Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Recurs în interesul legii ref. aplicarea art. 41 alin. 3 din Codul penal privind recidiva internațională


24 martie 2023 | Andreea CEAUȘ

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro
Andreea Ceauș

Andreea Ceauș

În data de 08.03.2023, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu un recurs în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: „Posibilitatea aplicării art. 41 alin. 3 din Codul penal privind recidiva internațională, în situația existenței unei condamnări definitive dispuse de o instanță străină, în mod direct, potrivit Deciziei-cadru nr. 2008/675/JAI, astfel cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârile pronunțate în cauzele C-171/16 și C-390/16, respectiv pe baza mențiunilor existente în sistemul european al cazierului judiciar (comunicare prin ECRIS) sau doar după recunoașterea pe cale principală sau incidentală a hotărârii străine de condamnare, potrivit procedurii prevăzute de art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată.”

Această problemă de drept are ca situație premisă ipoteza hotărârilor judecătorești străine, emise de instanțe din state membre ale Uniunii Europene, prin care s-a dispus condamnarea definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, ce constituie primul termen al recidivei, și care nu au făcut obiectul unei proceduri de recunoaștere în vederea executării în România, conform titlurilor V și VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, situație în care se pune în discuție incidența dispozițiilor art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei, cum este și reținerea stării de recidivă internațională prevăzută de art. 41 alin. 3 din Codul penal ori aplicarea directă a Deciziei-cadru nr. 2008/675/JAI.

Referitor la această chestiune de drept, în jurisprudența națională au fost identificate două opinii, prezentate pe larg în cuprinsul cererii.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a achiesat la prima orientare jurisprudențială, în sensul că, „pentru reținerea recidivei internaționale este obligatorie recunoașterea hotărârii străine, pe cale principală sau incidentală, conform art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată.”

Totodată, a arătat că în ceea ce privește efectele reținerii recidivei internaționale, sub aspectul regimului sancționator, în urma recunoașterii hotărârii străine, pe cale principală sau incidentală, conform dispozițiilor art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, ori conform Deciziei-cadru nr. 2008/675/JAI, în chestiunea supusă analizei, (…) în situația unei recunoașteri, conform art. 147 din Legea nr. 302/2004 ori a aplicării Deciziei-cadru nr. 2008/675/JAI, aspectul privind executarea pedepsei rămâne guvernat de legea statului de executare, iar instanțele din România nu pot dispune cu privire la revocarea unei suspendări sau cu privire la alte modificări în ceea ce privește executarea.”

Astfel, în opinia sa, dispozițiile legale ar trebui să fie interpretate și aplicate după cum urmează:

„Aplicarea art. 41 alin. 3 din Codul penal privind recidiva internațională, în situația existenței unei condamnări definitive dispuse de o instanță străină se poate face doar după recunoașterea pe cale principală sau incidentală a hotărârii străine de condamnare, conform art. 147 din Legea nr. 302/2004, republicată, fără ca tratamentul sancționator să conducă la executarea în regim de detenție a pedepsei, întrucât ar contraveni textului menționat anterior”.

Avocat Andreea Ceauș

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii