Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Susținerea biogazului prin scutiri fiscale. Cumularea ajutoarelor de stat


23 februarie 2023 | Larisa-Cătălina IONESCU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro
Larisa-Cătălina Ionescu

Larisa-Cătălina Ionescu

I. Introducere

Hotărârea Tribunalului din data de 21 decembrie 2022 în cauza T-626/20[1] a reiterat o serie de reguli stabilite pe cale jurisprudențială la nivel european în privința acordării facilităților fiscale, dar reliefat și un concept mai puțin discutat în doctrină și jurisprudență, respectiv discriminarea inversă.

Tribunalul a stabilit că, deși procedura prevăzută la articolele 107[2] și 108 TFUE[3] lasă în mare măsură la latitudinea Comisiei adoptarea unei decizii privind compatibilitatea unei scheme de ajutor de stat cu cerințele pieței interne, reiese din sistemul general al tratatelor că această procedură nu trebuie să producă niciodată un rezultat contrar principiilor generale ale dreptului Uniunii, precum principiul egalității de tratament, sau unor dispoziții specifice ale tratatelor, în special cele privind impozitele interne, din care face parte articolul 110 TFUE.[4] În plus, un ajutor nu poate fi instituit sau autorizat sub forma unei discriminări fiscale de către un stat membru în raport cu produse originare din alte state membre.

Pentru a fi în armonie cu principiile instituite în TFUE, ajutorul de stat trebuie să asigure excluderea oricărei supracompensări prin cumularea scutirilor fiscale acordate, fie de către un singur stat membru, fie de către alte state membre ale UE.

II. Situația de fapt

La 1 aprilie 2020, Regatul Suediei a notificat Comisiei Europene, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE, două măsuri prin care dorea să modifice și să prelungească până la 31 decembrie 2030 două scheme de ajutor, ale căror prime aplicări datau din anul 2003 și din anul 2007, care fuseseră deja autorizate în mai multe rânduri de Comisie și care trebuiau să expire la 31 decembrie 2020. Aceste scheme constau în scutirea achiziționării anumitor gaze combustibile din surse regenerabile (denumite în continuare „biogaz”) de la plata anumitor accize care sunt, în schimb, datorate la cumpărarea de gaze fosile, precum gazul natural, destinate acelorași utilizări.

Comisia a considerat, fără a iniția procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE și la articolul 6 din Regulamentul 2015/1598[5], că măsurile notificate de Regatul Suediei priveau ajutoare de stat care puteau fi declarate compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE.

În primul rând, Comisia a arătat că schemele de ajutor vizate de deciziile atacate, care prevedeau scutiri fiscale totale, trebuiau calificate drept ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, mai precis drept ajutoare de exploatare.

În al doilea rând, Comisia a evaluat compatibilitatea schemelor în litigiu cu piața internă în lumina Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 (denumite în continuare „Orientările PME”) și a apreciat că schemele în litigiu urmăreau un obiectiv de interes comun, întrucât contribuiau la a permite Regatului Suediei să atingă obiectivele pe care și le‑a stabilit în ceea ce privește utilizarea surselor de energie regenerabilă. De asemenea, ajutorul de stat era necesar pentru motivul că, fără scutirile fiscale totale prevăzute de acesta, biogazul ar costa mai mult decât gazele fosile și, în sfârșit, că aveau un efect stimulativ în măsura în care acordarea acestor scutiri încuraja utilizarea și producția de biogaz.

Mai mult, Comisia a examinat proporționalitatea schemelor în litigiu și a arătat printre altele că, având în vedere datele furnizate de Energimyndigheten (Agenția pentru Energie, Suedia) pe de o parte, se putea exclude faptul că ajutoarele acordate în temeiul acestor scheme depășeau suma necesară pentru compensarea costurilor mai ridicate pe care le implică producția de biogaz în raport cu producția de gaze fosile și că determinau astfel o supracompensare a costurilor mai ridicate menționate. Astfel, în pofida scutirilor fiscale în cauză, costurile de producție a biogazului rămâneau mai ridicate decât prețul pieței pentru gazele fosile. Comisia a arătat, pe de altă parte, că era improbabil ca în viitor să intervină o supracompensare.

Decizia Comisiei a fost atacată de către o societate de drept german care produce biometan în Germania, cerând Tribunalului anularea acesteia.

În susținerea acțiunii, reclamanta a invocat patru motive, întemeiate, primul, pe „nelegalitatea ajutorului”, al doilea, pe „abuzul de putere de apreciere”, al treilea, pe încălcarea obligației de motivare și, al patrulea, pe încălcarea obligației de deschidere a procedurii formale de investigare.

III. Considerentele reținute de Tribunal

Tribunalul a examinat elementele de care dispunea sau putea să dispună Comisia în speță, elemente care puteau naște îndoieli referitoare la existența unei supracompensări, pe baza cărora Comisia era obligată să deschidă procedura formală de investigare pentru stabilirea compatibilității măsurii cu piața internă.

Potrivit unei jurisprudențe constante, legalitatea unei decizii de a nu ridica obiecții, întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, depinde de aspectul dacă aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispunea Comisia în cadrul procedurii preliminare de examinare ar fi trebuit să suscite în mod obiectiv îndoieli privind compatibilitatea acestei măsuri cu piața internă, având în vedere că astfel de îndoieli trebuie să determine deschiderea unei proceduri formale de investigare, la care pot participa persoanele interesate prevăzute la articolul 1 litera (h) din regulamentul menționat . Această obligație este confirmată de articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589, în temeiul căruia Comisia este obligată să deschidă procedura formală de investigare atunci când există îndoieli privind compatibilitatea măsurii în cauză cu piața internă, fără a dispune în această privință de o marjă de apreciere.[6]

Tribunalul a arătat că, în anexa la scrisoarea adresată Comisiei la 18 octombrie 2019, care privea în principal ajutoarele pentru producția de energie pe bază de biogaz acordate de Regatul Danemarcei, reclamanta a prezentat un studiu care sublinia că piața geografică a biogazului este în prezent transnațională și cuprinde cel puțin Danemarca, Suedia, Germania și Regatul Unit. Acest studiu a continuat arătând că biogazul poate fi susținut atât prin ajutoare pentru producția sa, cât și prin măsuri de stimulare în privința cererii, cum ar fi scutirile fiscale. Se preciza că, deși aceste diferite forme de susținere pot coexista într-un singur stat membru, nu este permisă cumularea lor la nivel național. Astfel, potrivit acestui studiu, în Germania, energia generată pe bază de biogaz care a beneficiat de ajutoare pentru producție nu putea profita de celelalte ajutoare prevăzute pentru vânzarea de energie regenerabilă. Cu toate acestea, studiul menționat preciza că se poate produce o cumulare, care poate conduce la o „dublă subvenție” sau la un „exces de sprijin” atunci când ajutoarele pentru producție și scutirile fiscale provin din state membre diferite. Acest studiu arăta de asemenea că suprapunerile dintre schemele de ajutor adoptate de diferite state membre pot determina o supracompensare și pot crea o denaturare a concurenței. Exemplul furnizat în această privință privea tocmai ajutoarele daneze și suedeze.

În aceste împrejurări, s-a constatat că, atunci când a examinat schemele în litigiu, Comisia dispunea de informații cu privire la efectele care puteau decurge din cumularea în litigiu. Pe de altă parte, Comisia putea să dispună, dacă ar fi considerat necesar, de elemente suplimentare pe care ar fi putut să solicite reclamantei să i le furnizeze.

Comisia, în cadrul examinării supracompensării, s‑a limitat să studieze eventuala cumulare a scutirilor fiscale în cauză cu alte măsuri de ajutor adoptate de Regatul Suediei. În opinia sa, luarea în considerare suplimentară a eventualelor ajutoare acordate în alt stat membru nu era prevăzută nici de Orientările PME, nici de alte dispoziții ale dreptului Uniunii în vederea examinării aspectului dacă există o supracompensare în favoarea beneficiarilor scutirilor menționate.

În jurisprudență s-a statuat că înainte de a decide dacă ajutoarele de stat sunt compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c)[7], Comisia este obligată să examineze efectele acestora asupra schimburilor comerciale dintre statele membre. În special atunci când, precum în speță, adoptă decizii întemeiate pe această dispoziție la finalul procedurii de examinare preliminară, Comisia trebuie să fie în măsură să concluzioneze, fără ca acest aspect să ridice dificultăți serioase, că ajutoarele în cauză nu vor afecta schimburile comerciale dintre statele membre.

Cu toate acestea, fie și numai datorită informațiilor care îi fuseseră prezentate de, Comisia nu putea ignora faptul că importurile în Suedia de biogaz produs în alte state membre, în special Danemarca, crescuseră în mod semnificativ în cursul anilor anteriori notificării schemelor în litigiu, în detrimentul biogazului provenit din alte state membre, ca urmare a existenței cumulării în litigiu. Caracterul insuficient sau incomplet al analizei efectuate de Comisie în cadrul procedurii de examinare preliminară în ceea ce privește supracompensarea care poate decurge din cumularea în litigiu este un indiciu al existenței unor îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri cu piața internă.

Astfel, trebuie amintit că, deși procedura prevăzută la articolele 107 și 108 TFUE lasă în mare măsură la latitudinea Comisiei adoptarea unei decizii privind compatibilitatea unei scheme de ajutor de stat cu cerințele pieței interne, reiese din sistemul general al tratatelor că această procedură nu trebuie să producă niciodată un rezultat contrar principiilor generale ale dreptului Uniunii, precum principiul egalității de tratament, sau unor dispoziții specifice ale tratatelor, în special cele privind impozitele interne, din care face parte articolul 110 TFUE. În plus, un ajutor nu poate fi instituit sau autorizat sub forma unei discriminări fiscale de către un stat membru în raport cu produse originare din alte state membre[8]. Principiul nediscriminării sau al egalității de tratament interzice ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit sau ca situații diferite să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care astfel de tratamente sunt justificate în mod obiectiv[9] Caracterul comparabil al unor situații diferite se apreciază având în vedere toate elementele care le caracterizează. Aceste elemente trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea măsurii statale care instituie distincția în cauză. În plus, trebuie luate în considerare principiile și obiectivele domeniului din care face parte măsura statală respectivă[10].

Prin urmare, s-a constatat că că, având în vedere obiectivul schemelor în litigiu, vânzarea de biogaz ale cărui costuri suplimentare de producție au fost compensate nu constituie o situație comparabilă cu vânzarea de biogaz ale cărui costuri suplimentare de producție nu au fost încă compensate. Scutirile fiscale în cauză urmăresc ca biogazul să devină competitiv în raport cu gazele fosile, în pofida faptului că costurile de producție ale celui dintâi sunt mai ridicate decât acelea ale celor din urmă. Or, dacă costurile de producție a biogazului, mai ridicate decât cele ale gazului fosil, au fost deja compensate prin ajutoare acordate de statul membru pe teritoriul căruia a avut loc producția sa, acordarea scutirilor fiscale în cauză biogazului importat în Suedia își pierde rațiunea de a exista.

Prin urmare, cu excepția cazului în care există o justificare obiectivă, cele două vânzări menționate la nu pot fi tratate în același mod, constând în a le permite să beneficieze de aceeași scutire fiscală, și aceasta independent de aspectul dacă biogazul vândut în Suedia a fost produs pe teritoriul național sau a fost importat. În decizia atacată, Comisia nu a ținut seama de supracompensarea care poate decurge din cumularea în litigiu. Procedând astfel, Comisia nu a aplicat principiul nediscriminării ținând seama de toate elementele relevante care caracterizează „situațiile” care trebuie comparate în conformitate cu acest principiu.

Referitor la instituirea unui sistem de impozitare diferențiat, Tribunalul a reținut că din articolul 110 TFUE[11] rezultă că diferențierile în materie de impozitare internă sunt compatibile cu dreptul Uniunii numai dacă urmăresc obiective care sunt compatibile de asemenea cu acest drept și dacă modalitățile lor sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, cu privire la importurile din alte state membre sau orice formă de protecție în favoarea producțiilor naționale concurente. Astfel, cu respectarea acestor cerințe, dreptul Uniunii nu restrânge, în stadiul actual al evoluției sale, libertatea fiecărui stat membru de a institui un sistem de impozitare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul articolului 110 primul paragraf TFUE, în funcție de criterii obiective, precum natura materiilor prime utilizate sau procedeele de producție aplicate[12].

Cerințele articolului 110 TFUE sunt îndeplinite în măsura în care legislația unui stat membru permite să se aplice unui bun originar dintr‑un alt stat membru un regim fiscal care poate fi considerat ca reprezentând echivalentul regimului aplicat acestui bun atunci când este produs în primul stat membru.[13]

Rezultă că, atunci când vânzarea într‑un stat membru a unor produse naționale sau importate similare nu ar fi rentabilă în lipsa unor avantaje de natură fiscală, articolul 110 primul paragraf TFUE se opune ca produsele importate să sufere o discriminare, directă sau indirectă, în raport cu produsele naționale, prin faptul că sunt supuse unei impozitări mai ridicate decât cea aplicată acestor din urmă produse. În schimb, un tratament fiscal diferențiat este compatibil cu această dispoziție atunci când acest tratament este rezultatul unor criterii obiective și permite evitarea oricărei forme de discriminare în privința importurilor care provin din alte state membre.

În vederea aplicării acestor principii în speță, Tribunalul a arătat că acestea prezintă o particularitate în raport cu situațiile vizate de jurisprudență, referitoare la faptul că orice biogaz vândut în Suedia, indiferent dacă a fost produs în acest stat membru sau a fost importat, beneficiază de aceleași scutiri fiscale. În plus, în ceea ce privește biogazul importat, aceste scutiri, care sunt totale, sunt acordate fără a face distincție după cum statul membru în care a fost produs biogazul respectiv a acordat sau nu ajutoare pentru producția de energie pe bază de biogaz.

Pentru motive care țin de cerințele dreptului Uniunii aplicabil ajutoarelor de stat, Comisia se asigurase că biogazul produs în Suedia nu beneficia de o supracompensare. În consecință, aceasta nu putea susține că biogazul importat din alte state membre ar face obiectul unei discriminări interzise de articolul 110 TFUE în cazul în care ar beneficia de scutirile fiscale în cauză, cu singura condiție a excluderii oricărei supracompensări în urma cumulării acestor scutiri și a eventualelor ajutoare acordate de alte state membre producătorilor acestui biogaz înainte de a fi exportat în Suedia. Astfel, această condiție, care privește lipsa supracompensării, este analogă celei impuse pentru biogazul produs în Suedia.

Desigur, pentru a evita orice supracompensare, biogazul importat din anumite state membre ar putea fi în acest caz supus, în Suedia, unui impozit intern care, întrucât nu prevede scutiri fiscale sau prevede scutiri mai puțin importante decât cele în discuție, ar fi superior celui aplicat biogazului produs în Suedia. Totuși, acest rezultat nu ar fi în mod necesar discriminatoriu. Această diferențiere, întemeiată pe un criteriu obiectiv, este de natură să evite discriminarea care ar rezulta din compensările deja acordate biogazului importat din anumite state membre.

În speță, Tribunalul a constatat că, în realitate, în lipsa unor măsuri luate pentru a evita supracompensarea care poate decurge din cumularea în litigiu, schemele în litigiu creează o discriminare inversă a biogazului produs în Suedia în beneficiul biogazului produs în alte state membre care acordă ajutoare pentru producția de energie pe bază de biogaz. Acest rezultat nu poate fi considerat ca fiind impus de obligația schemelor în litigiu de a respecta articolul 110 TFUE, a cărui rațiune de a exista constă în a împiedica un stat membru să favorizeze propria producție în detrimentul celor din celelalte state membre. Pe de altă parte, trebuie arătat că acest articol nu este aplicabil ipotezei în care un stat membru ar acorda produselor pe care le importă din anumite state membre un tratament fiscal mai favorabil decât cel pe care îl acordă unor produse similare pe care le importă din alte state membre.

IV. Concluzii

Având în vedere considerentele reținute, Tribunalul a concluzionat că reclamanta a demonstrat, întemeindu‑se pe elemente de care Comisia dispunea sau putea să dispună la momentul adoptării deciziei atacate, că analiza compatibilității schemelor în litigiu cu piața internă în lumina articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE prezenta îndoieli legate de supracompensarea care putea decurge din cumularea în litigiu, din perspectiva principiului nediscriminării și a articolului 110 TFUE. Prin urmare, Comisia ar fi trebuit să examineze dificultățile menționate în cadrul procedurii formale de investigare în loc să adopte deciziile atacate la finalul procedurii de examinare preliminară. În consecință, decizia Comisiei a fost anulată.


[1] Hotărârea din 21 decembrie 2022, Landwärme, T‑626/20, EU:T:2022:853.
[2] Cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.(…)
[3] (…) Comisia este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu dispozițiile articolului 107, Comisia inițiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunțarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.(…)
[4] Hotărârea din 23 aprilie 2002, Nygård, C‑234/99, EU:C:2002:244.
[5] Decizia de a deschide procedura formală de investigare sintetizează elementele relevante de fapt și de drept, include o evaluare preliminară a Comisiei cu privire la caracterul de ajutor de stat al măsurii propuse și indică îndoielile privind compatibilitatea acesteia cu piața internă. Prin decizie, se solicită statului membru în cauză și celorlalte persoane interesate să își prezinte observațiile într-un termen stabilit, care în mod normal nu depășește o lună. În cazuri întemeiate, Comisia poate prelungi termenul stabilit.
[6] Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, EU:C:2008:757.
[7] Pot fi considerate compatibile cu piața internă (…) c. ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun.
[8] Hotărârea din 23 aprilie 2002, Nygård, C‑234/99, EU:C:2002:244.
[9] Hotărârea din 11 iulie 2019, IPPT PAN/Comisia și REA, T‑805/16, nepublicată, EU:T:2019:496.
[10] Hotărârea din 12 mai 2011, Luxemburg/Parlamentul și Consiliul, C‑176/09, EU:C:2011:290.
[11] Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
[12] Hotărârea din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C‑213/96, EU:C:1998:155.
[13] Hotărârea din 30 octombrie 1980, Schneider‑Import, 26/80, EU:C:1980:257.


Av. Larisa-Cătălina Ionescu

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii