CE propune norme privind transferul de proceduri penale între statele membre
5 aprilie 2023 | JURIDICE.roMiercuri, 5 aprilie 2023, Comisia Europeană a adoptat o propunere de regulament privind transferul de proceduri penale între statele membre, potrivit unui comunicat.
Prezenta propunere va contribui la prevenirea duplicării procedurilor și la evitarea cazurilor de impunitate în situațiile în care predarea în temeiul unui mandat european de arestare este refuzată. În plus, propunerea va contribui la garantarea faptului că procedurile penale se desfășoară în statul membru cel mai bine plasat, de exemplu în statul în care s-a produs cea mai mare parte a infracțiunii.
Normele comune vor include:
– o listă de criterii comune pentru transferul de proceduri, precum și motivele de refuz al transferului de proceduri;
– un termen pentru luarea unei decizii privind transferul de proceduri;
– norme privind costurile de traducere și efectele transferului de proceduri;
– obligațiile cu privire la drepturile persoanelor suspectate și acuzate, precum și ale victimelor;
– norme privind utilizarea canalului digital transfrontalier pentru comunicarea dintre autoritățile competente.
Pentru a îmbunătăți eficiența procedurii de transfer, regulamentul propus stabilește, de asemenea, competența în cazuri specifice. El ar urma să reducă nivelul de fragmentare, să ofere o mai mare securitate juridică și, în cele din urmă, să crească numărul de proceduri penale transferate cu succes.
Propunerea de regulament urmează să fie discutată și aprobată de Parlamentul European și de Consiliu înainte de a intra în vigoare.
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |