurile minorului, noul Cod Civil introduce o noţiune preluată din dreptul anglo-saxon.

Consiliul de familie va fi numit tot de către instanţa de tutelă şi va fi compus din „3 rude sau afini, ținând seama de gradul de rudenie și de relațiile personale cu familia minorului” sau în lipsa acestora, chiar din „alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinții minorului sau care manifestă interes pentru situația acestuia” (art. 125 alin. (1) din Legea nr. 287/2009). Constituirea, funcţionarea, atribuţiile şi înlocuirea Consiliului de familie se desfăşoară sub atenta supraveghere a instanţei de tutelă.

Consiliul de familie este abilitat cu mai multe misiuni, dintre care principală este supravegherea modului în care tutorele îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi la bunurile minorului. Astfel, dacă e să analizăm rolul acestei instituţii, observăm că aceasta îşi va face apariţia ori de câte ori instanţa de tutelă consideră necesară o supraveghere şi un control mai aprofundat cu privire la modul în care tutorele îşi îndeplineşte îndatoririle. Bineînţeles, sunt cazuri în care consiliul de familie nu este necesar. Prin urmare, art. 124 alin (2) NCC reglementează cazurile în care constituirea consiliului nu este necesară, având ca model art. 221 alin (2) din Codul civil Québec, care prevede ca instituirea consiliului de familie nu este necesară atunci când protecţia este exercitată de către conducătorului instituţiei, de persoană desemnată de acesta sau curatorul public. [4]

2. Membrii consiliului de familie

Analizând persoanele ce pot face parte din consiliu de familie, ajungem la următoarea concluzie: instanţa de tutelă este cea care poate constitui un consiliu, compus din 3 rude sau afini, ţinând în permanenţă seama de gradul de rudenie şi de relaţiile personale cu familia minorului. Astfel, un criteriu de desemnare a membrilor acestui consiliu este legătura ce se regăseşte între rude şi persoana ce are nevoie de o protecţie. Considerăm că numărul de persoane ce pot face parte din această instituţie permite, pe de o parte, punerea de acord şi, pe de altă parte, luarea deciziilor conform regulii majorităţii.[5] Fără a fi necesar să insistăm pe aceasta idee, este clar că persoana tutorelui nu poate face parte din consiliul de familie din moment ce rolul acesteia este tocmai acela de a-l supraveghea. Pentru a se asigura o continuitate a consiliului, instanţa de tutelă desemnează, pe lângă cei 3 membri deja aleşi, alţi 2 membri supleanţi.

În vederea constituirii consiliului de familie, persoanele care astfel îndeplinesc condiţiile pentru a face parte din aceasta instituție, sunt convocate la domiciliul minorului de către instanţa de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a tutorelui desemnat sau a oricăror altor persoane care au cunoştinţă despre situaţia minorului.

Trebuie să observăm două aspecte importante, şi anume faptul că această sarcină de membru în consiliul de familie este una personală, gratuită şi facultativă. Este personală, căci în caz de deces, nu trece asupra moştenitorilor. Este gratuită, deoarece instanța nu va autoriza niciodată vreo formă de remuneraţie, şi este facultativă, deoarece numirea membrilor în consiliul de familie se face cu acordul acestora.

3. Cazuri de incompatibilitate

Art. 125 alin. (2) şi alin. (4) prevăd câteva cazuri de incompatibilitate, în sensul în care soţii nu pot fi împreună membri ai aceluiaşi consiliu de familie, iar tutorele, la rândul sau, nu poate face parte din acesta. Raţiunea din spatele acestui articol este aceea de a nu exista o situaţie în care doi soţi, membri ai unui consiliu de familie, să decidă cu privire la aspecte din viaţa minorului, iar această decizie să fie privită cu suspiciune, în condiţiile în care voturile concordante ale celor doi soţi asigură întotdeauna majoritatea în cadrul consiliului de familie sau, dimpotrivă, doi soţi să fie puşi în situaţii dificile atunci când votul lor nu este concordant; tutorele este, în mod evident, într-un conflict de interese în ceea ce priveşte luarea unei decizii cu privire la exercitarea tutelei, dat fiind faptul că tocmai pentru aceasta a şi fost realizat acest consiliu.

Pe lângă condiţiile de numire a membrilor consiliului de familie prevăzute la art. 126 NCC, instanţa de tutelă va verifica şi îndeplinirea altor condiţii, similare celor care trebuie îndeplinite în cazul numirii tutorelui. Prin urmare: nu pot fi membri ai consiliului de familie persoanele care se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 113 NCC și, de asemenea, instanţa poate refuza numirea persoanelor prevăzute la art. 120 alin. (2) lit. d) NCC, celelalte cazuri în care se poate refuza continuarea exercitării sarcinii tutelei nefiind considerate relevante şi pentru îndeplinirea calităţii de membru al consiliului de familie. Intervenirea situaţiei prevăzute la art. 120 alin. (2) lit. d) în cursul îndeplinirii funcţiei de membru al consiliului de familie presupune înlocuirea acestuia de către instanţa de tutelă, potrivit procedurii prevăzute la art. 121 NCC.[6]

4. Modificarea consiliului

În afară de cazul prevăzut la art. 131, alcătuirea consiliului de familie nu se poate modifica în timpul tutelei, numai dacă interesele minorului ar cere o asemenea schimbare sau dacă, prin moartea ori dispariţia unuia dintre membri, ar fi necesară completarea. (art. 131 NCC)

În vederea asigurării continuităţii în activitatea de supraveghere a modului de desfăşurare a tutelei, componenţa consiliului de familie nu se va modifica decât pentru motivele evidente reprezentate de protejarea intereselor minorului (şi care nu ar fi posibilă decât prin schimbarea componenţei consiliului de familie), respectiv în cazul în care unul dintre membri decedează sau este dispărut şi este necesară completarea componenţei consiliului. Desigur, pentru completarea componenţei consiliului de familie în aceste cazuri, pot fi luaţi în considerare şi cei doi supleanţi, numiţi în aceleaşi condiţii ca şi membrii consiliului.

5. Funcționarea consiliului

Convocarea consiliului de familie se face cu cel putin 10 zile înainte de data întrunirii de către tutore, din propria iniţiativă sau la cererea oricăruia dintre membrii acestuia, a minorului ce a împlinit 14 ani sau a instanţei de tutelă. Cu acordul tuturor membrilor, convocarea se poate face mai rapid, iar în toate cazurile, prezenţa personală a tuturor membrilor este obligatorie. În cazul în care aceştia nu se pot prezenta, ei pot fi reprezentaţi de persoane care sunt rude sau afini cu părinţii minorului, dacă aceste persoane nu sunt desemnate sau convocate în nume propriu ca membri ai consiliului de familie. Soţii se pot reprezenta reciproc.

Considerăm că este obligatorie o prezenţă personală a membrilor consiliului, având în vedere faptul că numirea lor a avut la baza considerente ce ţin de relaţiile personale cu minorul ocrotit. Doar într-un mod excepţional, ei pot fi reprezentaţi, însă numai de persoane care, la rândul lor, sunt rude sau afini cu părinţii minorului. Scopul reprezentării de astfel de persoane este prezervarea aceluiaşi interes al protejării interesului minorului de către persoane care sunt la fel de apropiate de acesta. De specificat este faptul că aceste persoane pot reprezenta un membru al consiliului de familie, însă numai dacă nu sunt, la rândul lor, membri ai consiliului. În acest din urmă caz se urmăreşte o evitare a unui conflict de interese în cazul în care un membru îl reprezintă pe celălalt din consiliul de familie.

Având în vedere rolul consiliului de familie, întrunirile acestuia au loc la domiciliul minorului. În cazul în care consiliul de familie este convocat de instanţa de tutelă care va participa la întrunire, aceasta va avea loc la sediul instanţei. Motivul îl reprezintă, desigur, faptul că, fiind vorba de o instanţă judecătorească, îşi desfăşoară activitatea la sediul său.

6. Atribuțiile consiliului de familie

Consiliul de familie îndeplineşte două categorii de atribuţii: emiterea de avize consultative (a se vedea, spre exemplu, comentariile de la art. 136, 144 NCC) şi luarea de decizii motivate, în cazurile prevăzute de lege (a se vedea, spre exemplu, infra comentariul de la art. 148, 149 NCC). Aceste atribuţii se îndeplinesc cu votul majorităţii membrilor consiliului, prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă.

Printre atribuţiile exercitate de către consiliul de familie regăsim şi emiterea de avize facultative, iar în acest sens putem să analizăm în continuare art. 136 NCC. Astfel, conform acestuia, măsurile privind persoana minorului se iau de către tutore, cu avizul consiliului de familie, cu excepţia măsurilor care au caracter curent. Având în vedere rolul consiliului de familie, de supraveghere a modului de exercitare a sarcinilor tutelei, acesta va fi consultat de către tutore cu ocazia luării măsurilor care privesc persoana minorului. Avizul acestuia este consultativ, dar consecinţa nerespectării obligaţiei de solicitare a avizului poate atrage atacarea actelor sau faptelor tutorelui, considerate păgubitoare pentru minor.

De asemenea, lipsa avizului consiliului de familie în cazurile prevăzute de lege atrage anulabilitatea actului astfel încheiat de tutore, precum şi răspunderea exclusivă a tutorelui. Mai mult, cu privire la actele sau faptele tutorelui efectuate în lipsa avizului consiliului de familie se poate formula plângere în faţa instanţei de tutelă, în condiţiile art. 155 NCC.

În vederea luării deciziilor, consiliul de familie este obligat să asculte minorul care a împlinit 10 ani. În fapt, textul reprezintă o aplicaţie a regulii instituite prin art. 264 alin. (1) NCC, potrivit căreia „în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie”. Se consideră astfel că dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. Astfel, cu ajutorul informaţiilor primite din partea minorului, se pot lua deciziile corecte şi în cunoştinţă de cauză. De asemenea, este obligatorie motivarea şi consemnarea deciziilor consiliului de familie într-un registru special constituit de către instanţa de tutelă, ce este ţinut de unul dintre membrii consiliului.

Observăm, într-un final că actele ce sunt încheiate de tutore fără existenţa unui aviz consultativ, sunt lovite de nulitatea relativă. În cazul în care actul este încheiat de către tutore cu nerespectarea avizului dat de consiliul de familie, se va atrage numai răspunderea tutorelui, fiind astfel o răspundere personală a acestuia.

7. Înlocuirea consiliului de familie

Tutorele poate cere instituirea unui nou consiliu, dacă în plângerile formulate potrivit prezentului cod instanţa a hotărât de cel puţin două ori, în mod definitiv, împotriva deciziilor consiliului de familie. Astfel, în cazul în care conduita consiliului de familie a fost sancţionată de două ori, persoana tutorelui poate solicita înlocuirea membrilor de familie şi constituirea unui nou consiliu de familie. Tutorele nu este obligat să realizeze aceasta cerere instanţei de tutelă, fiind o acţiune facultativă din partea acestuia, el având posibilitatea de a aprecia continuarea exercitării sarcinilor impuse de tutelă, sub supravegherea consiliului de familie.

8. Imposibilitatea constituirii unui nou consiliu

Dacă în cazul prevăzut la art. 131 nu este posibilă constituirea unui nou consiliu, ca şi în cazul contrarietăţii de interese dintre minor şi toţi membrii consiliului de familie şi supleanţi, tutorele poate cere instanţei de tutelă autorizaţia de a exercita singur tutela. Tutorele poate cere instanţei de tutelă exercitarea acestei sarcini singur, fără un consiliu de familie, dacă nu este posibilă constituirea unui nou consiliu, în cazul prevăzut la art. 131 NCC sau dacă între toţi membrii consiliului de familie şi supleanţi există contrarietate de interese.

9. Administrarea bunurilor minorului

Ca o măsură prealabilă administrării propriu-zise a bunurilor minorului, legea instituie necesitatea întocmirii unui inventar al bunurilor minorului, în cadrul căruia își face simțită prezența și instituția consiliului de familie. Astfel, atât în prezența tutorelui, cât și în prezența consiliului de familie, un delegat al instanței de tutelă va verifica la fața locului toate bunurile minorului, întocmind la final un inventar, supus ulterior aprobării instanței de tutelă. Următorul pas este realizat de către consiliul de familie, care are obligația de a stabili suma anuală necesară pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale. Aceasta sumă poate fi modificată, bineînțeles, potrivit împrejurărilor. Decizia luată de consiliul de familie trebuie să fie adusă la cunoștință, de îndată, instanței de tutelă, conform art. 148 alin. (1) NCC.

10. Actele ce necesită avizul consiliului de familie

A. Actele pe care tutorele le poate îndeplini singur, fără avizul consiliul de familie şi fără autorizarea instanţei de tutelă

În această categorie intră acele acte care sunt de o mai mică importanţă patrimonială, cum sunt, de pildă, actele de conservare şi de administrare, ridicarea de la CEC a sumelor pe care tutorele le-a depus în cont separat pentru întreținerea minorului. De asemenea, tutorele poate înstrăină fără aviz şi fără autorizare bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum şi cele nefolositoare pentru minor.

B. Actele pe care tutorele le poate încheia numai cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea instanţei de tutelă

În această cateogorie intră actele de dispoziţie (actele de înstrăinare, actele de constituire de drepturi reale principale sau accesorii, împărţeala, actele de renunţare la drepturile patrimoniale ale minorului).

Trebuie să subliniem faptul că efectuarea acestor acte trebuie să răspundă unei nevoi sau să prezinte un folos neîndoielnic pentru minor. Încuviinţarea instanţei se va da pentru fiecare act în parte, iar în caz de vânzare se va arăta dacă aceasta se face prin acordul părţilor, prin licitaţie publică sau în alt mod.

Sancţiunea incidentă în cazul actelor încheiate de tutore cu neobservarea interdicţiilor impuse de lege sau cu nerespectarea cerinţei avizului consiliul de familie este nulitatea relativă a respectivului act, invocând astfel art. 144 alin. (3), respectiv art. 146 alin. (4) NCC. Acţiunea în anulare poate fi exercitată de tutore, de consiliul de familie sau de oricare membru al acestuia, precum şi de către procuror din oficiu sau la sesizarea instanţei de tutelă.

În concluzie, după toate cele analizate mai sus, suntem de părere că această instituţie începe sa deţină un rol din ce în ce mai important, fiind necesară o obligativitate în instituirea acesteia, şi nu o facultate. De asemenea, în urma analizei realizate, se observă faptul că există o legătură strânsă între instituţia tutorelui şi cea a consiliului de familie, aflându-se într-o simbioză perfectă, despre care, din păcate, nu putem să găsim multe opinii juridice, acestea fiind însă imperios necesare.

BIBLIOGRAFIE
1. Adina R. Motica, Dreptul civil al familiei, Editura UJ, București, 2015.
2. http://www.juridice.ro/116575/de-ce-codul-civil-din-quebec.html
3. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele. Ediția a 2-a revazută și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2013.
4. Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2, Editura C.H. Beck, 2014.
5. http://www.legalis.ro/



[1] Adina R. Motica, Dreptul civil al familiei, Editura UJ, Bucuresti, 2015, pag. 203.
[2] A se vedea aici.
[3] OvidiuUngureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele. Ediția a 2-a revazută și adăugită, Editura Hamangiu, 2013, București, pag. 271.
[4] Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția a 2-a, Editura C.H. Beck, 2014, pag. 105.
[5] Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele (în reglementarea noului Cod civil). Ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2013, pag. 276.
[6] Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția a 2-a, Editura C.H. Beck, 2014, pag. 106


Alexandra Luchin
Facultatea de Drept, Universitatea de Vest Timișoara

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week