« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Scrisoarea deschisă a unui avocat privind abuzul în serviciu (II)
27.03.2017 | Gheorghe IONESCU

Drept Timisoara
Secţiuni: Content, Drept penal, Opinii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Gheorghe Ionescu

Gheorghe Ionescu

* A se vedea prima parte aici.

…Am intrat în posesia încheierii în care au fost consemnate dezbaterile în fond asupra cauzei, în calea de atac a apelului, la 01.02.2017.

Din cuprinsul acesteia rezultă că am mai formulat două apărări pentru clientul meu, ignorate ,însă, cu nonşalanţă, de completul de judecată (a se vedea pag. 5 partea finală din decizia penală 98/A/03.02.2017, unde sunt menţionate apărările formulate); aceste două apărări au constat în :

1. Astfel cum se consemnează la pag. 1 alin. 5 teza a II-a, am depus la dosar, cu câteva zile înainte de termen, pentru a oferi instanţei posibilitatea să studieze (de aceea paginile erau numerotate în dosar) – un extras din Legea nr. 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, respectiv art. 49 din Cap. 5 „Contravenţii şi infracţiuni”, în forma în vigoare la 29.07.2012.

Potrivit acestui articol, “Constituie contravenţii, în măsura în care, potrivit legii, nu sunt infracţiuni, următoarele fapte: a) …înscrierea în listele electorale a unor persoane… care nu au drept de vot”; în alte cuvinte, exact situaţia din speţă! (a se vedea anexa).

Am subliniat, în acest context, împrejurarea că fapta clientului meu poate constitui cel mult o contravenţie! (pag. 3 alin. 6 încheiere – deşi citatul ne este reprodus cu fidelitate, cum este uşor de observat).

2. Am invocat excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor art. 374, 375, 396 alin. (10) din Codul de procedură penală ”în măsura în care acestea pot conduce la ideea că o anumită exprimare făcută într-un anumit context ar (putea) conduce la respingerea probatoriului care a fost administrat” (pag. 2 alin. 10 încheiere).

Ceea ce am dorit să subliniem a fost faptul că ”probatoriul administrat” în faza de urmărire penală (și care conducea, indubitabil, la ideea erorii asupra vârstei minorei) nu putea fi totuși ignorat, deși inculpații solicitaseră să fie judecați în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.

… Un alt aspect al cazului supus dezbaterii – strigător la cer prin el însuși!

În rechizitoriu procurorul clamează faptul că: ”După cum se va vedea în cele ce urmează, printre cetățenii României au existat unii care au urmărit să atingă acest cvorum și pe căi ilicite, iar aceste situații aduc atingere interesului național și reclamă o intervenție energică din partea autorităților statului, făcând absolut necesară pedepsirea penală a inculpaților” (pag. 3 alin. 1 rechizitoriul 80/P/2013 din 11.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni).

Este posibil așa ceva? Oare situația de fapt expusă făcea ”absolut necesară” pedepsirea penală a inculpaților?

În altă ordine de idei, trebuie subliniat faptul că în legislația procesual penală actuală nu există un remediu juridic pentru astfel de hotărâri judecătorești.

Singura instituție ce prevede ipoteza: ”inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală” respectiv art. 438 Cod procedură penală (purtând denumirea marginală ”cazurile în care se poate face recurs în casație”) nu e aplicabilă în speță; aceasta, pe de o parte, pentru că nu avem de a face cu o condamnare propriu-zisă, în sensul legii procesual-penale române (în cauză s-a dispus amânarea aplicării pedepsei), iar, pe de altă parte, întrucât potrivit art. 434 alin. (2) lit. f) CPP, nu pot fi atacate cu recurs în casație, soluțiile pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii.

Poate ar trebui ca legiuitorul să regândească acest aspect…

Avocat Gheorghe Ionescu
Baroul Argeș

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.