Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contravenţii
Contravenţii
CărţiProfesionişti
Banner BA-01
Banner BA-02
Articole Contencios contravențional Drept penal Procedură penală RNSJ SELECTED Studii

Scurte considerații asupra instituției amenzii judiciare din dreptul procesual penal cu referiri critice la spețe în care s-au constatat abateri judiciare

9 ianuarie 2023 | Ioan LAZĂR
Ioan Lazăr

Ioan Lazăr

Abstract

Aplicarea amenzii judiciare trebuie să comporte un demers de individualizare a cuantumului acesteia, ținându-se cont de circumstanțele reale ale abaterii disciplinare reținute și de circumstanțele personale ale autorului ei. Practica unei instanțe, în condițiile prezentării apărătorilor aleși, în sensul de a pune în vedere apărătorilor desemnați din oficiu că au obligația de a rămâne la dispoziția instanței pe parcursul ședinței în cazul în care ”situații neprevăzute” pot impune prezentarea acestora este nelegală.

1. Considerații generale

Abaterile judiciare nu sunt definite la modul general de legislația procesual penală. Sunt doar enumerate de art. 283 C.pr. pen., text de lege care le descrie și prevede sancțiunea aferentă, respectiv amenzi judiciare cu limite cuprinse între 100 de lei și 5.000 de lei[1].

În doctrina juridică se arată că nerespectarea unor obligații specifice unor proceduri în cadrul desfășurării procesului penal sau îndeplinirea unor obligații impuse de normele de procedură penală fără respectarea cerințelor impuse de lege poate dăuna bunei desfășurări a procedurii judiciare sau poate dăuna principiului aflării adevărului și afecta astfel, în mod negativ, realizarea justiției penale[2]. Remarcăm, în contextul acestei corecte aprecieri doctrinare, că indisciplina judiciară, cu referire la interesul avocaților de a determina, în special, amânarea cauzelor pentru a profita în cauzele penale de un context special legat de reglementări legale și interpretări actuale ale Curții Constituționale a României[3], completate de interpretări recente ale Înaltei Curți de Casație și Justiție[4], poate conduce la speculații și manevre judiciare nedorite, care să favorizeze situația inculpaților care speră la intervenția instituției prescripției, drept cauză care să împiedice exercitarea acțiunii penale cu finalitatea avută de lege în vedere, (termenul de prescripție fiind -subit-, mai scurt de cât părea că spune legea), tentația de a fi atins prin tergiversare este mai mare.

Mai remarcăm însă o posibilă tentație care ar putea proveni din partea organului judiciar, de a utiliza acest instrument de sancționare în mod nepotrivit, poate abuziv uneori, astfel încât exercițiul dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil în general, în sensul articolului 6 din CEDOLF să fie afectat în sens negativ. Organul judiciar competent să aplice amenda judiciară, respectiv organul de urmărire penală sau instanța de judecată, trebuie să procedeze în mod diligent, pentru a asigura echilibrul între necesitatea ca o acțiune penală finalizată cu un act de inculpare să fie finalizată în timp util, judecarea cauzei să se desfășoare cu respectarea principiului celerității (celeritatea fiind un principiu incontestabil al procesului penal), iar dreptul la apărare al persoanei acuzate să fie exercitat cu respectarea garanțiilor procesuale ale dreptului intern și ale celui european.

În analiza noastră dorim să ne referim în special la abaterile judiciare care pot fi constatate și sancționate în legătură cu conduita avocaților[5] în contextul activității judiciare, și reținem că dreptul la apărare în procesul penal este garantat de art. 24 din Constituția României, cu referire la întregul curs al procesului, părțile având dreptul de a fi sistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Dreptul la asistență juridică și reprezentare este garantat de art. 31 C.pr.pen., care prevede că avocatul asistă sau reprezintă părțile sau subiecții procesuali în condițiile legii, drept reglementat concret de art. 88 și urm. C.pr.pen (Titlul III, cap. 7 C.pr.pen.). Art. 89 C.pr.pen. reglementează asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului. Instituția avocatului, prin modalitatea în care normele procesual penale reglementează asistența juridică și reprezentarea, reflectă, odată în plus, importanța rolului avocatului în procesul penal, în primul rând, din perspectiva principiilor care consacră aflarea adevărului, caracterul echitabil al procesului penal și dreptul la apărare, dar și a celorlalte principii care guvernează materia procedurii penale.

Reținem că, potrivit art. 283 alin. (3) C.pr.pen., ”lipsa nejustificată a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fără a asigura substituirea, în condițiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apărarea, în condițiile în care s-a asigurat exercitarea deplină a tuturor drepturilor procesuale, se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocați este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului”[6]. Din analiza textului de lege se remarcă două modalități alternative de comitere a acestei abatere disciplinară:

(i) pe de o parte, se are în vedere lipsa nejustificată, fără asigurarea substituirii, aspect care poate fi determinat obiectiv relativ ușor (se poate examina justețea unor cereri de amânare urmate de neprezentare pe baza examinării unor înscrisuri, iar unde, în cazul neprezentării, lipsește o asemenea cerere, stabilirea abaterii judiciare chiar nu ridică probleme de niciun fel);

(ii) iar pe de altă parte, abaterea se poate obiectiva prin refuzul de a asigura apărarea.

Cea de a doua modalitate ridică probleme de interpretare subiectivă a unor situații procesuale. Și din acest motiv, dorim să ilustrăm la punctele următoare ale studiului nostru, prin analize ale unor situații din cauze penale concrete, posibilele pericole la adresa dreptului la apărare, generate de reacții intempestive din cursul unor ședințe de judecată în care se dezbat cauze penale, atât din partea instanței, cât și a avocatului.

Mai evidențiem faptul că aplicarea amenzii judiciare trebuie să comporte un demers de individualizare a cuantumului acesteia, ținându-se cont de circumstanțele reale ale abaterii disciplinare reținute și de circumstanțele personale ale autorului ei. Legat de circumstanțele reale trebuie avute în vedere consecințele asupra desfășurării procedurilor în cauză, durata întârzierii în îndeplinirea unor însărcinări profesionale, eventualele tergiversări care pot fi generate ca urmare a abaterii, consecințele posibile legate de expirarea termenului pentru care s-au dispus sau menținut măsuri preventive sau de împlinirea unor termenului de prescripție a răspunderii penale, tulburarea solemnității ședinței de judecată, ș.a.. Analiza circumstanțelor personale implică verificarea situației concrete în care s-a aflat autorul abaterii, motivul concret pentru care nu și-a respectat o obligație, antecedentele în privința comiterii de abateri și alte astfel de aspecte cu caracter personal care prezintă relevanță.

Din perspectiva necesității individualizării cuantumului amenzii, urmează să supunem unei perspective critice opțiunea instanțelor care aplică maximul permis de lege, în sumă de 5 000 de lei, unui avocat, pentru o primă abatere disciplinară într-o cauză, fără a motiva gravitatea abaterii care ar putea justifica o opțiune atât de severă. Avem ocazia să exemplificăm, din nefericire, dar cu speranța că putem tempera practici judiciare de acest fel, cazuri de aplicare de amendă maximă, fără o motivare a individualizării sancțiunii.

2. Studiu de caz în dosarul nr. 35 429/299/2020 al Judecătoriei sectorului 1 București.

Instanța investită cu judecarea dosarului la care ne referim a luat decizia de a încuviința, în temeiul art. 127 și 113 C.pr.pen., audierea prin mijloace de protecție a martorilor și a persoanelor vătămate. La termenul de judecată din data de 04 02 2022, prin încheiere, instanța a respins cererea de a se reveni asupra încheierii anterioare prin care s-a dispus audierea în acest fel. A procedat, așadar, la audieri, în condițiile prevăzute de articolele sus-menționate.

Cu titlu prealabil, menționăm că scopul audierii în această manieră a unei persoane își regăsește temeiul în Codul de procedură penală[7]. Urmau a fi audiați martori amenințați, prezumați în prealabil ca atare de instanță, astfel că audierea martorului cu distorsionare de voce și imagine, prin mijloace audio-video, trebuiau a fi asigurate. Reținem, așa cum corect s-a subliniat în doctrină, că prin Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 privind protecția martorilor[8] s-a pus în funcțiune, pentru prima dată în România, un regim legal de audiere a martorilor sub protecția anonimatului și a fost instituit un sistem de măsuri de protecție și asistență a martorilor a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată din cauza deținerii de către aceștia a unor informații sau date cu privire la săvârșirea unor infracțiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare și care au un rol determinant în descoperirea infractorilor și soluționarea unor cauze.[9]

O particularitate a acestei cauze, care ne atrage atenția, se leagă de împrejurarea că în cauză, în urma apelului nominal, s-a reținut prezența apărătorilor aleși ai inculpaților, și, în același timp, a unor apărători din oficiu cu delegație pentru asistență juridică obligatorie. Cităm, din încheierea instanței, pentru relevanța ideii: ”inculpatul.., lipsă și asistat de apărător…. cu împuternicire avocațială la dosar și apărător din oficiu cu delegație pentru asistență juridică obligatorie la dosarul cauzei” (există mențiuni similare pentru restul inculpaților din cauză).

Este absolut evident că pentru instanță a coexistat, a priori, în ce-i privește pe inculpați, o dublă formă de asistență juridică: cea asigurată de avocații aleși și o alta, asigurată de avocații din oficiu. La termen erau prezenți și unii și alții, iar instanța a permis apărătorilor desemnați din oficiu să părăsească sala, ”dat fiind numărul mare de persoane prezente și contextul pandemic”. Totuși, avocații din oficiu au rămas la dispoziția instanței, așa cum se va arăta, și au fost activați procesual la termenul respectiv atunci când instanța a considerat de cuviință să-i sancționeze pe avocații aleși. Formularea utilizată de instanță în debutul ședinței merită menționată: ”pune în vedere apărătorilor desemnați din oficiu că au obligația de a rămâne la dispoziția instanței pe parcursul ședinței în cazul în care situații neprevăzute pot impune prezentarea acestora”.

Înțelegem însă să avem în vedere o încălcare gravă a normelor de procedură penală. Potrivit art. 91 alin. (4) C.pr.pen., delegația apărătorului din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales. În speță nu a încetat, și au fost avute în vedere ”situații neprevăzute”, așa cum am arătat mai sus, formulă care se situează în afara cadrului legal. Asistența juridică nu poate fi simultană, după cum optează conjunctural instanța de judecată, ci doar alternativă.

În cursul ședinței de judecată de la data la care ne-am referit, au apărut probleme de ordin tehnic pentru avocații inculpaților, trei avocați au obiectat că nu au perceput declarațiile unei persoane vătămate audiate în această procedură specială. Nu se auzea clar vocea/ce spunea persoana audiată, aspect care a ridicat serioase probleme în privința echității procedurii judiciare. Menționăm că protecția persoanei audiate nu exclude caracterul contradictoriu al unei proceduri judiciare în fața instanței de judecată.

Avocații a trei inculpați au apreciat că nu se poate exercita efectiv dreptul la apărare și au înțeles să părăsească sala de judecată, evident în interesul de a păstra un climat echitabil de desfășurare a procesului penal, în sensul art. 6 din CEDOLF. Care a fost reacția instanța? A dispus amendarea celor trei avocați cu 5.000 de lei amendă judiciară (maximul special), în temeiul art. 283 alin. (3) teza a 2-a C.pr.pen. Aceeași instanță, fiind conștientă de necesitatea asistenței juridice, a chemat la bară avocații din oficiu (rațiunea pentru au fost păstrați la dispoziția instanței), care au asigurat, în condițiile date, asistența judiciară din oficiu pe durata audierii (sau ce a mai rămas din ea).

Nu insistăm pe echitatea procedurilor judiciare care au ca obiect tragerea la răspundere penală a unor inculpați, nu fac obiectul studiului nostru, dar cu referire la amenda judiciară avem câteva remarci de făcut.

În primul rând, reținem modalitatea de individualizare a amenzii, la maximul special, în condițiile în care chiar instanța care a aplicat amenda a admis, în cuprinsul încheierii, că au fost dificultăți tehnice cu prilejul audierilor.

Avem apoi calea de atac, care aduce alte surprize, demne de analiză. Evident că avocații amendați au contestat sancțiunea, prin calea de atac prevăzută de art. 284 alin. (2) C.pr.pen., invocându-se imposibilitatea obiectivă ca în condițiile tehnice date, exigențele judiciare ale unui proces penal să fie respectate.

