Moștenirea digitală. Considerații asupra cheii ce deschide cutia Pandorei
6 aprilie 2023 | Iulia-Maria STANCA
Iulia-Maria Stanca
Rezumat: În contextul prezenței în mediul on-line și al utilizării ample a rețelelor sociale, instituția moștenirii digitale devine din ce în ce mai actuală. Aceasta implică transmiterea mortis causa a patrimoniului digital al unui subiect de drept, la momentul decesului acestuia, către succesibilii săi, în concordanță cu reglementările existente în materia protecția datelor cu caracter personal. În lipsa unui cadru legislativ aplicabil instituției moștenirii digitale, în dreptul român, provocările practice pot apărea.
Abstract: In light of online presence and of expansive use of social media, the institution of digital legacy becomes more and more actual. It implies the mortis causa transfer of the digital estate of a subject to their heirs, according to the law of data protection. In the absence of a Romanian legal framework applicable to the institution of digital legacy, challenges in practice may occur.
Résumé: Au contexte de la présence en ligne et de l’utilisation des réseaux sociaux, l’institution de l’héritage numérique est de plus en plus actuelle. Cela implique la transmission mortis causa du patrimoine digital appartenant à un sujet de droit, au moment de son décès, aux successibles, compte tenu des dispositions existantes en la matière de la protection des données au caractère personnel. Faute d’un cadre législatif applicable à l’institution de l’héritage numérique, dans le droit roumain, des enjeux pratiques peuvent survenir.
1. Introducere
În secolul vitezei și al digitalizării, fie că este vorba despre utilizarea rețelelor sociale, ca activitate cotidiană, fie că este vorba despre implementarea inteligenței artificiale, despre roboți care pledează în fața instanței sau de soft-uri ce pot găsi soluția într-un litigiu, provocările juridice nu întârzie să apară.
Pentru prezenta lucrare, propunem o temă ce capătă din ce în ce mai multă amploare, și care se află la congruența mai multor ramuri de drept privat – cu precădere cea a dreptului succesoral și a protecției datelor cu caracter personal, dată fiind complexitatea acesteia: moștenirea digitală.
2. Considerații generale
Astfel cum s-a apreciat în doctrină, patrimoniul reprezintă un atribut al personalității, astfel că orice persoană are un patrimoniu[1]. Iar odată cu decesul acesteia, patrimoniul se transmite universal, cu titlu universal, respectiv cu titlu particular către moștenitori. Ca atare, astfel cum s-a apreciat în doctrină, prin succesiune se pot transmite drepturile cu caracter patrimonial, astfel că cele cu caracter nepatrimonial sau cele ce izvorăsc din contracte încheiate intuitu personae încetează odată cu decesul titularului lor[2]. Transmisiunea poate avea loc, așadar, fie prin moștenire legală, fie prin moștenire testamentară.
2.1. Moștenirea ab intestat. Moștenirea testamentară
Continuând logica juridică propusă încă din perioada Romei antice, Codul civil român cunoaște atât moștenirea ab intestat, cât și moștenirea testamentară. În termeni generali, conform art. 955 alin. (1) Cod civil (C. civ.), „patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament”. Ca atare, moștenirea va fi supusă regulilor devoluțiunii legale atât timp cât defunctul nu a întocmit un testament, însă este în egală măsură posibil ca cele două forme de moștenire să coexiste, așa cum prevede expres art. 955 alin. (2) C. civ[3].
Ce este comun celor două forme de moșteniri este faptul că în conținutul lor nu pot intra decât drepturi și obligații transmisibile mortis causa, indiferent de izvorul acestora – legal ori convențional. Mai mult decât atât, cu caracter de principiu, toate drepturile și obligațiile se transmit unitar moștenitorilor legali sau legatarilor, „după aceleași reguli și indiferent de natura bunurilor” ce compun patrimoniul succesoral[4]. Pentru instituția moștenirii digitale, ce face obiectul prezentei lucrări, este, așadar, imperativă decelarea naturii drepturilor ce intră în conținutul acesteia, pentru a vedea în ce măsură acestea pot fi transmise pentru cauză de moarte – pe cale legală ori testamentară, respectiv pentru a analiza în ce măsură aceasta ar putea face excepție de la caracterul unitar al moștenirii. În cele ce urmează, vom analiza conceptul de ”patrimoniu digital”, respectiv de „moștenire digitală”, precum și modul în care acestea se oglindesc în dreptul român.
2.2. Conceptul de „moștenire digitală”
Deși preocuparea pentru delimitarea juridică a patrimoniului digital și, deci, a moștenirii digitale este pe deplin justificată, acestea nu se bucură de o definiție unanim acceptată. Cu toate acestea, putem contura o definiție pentru aceste instituții, inspirată din Carta UNESCO pentru prezervarea patrimoniului digital, adoptată în anul 2003. Astfel patrimoniul digital este considerat a privi drepturile și obligațiile decurgând din datele și informațiile personale din mediul on-line, iar moștenirea digitală privește transmiterea acestora către succesibili, la momentul decesului titularului lor.
Făcând încă un pas în analiza conceptului de „moștenire digitală”, ce face obiectul prezentei lucrări, este imperativ să evidențiem definiția pe care Regulamentul nr. 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (RGPD) o propune pentru datele cu caracter personal. Cu acest titlu, art. 4 pct. 1 din RGPD prevede că sunt date cu caracter personal „orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un anumit element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator on-line, sau la unul sau mai multe elemente specifice propriei sale identități fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale”. În completarea RGPD, art. 77 C. civ. dispune că „[O]rice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de legea specială”. Este drept, dispozițiile acestui articol nu rezolvă, însă, problema posibilității transmiterii pentru cauză de moarte a drepturilor asupra acestor date. Ca atare, această dilemă va trebui analizată (i) plecând de la calificarea datelor cu caracter personal prin prisma dispozițiilor de drept comun existente și, apoi (ii) inspirându-ne din legislațiile și jurisprudența occidentală în materie.
Care este, așadar, natura juridică a acestor date cu caracter personal? Sunt ele bunuri? Dacă da, sunt bunuri incorporale cu conținut economic? Doctrina pare să fi găsit răspunsul la aceste întrebări, operând cu următoarea distincție: datele cu caracter personal sunt simple informații, deci nu sunt bunuri[5] sau lucruri necorporale, așa încât nu se pune problema caracterului patrimonial[6]. Pe de altă parte, bazele ce conțin aceste date personale reprezintă bunuri incorporale, având o valoare patrimonială intrinsecă[7].
Drepturile asupra acestor date cu caracter personal sunt prevăzute de RGPD. Printre acestea, menționăm: dreptul de acces al persoane vizate (art. 15), dreptul la rectificare (art. 16), dreptul „de a fi uitat” (art. 17), dreptul la restricționarea prelucrării datelor (art. 18), dreptul la portabilitatea datelor (art. 20) și dreptul la opoziție (art. 21). Toate aceste drepturi prevăzute de Regulamentul european sunt, în mod intuitiv, drepturi nepatrimoniale și, în principiu, intuitu personae, întrucât sunt strict legate de titular și de personalitatea acestuia. Ca atare, nu este lipsită de interes problematica privitoare la (im)posibilitatea transmiterii acestor drepturi pe cale succesorală.
În mod natural, având aceasta logică propusă de legiuitorul european, ne întrebăm în ce măsură aceste date cu caracter personal sunt transmisibile mortis causa și pot intra în conținutul moștenirii digitale.
2.3. Reglementare în spațiul european. Aspecte de drept comparat
În spațiul european, conceptul de „moștenire digitală” pare să prindă un contur din ce în ce mai bine definit, reprezentând o preocupare constantă a statelor membre. La nivel comunitar, însă, nu există o reglementare omogenă, întrucât RGPD nu se aplică în cazul succesiunilor. Cu alte cuvinte, datele cu caracter personal ale defunctului nu intră în sfera de reglementare ori de protecție a Regulamentului, așa cum se prevede expres: „(27) Prezentul regulament nu se aplică datelor cu caracter personal referitoare la persoane decedate. Statele membre pot să prevadă norme privind prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la persoane decedate”. Ca atare, nu este lipsită de interes discuția referitoare la soarta componentei digitale a patrimoniului defunctului.
Teza finală a pct. (27) sus-menționat oferă statelor membre ale Uniunii Europene posibilitatea de a reglementa, la nivel intern, cadrul privind protecția datelor cu caracter personal ale persoanei decedate. Cu acest titlu, menționăm, spre pildă, că Franța a adoptat în 2016 un cadru normativ[8] prin care permite (i) transmiterea mortis causa a drepturilor asupra datelor cu caracter personal ale defunctului, inclusiv, dar nelimitativ, cu privire la conturile deschise pe rețelele de socializare, precum și (ii) numirea legatarilor și/sau a executorilor testamentari care vor administra raporturile juridice referitoare la datele cu caracter personal ale defunctului. Modul în care legatarii și executorii testamentari vor efectua acte și fapte juridice cu acest titlu este supus controlului autorității competente în materia protecției datelor cu caracter personal. Totodată, din 2018, Spania a prevăzut posibilitatea ca defunctul să dispună pentru cauză de moarte cu privire la raporturile juridice ce conțin datele cu caracter personal, succesibilii având dreptul de a accesa ori șterge datele acestuia din mediul digital[9]. Nu în ultimul rând, în 2018, pe cale jurisprudențială, Germania a antamat conceptul de moștenire digitală. Într-o cauză dedusă Curții Supreme, s-a recunoscut părinților unei fete minore, decedată la vârsta de 15 ani, în calitate de moștenitori ai acesteia, de a accesa contul Facebook al fetei, întrucât drepturile și obligațiile ce decurgeau din contractul încheiat între fiică și Facebook s-au transmis către părinți, în calitate de moștenitori (legali) universali[10].
Ca atare, urmând logica deja conturată de legislația și jurisprudența occidentală, pentru a analiza regimul juridic aplicabil moștenirii digitale, este imperioasă determinarea naturii juridice a contului deschis în cadrul unei rețele sociale.
3. Natura juridică a contului din cadrul rețelelor de socializare
Majoritatea persoanelor dețin un cont în cadrul unei rețele de socializare – fie că este vorba de Facebook, Instagram sau clasicul sistem de comunicare prin mijloace electronice de la distanță (i.e. e-mail-ul). Cât privește, totuși, natura juridică și regimul aplicabil acestui cont, se impun a fi făcute anumite precizări.
În materie penală, doctrina și jurisprudența sunt destul de vaste. Spre pildă, în jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, platforma Facebook este calificată drept „spațiu public” (Decizia penală nr. 4546 din 27 noiembrie 2014), cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare. Totodată, ea este considerată și „un sistem informatic”, încadrându-se în conținutul constitutiv al art. 360 alin. (3) Cod penal (Decizia nr. 621 din 27 septembrie 2018, nepublicată).
Cât privește latura civilă, calificarea naturii juridice a contului din cadrul unei rețele de socializare suscită anumite controverse. Apreciem, în acest sens că poate fi considerat un act juridic bilateral, încheiat între absenți. Cât privește caracterul oneros, gratuit sau de act neutru, în clasificarea oferită de doctrină[11], dificultăți de încadrare pot apărea. În acest sens, ne punem întrebarea dacă acest contract nu poate fi considerat un act juridic neutru, având în vedere și explicațiile expuse anterior cu privire la natura juridică a datelor cu caracter personal. Contractul este încheiat între utilizatorul persoană fizică sau juridică și respectivul furnizor al rețelei sociale (i.e. Meta, în cazul Facebook). În sprijinul acestei opinii, se alătură și jurisprudența[12], care califică acest contract ca fiind unul încheiat prin mijloace electronice, în sensul art. 7 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată[13].
Modalitățile concrete de încheiere a acestui contract între utilizator și furnizor se înfățișează, adesea, sub forma acordurilor de tip click-wrap, când acordul de voințe se materializează între utilizator și un sistem informatic al furnizorului, prin apăsarea butonului I agree [„sunt de acord (…)”]. Totodată, se mai poate identifica o modalitate de încheiere a acordului de voințe, prin browse-wrap, care presupune externalizarea conținutului contractual, printr-un hyperlink, când utilizatorul nu mai trebuie să apese butonul prin care își exprimă consimțământul, așa cum ar fi făcut-o în cazul contractului de tip click-wrap. Cu alte cuvinte, contractul de tip browse-wrap prezumă consimțământul utilizatorului[14], în măsura în care acesta utilizează respectiva platformă.
În ceea ce privește prezenta lucrare, interesul calificării acestui contract rezidă în a tranșa asupra drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale ce intră în conținutul raportului juridic dintre utilizator și furnizor, pentru a vedea în ce măsură acestea pot face obiectul moștenirii digitale.
3.1. Dihotomia drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale izvorâte din contractul încheiat între utilizator și furnizor
Fiind considerat un contract încheiat prin mijloace electronice, între utilizator și furnizor se nasc drepturi și obligații corelative, atât cu caracter patrimonial, cât și cu caracter nepatrimonial. Pentru subiectul prezentei lucrări, drepturile patrimoniale izvorâte din acest contract se pot transmite mortis causa, ca regulă generală, în vreme ce drepturile nepatrimoniale se sting odată cu decesul titularului lor[15]. Ca atare, dată fiind tendința de încadrare a datelor cu caracter personal ce compun patrimoniul digital, izvorâte dintr-un contract încheiat prin mijloace electronice, se pune problema de a ști în ce măsură acestea pot fi transmise pentru cauză de moarte.
De cele mai multe ori, atunci când se încheie un contract cu un furnizor în mediul on-line, latura patrimonială este indisolubil legată de conceptul de „creator de conținut”, adică de acele persoane care creează și postează conținut on-line, prin care promovează produse sau servicii ale unor profesioniști (i.e. furnizorul sau un terț), fiind remunerați de către aceștia din urmă pentru aportul în materie de publicitate a respectivului produs ori serviciu[16]. Conținutul constă adesea în texte, imagini sau înregistrări audio-video prin care se promovează un anume produs ori serviciu – toate acestea în contextul rețelelor sociale. Este lesne de observat că latura patrimonială a conținutului digital se supune preponderent Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, republicată[17], urmând ca, în materie de succesiune, să se supună regulilor prevăzute de această lege specială, completându-se în mod corespunzător cu dispozițiile Codului civil.
Pentru prezenta lucrare, o importanță mai mare o prezintă drepturile nepatrimoniale – și, cu precădere, drepturile asupra datelor cu caracter personal, utilizate în contractul încheiat între utilizator și furnizor, fiind (sau nu) susceptibile de a intra în conținutul moștenirii digitale. În dreptul român, astfel cum anticipam, moștenirea digitală reprezintă o instituție exotică. Întrucât ne aflăm în prezența unui vid legislativ, nu ne putem raporta nici la doctrină, nici la jurisprudență în materie, pentru a tranșa categoric în favoarea sau în defavoarea includerii drepturilor asupra datelor cu caracter personal, decurgând din contractul încheiat electronic între utilizator și furnizor, în patrimoniul succesoral.
3.2. Validitatea desemnării unei persoane pentru a prelua un cont în cadrul unei rețele de socializare
Având o amploare deosebită, rețelele de socializare implementează din ce în ce mai multe instrumente pentru a facilita accesul persoanelor pe platformă. Cu titlu de noutate, acestea au introdus funcții intitulate „cont memorial”, prin care defunctul poate desemna o altă persoană (denumită, printr-o traducere defectuoasă, „contact de moștenire”) care să preia contul din cadrul respectivei rețele de socializare, prin simpla apăsare a unui buton de pe această platformă[18].
În acest sens, o serie de întrebări relevante se ridică. În ce măsură furnizorul rețelei sociale este îndreptățit să afle informații despre defunct (așa cum rezultă ele, spre pildă, din certificatul de deces eliberat în condițiile dreptului român)? În ce măsură este valid un testament prin care defunctul testează în favoarea unei persoane prin simpla apăsare a unui buton pus la dispoziție de către o platformă online? Totodată, ce calitate are persoana instituită să preia contul defunctului? Va fi aceasta legatar sau executor testamentar? Ne propunem să analizăm aceste ipoteze în cele ce urmează.
3.2.1. Condițiile de formă cerute pentru validitatea testamentului
Prin dispoziții de ordine publică, legiuitorul român a prevăzut că testamentul, indiferent de natura sa – ordinară sau extraordinară, trebuie să îmbrace o formă scrisă, astfel că testamentul nuncupativ este interzis[19]. În cele ce urmează, ne vom referi la analiza condițiilor de formă pentru testamentul ordinar, considerațiile fiind aplicabile mutatis mutandis și pentru cel extraordinar. Testamentul trebuie să îmbrace fie formă autentică, fie olografă, conform art. 1040 C. civ. În ipoteza întocmirii unui testament olograf, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții: (i) testamentul să fie scris de mână de către testator, (ii) să fie datat și (iii) să fie semnat de către testator[20]. Fiind vorba despre norme imperative[21], apreciem că testamentul olograf nu este valabil dacă este semnat electronic, în conformitate cu Regulamentul eIDAS și cu Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, a fortiori nu este valabil dacă este întocmit integral prin mijloace electronice – spre pildă, prin platformele puse la dispoziție de către furnizorii unor rețele de socializare.
Instituirea unei persoane prin opțiunea „cont memorial” este, în esență, problematică, întrucât ea nu îmbracă niciuna din formele prevăzute de art. 1040 și urm. C. civ. Ca atare, este îndoielnică însăși validitatea acestei desemnări, dispozițiile art. 1041 C. civ. fiind de ordine publică, așa încât un furnizor al unei rețele sociale ori un utilizator al acesteia nu ar putea deroga prin simpla apăsare a unui buton.
Pe de altă parte, în măsura în care s-ar admite că utilizatorul ar institui o persoană prin testament valabil din punctul de vedere al formei, în conformitate cu dispozițiile Codului civil, apreciem că soluția ar trebui să încline în favoarea posibilității preluării contului de către persoana desemnată de către defunct. Fiind o problemă de drept privat, avem în vedere ipoteza în care atât timp cât nu există o normă imperativă care să interzică transferul pentru cauză de moarte al drepturilor asupra datelor cu caracter personal – chiar și cele nepatrimoniale, astfel cum sunt ele enumerate în art. 15 și urm. ale RGPD, s-ar putea dispune valabil prin testament cu privire la acestea. Întrebarea ce rămâne, însă, este aceea de a ști ce calitate are persoana instituită prin testament. Va fi aceasta legatar sau executor testamentar?
3.2.2. Legatar sau executor testamentar?
În temeiul art. 986 C. civ., „legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate”. Pe de altă parte, din lectura art. 1077 C. civ., reiese faptul că executorul testamentar este persoana desemnată de către defunct în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor testamentare.
În lipsa unei practici judiciare în materie, se ridică dificultăți în ceea ce privește calificarea persoanelor ce urmează a prelua contul din cadrul rețelei de socializare. Un aspect particular, ce merită a fi menționat, se referă la numirea unei astfel de persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă – sau chiar fără capacitate de exercițiu. În ceea ce privește persoana lipsită de capacitate de exercițiu, acceptarea legatului și efectuarea ulterioară de acte se va realiza prin reprezentant. În măsura în care apreciem că persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă este instituită este legatar, nu doar că va putea accepta singură testamentul, așa cum reiese din art. 41 alin. (3) C. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/2022, dar va putea efectua ulterior acte de administrare (ce nu o prejudiciază), conform aceluiași articol.
Pe de altă parte, dacă am considera că persoana instituită este executor testamentar, având misiunea de a administra contul – de a închide, de a modifica ori de a șterge conținutul acestuia, persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu va putea executa testamentul, în virtutea art. 1078 C. civ., dispozițiile acestea fiind imperative[22].
În acest sens, pentru a decela intenția testatorului, în cazul în care aceasta nu este destul de clară, fiind formulată strict în termenii de „a prelua contul” ori de „a administra contul”, notarul public sesizat cu dezbaterea succesorală sau instanța de judecată va trebui să procedeze la interpretarea dispozițiilor testamentare, în conformitate cu dispozițiile art. 1039 C. civ.
Concluzii
Dispozițiile în vigoare ale Codului civil în materia moștenirii par, sub aspectul digitalizării, sensibil anacronice. În acest sens, ne aflăm în prezența unui vid legislativ, întrucât Codul nu conține prevederi exprese care să completeze RGPD cu privire transmiterea patrimoniului digital pe cale succesorală. Pe cale de consecință, considerăm oportună reglementarea de lege ferenda a instituției moștenirii digitale, respectiv a posibilității transmiterii mortis causa a drepturilor asupra datelor cu caracter personal, conținute în mediul online, urmând ca acestei instituții să i se aplice dispozițiile de drept comun și imperative în materia succesiunilor (i.e. regulile privind devoluțiunea legală a moștenirii, condițiile de formă pentru întocmirea valabilă a testamentului, rezerva succesorală etc.).
Aspectele referitoare la moștenirea digitală rămân, în continuare, controversate, date fiind natura și dinamica acesteia. Cu alte cuvinte, apreciem că este dificil de creionat un regim juridic concret, rigid, al moștenirii digitale, fiind necesară analizarea de la caz la caz a drepturilor (și a obligațiilor) ce intră în concret în conținutul acesteia, în conformitate cu dreptul român și cu dreptul Uniunii Europene. În acest sens, considerăm că nu este lipsită de importanță o nuanță filosofică preluată de la Octavian Paler, care statua: „N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniştit şi fără contradicţii”.
[1] Valeriu Stoica, „Drept civil. Drepturile reale principale”, ediția a IV-a revizuită și adăugită, editura C. H. Beck, 2021, București, pp. 10-11.
[2] Francisc Deak, Romeo Popescu, „Tratat de drept succesoral, vol. I. Moștenirea legală”, ediția a IV- a actualizată și completată, editura Universul Juridic, 2019, București, pp. 32 și urm.
[3] Avem în vedere ipoteza în care testatorul exheredează, în tot sau în parte, un moștenitor rezervatar (spre pildă, un descendent), încălcându-i acestuia rezerva succesorală. În acest caz, la cerere, moștenitorului rezervatar i se va respecta rezerva succesorală, dar va veni la moștenire în concurs împreună cu un alt moștenitor, bunăoară, fratele defunctului. În acest caz, vor coexista moștenirea legală cu cea testamentară.
[4] Francisc Deak, Romeo Popescu, „Tratat de drept succesoral, vol. I. Moștenirea legală”, ediția a IV- a actualizată și completată, editura Universul Juridic, 2019, București, p. 41.
[5] Art. 535 C. civ.: „Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial”.
[6] Valeriu Stoica, „Ce sunt datele cu caracter personal?”, juridice.ro, 2019 (https://www.juridice.ro/essentials/2091/ce-sunt-datele-cu-caracter-personal#_ftnref13), accesat la data de 22 februarie 2023.
[7] Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ediția a 3-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, 2015, București, pp. 106-107.
[8] Art. 63 din Legea nr. 2016-1321 privind o Republică digitală: „Les droits ouverts à la présente section s’éteignent au décès de leur titulaire. Toutefois, ils peuvent être provisoirement maintenus conformément aux II et III suivants. En l’absence de directives ou de mention contraire dans lesdites directives, les héritiers de la personne concernée peuvent exercer après son décès les droits mentionnés à la présente section dans la mesure nécessaire : à l’organisation et au règlement de la succession du défunt. A ce titre, les héritiers peuvent accéder aux traitements de données à caractère personnel qui le concernent afin d’identifier et d’obtenir communication des informations utiles à la liquidation et au partage de la succession. Ils peuvent aussi recevoir communication des biens numériques ou des données s’apparentant à des souvenirs de famille, transmissibles aux héritiers ; à la prise en compte, par les responsables de traitement, de son décès. A ce titre, les héritiers peuvent faire procéder à la clôture des comptes utilisateurs du défunt, s’opposer à la poursuite des traitements de données à caractère personnel le concernant ou faire procéder à leur mise à jour”.
[9] Sergio Camara Lapuente, „Succesiunea mortis causa în patrimoniul digital”, în cadrul Conferinței ținute la Camera Notarilor Publici din Madrid, Sala Academică, în data de 24 ianuarie 2019 (https://buletinulnotarilor.ro/succesiunea-mortis-causa-in-patrimoniul-digital/), accesat la data de 17 februarie 2023.
[10] Angelica Fuchs, „What happens to your social media account when you die? The first German judgments on digital legacy”, ERA Forum 22, 2021 (https://doi.org/10.1007/s12027-021-00652-y), accesat la data de 17 februarie 2023.
[11] Marian Nicolae, „Drept civil. Teoria generala vol. II: Teoria drepturilor subiective civile”, editura Solomon, 2018, București, pp. 331 și urm.
[12] Jud. Ploiești, sentința civilă nr. 2082 din data de 11.03.2021: „Pârâta este furnizor de servicii tip hosting, condițiile de utilizare fiind puse la dispoziția publicului, inclusiv al reclamanților și ei la rândul lor utilizatori ai platformei. Conform condițiilor de utilizare a platformei, pârâta nu creează și nu administrează conținutul de pe paginile utilizatorilor. Pârâta intervine din oficiu sau în urma unei sesizări în funcție de gravitatea conținutului”.
[13] Art. 7 (1) Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaşte contractelor, atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru validitatea acestora. (2) Pentru validitatea contractelor încheiate prin mijloace electronice nu este necesar consimţământul prealabil al părţilor asupra utilizării mijloacelor electronice. (3) Proba încheierii contractelor prin mijloace electronice şi a obligaţiilor care rezultă din aceste contracte este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materie de probă şi prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
[14] Christina L. Kunz, “Browse-Wrap Agreements: Validity of Implied Assent in Electronic Form Agreements.” The Business Lawyer, JSTOR , vol. 59, nr. 1, 2003, pp. 279–312, (http://www.jstor.org/stable/40688197), accesat la data de 14 februarie 2023.
[15] Francisc Deak, Romeo Popescu, „Tratat de drept succesoral, vol. I. Moștenirea legală”, ediția a IV- a actualizată și completată, editura Universul Juridic, 2019, București, pp. 32-33.
[16] Tudor-Mihai Sărăcuț, „Cum câștigă influencerii bani?”, juridice.ro, 23 august 2022 (https://www.juridice.ro/798149/cum-castiga-influencerii-bani.html), accesat la data de 20 februarie 2023.
[17] Art. 13 din Legea nr. 8/1996: „Utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: a) reproducerea operei; b) distribuirea operei; c) importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul autorului, după operă; d) închirierea operei; e) împrumutul operei; f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public; g) radiodifuzarea operei; h) retransmiterea prin cablu a operei; i) realizarea de opere derivate j) retransmisia operei”.
[18] „Contactul de moștenire este persoana aleasă de tine, căreia îi lași în grijă profilul tău principal dacă acesta este transformat în profil memorial. Îți recomandăm să setezi un contact de moștenire, astfel încât profilul să poată fi administrat după ce este transformat în cont memorial” (https://www.facebook.com/help/991335594313139?ref=tos), accesat ultima dată la 22 februarie 2023.
[19] Francisc Deak, Romeo Popescu, „Tratat de drept succesoral, vol. II. Moștenirea testamentară”, ediția a IV- a actualizată și completată, editura Universul Juridic, 2019, București, p. 63.
[20] Art. 1041 C. civ.: „Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului”.
[21] Francisc Deak, Romeo Popescu, „Tratat de drept succesoral, vol. II. Moștenirea testamentară”, ediția a IV- a actualizată și completată, editura Universul Juridic, 2019, București, pp. 65 și urm.
[22] Art. 1078 C. civ.: „Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate fi executor testamentar”.
Iulia-Maria Stanca
Studentă – Facultatea de Drept a Universității din București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
