Insolvența entităților ce desfășoară activitatea de recuperare creanțe
17 martie 2023 | Daniel VELICU
Daniel Velicu
Plecând de la Dosarul nr. 4174/3/2023, aflat pe rolul Secției a VII-a Insolvență, unde am îndrăznit să cer deschiderea procedurii de insolvență a celei mai prolifice firme de recuperare a creanțelor bancare, am ajuns pe câteva instituții juridice interpretabile.
Cum am putea admite aplicarea prevederilor legale privind insolvența asupra reprezentantului legal (având rolul de colector de creanțe în nume personal) din Romania al altor firme de colectare a creanțelor izvorâte din contractele de împrumut.
Legea nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență[1]
Beneficiarii procedurii de insolvență
Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, procedurile prevăzute de prezenta lege se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (2) din Codul Civil[2], cu modificările ulterioare, cu excepția celor cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ceea ce privește regimul prevenirii insolvenței și al insolvenței lor.
Așadar, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.
Același Cod Civil definește și ce reprezintă exploatarea unei întreprinderi.
Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Așa cum observăm, legiuitorul a integrat în noțiunea – exploatarea unei întreprinderi – și activitatea de administrare a bunurilor.
Condițiile generale privind deschiderea procedurii de insolvență
Condițiile pe care le analizează instanța specializată sunt prevăzute in legea cadru privind insolvența – Legea nr. 85/2014:
1. Pragul valoric minim;
Cuantumul minim al creanței să fie de 50.000 lei atât pentru creditori, cât și pentru debitori.
Așadar, titularul acțiunii civile este îndreptățit sa ceară Tribunalului deschiderea procedurii insolvenței asupra debitorului, în ipoteza deținerii unui drept de creanță în valoare de cel puțin 50.000 RON.
2. Dreptul de creanță al creditorului.
Creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este creditorul a cărui creanță asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile.
Prin creanță certă, în sensul Legii nr. 85/2014, se înțelege acea creanță a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Clientul meu deține un drept de creanță conținut de o hotărâre judecătorească – Hotărârea civilă nr. 333/2022 – emisă în dosarul civil 6463/1748/2019*, de Tribunalul Ilfov. Fostul debitor, aflat în situația de a fi fost trecut printr-o executare silită civilă nelegală, executare anulată definitiv de justiție, reprezintă acum creditor în raport cu firma de recuperare a creanțelor bancare, întrucât aceste măsuri de executare, anulate de Tribunalul Ilfov, au generat reținerea unei sume de 63.000 RON.
Instanța a dispus anularea tuturor actelor şi formele de executare silită din dosarul de executare nr. 81/2013, aflat la BEJ Dumitru Cristian-Florin, demersuri execuționale demarate în temeiul unui contract de împrumut.
Întrucât executarea silită, anulată prin decizia civilă mai sus amintită, a generat reținere lunară din salariu prin măsura popririi pe perioada 2019 – 2022, valoarea creanței este una considerabilă, depășind deja acel prag valoric de 50.000 RON, prag cerut pentru a obține deschiderea procedurii de insolvență.
Revenind la condițiile procedurii de insolvență, observăm prevederea art. 311 al. 2) din codul de procedură 1864, în lumina căruia s-a judecat procesul clientului meu: Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.
Reglementarea legală a activității de recuperare creanțe
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori reprezintă actul normativ ce definește aceste entități, fiind cumva legea cadru[3] pentru activitatea de creditare în raport cu consumatorii.
Conform art. 7 pct. 17 din O.U.G. nr. 50/2010, entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe reprezintă persoane juridice, altele decât creditorii, cu un capital social minim subscris și vărsat ce nu poate fi mai mic de 500.000 lei, care desfășoară activitatea de recuperare creanțe și/sau care obțin drepturile asupra unor debite scadente ce rezultă din contractele de credit.
Observăm ca legiuitorul a prezentat o serie de elemente esențiale dar a și categorisit aceste entități în cel puțin două categorii importante. Elementele esențiale sunt:
– Persoane juridice (s.n. persoane juridice de drept privat), adică orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulară de drepturi și de obligații civile[4]. Sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la 187 din Codul Civil[5];
– Deținerea unui capital social minim subscris și vărsat ce nu poate fi mai mic de 500.000 lei;
– Desfășurarea activității de recuperare creanțe și / sau care obțin anumite drepturi de creanță[6] ce rezultă din contractele de credit. Aici observăm cele două categorii importante de entități din perspectiva activității lor curente.
Entitățile ce desfășurarea activității de recuperare creanțe sau/ și care obțin anumite drepturi de creanță ce rezultă din contractele de credit
Conform art. 95 ind. 1 alin. 10) din aceeași OUG nr. 50/2010 – legea cadru – este amintită în mod exhaustiv natura duală a entităților care pot desfășura activitatea de recuperare a creanțelor.
Pe de o parte, activitățile de recuperare creanțe pot fi desfășurate de creditori, inclusiv sucursalele instituțiilor de credit și ale instituțiilor financiare nebancare din străinătate, care desfășoară activitate pe teritoriul României și care acordă sau se angajează să acorde credite în exercițiul activității sale comerciale ori profesionale.
În al doilea rând, activitățile de recuperare creanțe pot fi desfășurate și de entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe admise potrivit următoarelor criterii:
– entități înregistrate ca atare la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, înregistrare ce presupune o cerere însoțită de informații și documente care atestă respectarea cerințelor prevăzute de prezentul articol, obligație impusă începând cu data de 1 ianuarie 2017. A.N.P.C. a publicat pe site-ul[7] instituției lista cu aceste entități, listă revizuibilă constant și care cuprinde aproape 100 de persoane juridice.
– entitățile trebuie să dețină un sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice;
– persoanele responsabile pentru conducerea și administrarea activității au o bună reputație și dispun de cunoștințe și experiența adecvate naturii, extinderii și complexității activității vizate;
– modul în care este remunerat și motivat personalul nu trebuie să depindă exclusiv de realizarea unor obiective privind recuperarea creanțelor și nici nu este raportat exclusiv la sumele recuperate.
Entitățile care obțin anumite drepturi de creanță ce rezultă din contractele de credit se identifică cumva cu entitățile ce desfășoară activitatea de recuperare a creanțelor.
Statutul entităților de colectare a debitelor. raportat la legislația specifică recuperării creanțelor
Colectorii de debite reprezintă societăți comerciale în răspundere limitată, înființate în România sau offshore.
Indiferent unde sunt înființate, aceste entități sunt obligate să parcursă procedura de înregistrare la A.N.P.C. drept entitate ce desfășoară activitatea de recuperare a creanțelor, obligație valabilă și pentru reprezentantul altor entități înființate offshore, parte din același grup de firme, înregistrate[8] pentru recuperarea creanțelor.
Administratorii de active ai societăților de recuperare a creanțelor
Continuând exemplul dosarului amintit, entitatea juridică pentru care a fost cerută deschiderea procedurii de insolvență joacă rolul de reprezentant (s.n. reprezentant legal dat fiind importanța normei mai jos invocată) în România a unor entități înființate offshore și care au același rol – colectarea debitelor din contractele de credit, contractele de prestare a unor servicii de televiziune prin cablu, internet, telefonie ș.a.
Conform art. 71 alin. 2) din O.U.G. nr. 50/2010, cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanței, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice. Art. 71 ind. 2 impune că se interzice:
a) cesionarea contractului de credit și a accesoriilor, precum și a creanței către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România.
Observăm importanța acestui reprezentant, fără de care nu se poate cesiona dreptul de creanță sau însuși contractul de credit.
Reglementarea mai sus amintită e completată, zicem noi, cu regimul juridic al instituției administratorului de active, prevăzută la art. 792[9] și urm. Din Codul Civil.
Prin urmare, și art. 810 din Codul Civil oferă responsabilitate judiciară reprezentantului. Articolul 810 – Administratorul poate sta în justiție pentru orice cerere sau acțiune referitoare la administrarea bunurilor și poate interveni în orice cerere sau acțiune având drept obiect bunurile administrate.
Întrucât sumele de bani au fost încasate de reprezentantul legal, pe fondul în care prejudiciul a fost creat de însăși entitatea ce reprezintă (fostul) creditorul în România, consideram că și această entitate deține calitate procesual pasivă, fiind debitoarea în raport cu (fostul debitor) creditorul.
[1] Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 25 iunie 2014
[2] Republicat în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 și rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011.
[3] O.U.G. nr 50/2010 transpune prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 133 din 22 mai 2008, cu excepția art. 19, 20, 35-44, art. 71 alin. (3)-(5), art. 79, 86-89 și 95.
[4] Art. 27 Cod Civil
[5] Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.
[6] Drepturi prevăzute la art. 70 alin. 4) din OUG nr 50 / 2010: creanțele rezultate din contractele de credit neperformante, pentru care creditorul a declarat scadența anticipată ori a inițiat procedura executării silite a consumatorului.
[7] https://anpc.ro/lista-entitati/
[8] Registrul A.N.P.C. este public
[9] (3) Prevederile prezentului titlu sunt aplicabile oricărei administrări a bunurilor altuia, cu excepția cazului în care legea, actul constitutiv sau împrejurările concrete impun aplicarea unui alt regim juridic de administrare.
Avocat Daniel Velicu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
