Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. cuantumul ridicat al taxei judiciare de timbru datorate pentru soluţionarea unei cereri de recuzare

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 243 din 23 martie 2023 a fost publicată Decizia nr. 646/2022 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 51 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de George Ene Nicanor, prin mandatar Dragoş Marian Ene, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt neconstituţionale raportat la cuantumul ridicat al taxei judiciare de timbru datorate pentru soluţionarea unei cereri de recuzare, autorul excepţiei apreciind că majorarea nejustificată a taxei judiciare de timbru faţă de creşterea nivelului preţurilor afectează dreptul la apărare şi accesul liber la justiţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile:

– Art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013:
„Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel:
a) cereri de recuzare în materie civilă – pentru fiecare participant la proces – pentru care se solicită recuzarea – 100 lei;”

– Art. 51 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă:
„(1) Instanţa hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile.
[…]
(3) Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în privinţa dispoziţiilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 s-a mai pronunţat din perspectiva unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză şi a constatat constituţionalitatea acestora.

Curtea a reţinut, spre exemplu, prin Decizia nr. 48 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 3 mai 2018, că nu se poate vorbi despre un cuantum împovărător al taxei judiciare de timbru, fiind unul rezonabil, în sumă fixă de 100 de lei, care nu este de natură a afecta justiţiabilul din punct de vedere financiar, astfel încât nu pot fi reţinute criticile referitoare la restricţionarea accesului la justiţie prin instituirea acestei taxe fixe, datorată de justiţiabil în cazul depunerii unei cereri de recuzare a membrilor completului de judecată, în materie civilă.

De asemenea, Curtea a statuat că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit, în cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, fiind, de fapt, un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu. Curtea a reţinut, de asemenea, că art. 21 şi 24 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia ar putea exista situaţii în care părţile să nu poată plăti taxele judiciare de timbru din cauza cuantumului excesiv al acestora şi, în consecinţă, să nu se poată adresa justiţiei, Curtea a constatat că legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a accesului liber la justiţie. Aprecierea legalităţii şi temeiniciei cererilor întemeiate pe dispoziţiile mai sus citate se realizează de către instanţa de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituţie şi legi, pe baza probelor care însoţesc aceste cereri (a se vedea Decizia nr. 348 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 22 noiembrie 2019, paragraful 39).

Referitor la nemulţumirile autorului excepţiei de neconstituţionalitate care vizează şi aspecte legate de fondul litigiului, respectiv obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru este criticată în raport cu aprecierile acestuia în legătură cu modul de funcţionare a instanţelor şi a parchetelor şi cu soluţiile primite la sesizările formulate anterior, acestea reliefează aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti. În aceste condiţii, aceste critici nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate.

În continuare, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, paragraful 19, Curtea a observat că, spre deosebire de reglementarea procesual civilă anterioară, care presupunea ascultarea, în mod obligatoriu, a judecătorului faţă de care s-a formulat o cerere de recuzare, dispoziţia legală criticată prevede ascultarea acestuia numai în mod facultativ, acest demers fiind la latitudinea completului învestit cu soluţionarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare, complet care, dacă apreciază necesar, poate proceda şi la ascultarea părţilor litigante.

Referitor la judecarea cererii de recuzare, Curtea a reţinut că aceasta nu constituie o acţiune de sine-stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Astfel, recuzarea nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Faptul că instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, nu este discriminatoriu şi nici nu împiedică accesul la justiţie, având în vedere că se aplică în mod egal tuturor participanţilor la proces, iar încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu fondul, prilej cu care partea interesată îşi poate valorifica inclusiv dreptul la apărare. Legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa sa.

Aşadar, modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii reprezintă o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile şicanatorii, de natură să tergiverseze soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei. În acest scop, şi dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevăd inadmisibilitatea interogatoriului ca probă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Atât timp cât instanţa decide asupra cererii de recuzare fără citarea părţilor şi în camera de consiliu, interogatoriul nu poate fi utilizat ca probatoriu pentru dovedirea motivelor de recuzare, însă nimic nu împiedică partea să se folosească de alte mijloace de probă pentru a dovedi motivele de recuzare.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Citeşte mai mult despre CCR, exceptie de neconstitutionalitate, taxa judiciara de timbru! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.