Prin încheierea din 04 04 2022, a Judecătoriei Sectorului 1 București, Secția penală, s-a dispus admiterea în parte cererii de anulare a amenzii aplicate petentului avocat și s-a dispus reducerea cuantumului amenzii aplicate petentului prin încheierea de ședință din data de 04 02 2022, de la 5.000 de lei la 3.000 de lei. Aici discutăm de o diversitate, de fapt de o inconsecvență, cu adevărat interesantă, a practicii instanței. Avocați sancționați pentru abateri de o similitudine incontestabilă (același termen, aceeași atitudine profesională și procesuală), au beneficiat de soluții diferite în calea de atac prin care au contestat amenda. Trei avocați sancționați au contestat trei sancțiuni. Într-un caz s-a admis calea de atac și s-a desființat sancțiunea în totalitate, în celelalte două doar s-au redus. Au fost complete diferite, e adevărat. Au fost avocați diferiți, din provincie și din București: (i) cei din provincie au rămas cu sancțiunea[10], (ii) cel din București nu[11], aici insistăm că nu avem în vedere o perspectivă potrivit căreia acest criteriu ar fi stat la baza deciziei judiciare, doar avem în vedere o împrejurare obiectivă, care constă într-o inconsecvență evidentă de practică judiciară.

3. Studiu de caz din dosarele penale nr. 3906/175/2013 și nr. 5849/10/2013 ale Tribunalului Alba.

Reținem că prin încheierea de ședință din data de 5.05.2022, pronunțată în dosarul nr. 3906/175/2013 s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 19.05.2022, și s-a reținut lipsa apărătorului desemnat din oficiu, pentru persoana condamnată aflată în stare de detenție, fără asigurarea substituirii, și s-a dispus amendarea acestuia, în temeiul art. 283 alin. 3 C.pr.pen., cu 5.000 de lei. Instanța nu și-a motivat opțiunea pentru un atare cuantum al amenzii.

În cuprinsul încheierii nu s-a făcut mențiunea că ar fi fost vorba despre o lipsă nejustificată, deși textul legal prevede expres condiția caracterul nejustificat al lipsi, pentru a fi în prezența unei abateri disciplinare. Lipsa a avocatului, în sine, nu poate atrage o prezumție absolută a caracterului nejustificat, instanța, în lipsa unei justificări prealabile, poate reține caracterul nejustificat al lipsei, însă trebuie să o facă la modul expres. În realitate, așa cum vom arăta, lipsa nu a fost nejustificată.

Menționăm că respectiva cauză avea ca obiect judecarea unei cereri de contopire a unor pedepse, iar amânarea cauzei nu a avut consecințe asupra vreunui termen procedural sau asupra termenului în care persoana condamnată ar fi putut cere liberarea condiționată.

Împotriva dispoziției de amendare din dispozitivul încheierii s-a formulat de către avocatul amendat calea de atac a cererii în anulare, cu solicitarea subsidiară de reducere a acesteia, arătându-se că a ajuns la instanță în ziua respectivă la orele 9,40 (ședința de judecată a început la orele 9,00), iar întârzierea s-a datorat unor motive obiective. Pentru ziua respectivă, avocatul a avut o programare pentru un consult medical de specialitate la orele 9,00 și avea un litigiu în stare de amânare la o altă instanță, motiv pentru care a și depus în ziua respectivă o cerere de strigare a cauzei după orele 10,30, care din anumite motive a ajuns la dosar după luarea cauzei.

Prin încheierea nr. 27 din 23 mai 2014, pronunțată în același dosar, a fost admisă în parte cererea avocatului și s-a dispus reducerea amenzii de la 5.000 de lei la 500 de lei.

În considerentele încheierii s-a reținut că măsura nu s-a dispus în mod greșit, astfel că nu se poate dispune anularea ei. S-a reținut că avocatul a avut o programare la medic la orele 9,00 și nu putut ajunge la instanță decât la orele 9,40. S-a mai reținut că trebuia asigurată asistența juridică a unei persoana private de libertate, astfel că programarea la medic chiar la acea oră ”este mai mult decât surprinzătoare, mai ales că programarea se face din timp, iar Tribunalul Alba judecă cauze penale lunea, începând cu orele 9,00”. Instanța a mai reținut, pornind de la diagnosticul medical, că este puțin probabil ca afecțiunea să fi apărut în acea dimineață și că adeverința medicală depusă este o simplă trimitere de la medicul de familie. Reducerea cuantumului amenzii nu a fost motivată.

Apreciem însă soluția discutabilă sub aspectul temeinicei din perspectiva individualizării. Nu a existat niciun element care să indice o abatere gravă, întârzierea a fost de scurtă durată, fără consecințe importante asupra cauzei și justificată (e adevărat, ulterior) de motive obiective.

Soluția comportă discuții și sub aspectul neadmiterii cererii de anulare. Avem în vedere, în special, considerentele care au fost expuse pentru a se reține existența abaterii disciplinare.

– în primul rând, o programare medicală pe zile și ore nu o face pacientul, ci unitatea medicală la care urmează să se efectueze consultul, iar stabilirea caracterului unei afecțiuni și îndrumarea grabnică a unui pacient către o unitate specializată este de competența medicului de familie. O trimitere a unui medic de familie este un document oficial. Data și ora programării se fac pe considerente de ordin medical și administrativ și nu pe considerente legate de programarea unor ședințe de judecată;

– în al doilea rând, programarea urgentă pentru consultații, în aceeași zi, pentru o oră a dimineții, oricât de surprinzătoare ar fi pentru o instanță de judecată, ar fi trebuit să indice că poate fi o urgență medicală. Ar fi fost de așteptat ca și în ipoteza unui dubiu din partea instanței, acesta să se interpreteze în favoarea avocatului sancționat. Realitatea celor cuprinse în actul medical nu a fost contestată, nu ar fi fost motive pentru aceasta, și oricum există și alte acte medicale care atestă afecțiunea medicală.

Considerăm că nu se putea vorbi de o lipsă nejustificată, decât prin infirmarea totală, clară, expresă și fundamentată a mențiunilor cuprinse în adeverința medicală.

Remarcăm că astfel de interpretări ajung să infirme, de plano, dreptul avocatului la concediu medical.

Cu referire la cea de-a două cauză, legată într-o anumită măsură de prima, reținem că tot printr-o încheiere a aceluiași complet, pronunțată în aceeași zi, respectiv 5 mai 2014, de data aceasta în Dosarul nr. 5849/107/2013 a fost sancționat, pentru același tip de abatere disciplinară, același avocat (probabil cauzele au fost apelate una după alta). Încheierea este mai lapidară decât ce analizată anterior, în sensul că nici măcar nu se mai menționează că temeiul de fapt al abaterii ar fi lipsa avocatului (aspect care rezultă din referatul cauzei făcut de către grefier, dar care nu putea lipsi din considerentele redactate de judecător), se trece direct la menționarea temeiului de drept și la stabilirea cuantumului amenzii, individualizat, tot nemotivat, la suma de 5.000 de lei. Diferența față de cauza anterioară constă în faptul că asistența juridică era acordată de avocat pe baza unui mandat de avocat ales, iar obiectul cauzei a constat într-o cerere de contestație la executare.

În mod firesc, și împotriva dispoziției de amendare din dispozitivul încheierii s-a formulat de către avocatul amendat calea de atac a cererii în anulare, cu aceleași solicitări ca și în cererea analizată anterior și cu aceleași argumente, cu mențiunea că în această cauză a survenit o împrejurare care ar fi determinat oricum amânarea cauzei, respectiv lipsa interpretului.

Necesitatea amânării unei cauze pentru lipsa interpretului rezultă clar din dispozițiile art. 12 alin. (3) și (4) C.pr.pen. cât și din cele cuprinse de art. 105 C.pr.pen. Avem în vedere și protecția pe care o conferă dreptul Uniunii Europene cu privire la dreptul de interpretare și traducere[12], precum și aprecierile doctrinare, care fac referire la exigențele impuse de standardul convențional și de dispozițiile naționale, care arată că atunci când nu se reflectă fidel cele spuse de o persoană care nu vorbește sau înțelege limba română, se încalcă nu doar dreptul la apărare, ci însuși principiul aflării adevărului în procesul penal[13].

Remarcăm necesitatea amânării cauzei, dintr-o dublă perspectivă: (i) lipsa avocatului ales, pe de o parte, și (ii) lipsa interpretului, pe de altă parte, care echivala cu lipsa dreptului la apărare (chiar dacă sancțiunea prevăzută de lege nu este nulitatea absolută). Cum a procedat prima instanță care a reținut expres prin încheiere lipsa interpretului? A ales să sancționeze doar avocatul, deși se putea vorbi eventual de culpe concurente. Posibilele întrebări despre obiectivitatea și imparțialitatea dispoziției de amendare rămân retorice.

Cu referire la soluția din calea de atac a cererii de anulare sau de reducere a amenzii aplicate, reținem că prin încheierea nr. 28 din 23 mai 2014, pronunțată în același dosar, a fost admisă în parte cererea avocatului și s-a dispus reducerea amenzii de la 5.000 de lei la 500 de lei.

Cu referire la aspectele legate de necesitatea aflării apărătorului în instanță și la aspectele de ordin medical și că programarea medicală a fost ”mai mult decât surprinzătoare” (ne întrebăm cât de dură ar fi fost formularea, dacă s-ar fi concretizat acest ”mai mult”), argumentele sunt similare celor din încheierea analizată mai sus. S-a apreciat că nu se impune anularea, pentru că măsura nu a fost dispusă ”în mod greșit”. Terminologia din cuprinsul încheierii nu utilizează noțiunile de legalitate și temeinicie.

Reiterăm aprecierea anterioară, că reindividualizarea cuantumului amenzii a fost legală și temeinică, că nu au fost consecințe juridice procesuale sau legate de dreptul material majore, cu efect negativ.

Considerăm interesant a supune unei analize elementul suplimentar legat de lipsa interpretului, care ar fi dus la amânare chiar și în prezența avocatului. Prima instanță nu s-a preocupat să-l menționeze sau sancționeze (de analiză nici nu poate fi vorba, și nici măcar de mențiuni ale grefierului care se impuneau făcute prin referatul cauzei), iar instanța din calea de atac nu s-a preocupat să-l analizeze, cu excepția unei fraze prin care a arătat că ”faptul că lipsea interpretul de limbă germană este irelevant, întrucât petentul nu avea cum să știe acest lucru și ar fi trebuit să se afle în instanță” (nu vrem să comentăm dacă atribuirea unui avocat, care cere anularea unei amenzi, a calității de petent este sau nu potrivită). Remarcăm însă argumentul concret prin care se respinge calea de atac, constând în împrejurarea că avocatul pedepsit (petentul) ”nu avea cum să știe” că va lipsi interpretul. Deci trebuia sancționat oricum, el singur, pentru că a lipsit, neștiind că lipsa lui nu va fi singura cauză determinantă a amânării cauzei.

Legat de paragraful anterior, dorim să facem scurte referiri ale bunelor practici în materia judiciară, cu referire specială la situația cauzelor în care participă mai mulți avocați, dar și legat de o coparticipare avocat-interpret. O cauză cu multe părți și mulți avocați, a cărei amânare se datorează imposibilității participării unui avocat, care reprezintă o parte a cărei asistență juridică este obligatorie și care nu reușește să-și asigure substituirea, determină neprezentarea inutilă a restului avocaților la cauză. După raționamentul instanței, ar trebui ca fiecare avocat (avem în vedere cauzele cu loturi de inculpați, cu mulți avocați) să poată face proba că a cunoscut o cauză de amânare pe motiv de imposibilitate de participare a unui coleg, ca să evite o amendă și să-și justifice lipsa în acest fel. Este evident că astfel de situații se comunică telefonic, iar avocații, în special cei ce nu își au sediul profesional în localitatea sediului instanței, nu au interes să se deplaseze la instanță, în condițiile unei previzibile amânări a cauzei.

În speță, motivele lipsei avocatului și a interpretului, chiar dacă nu au fost cunoscute între ei, permit concluzia că acele cazuri în care cel puțin două persoane implicate în procesul penal, pasibile de a fi sancționate prin amendă judiciară, care determină amânarea cauzei prin neprezentare, fără a se informa în acest sens, ar trebui sancționate deopotrivă, ori deloc.

Remarcăm, cu titlu de concluzii, cu referire la cauzele analizate, că avem în vedere amenzi judiciare aplicate la limita maximă a sumei pe care o permite legea, cu o disproporție vădită față de cuantumul onorariului de avocat din oficiu și de apărător ales, reținem deficiențele de individualizare a cuantumului sancțiunii, corectate (parțial, în privința primului caz analizat) în căile de atac, anumite raționamente care încalcă dreptul la sănătate al avocatului, precum și un tratament juridic inegal al unor avocați cu al altora, în contextul unor abateri judiciare reținute ca fiind simultane și similare.     


[1] Abaterile judiciare sunt reglementate de art. 283 din Codul de procedură penală, act normativ adoptat prin Legea nr. 135/20101, publicată în M.Of. nr. 486 din 15 iulie 2010, act juridic care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, cu modificările articolului adoptate prin art. II, punctele 70, 71 și 72 din O.U.G. nr. 18/2016, publicată în M.Of. 329 din 23 mai 2016.
[2] N. Volonciu et alii, Codul de procedură penală comentat, ed. 3, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 800.
[3] Decizia CCR nr. 358/2022, publicată în M. Of. nr. 565 din 09 06 2022, cu mențiunea că a fost precedată de o altă decizie, adresată legiuitorului, respectiv, Decizia CCR nr. 297/2018, publicată în M.Of. nr. 518 din 25 06 2018.
[4] Este de reținut și decizia de hotărâre prealabilă în vederea uniformizării practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 67 din 25 10 2022 care stipulează că cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. Astfel, instanța supremă a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală în dosarele nr. 1341/1/2022 (pct. I. 1), nr. 1344/1/2022 (pct. IV.1.1), nr. 1346/1/2022 (pct. IV.2.1), nr. 1348/1/2022 (pct. IV.3.1), nr. 1396/1/2022 (pct. IV.4) şi nr. 1495/1/2022 (pct. IV.10.2), respectiv Curtea de Apel Braşov, Secţia penală, în dosarul nr. 1465/1/2022 (pct. IV.7. 1) prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului ”tempus regit actum” şi „Dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) C.pr.pen., astfel cum au fost interpretare prin decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii” și s-a stabilit că:
1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal.
2. Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.
[5] În doctrină, s-a arătat că, spre deosebire de Codul de procedură penală din 1968, care a consacrat denumirea de ”apărător”, considerată depășită, actualul Cod de procedură penală, consacră, prin dispozițiile art. 29 C.pr.pen., calitatea avocatului de participant în procesul penal – N. Volonciu și alții, op. cit., pag. 249. Totuși, art. 91. alin. (4) C.pr.pen. se referă la ”delegația apărătorului din oficiu”.
[6] Pentru un studiu mai amplu privitor la asistența juridică a suspectului sau inculpatului de către avocat în cursul procesului penal a se vedea: M. Giurgea, I. Lazăr, Sancțiunile procesuale penale. Inadmisibilitatea. Decăderea. Excluderea probelor nelegal sau neloial administrate. Nulitatea, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 269-291.
[7] Secțiunea 5-a, Subsecțiunea 1 C.pr.pen. Art. 125 C.pr.pen. prevede că în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor ameninţat şi dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecţie prevăzute la art. 126 sau 127 C.pr.pen., după caz. Aplicabilitatea instituției este consacrată de art. 113 C.pr.pen. și în privința audierii persoanei vătămate ori a părții civile.
[8] Publicată în M.Of. nr. 964 din 28 decembrie 2002, republicată în M.Of. nr. 288 din 18 aprilie 2014.
[9] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 471-472; Gh. Mateuț, Procedură penală. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 555.
[10] Încheierea din 19 05 2022 a Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată în Dosarul nr. 35429/299/2020/a23 respectiv Încheierea din 04 04 2022 a Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată în Dosarul nr. 35429/299/2020/a25.
[11] Încheierea din 03 03 2022 a Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată în Dosarul nr. 6033/299/2022.
[12] Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale, publicată în JO seria L nr. 280 din 26 10 2010, p. 1-7.
[13] M. Udroiu (coord), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ed. 2, Ed. CH Beck, București, 2017, p. 105.


Conf. univ. dr. av. Ioan Lazăr
Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Facultatea de Drept și Științe Sociale, Baroul Alba

Citeşte mai mult despre ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership