Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Forță majoră și hardship (impreviziune) ca excepții de la principiul forței obligatorii a contractului
20.03.2017 | Cristian ȘCHIOPU

JURIDICE - In Law We Trust
Cristian Șchiopu

Cristian Șchiopu

Introducere

Raporturile juridice civile ar fi de neconceput în cazul în care acestea nu ar fi guvernate de către principiul forței obligatorii ale contractului. Acest principiu stă la baza temeliei întregului drept civil, menținând stabilitatea, previzibilitatea și siguranța raporturilor juridice de drept privat. Datorită acestui principiu, creditorul este în drept să se aștepte la o executare corespunzătoare a obligațiilor ce au fost asumate de către debitor. Tot datorită forței obligatorii ale contractului, creditorul, în cazul în care debitorul nu-și execută obligațiile, este înzestrat cu toate mecanismele de drept necesare pentru a asigura executarea forțată a contractului și beneficia de măsuri de recuperare a prejudiciilor care i-au fost acestuia cauzate.

Pe de altă parte, principiul pacta sunt servanda nu este absolut, limitările acestuia fiind introduse cu scopul de a asigura echitatea raportului contractual. Excepțiile forței obligatorii ale contractului există pentru a apăra subiecții de drept care riscă să cadă în poziții defavorabile.

Ar exista o rezonabilitate să impunem debitorii să-și execute obligațiile contractuale în cazul în care acestea devin imposibile fie mult mai oneroase în cazul survenirii unor circumstanțe pe care acesta nu le-a putut prevede? Răspunsul la această întrebare rămâne a fi oferit prin prisma cercetării instituțiilor de:

– forță majoră (la fel cunoscută și sub denumirea de imposibilitate fortuită sau caz fortuit) și

– impreviziune (la fel cunoscută și sub denumirea de hardship, frustrare a contractului sau temei de reajustare a condițiilor contractuale).

Importanța cunoașterii unei delimitări între aceste 2 concepte prezintă o actualitate nemaipomenită datorită riscului aplicării incorecte a prevederilor legii. Pentru a evita o suprapunere a prevederilor unei instituții cu reglementările alteia, este necesar a fi asigurată o practică uniformă de aplicare a forței majore pentru anumite cazuri și a hardship-ului pentru alte situații concrete.

Scurt istoric

În antichitate, în cadrul raporturilor de drept privat roman, stabilitatea contractuală a fost unul din principiile fundamentale ale dreptului contractual[1]. Chiar dacă părțile puteau ajusta contractele la anumite condiții, juriștii romani nu recunoșteau doctrine specifice care ar exonerau părțile de la executarea obligațiilor, în cazul în care circumstanțe imprevizibile ar fi survenit[2].

Fritz Schulz, referindu-se la perioada Romei antice, a menționat că obligativitatea contractuală era o regulă “de fier” a contractelor de vânzare-cumpărare odată ce acestea erau încheiate[3]. Cicero a fost primul filosof care a menționat că “promisiunile nu întotdeauna ar trebui să fie respectate și bunurile încredințate nu ar trebui mereu returnate” (Ergo et promissa non facienda non numquam neque semper deposita reddenda), argumentând această poziție prin oferirea a 2 exemple.

Exemplul 1: “Presupunem că o persoană îți depozitează sabia sa cu bună conștiință și ulterior ți-o cere înapoi imediat după ce a devenit nebună. Ar fi o crimă să-i întorci sabia. Va fi obligația ta să nu faci așa[4]”.

Exemplul 2: “Presupunem că o persoană care ți-a încredințat o sumă de bani îți propune să duci un război împotriva țării tale proprii. Ar trebui să-i întorci acestuia suma încredințată? Consider că nu, deoarece prin asemenea gest tu vei acționa împotriva statului, care ar trebui să-ți fie cel mai scump lucru pe pământ[5]”.

În susținerea celor expuse de către Cicero este și faimosa clauză: clausula rebus sic standibus, una dintre cele mai periculoase incursiuni în principiul obligativității contractuale, conform căreia: un contract își menține caracterul obligatoriu numai atât timp cât circumstanțele care determină executarea contractuală rămân a fi în aceeași stare în care se aflau la momentul încheierii contractului. Este evident că această clauză, în cazul unei interpretări extensive, era foarte des utilizată pentru a eroda substanțial promisiunile contractuale și de aceea nu este surprinzător de ce doctrina clausulei a căzut în desuetudine la sfârșitul sec. XVIII–XIX, perioadele tinereții doctrinei contractuale „clasice”, atunci când libertatea contractuală, liberalismul economic și certitudinea legii au dominat pe deplin[6].

Însă, în contextul survenirii Războaielor Mondiale, dar și a crizelor financiare constante, legiuitorii au fost nevoiți să deroge de la principiul “înghețării” cadrului legal datorită faptului că raporturile de drept public/privat sunt mereu în dezvoltare continuă și pot fi supuse unor schimbări esențiale.

În practica și doctrina internațională, există 2 vestite excepții de la principiul forței obligatorii a contractului: hardship-ul (impreviziunea) și forța majoră. Deși ambele concepte par a fi similare pe alocuri, în cazul unei analize minuțioase a naturii juridice a acestora se pot constata diferențe esențiale care nu trebuiesc neglijate de către cei care aplică legea.

ASEMĂNĂRI:

1. Ambele instituții cu sunt larg răspândite în diverse sisteme de drept:

Dacă forța majoră este un concept legal larg răspândit în legislațiile multor state și în tratate internaționale, conceptul de impreviziune este mai limitat în reglementări. Totuși, printre reglementările comune întâlnim multe legi model care prevăd hardshipul ca mecanism juridic de reajustarea a clauzelor contractuale.

Principiile UNIDROIT reglementează ambele concepte, prin intermediul unor articole distincte. La fel, Camera de Comerţ Internaţională de la Paris (în continuare ICC) are practica de a elabora clauze contractuale model pentru contractele comerciale internaționale cu privire la forță majoră și hardship[7]. Proiectul Cadrului Comun de Referință al UE (în continuare DCFR) la fel definește ambele concepte: impreviziune (schimbarea circumstanțelor[8]) și forța majoră (exonerarea datorită unui impediment[9]).

Atât legislația Republicii Moldova (art. 606 și 623, Cod Civil al RM[10]), precum și legislațiile majorității țărilor Europene reglementează ambele concepte de forță majoră și hardship:

– Germania (articolele 275 și 326 pentru forță majoră din Codul civil german (Bürgerliches Gesetzbuch/BGG) și articolul 313 din același Cod pentru hardship[11]).

– Franța (articolele 1218 și 1351 din Codul civil francez pentru forță majoră și 1195 din același Cod pentru impreviziune[12]).

– România (articolul 1351 din Codul civil al României pentru forță majoră și articolul 1271 din același Cod pentru impreviziune[13]).

– Federația Rusă (articolul 401 din Codul civil al Federației Ruse pentru forță majoră și articolul 451 din același Cod pentru impreviziune[14]).

– Precum și alte țări precum Italia, Olanda, Portugalia, Austria, Grecia[15]

2. Ambele instituții produc efecte doar în urma survenirii unor evenimente imprevizibile

În opinia unui autor, evenimentele de hardship se aseamănă cu evenimentele de forță majoră prin caracterul de imprevizibilitate[16]. În opinia altui autor, conceptele de hardship și forță majoră par a fi legate între ele, în particular pe motiv că acestea împart aceleași caracteristici: ambele reglementează situația schimbărilor de circumstanțe[17].

Analizând din punct de vedere istoric instituțiile de forță majoră și hardship, constatăm că sorgintea acestora a fost propagată de evenimente practic identice. Asemenea evenimente pot fi manifestate sub diferite forme:

– crize financiare,

– calamități naturale (incendii, inundații, cutremure, secetă, furtuni),

– conflicte armate,

– încetarea relațiilor diplomatice interstatale,

– greve,

– epidemii,

– revoluții,

– lovituri de stat,

– embargouri,

– evenimentele progresului omenesc.

Totuși nu sunt considerate ca imprevizibile următoarele evenimente:

– fluctuațiile cursurilor valutare, chiar și cele semnificative,

– fluctuațiile prețurilor pe piață,

– începerea ostilităților armate între state care pe parcursul istoriei deja erau cunoscute ca fiind antagoniste,

– eșecul unei bănci centrale dintr-un stat de a acorda autorizația cuiva să plătească în valută străină, atunci când reglementările privind controlul de schimb valutar din momentul contractării permiteau plata în valută străină[18].

Aceeași întâmplare ar putea genera efecte diferite pentru subiecți separați. Să presupunem că un embargo este o circumstanță de forță majoră atunci când constituie un impediment pentru importatorii de produse agricole să-și introducă marfa într-o țară. Același embargo poate constitui un eveniment de impreviziune atunci când produsele agricole autohtone ale țării care a impus interdicția de import cresc semnificativ în preț la nivel național, însă rămân a fi vândute la prețuri mici între comercianți, datorită faptului că contractele guvernând aceste raporturi juridice prevăd un preț constant care nu admite fluctuații.

La întrebarea cum apreciem dacă un eveniment este imprevizibil nu putem găsi un răspuns absolut. În anumite circumstanțe, survenirea unui ambuteiaj rutier intensiv ar putea constitui un eveniment imprevizibil într-o regiune unde nu se practică circulația automobilelor. În anumite regiuni, chiar calamitățile naturale nu ar putea fi considerate ca imprevizibile odată ce acestea survin foarte des, cum ar fi, de exemplu, Japonia, țara cu cele mai frecvente cutremure, fie țările scăldate de către oceanul Indian care mărturisesc evenimentele de valuri seismice (tsunami).

În cazul unei țări puternice și previzibile din punct de vedere financiar, survenirea unei crize financiare ar putea constitui un eveniment imprevizibil. Aceeași criză financiară ar putea fi considerată drept previzibilă în cazul în care aceasta survine în țări unde instabilitatea economică este un fenomen predominant.

De exemplu, în cadrul cazului Himpurna, criza financiară din Indonezia din 1997 nu a constituit un eveniment imprevizibil, pe motiv că această țară deja s-a confruntat cu o asemenea criză în anul 1966, an în care rata inflației a ajuns la o rată de 1500% într-o perioadă de 12 luni. Tribunalul s-a expus că, deși părțile au încheiat un contract pe o perioadă de lungă durată (30 ani), fără a se mai aștepta la repetarea precedentului de criză financiară din Indonezia, acestea nu ar putea invoca necunoașterea riscurilor vitregiilor macroeconomice în apărarea acestora[19].

Contractul Model, nr. 100[20], elaborat de către Asociația de Comerț pentru Cereale si Furaje (GAFTA), prevede în articolul 20 următoarele evenimente care ar putea cauza forța majoră: “Vânzătorii nu vor fi responsabili pentru întârzieri legate de expedierea bunurilor sau a oricărei cantități ale acestora, ce au fost cauzate de către orice fapt al lui Dumnezeu, greve, deconectări, revolte, agitații civile, defalcare a utilajelor, incendii sau orice obstacole imprevizibile și inevitabile pentru navigație sau orice cauză înțeleasă în termenul de „forță majoră” .

Un exemplu de clauză de hardship dedicată contractelor de vânzare a gazelor naturale menționează mai general care sunt evenimentele imprevizibile: “Este hardship substanțial cazul când, în termenul prevăzut în contract, intervine un eveniment sau schimbare de circumstanțe dincolo de controlul unei părți… caz în care efectele și consecințele contractului la care părțile s-au așteptat în momentul încheierii contractului s-au schimbat esențial (de exemplu, dar fără a se limita la cazul când survin consecințele economice ale unei noi resurse de energie)[21]”.

În cazul în care mijloacele generatoare de energie, alternative combustibilului fosil ar ajunge la o fază esențială de descoperire și exploatare, cererea față de produsele petroliere pe arena internațională ar scădea dramatic.

3. Evenimentele imprevizibile pentru a fi luate în considerare a forță majoră sau hardship trebuie să denatureze fundamental obligația contractuală

Dacă în cazul forței majore, fundamentală este denaturarea obligației pe motiv că aceasta nu mai poate fi executată nici într-un caz.

La prima vedere deducem că o asemenea denaturare este una totală, ce ar rezulta într-un cuantum de 100%.

Este evident că, în funcție de specificul naturii unui contract, chiar și neexecutarea a 5% din valoarea prestației ar putea uneori denatura fundamental obligația contractuală.

Să presupunem că o încăpere ce face parte din hotel este închiriată de către mire și mireasă pentru a-și celebra nunta. Chiar dacă prestatorul de servicii hoteliere își execută obligația contractuală aproape în totalitate (prin amenajarea sălii, prepararea bucatelor și prepararea planului festiv), în cazul survenirii unei deconectări a energiei electrice la nivel de regiune nunta nu mai poate fi petrecută conform așteptărilor soților.

În cazul hardship-ului, schimbările circumstanțelor pot fi considerate fundamentale atunci când acestea denaturează obligația contractuală semnificativ. În cazul fluctuațiilor normale ale cursului valutar, nu putem întâmpina hardship.

Dacă 1 euro se va deprecia cu 3% în raport cu 1 dolar american, atunci o asemenea circumstanță nu poate fi luată în considerare, datorită faptului că nu este o depreciere semnificativă.

Totuși, poate fi considerat drept eveniment de hardship, cazul deprecierii dramatice a unei monede naționale cu 80% în raport cu o valută străină.

În cadrul contractelor de vânzare-cumpărare a petrolului, conform unei practici s-a stabilit că nici scăderea prețului la petrol cu 50% nu poate constitui alterare substanțială a obligației contractuale, și respectiv nu poate fi considerată ca o impreviziune. O asemenea situație a fost calificată drept fluctuații normale ale prețului la produsele petroliere[22].

4. Posibilitatea asumării riscului survenirii circumstanțelor imprevizibile este posibilă în cadrul ambelor instituții

Ambele instituții, conform regulii generale, reprezintă concepte de la care părțile contractuale pot deroga, deci normele cu privire la ambele instituții nu constituie norme imperative ca regulă. Cunoaștem cazuri când părțile care sunt specializate într-un domeniul comerțului, datorită unor practici comerciale îndelungate, sunt obișnuite cu crearea a diverse contracte-model și clauze contractuale care derogă de la dispozițiile prevederilor dispozitive.

La fel s-a constatat că și datorită interpretării intenției contractuale ale părților și a practicii comune stabilite între părți, în anumite circumstanțe riscul consecințelor de forță majoră sau hardship pot fi suportate de către una din părți.

De exemplu: A, o companie de asigurări maritime, cere o primă suplimentară de la clienții săi, pentru contractele care implică riscuri, ca urmare a izbucnirii de războaie și insurecții civile, pentru a acoperi riscuri substanțial mai mari, datorite pericolului izbucnirii simultane a unor războaie și insurecții civile în trei țări din aceeași regiune. A nu poate opera adaptarea contractului, deoarece, prin clauza de război și insurecție civilă, compania de asigurări și-a asumat deja aceste riscuri, chiar dacă trei țări sunt afectate în același timp[23].

Codul Civil al Republicii Moldova[24], conform art. 667 alin.(1), prevede în virtutea principiului libertății contractuale faptul că părțile pot deroga de la orice normă dispozitivă de drept, stabilindu-și propriile reguli de joc, atât timp cât acestea nu contravin normelor imperative de drept: “Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor”. Astfel, deși conform prevederilor legii civile în cadrul raporturilor de depozit, reglementate de către art. 1095 alin(1) Cod Civil al Republicii Moldova: „Riscul pieirii sau deteriorării fortuite rămâne în sarcina deponentului”, depozitarul ar putea, conform practicii, să-și preia un asemenea risc în schimbul unei remunerații mai mari pentru faptul că serviciile sale implică o protecție mai mare a bunurilor ce i-au fost încredințate.

În alt exemplu: includerea unei clauze contractuale, ce ar stabili un preț fix pentru petrolul ce urma a fi comercializat între vânzător (compania petrolieră) și cumpărător, a fost declarată de către Curtea Federală Supremă a Germaniei drept intenția părților de a suporta riscul schimbării prețurilor la petrol. Astfel, compania petrolieră nu putea fi exonerată de răspundere pentru neexecutarea obligației sale de a livra produsele petroliere către vânzător, deși ar fi fost în drept să solicite reajustarea prețului contractului, în contextul crizei petrolului din 1973[25].

Nu toate statele, însă, acceptă derogarea părților de la prevederile legale. Astfel, conform Codului civil din Algeria, orice înțelegere contractuală (inclusiv și cea de asumare a riscurilor impreviziunii) contrară prevederilor legale cu privire la impreviziune este nulă[26].

DIFERENȚE:

1. Efectele produse de către ambele instituții diferă

Dacă este să analizăm din perspectivă comparativă, aceste două instituții, deducem că cea mai esențială deosebire dintre acestea este manifestată prin efectele pe care acestea le produc. În cazul forței majore efectul este imposibilitatea executării forțate a obligației contractuale de către debitor. În cazul hardship-ului, obligația debitorului devine mult mai oneroasă, astfel acesta va suporta cheltuieli mari în cazul în care va fi obligat să execute contractul.

Efecctele circumstanțelor de forță majoră

Pe de o parte, în cazul survenirii evenimentelor de forță majoră, obligația contractuală mereu devine imposibilă pentru una dintre părțile contractuale. Exemple elocvente când obligația devine imposibilă și partea obligată este exonerată de răspundere sunt următoarele:

– Un impresar din Hamburg a angajat o celebră cântăreață engleză să cânte la Opera din Hamburg în perioada din 1 până la 31 octombrie. Cântăreața prinde gripă și trebuie să se retragă la culcare (ceea ce ar constitui un impediment); ea îl anunță pe impresar că nu va putea să vină la Hamburg până la data de 10 octombrie. Presupunând că prezența cântăreței este esențială pentru întreaga perioadă a lunii octombrie, impresarul poate rezoluționa contractul.

Ca urmare a unei greve neașteptate într-o societate naționalizate care distribuie gaze naturale, un producător de porțelanuri care încălzește cuptoarele sale numai cu gaz este obligat să-și întrerupă producția sa. Producătorul nu este răspunzător față de proprii săi clienți, în cazul în care întreruperea activității sale este datorată unor factori externi – grevele din societatea distribuitoare de gaze[27].

A (cumpărător din țara X) procură de la B (vânzător din țara Y) anumite bunuri, pe care ultimul se obligă să i le transporte primului. În cazul în care bunurile menționate nu pot fi trecute peste frontieră pe motiv că acestea nu sunt certificate de către autorități, A va fi exonerat de orice răspundere pentru nepreluarea posesiunii bunurilor pe care le-a plătit, pe motiv că inacțiunile sale sunt datorate unor evenimente pe care acesta nu le poate controla. Efectiv obligația lui A în acest caz de a prelua bunurile este imposibilă și acesta nu ar trebui să suporte riscul deteriorării bunurilor[28].

Efectele circumstanțelor de hardship:

Pe de altă parte, în cazul survenirii evenimentelor de hardship, obligația, deși este denaturată, nu este imposibilă. Prin denaturare a obligației se înțelege circumstanța când situația unei părți contractuale nu se schimbă, iar cealaltă parte obține profituri exorbitante. Exemple clasice de denaturare a obligației sunt cazurile:

– Vânzării unei vite, pe care ambele părți la momentul încheierii contractului o considerau infertilă. Peste ceva timp, însă, se constată că vita purta un vițel. În virtutea informației obținute, valoarea vitei ar trebui să fie de 10 ori mai mare decât prețul acesteia stabilit în contract.

– Vânzării unui tablou la un preț de mii de ori mai mic decât prețul adevărat al acestuia pe motiv că părțile la momentul vânzării nu cunoșteau despre faptul că acesta în realitate este o capodoperă[29].

– Un contract turistic este încheiat din ideea că în ianuarie în Carpați va fi zăpadă. Scopul contractului este de a oferi turistului odihnă și posibilitatea de a petrece un timp plăcut. Temperaturile excesiv de înalte, care topesc zăpada în ianuarie, frustrează turistul în atingerea scopului recreativ[30].

– Se încheie un contract de vânzare-cumpărare a unui inel, care cade într-un lac și se scufundă înainte să fie transmis cumpărătorului. Tehnic vorbind, inelul poate fi recuperat dacă ar fi aplicate metode de desecare a lacului și căutare a acestuia cu ajutorul detectoarelor de metal. Costurile eforturilor pentru recuperarea inelului, însă sunt mari și extrem de disproporționate în raport cu valoarea inelului. Deci, executarea unei asemenea obligații din punct de vedere economic este inutilă. În cazul în care cumpărătorul nu este satisfăcut cu producerea unui nou inel substitut, atunci obligația de recuperare a inelului pierdut este lipsită de rezonabilitate[31].

În cazul survenirii unor evenimente de forță majoră, debitorul prestației este exonerat în totalitate de răspundere contractuală. În cazul survenirii circumstanțelor de hardship, partea dezavantajată nu este lipsită de răspundere și rămâne obligată să-și execute obligațiile prevăzute în contract. Debitorul prestației care este dezavantajat are însă un remediu să solicite fie convențional fie prin intermediul unei instanțe reajustarea clauzelor contractuale pentru ca acestea să fie adaptate noilor circumstanțe obiective care au survenit.

2. Conceptul de forță majoră este unul mult mai răspândit, spre deosebire de cel de hardship

Spre deosebire de forță majoră, unele sisteme de drept încă nu au acceptat hardship-ul ca o scuză pentru neexecutarea obligației contractuale. Ca o consecință a lipsei de dorință a multor curți și instituții legislative să asiste părțile în procesul de modificare a contractelor în așa fel încât acestea să fie reajustate circumstanțelor schimbate, clauzele de hardship au început să fie introduse în asemenea contracte. Nici Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, încheiată la Viena la 11 aprilie 1980[32] (în continuare CISG) nu conține o prevedere cu privire la hardship. Hardship-ul însă ar putea fi aplicat conform principiului bunei-credințe prevăzut în art. 7 din CISG, în cazuri foarte restrânse, deși o practică uniformă în acest context nu există. De aceea clauzele de hardship sunt binevenite atunci când dreptul material aplicabil unui contract este CISG-ul[33].

Forța majoră este încadrată în art. 79 din CISG, care stipulează că: “O parte nu este răspunzătoare de neexecutarea oricărei obligații ale sale dacă dovedește că această neexecutare este determinată de o piedică independentă de voința sa și că nu se putea aștepta în mod rezonabil din partea ei sa o ia în considerare la momentul încheierii contractului, să o prevină ori depășească sau să prevină ori să-i depășească consecințele.”

Nici contractele standard în domeniul construcțiilor și instalațiilor utilizate drept modele de referință pe plan internațional, elaborate de către Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi (FIDIC)[34] nu conțin decât norme cu privire la forța majoră, excluzând reglementările cu privire la impreviziune.

În țările unde sunt practicate tradițiile sistemului de drept common law, practicienii sunt antrenați să gândească că, decât în cazul unor excepții extreme, clauzele contractuale trebuie mereu executate. De aceea părțile unui contract în scopul asigurării împotriva anumitor riscuri ar trebui să introducă diverse clauze contractuale sau mecanisme de reajustare a prețului contractual. Cu excepția celor mai rare opere din doctrina dreptului anglo-saxon cu privire la reformarea contractului, per general nu există nicio teorie sau mecanism legal ce i-ar conferi atribuții de reajustare a contractului din partea instanței sau a tribunalului arbitral. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, este de neconceput ca o curte să ajusteze prevederea contractuală în conformitate cu schimbarea unor circumstanțe. În cadrul jurisprudenței americane, există un singur precedent de reajustare a contractului (în perioada crizei petrolului din anii 1970), acesta fiind supus de nenumărate ori criticilor. În cazul în care circumstanța care survine este extremă, contractul fie este rezoluționat, fie în totalitate executat[35].

Până în anul 2016, inclusiv legislația franceză nu cunoștea decât forța majoră. După o rezistenţă de 200 de ani şi numeroase proiecte pe parcursul ultimelor decenii, francezii în sfârşit au adoptat în februarie 2016 o reformă a Codului civil în materie de obligaţii şi contracte[36]. Înainte de februarie 2016, în privința legislației franceze, nicio regulă precisă nu prevedea o protecție generală în privința debitorului atunci când executarea obligațiilor sale au devenit extraordinar de oneroase ca urmare a unei schimbări imprevizibile a circumstanțelor, forța majoră fiind singura excepție generală de la principiul forței obligatorii a contractelor[37]. După o rezistenţă de mai bine de un secol în dreptul francez, în sfârşit reforma permite unei părţi să ceară ajustarea contractului în caz de impreviziune. În contextul modificărilor legislației franceze, a fost introdus articolul 1195 Cod civil francez[38] conform căruia: “Si un changement de circonstances imprévisible lors de la conclusion du contrat rend l’exécution excessivement onéreuse pour une partie qui n’avait pas accepté d’en assumer le risque, celle-ci peut demander une renégociation du contrat à son cocontractant. Elle continue à exécuter ses obligations durant la renégociation. En cas de refus ou d’échec de la renégociation, les parties peuvent convenir de la résolution du contrat, à la date et aux conditions qu’elles déterminent, ou demander d’un commun accord au juge de procéder à son adaptation. A défaut d’accord dans un délai raisonnable, le juge peut, à la demande d’une partie, réviser le contrat ou y mettre fin, à la date et aux conditions qu’il fixe (Dacă o schimbare de circumstanțe imprevizibile la momentul încheierii contractului face ca executarea unei obligații să devină excesiv de oneroasă pentru o parte care nu a acceptat să suporte acest risc, aceasta poate solicita renegocierea contractului celeilalte părți cocontractante. Ea continuă să-și execute obligațiile și în momentul renegocierii contractului. În caz de refuz sau de eșec al renegocierii, părțile pot conveni să rezoluționeze contractul în momentul și condițiile stabilite de acestea, fie pot cere printr-un acord comun judecătorului de a face adaptarea contractului. În lipsa unui acord stabilit în termen rezonabil, instanța poate, la cererea unei părți, să revizuiască contractul sau să înceteze contractul la data și condițiilor stabilite).

Forța majoră, pe de altă parte, este mult mai frecvent întâlnită în legislațiile naționale. Forța majoră este încadrată în art. 79 din CISG, care stipulează că: “O parte nu este răspunzătoare de neexecutarea oricărei obligații ale sale dacă dovedește că această neexecutare este determinată de o piedică independentă de voința sa și că nu se putea aștepta în mod rezonabil din partea ei sa o ia în considerare la momentul încheierii contractului, să o prevină ori depășească sau sa prevină ori să-i depășească consecințele.”

3. Remediile contractuale sunt diferite

Hardship-ul se aplică atunci când performanța unui contract rămâne a fi posibilă, dar care a devenit mult prea oneroasă. În asemenea caz, remediul primar va fi adaptarea contractului. Forța majoră, pe de altă parte, exonerează partea de obligațiile de executare când un eveniment face performanța imposibilă (chiar și dacă imposibilitatea este temporară).

Remediile în conformitate cu legislația Republicii Moldova

Conform art. 623 alineat (1) Cod Civil al Republicii Moldova, deducem că primul remediu disponibil părții dezavantajate este solicitarea reajustării contractului. Conform prezentului articol: „Dacă împrejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod considerabil după încheierea acestuia, iar părţile, prevăzând această schimbare, nu ar fi încheiat contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii, se poate cere ajustarea contractului în măsura în care nu se poate pretinde unei părţi, luând în considerare toate împrejurările acelui caz, în special repartizarea contractuală sau legală a riscurilor, menţinerea neschimbată a contractului”.

Etapa solicitării reajustării este o fază obligatorie. Ulterior, dacă reajustarea este imposibilă, conform alineatului (5) din articolul 623 Cod Civil al Republicii Moldova, deducem că partea poate obține și alte remedii, precum rezoluțiunea sau rezilierea contractului: “Dacă ajustarea contractului la noile împrejurări este imposibilă sau nu se poate impune uneia din părţi, partea dezavantajată poate cere rezoluţiunea lui. În cazul contractelor cu executare succesivă în timp, în locul rezoluţiunii se recurge, din motive temeinice, la rezilierea contractului”.

Spre deosebire de hardship, în cazul forței majore, partea dezavantajată, nu este obligată să recurgă la reajustarea contractului, ci este exonerată de răspundere deodată pe motiv că obligația devine imposibilă. Conform art. 606 Cod Civil al Republicii Moldova: “Neexecutarea obligaţiei nu este imputabilă debitorului în cazul în care se datorează unei forţe majore, dacă survenirea sau efectele acesteia nu au putut fi cunoscute de către debitor la momentul naşterii obligaţiei ori dacă debitorul nu a putut împiedica sau înlătura survenirea forţei majore ori a consecinţelor ei”.

Remediile în conformitate cu principiile UNIDROIT

Conform art. 6.2.3 din Principiile UNIDROIT, efectele evolutive ale hardship-ului sunt următoarele:

– În caz de hardship, partea dezavantajată este îndreptăţită să ceară renegocieri. Cererea va fi făcută imediat şi va indica temeiurile pe care se bazează.

– Cererea de renegociere nu îndreptăţeşte partea dezavantajată să suspende executarea contractului.

– În cazul în care nu se ajunge la o înţelegere într-o perioadă de timp rezonabilă, fiecare parte poate apela la instanţa de judecată.

– Dacă instanţa de judecată stabileşte că există un caz de hardship, aceasta poate, dacă este rezonabil:

a) să considere contractul încetat la o dată şi în condiţii ce urmează a fi fixate,

b) să adapteze contractul având în vedere restabilirea echilibrului prestaţiilor.

Conform art. 7.1.7 din Principiile UNIDROIT, efectele Forței Majore sunt substanțial diferite spre deosebire de cele ale hardship-ului:

– Este exonerat de răspundere pentru neexecutare partea care dovedeşte că neexecutarea se datorează unui impediment pe care nu îl poate controla şi pe care nu l-ar fi putut lua în considerare în mod rezonabil la momentul încheierii contractului sau pe care nu l-ar fi putut evita ori depăşi.

– Atunci când impedimentul este doar temporar, exonerarea are efect pentru o perioadă rezonabilă, având în vedere efectul impedimentului asupra executării contractului.

– Partea în culpă trebuie să notifice cealaltă parte despre existenţa impedimentului şi a consecinţelor asupra posibilităţii sale de a executa contractul. Dacă notificarea nu ajunge la destinaţie într-un termen rezonabil din momentul în care ia la cunoştinţă sau ar fi trebuit să fi luat la cunoştinţă de impediment, partea în culpă datorează daune pentru prejudiciul rezultat din neprimire.

– Nimic din acest articol nu împiedică o parte să îşi exercite dreptul de a înceta contractul, de a suspenda executarea acestuia sau de a cere dobândă pentru suma datorată.

4. Aplicarea instituțiilor în cadrul obligațiilor ce au drept obiect bunuri determinate generic

Forța majoră nu poate produce efecte în cazul obligațiilor care au drept obiect bunuri de gen. În asemenea caz, deși debitorul prestației nu este apărat de către efectele forței majore acesta ar putea apela la o protecție din partea instituției impreviziunii.

În cadrul circumstanțelor de forță majoră, sunt supuse stingerii în acest fel numai obligațiile care au drept obiect a da un bun determinat individual, a face sau a nu face. Rezultă că obligațiile care au drept obiect bunuri de gen nu pot fi stinse datorită unui caz fortuit sau de forță majoră, pentru că, de regulă, acestea pot fi procurate. Este o aplicație a principiului potrivit căruia se consideră cu bunurile de gen nu pier niciodată (genera non pereunt) și a regulii potrivit căreia riscul îl suportă proprietarul (res perit domino), pentru că proprietarul lucrurilor de gen nepredate este întotdeauna înstrăinătorul[39].

Conform prevederilor articolului 1634 alineat (6) din Codul Civil al României[40], “Dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare”. În Republica Moldova, persistă aceeași soluție juridică în cadrul articolului 590 din Codul Civil al Republicii Moldova prin care deducem că: “Dacă obiectul datorat este doar generic determinat, debitorul răspunde, atât cât este posibilă executarea din bunuri de acelaşi gen, pentru neexecutarea obligaţiei, chiar dacă neexecutarea nu se datorează vinovăţiei sale”.

Chiar dacă debitorul rămâne obligat să execute obligația care are ca obiect bunuri de gen, acesta ar putea invoca reajustarea contractului în temeiul survenirii unor circumstanțe imprevizibile ce au schimbat drastic raportul obligațional. Argumentul ce susține posibilitatea reajustării contractuale este că în cazul în care din motivul survenirii unor circumstanțe imprevizibile și neimputabile părților contractuale, bunurile determinate generic nu mai pot fi obținute prin mijloacele la care debitorul prestației se aștepta, ci prin mijloace mult mai oneroase, respectiv și obligația lui devine mai oneroasă.

Exemplu:

Să presupunem că producătorul unor articole vestimentare poate manufactura același model de sacou în cadrul a două uzine ce-i aparțin, una fiind situată în România și alta în S.U.A. În cazul în care acesta ar încheia un contract de vânzare pe viitor a 1000 de sacouri cu un cumpărător din Ucraina, cea mai avantajoasă soluție din punct de vedere economic ar fi să producă unitățile vestimentare în România și tot de acolo să le transporte, datorită costurilor mai mici pentru forța de muncă și transport. În cazul în care din motive obiective, uzina din România și-ar sista activitatea, vânzătorul mai are posibilitatea să producă și livreze aceleași produse prin intermediul fabricii sale din S.U.A., însă cu costuri suplimentare. Dacă sporirea acestor costuri este una esențială, atunci vânzătorul ar putea solicita reajustarea contractului, și anume a prețului produselor vestimentare.

Concluzie:

Cu titlu de concluzie urmează a fi menționat că conceptele de hardship și forță majoră sunt două excepții distincte de la principiul forței obligatorii ale contractului.

În cazul survenirii consecințelor de hardship, obligația debitorului prestației devine mult mai oneroasă datorită survenirii unor circumstanțe imprevizibile, care au alterat în mod fundamental prestațiile debitorului. Astfel, debitorul, deși neexonerat de răspundere, este în drept să solicite reajustarea contractului cu noile condiții survenite, iar în cazul imposibilității reajustării contractului sau a pierderii interesului de a mai executa acest contract, poate solicita rezoluțiunea contractului din partea unei instanțe.

În cazul survenirii consecințelor de forță majoră, obligația debitorului prestației devine imposibilă, acesta fiind exonerat în totalitate de răspundere dacă va dovedi că neexecutarea contractului nu este rezultatul culpei sau intenției sale.

Astfel în cazul efectuării prezentei comparații între ambele instituții putem deduce că:

1. Ambele instituții sunt reglementate masiv și sunt practicate pe arena internațională, deși conceptul de forță majoră este mult mai răspândit decât cel de hardship, în special în cazul în care ne referim la dreptul anglo-saxon,

2. Ambele instituții pot produce efecte și vor fi aplicabile doar în cazul în care obligația contractuală este denaturată. Totuși, spre deosebire de hardship, când obligația devine mult prea oneroasă pentru debitorul prestației, în cazul forței majore, obligația contractuală pur și simplu devine imposibilă.

3. Ambele instituții sunt aplicabile doar în cazul în care survin evenimente imprevizibile care pot altera obligația contractuală. În cazul în care o parte și-a asumat riscul forței majore sau a hardship-ului, fie când aceasta în mod intenționat și-a înrăutățit situația, obligația contractuală urmează a fi executată.

4. Dacă, în cazul forței majore, debitorul este exonerat în totalitate de obligația sa contractuală, atunci, în cazul survenirii circumstanțelor de hardship, acesta oricum rămâne obligat să execute obligația. Efectele produse de către ambele instituții fiind diferite.

5. În cazul în care o parte suferă consecințele hardship-ului, aceasta trebuie să parcurgă o procedură obligatorie de solicitare a reajustării contractuale și doar în cazul în care o asemenea reajustare nu ar fi posibilă, atunci acea parte are dreptul să solicite rezoluțiunea contractului.

Cu titlu de recomandare, propun să:

1. Fie modificată Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, prin introducerea unor clauze distincte cu privire la impreviziune, astfel ca orice părți ale unui raport de drept comercial internațional să fie protejate în cazul lipsei unei clauze de hardship.

2. Fie introduse clauze contractuale distincte de către părțile raportului juridic de drept comercial internațional, prin care să specifice expres care evenimente le vor putea încadra ca forță majoră și care ar putea fi interpretate drept ca circumstanțe de hardship, pentru a nu fi aplicate ambele instituții asupra aceluiași eveniment imprevizibil.



[1] R. Zimmerman, The Law of Obligations. Roman Foundations of the Civilian Tradition (Oxford/New York: Clarendon Press, 1990), p.578,800, citat în E. Hondius, C. Grigoleit, Unexpected Circumstances in European Contract Law (The Common Core of European Private Law), 1st Edition, Cambridge University Press, 2011, Cambridge p. 16.
[2] E. Hondius, C. Grigoleit, Unexpected Circumstances in European Contract Law (The Common Core of European Private Law), 1st Edition, Cambridge University Press, 2011, Cambridge p. 15.
[3] F. Schultz, Classical Roman Law, Oxford: Clarendon Press, 1951, repr. 1961, p. 917, citat în E. Hondius, C. Grigoleit, Unexpected Circumstances in European Contract Law (The Common Core of European Private Law), 1st Edition, Cambridge University Press, 2011, Cambridge p. 16.
[4] Cicero, De Oficiis 3, 95: „Si gladium quis apud te sana mente deposuerit, repetat insaniens, reddere peccatum sit, officium non reddere”.
[5] Cicero, De Oficiis 3, 95: ” Quid? Si is, qui apud te pecuniam deposuerit, bellum inferat patriae, deddasne depositum? Non credo; faiasenim contra rem publicam, quae debet esse carissima”.
[6] R. Zimmermann, The Law of Obligations. Roman Foundations of the Civilian Tradition, Cape Town: Juta, 1990, p. 579. (accesat la data de 17.03.2017).
[7] A se vedea aici (accesat la data de 17.03.2017).
[8] Art III.–1:110, Principles, Definitions and Model Rules of European Private Law Draft Common Frame of Reference (DCFR). Full Edition (Ed. Ch. Von Bar și E. Clive). Vol. 1, Oxford University Press, 2010, Oxford.
[9] Art III.–3:104, Principles, Definitions and Model Rules of European Private Law Draft Common Frame of Reference (DCFR). Full Edition (Ed. Ch. Von Bar și E. Clive). Vol. 1, Oxford University Press, 2010, Oxford.
[10] Codul civil al Republicii Moldova. Nr. 1107-XV din 06.06.2002. În: M.O. nr. 82-86 din 22.06.2002 (accesat la data de 17.03.2017)
[11] BGB § 275 (Ausschluss der Leistungspflicht), § 326 (Befreiung von der Gegenleistung und Rücktritt beim Ausschluss der Leistungspflicht), BGB § 313 (Störung der Geschäftsgrundlage) (accesat la data de 17.03.2017)
[12] Code civil francais de 18 mars 1804 (accesat la data de 17.03.2017)
[13] Codul civil al României. Legea nr. 287/2009 din 17 iulie 2009. În: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24.07.2009.
[14] Codul civil al Federației Ruse (accesat la data de 17.03.2017)
[15] Ingeborg Schwenzer [Germany/Switzerland], Force Majeure and Hardship in International Sales Contracts, 39 Victoria University of Wellington Law Review (April 2009), p. 711, available online here (accesat la data de 17.03.2017)
[16] Gribincea L., Dreptul comerțului internațional: Tratat, Univ. de Stat din Moldova, Facultatea de Drept. – Chișinău: S. n., 2014 (Tipografia Reclama), p. 228.
[17] Joern Rimke, Force majeure and hardship: Application in international trade practice with specific regard to the CISG and the UNIDROIT Principles of International Commercial Contracts (accesat la data de 17.03.2017).
[18] Frederick R. Fucci, Hardship and Changed Circumstances as Grounds for Adjustment or Non-Performance of Contracts Practical Considerations in International Infrastructure Investment and Finance (accesat la data de 17.03.2017).
[19] Frederick R. Fucci, Hardship and Changed Circumstances as Grounds for Adjustment or Non-Performance of Contracts Practical Considerations in International Infrastructure Investment and Finance (accesat la data de 17.03.2017).
[20]“Sellers shall not be responsible for delay in shipment of the goods or any part thereof occasioned by any Act of God, strike, lockout, 267 riot or civil commotion, combination of workmen, breakdown of machinery, fire, or unforeseeable and unavoidable impediment to 268 navigation, or any cause comprehended in the term „force majeure”.”, article 20 of the CONTRACT No.100, of THE GRAIN AND FEED TRADE ASSOCIATION (GAFTA) FOR SHIPMENT OF FEEDINGSTUFFS (accesat la data de 17.03.2017).
[21] TALAL ABDULLA A . Q . AL‐EMADI, The Hardship and Force Majeure Clauses in International Petroleum Joint Venture Agreements, Oxford Student Legal Research Paper Series Paper number 02/2011 (July 2011).
[22] Award No. 2216, Clunet 1975, at 917 et seq (accesat la data de 17.03.2017).
[23] Caciurenco A., Ajustarea contractului în cazul modificării împrejurărilor (Hardship)/Ghidul judecătorului în materie civilă şi comercială a Republicii Moldova. Instituţii selectate, Chişinău: Rolsi Media SRL, 2004, p.165.
[24] Codul civil al Republicii Moldova. Nr. 1107-XV din 06.06.2002. În: M.O. nr. 82-86 din 22.06.2002.
[25] HANNES ROSLER, Hardship in German Codified Private Law – In Comparative Perspective to English, French and International Contract Law, European review of private law VOLUME 15 NO. 4–2007, p. 493.
[26] A se vedea aici (accesat la data de 17.03.2017) “Article 107 (3) of the Civil Code: „When… as a result of exceptional and unforeseeable events of general character, the performance of the contractual obligation, without becoming impossible, becomes exceptionally onerous in such a way as to threaten the debtor with exorbitant loss, the judge may, according to the circumstances, and after taking into consideration the interests of both parties, reduce to reasonable limits, the obligation that has become excessive. Any agreement to the contrary is void.”
[27] Principles, Definitions and Model Rules of European Private Law Draft Common Frame of Reference (DCFR). Full Edition (Ed. Ch. Von Bar și E. Clive). Vol. 1, Oxford University Press, 2010, Oxford, p. 809.
[28] A se vedea aici (accesat la data de 17.03.2017)
[29] Daniel Girsberger, FUNDAMENTAL ALTERATION OF THE CONTRACTUAL EQUILIBRIUM UNDER HARDSHIP EXEMPTION, p. 134.
[30] Drept civil: Teoria generală a obligațiilor/aut.: Sergiu Baieș, Gheorghe Mîțu, Octavian Cazac [et al.] coord.: Sergiu Baieș; Univ. de Stat din Moldova, Fac. De Drept, Catedra Drept Civil. – Chișinău: S.n., 2015 (Î.S. F.E.-P “Tipografia Centrală”). –p. 303.
[31] HANNES ROSLER, Hardship in German Codified Private Law – In Comparative Perspective to English, French and International Contract Law, European review of private law VOLUME 15 NO. 4–2007, p. 494.
[32] A se vedea aici (accesat la data de 17.03.2017).
[33] Joern Rimke, Force majeure and hardship: Application in international trade practice with specific regard to the CISG and the UNIDROIT Principles of International Commercial Contracts (accesat la data de 17.03.2017).
[34] A se vedea aici (accesat la data de 17.03.2017).
[35] Frederick R. Fucci, Hardship and Changed Circumstances as Grounds for Adjustment or Non-Performance of Contracts Practical Considerations in International Infrastructure Investment and Finance (accesat la data de 17.03.2017).
[36] Cazac O., Reforma dreptului obligaţiilor în Franţa (accesat la data de 17.03.2017).
[37] R.G. Geamănu, Clauza de hardship în contratele comerciale internaționale, București, Editura Hamangiu, 2007, p. 41.
[38] Code civil francais de 18 mars 1804, (accesat la data de 17.03.2017).
[39] I. Dogaru, P. Drăghici, Drept Civil: Teoria generală a obligațiilor, Ediția a 2-a revizuită, București: Editura C.H. Beck, 2014, p. 725.
[40] Codul civil al României. Legea nr. 287/2009 din 17 iulie 2009. În: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24.07.2009.


Cristian Șchiopu
Membru al echipei JMD

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.