O echipă integrată de specialiști în tranzacții a PwC România și Grecia și avocați ai D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, a asistat compania Public Power Corporation (PPC) din Grecia în tranzacția de preluare a activelor de producție, furnizare și distribuție de electricitate din România ale grupului italian Enel.
”Am dovedit încă o dată că echipa noastră integrată de tranzacții poate oferi consiliere la cele mai înalte standarde în tranzacții mari din domenii strategice și puternic reglementate. Felicit pe toți colegii implicați în acest proces pentru profesionalismul și dedicarea de care au dat dovadă în acest proiect”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Partener Deals PwC România.
Experții PwC și D&B David și Baias au oferit servicii de due diligence, consultanță în materie de structurare fiscală și sprijin în ceea ce privește aspectele financiare și fiscale complexe ale documentelor tranzacției, precum și consultanță juridică de drept românesc.
”Suntem mândri că am asistat PPC în această tranzacție. A fost o tranzacție complexă, în care au fost implicați un număr mare de consultanți ai PwC România și avocații D&B, care au lucrat alături de colegii din PwC Grecia, dar și de alte echipe de consultanți internaționali”, a declarat Ruxandra Târlescu, Partener PwC România.
Finalizarea tranzacției este așteptată în a doua parte a anului 2023, fiind supusă anumitor condiții suspensive, inclusiv aprobării autorităților competente de concurență.
”Mulțumesc echipei de avocați D&B care a lucrat la realizarea acestei tranzacții, una dintre cele mai mari tranzacții realizate în România în ultimii 30 de ani. D&B a furnizat întreaga asistență de drept românesc, constând atât în servicii de due diligence juridic şi GDPR, cât şi asistenţă juridică pentru revizuirea documentelor tranzacției și vom continua să asistăm PPC pentru implementarea tranzacției”, a declarat Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias.
Echipa D&B David și Baias a lucrat în colaborare cu casa de avocatura Milbank LLP (UK), aceștia din urmă coordonând asistență juridică de partea cumpărătorului.
Echipa de tranzacții a PwC România a fost formată din Cornelia Bumbăcea, Partener Deals, Andreea Bistriceanu, Director, Andreea Oprescu, Senior Manager, Laura Paraschiv, Senior Manager și Andreea Puiu, Manager.
Echipa PwC Tax a fost reprezentată de Daniel Anghel, Lider al Departamentului de Servicii Fiscale și Juridice, Ruxandra Târlescu, Partener, Adina Vizoli, Director, Ioana Bara, Senior Manager, Ludmila Petrescu, Senior Manager, Claudiu Simionescu, Senior Manager și Anca Lungeanu, Manager.
Echipa D&B David și Baias a fost coordonată de Anda Rojanschi, Avocat Partener și a fost alcătuită din mai mult de 20 de avocați, dintre care: Cristina Paduraru, Avocat Partener, Adina Oprea, Avocat Senior Coordonator, Corina Celmare, Avocat Senior, Georgiana Bălan, Avocat Senior Coordonator, Ovidiu Bold, Avocat Partener, Mihaela Papandreia, Avocat Senior.
PPC este cea mai mare companie de electricitate din Grecia, cu o capacitate instalată de 10,5 GW și aproximativ 6 milioane de clienți.

Despre PwC România
Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Suntem o rețea de firme prezentă în 152 de țări cu mai mult de 328.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul consultanței pentru afaceri, auditului și consultanței fiscale.
PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.
Despre D&B David şi Baias
D&B David și Baias este societatea de avocatură corespondentă PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde mai mult de 3000 de avocați în peste 90 de țări. Echipa D&B David și Baias este alcătuită din circa 50 de avocați (dintre care 9 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.
:: English version
Cuvinte cheie:
Adina OPREA,
Adina VIZOLI,
Anca Lungeanu,
Anda Rojanschi,
Andreea Bistriceanu,
Andreea Oprescu,
Andreea Puiu,
Claudiu Simionescu,
Corina Celmare,
Cornelia Bumbăcea,
Cristina Paduraru,
D&B David si Baias,
Daniel Anghel,
Georgiana Bălan,
Ioana Bara,
Laura Paraschiv,
Ludmila Petrescu,
Mihaela Papandreia,
Ovidiu Bold,
PwC România,
Ruxandra Târlescu
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi
aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro