Verificarea beneficiarului real al destinatarului fondurilor din PNRR pentru crearea unei rețele de centre de zi pentru copii
30 martie 2023 | JURIDICE.ro
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 264 din 30 martie 2023 a fost publicată Instrucțiunea nr. 1/2023 pentru obținerea unor date și informații privind verificarea beneficiarului real al destinatarului fondurilor din cadrul Planului național de redresare și reziliență, componenta 13 – Reforme sociale, investiția I1 – Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie.
Instituţiile publice cu care se încheie contracte de finanţare pentru implementarea de proiecte finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), componenta 13 – Reforme sociale, investiţia I1 – Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie, care au calitatea de autorităţi contractante în cadrul acestora, trebuie să se asigure că destinatarii finali ai fondurilor/contractanţii au obligaţia de a obţine, înaintea semnării contractelor de achiziţie publică şi a contractelor comerciale, datele şi informaţiile privind beneficiarii reali ai fondurilor alocate prin PNRR.
Instituţiilor publice, în calitate de solicitanţi ai finanţării prin PNRR, le revin următoarele obligaţii:
a) să se asigure că destinatarii finali ai fondurilor/contractanţii sunt informaţi cu privire la obligaţia de a transmite datele şi informaţiile privind beneficiarii reali ai fondurilor alocate prin PNRR, conform prevederilor legislaţiei europene şi naţionale incidente;
b) să se asigure că documentul corespunzător privind beneficiarul real este transmis de către contractanţi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), conform cadrului legal incident, înainte de semnarea contractelor de achiziţie publică. În cazul în care ofertantul declarat câştigător are în structura acţionariatului entităţi juridice străine, declaraţia privind beneficiarii reali trebuie să conţină datele acelor persoane fizice, cel puţin numele, prenumele şi data naşterii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;
c) să solicite contractanţilor, cu titlu obligatoriu, înaintea semnării contractelor de achiziţii publice, şi o declaraţie pe propria răspundere, conform prevederilor art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, ce va conţine datele despre beneficiarii reali, cel puţin numele, prenumele şi data naşterii. Această declaraţie va fi transmisă Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse inclusiv prin intermediul platformelor informatice dezvoltate pentru controlul şi managementul fondurilor alocate în PNRR;
d) să prevadă, în cadrul contractelor de achiziţie publică ce vor fi încheiate de aceştia, în calitate de autorităţi contractante, clauze specifice prin care se instituie obligaţia contractanţilor de actualizare a datelor şi informaţiilor privind beneficiarul real, în mod regulat, de fiecare dată când are loc o modificare a acestora, până la încetarea relaţiilor contractuale, sub rezerva aplicării sancţiunilor legale. Destinatarii finali ai fondurilor/contractanţii au obligaţia actualizării informaţiilor cu privire la beneficiarii reali ai fondurilor alocate din PNRR de fiecare dată când are loc o modificare a acestora, sub rezerva aplicării sancţiunilor contravenţionale şi a dizolvării societăţii, în conformitate cu prevederile art. 56 şi 57 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare. Orice modificare a informaţiilor privind beneficiarul real intervenită după semnarea contractului de achiziţie publică va fi adusă la cunoştinţă atât Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cât şi ONRC, pe durata angajamentelor legale încheiate în cadrul PNRR.
Toate obligaţiile referitoare la beneficiarul real al fondurilor vor fi aplicate inclusiv în ceea ce priveşte subcontractanţii.
Instituţiile publice îşi asumă, prin comunicarea datelor şi informaţiilor privind beneficiarul real, corectitudinea şi realitatea informaţiilor transmise către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse poate solicita instituţiilor publice obţinerea şi prezentarea datelor privind beneficiarul real de la ofertantul declarat câştigător în cadrul procedurii de achiziţie publică.
Intrare în vigoare: 30 martie 2023
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro