Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti

OUG privind implicarea instituțiilor financiar-bancare în procesul de implementare a operațiunilor finanțate din fonduri europene


27 martie 2023 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 24 martie 2023 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 18/2023 privind cadrul de desfășurare a sprijinului financiar și tehnic acordat de sistemul financiar-bancar în procesul de autorizare și derulare a fondurilor destinate beneficiarilor programelor gestionate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Prezenta OUG stabilește cadrul de participare, alături de instituțiile dedicate ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a unor instituții financiar-bancare din România, în procesele de verificare preliminară administrativă și la fața locului asupra cheltuielilor efectuate de beneficiarii de finanțare.

Aceste măsuri vor conduce la accelerarea verificării cererilor beneficiarilor și plata la timp a sprijinului financiar către aceștia în condițiile asigurării unui management financiar eficient al fondurilor angajate, dar și la creșterea gradului de absorbției a asistenței financiare nerambursabile pusă la dispoziția mediului de afaceri prin schemele de ajutor de stat și de minimis. Beneficiarii de finanțare vor avea mai ușor și mai repede acces la fondurile angajate prin contractele de finanțare.

Astfel, ordonanța de urgență reglementează următoarele aspecte:
– cerințele minime de eligibilitate pentru instituțiile financiar-bancare participante;
– prevederi aplicabile proiectelor finanțate prin Axa Prioritară IV – „Investiții în activități productive” POC 2014 – 2020; rolul partenerului bancar, mecanism de implementare și obligații ale beneficiarilor;
– prevederi aplicabile proiectelor finanțate prin Măsura 1. Schemă de minimis și schemă de ajutor de stat în contextul digitalizării IMM-urilor, Investiția I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat Componenta C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Planul Național de Redresare și Reziliență (C9.I3.M1); rolul partenerului bancar, mecanism de implementare și obligații ale beneficiarilor.

Cadrul legal instituit prin această ordonanță de urgență va permite desfășurarea unui flux financiar și tehnic în procesul de autorizare și derulare a fondurilor destinate beneficiarilor programelor de finanțare gestionate de MIPE.

Totodată, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va încheia un acord de parteneriat cu Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București, pentru a primi asistență tehnică de specialitate în procesul de evaluare a soluțiilor de digitalizare cu un grad înalt de complexitate, implementate în cadrul proiectelor finanțate prin PNRR, pentru care MIPE are rolul de coordonator de reformă și investiții, în cadrul căruia vor fi stabilite drepturile și obligațiile celor două părți.

Intrare în vigoare: 24 martie 2023

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii