Dreptul digital: spre o nouă paradigmă socio-juridică
7 aprilie 2023 | Victor MARCUSOHN
Victor Marcusohn
Economia digitală și societatea actuală, centrată din ce ȋn ce mai mult pe informatizare, necesită în mod inevitabil reglementarea unui „drept al digitalului”. Rolul său nu este doar de a reglementa relaţiile publice din mediul virtual, dar şi relaţiile publice cu privire la bunuri digitale, sub formă de date şi informaţie.
Caracterul specific al sferei digitale face ca acesteia să nu i se poată aplica automat normele şi instituţiile juridice clasice. Mai mult, la momentul actual nici nu există un răspuns clar cu privire la modalitatea concretă de adaptare la mediul virtual a normelor legale preexistente.
În acelaşi timp, nu trebuie pus semnul egalităţii ȋntre evidenta digitalizare a dreptului, din ce ȋn ce mai prezentă ȋn ultimii ani ȋn toate ramurile sale şi dreptul digitalului, ca eventuală nouă ramură de drept. De aceea, credem că un rol esenţial ȋn definirea şi cercetarea ariei de cuprindere al unui aşa-zis “drept al digitalului” va reveni, ȋn anii următori, atât comunităţii academice, cât şi practicii judiciare, care vor fi cu certitudine, chemate să reflecteze cu privire la modul ȋn care normele juridice clasice ȋşi vor găsi locul şi se vor adapta (sau nu!) mediului digital.
De altfel, relaţiile sociale actuale au căpătat o evidentă natură hibridă, atât fizică, cât şi digitală, cele două sfere fiind interconectate, fără ȋnsă a se substitui una alteia. Mai degrabă putem vorbi despre o completare a spaţiului fizic de către cel digital, ducând astfel la o aşa-zisă “realitate augmentată”[1].
Legiuitorul, la rândul său, ar trebui să ţină cont de acest hibrid, fizicul şi digitalul constituind o integritate sistemică formată din relaţii sociale. Prin urmare, nu este suficient să ȋnţelegem modul ȋn care digitalul afectează relaţiile publice, respectiv dorinţele şi năzuinţele oamenilor, ci trebuie să stabilim şi cum tehnologiile digitale se vor dezvolta şi vor funcţiona ȋn cadrul sistemului drept.
Dreptul internetului
În SUA şi ȋn majoritatea ţărilor din cadrul Uniunii Europene, “dreptul internetului” a devenit deja disciplină de studiu. Primele referinţe au apărut ȋncă din anul 1991[2], ȋnsă cele mai importante reglementări au apărut mult mai târziu[3]. Dreptul a ȋnceput să stăpânească o nouă sferă a relațiilor publice, care se forma în spațiul Internetului, odată cu dezvoltarea acestui spațiu în sine.
Prin urmare, cele mai semnificative publicații științifice pe probleme generale legate de provocarea digitalizării datează din anii 1990. În același timp, au fost integrate activ diverse aspecte ale relațiilor publice și ramuri ale dreptului din mediul fizic în cel digital (de exemplu, proprietatea intelectuală, telecomunicațiile, dreptul la viaţă privată, criminalitatea cibernetică și reglementarea conținutului mass-media).
Mulți cercetători au considerat că digitalizarea relațiilor publice va afecta, în mod inevitabil, toate ramurile dreptului, dar că ar viza în special instituţiile contractelor, concurenţei neloiale şi dreptului constituţional[4]. Alții au susținut că dreptul internetului va fi un produs pe termen scurt, generat de inovaţiile tehnologice şi care va fi, ȋn mod inevitabil, cooptat ȋn instituţiile legale şi ramurile de drept deja existente[5]
Din altă perspectivă, unii autori consideră dreptul internetului ca pe o nouă ramură de drept, în timp ce alții îl numesc ramură a legislației. În fine, dreptul internetului poate fi considerat și un tip special de instituție juridică complexă. Din punct de vedere doctrinar, este unanim acceptat că dreptul internetului ȋşi merită un loc distinct ȋn peisajul juridic actual.
În prezent, apreciem că dreptul internetului reprezintă, fără ȋndoială, o nouă ramură a ştiinţei dreptului, care, la rândul său a dat naştere unei noi serii de concepte, precum: dreptul reţelelor online, dreptul informaţiei, drept digital, dreptul spaţiului cibernetic. Practic, dreptul internetului vizează un set de norme juridice destinate să reglementeze relaţiile legale născute ȋn conexiune cu şi despre internet. În cadrul unei asemenea abordări metodologice, acest set de norme ar trebui destinate rezolvării directe sau indirecte a problemelor sistemice generate de dreptul internetului. Pe de o parte, acest set de norme poate fi privit ca un tot unitar, iar pe de altă parte, nu există o metodă independentă de reglementare a dreptului internetului, deşi aceste relaţii din online diferă, ȋn mod evident, de celelalte relaţii publice. Particularitatea dreptului internetului constă din specificitatea rezolvării problemelor privind conflictele de jurisdicţii şi conflictele de legi ȋn spaţiul virtual.
Deşi este indiscutabil că locul de naştere al dreptului internetului este ȋn SUA, această problematică a ȋnceput, ȋn ultimii ani, să preocupe intens şi Uniunea Europeană, care a ȋnceput să legifereze ȋn multiple domenii, precum combaterea criminalităţii informatice, comerţul electronic, contractele smart, protecţia consumatorului, drepturile de autor, protecţia datelor, domeniul bancar etc. Una dintre cele mai recente initiative ale Uniunii Europene ce ţine de domeniul dreptului internetului este, deja celebrul, Regulament nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), dar şi Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE. Atunci când discutăm despre Directiva 2019/790 privind drepturile de autor, contradicţiile evidente dintre corporaţiile care “stăpânesc” internetul (denumite uneori GAFA: Google, Amazon, Facebook, Apple) sau activiştii care luptă pentru un internet “liber” (precum, de exemplu, Electronic Frontier Foundation[6]), pe de o parte şi deţinătorii de drepturi de autor sau de creatorii de conţinut, pe de altă parte, devin evidente.
Noul pachet de propuneri de acte normative la nivelul Uniunii Europene privind serviciile digitale, include Regulamentul privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital (Actul legislativ privind piețele digitale) şi Regulamentul privind o piață unică pentru serviciile digitale (Actul legislativ privind serviciile digitale) și de modificare a Directivei 2000/31/CE, ambele fiind deja adoptate de către Parlamentul European ȋn luna iulie 2022, urmând să fie adoptate, ȋn viitorul apropiat, şi de către Consiliul Uniunii Europene.
Principalele scopuri avute ȋn vedere de legiuitorul European la elaborarea acestor două propuneri de acte normative au fost de a crea un spațiu digital mai sigur în care să fie protejate drepturile fundamentale ale tuturor utilizatorilor serviciilor digitale şi de a stabili condiții de concurență echitabile pentru a stimula inovarea, creșterea și competitivitatea, atât pe piața unică europeană, cât și la nivel global.
Serviciile digitale includ o categorie mare de servicii online, de la simple site-uri web la servicii de infrastructură a internetului și platforme online.
Regulile specificate în Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA) se referă în primul rând la intermediari și platformele online. De exemplu, piețe online, rețele sociale, platforme de partajare a conținutului, magazine de aplicații și platforme online de călătorii și cazare.
Actul legislativ privind pieţele digitale (DMA) include reguli care guvernează platformele online de gatekeeper. Platformele Gatekeeper sunt platforme digitale cu rol sistemic pe piața internă, care funcționează ca intermediari între mediul de business și consumatori pentru servicii digitale importante. Unele dintre aceste servicii sunt, de asemenea, acoperite de DSA, dar din motive diferite și cu diferite tipuri de prevederi.
Dezvoltarea rapidă și la scară largă a serviciilor digitale a fost în centrul schimbărilor digitale care ne afectează viețile. Au apărut multe modalități noi de a comunica, de a cumpăra sau de a accesa informații online, care evoluează constant. Trebuie să ne asigurăm că legislația europeană evoluează odată cu acestea.
Platformele online au creat beneficii semnificative pentru consumatori, iar inovaţiile introduse de către acestea au ajutat piața internă a Uniunii Europene să devină mai eficientă. De asemenea, acestea au facilitat comerțul transfrontalier în interiorul și în afara Uniunii Europene. Astfel, au apărut noi oportunități pentru mediul european de afaceri, facilitându-i acestuia expansiunea și accesul la noi piețe.
Deși există un larg consens cu privire la beneficiile acestei transformări, problemele care apar au numeroase consecințe pentru societatea și economia noastră. O preocupare principală este comerțul și schimbul ilegal de bunuri, servicii și conținut online. Serviciile online sunt, de asemenea, folosite greșit de sistemele algoritmice manipulatoare pentru a amplifica răspândirea dezinformarii și în alte scopuri dăunătoare. Aceste noi provocări și modul în care platformele le abordează au un impact semnificativ asupra drepturilor fundamentale, ȋn mediul online.
În ciuda unei game de intervenții specifice sectorului, la nivelul UE, există încă lacune semnificative și sarcini juridice diverse de rezolvat.
Digitalizarea accelerată a societății și a economiei a creat o situație în care câteva platforme mari controlează ecosisteme importante din economia digitală. Aceştia au devenit un soi de gardieni ai pieţelor digitale, cu puterea de a acționa ca un fel de legiuitori privaţi. Aceste reguli duc uneori la condiții inechitabile pentru diferitele forme de business care folosesc aceste platforme și la mai puține opțiuni pentru consumatori.
Având în vedere aceste evoluții, Europa are nevoie de un cadru juridic modern care să asigure siguranța utilizatorilor online, să pună protecția drepturilor fundamentale în prim-plan și să mențină un mediu al platformelor online echitabil și deschis.
După adoptarea de către Consiliul Uniunii Europene, atât DMA, cât şi DSA vor fi semnate de președinții ambelor instituții și publicate în Jurnalul Oficial. Ambele acte vor intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea lor în Jurnalul Oficial.
DSA se va aplica direct în întreaga UE și se va aplica la cincisprezece luni sau de la 1 ianuarie 2024, oricare dintre acestea survine mai târziu, după intrarea în vigoare. În ceea ce privește obligațiile pentru platformele și motoarele de căutare online foarte mari, DSA se va aplica de la o dată anterioară, adică la patru luni de la desemnarea acestora.
După intrarea în vigoare a DMA, acesta va deveni aplicabil șase luni mai târziu. Gatekeep-erii desemnați vor avea la dispoziție maximum șase luni de la decizia de desemnare a Comisiei pentru a asigura respectarea obligațiilor prevăzute în DMA.
Efectele pe care acest pachet normativ le va produce sunt greu de estimat la acest moment!
Şi la nivelul ONU, problema digitalizării se află pe agenda de lucru. Astfel, la iniţiativa Secretarului General al ONU, pentru a oferi recomandări cu privire la modul în care comunitatea internațională ar putea colabora pentru a optimiza utilizarea tehnologiilor digitale și a atenua riscurile, ȋn anul 2018 a fost ȋnfiinţat Grupul la nivel înalt privind cooperarea digitală. În iunie 2019, acesta a publicat raportul „Epoca interdependenței digitale” și, odată cu acesta, o serie de recomandări pentru îmbunătățirea cooperării digitale. Printre aceste recomandări, trebuie amintite:
– până în 2030, fiecare adult să aibă posibilităţi de acces la rețelele digitale, precum și la servicii financiare și de sănătate activate digital;
– crearea unei largi platforme pentru partajarea bunurilor publice digitale, de o manieră care respectă confidențialitatea;
– apelul către sectorul privat, societatea civilă, guvernele naționale, băncile multinaţionale și ONU pentru a adopta politici specifice ȋn scopul de a sprijini incluziunea digitală deplină și egalitatea digitală pentru femei și grupurile marginalizate în mod tradițional;
– dezvoltarea unui set de matrici pentru incluziunea digitală;
– înființarea de birouri de asistență digitale regionale și globale pentru a ajuta guvernele, societatea civilă și sectorul privat să înțeleagă problemele digitale și să dezvolte capacitatea de a conduce cooperarea în domeniul social;
– având în vedere că drepturile omului se aplică pe deplin în lumea digitală, Secretarul General al ONU va trebui să instituie un registru la nivel de agenții asupra modului în care acordurile și standardele internaționale existente privind drepturile omului se aplică tehnologiilor digitale noi și emergente;
– ȋn fața amenințărilor tot mai mari la adresa drepturilor omului și a siguranței, inclusiv a copiilor, va trebui ca instituţiile din zona mass-media să colaboreze cu guvernele, organizațiile internaționale și locale ale societății civile și cu experții din întreaga lume pentru a înțelege pe deplin și a răspunde preocupărilor legate de încălcările existente sau potențiale ale drepturilor omului;
– sistemele inteligente autonome ar trebui proiectate în moduri care să permită explicarea deciziilor lor și astfel ȋncât oamenii să poată fi traşi la răspundere pentru modul de utilizare a lor;
– organizațiile internaționale precum Banca Mondială și ONU ar trebui să consolideze cercetarea și să promoveze acțiunile privind barierele cu care se confruntă femeile și grupurile marginalizate în ceea ce privește incluziunea digitală și egalitatea digitală.
Ca răspuns la raport, peste 100 de state membre, entități și organizații au trimis feedback și s-au oferit voluntar să conducă sau să participe la discuții cu privire la una sau mai multe dintre recomandările grupului.
La 11 iunie 2020, secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a prezentat un set de acțiuni recomandate comunității internaționale pentru a ajuta la asigurarea că toți oamenii sunt conectați, respectați și protejați în era digitală. Foaia de parcurs pentru cooperarea digitală a Secretarului General este rezultatul unui efort global de mai mulți ani, cu mai multe părți interesate, ȋn a aborda o serie de probleme legate de internet, inteligență artificială și alte tehnologii digitale.
Foaia de parcurs prezintă recomandările Secretarului General pentru acțiuni concrete ale diverselor părți interesate pentru a spori cooperarea digitală globală în următoarele domenii:
– obținerea unei conectivităţi universale până în 2030 – acces pentru toată lumea la un internet sigur;
– promovarea bunurilor publice digitale pentru a crea o lume mai echitabilă;
– asigurarea incluziunii digitale pentru toți, inclusiv pentru cei mai vulnerabili – grupurile slab deservite au nevoie de acces egal la instrumente digitale pentru a accelera dezvoltarea;
– consolidarea capacității digitale – dezvoltarea competențelor și formarea sunt necesare în întreaga lume;
– asigurarea protecției drepturilor omului în era digitală — drepturile omului se aplică atât online, cât și offline;
– sprijinirea cooperării globale în domeniul unei inteligențe artificiale de încredere, bazată pe drepturile omului, sigură și durabilă și care promovează pacea;
– promovarea încrederii și securității digitale — apelând la un dialog global pentru a promova Obiectivele de dezvoltare durabilă;
– construirea unei arhitecturi mai eficiente pentru cooperarea digitală —guvernanța digitală să devină o prioritate la nivelul ONU.
Foaia de parcurs a Secretarului General se bazează pe recomandările făcute de Grupul la nivel înalt pentru cooperare digitală și pe contribuțiile statelor membre, sectorului privat, societății civile, comunității tehnice și altor grupuri interesate.
Totuşi, ȋn viitorul apropiat, vor trebui rezolvate anumite probleme, care la o primă vedere par a fi greu de reglementat.
În primul rând, discutăm despre dreptul la viaţă privată, manifestat ȋn spaţiul virtual prin dreptul oricărei persoane de a se deconecta. Însă chestiunea, desi pare aparent simplă, ridică probleme semnificative, generate de capacitatea principalilor actori din mediul online (Google, Facebook etc.) de a stoca date şi de a le folosi şi chiar vinde, către diferite companii care urmăresc să vândă produse ȋn mediul online. Practic, avem de-a face cu o vânzare a comportamentului nostru din mediul online, care devine un bun comercial!
În al doilea rând, există problema securităţii cibernetice, care necesită cooperare la nivel internaţional. Avem de-a face cu problema inteligenţei artificiale, mai exact problema efectelor generate de aceasta.
Toate aceste probleme nu pot fi rezolvate, decât pe baza unui consens din partea tuturor naţiunilor implicate. Pe de o parte, acest lucru se poate face la nivel legislativ, prin adoptarea de acte normative noi, iar pe de altă parte, prin crearea unor platforme de dialog digital, legate de anumite componente ale “vieţii” ȋn online: mediul de afaceri, comunitatea ştiinţifică, societatea civilă etc.
În fine, poate cea mai importantă problemă este aceea a inechităţii digitale. Există o bună parte din populaţia lumii care nu beneficiază de acces la internet. Aceasta este o sursă generatoare de inechitate, care duce la grave inegalităţi sociale, făcând dezvoltarea foarte grea ȋn ţările care nu au capacitatea de a oferi acces la internet populaţiei.
Sectoarele economiei care vor suferi schimbări din pricina digitalizării
a. Folosirea criptomonedelor
În contextul actual, folosirea criptomonedelor, ca alternativă la monedele existente, pare să devină mai interesantă decât înainte. Aceasta se datorează, ȋn principal, faptului că măsurile de susţinere guvernamentală sunt destinate să slăbească monedele clasice. Tendinţa actuală, de a implementa pachete guvernamentale de sprijin uriaşe, exacerbată şi de recenta criză generată de virusul SARS-CoV-2, fără a ȋncerca o minimă ȋnţelegere a contextului care a generat criza, precum şi tendinţa de a conserva economia existentă pentru oricât de mult timp se consideră necesar, nu fac decât să sporească ȋngrijorarea cu privire la stabilitatea monedelor.
Este puţin probabil ca monedele virtuale să devină mijloace de plată pe care vreo reglementare legală să le permită, aşa cum este foarte dificil, ȋn ziua de azi, să se interzică schimbarea monedelor virtuale ȋn monedă naţională.
Mai mult, criptomonedele ar putea beneficia şi de o eventuală scădere a costurilor de operare a reţelelor, ceea ce ar face ca activitatea de minat a acestora să devină mai puţin costisitoare.
În acest context, este foarte important pentru sistemul de criptomonede să asigure o mai mare transparenţă. O componentă esenţială din acest punct de vedere este acea a unei eficiente reglementări a pieţei criptomonedelor, cu atât mai mult cu cât aceste instrumente de plată pot fi lesne folosite ȋn scopuri frauduloase, aşa cum este activitatea de spălare de bani.
Totuşi, pentru că ne aflăm ȋncă ȋntr-un stagiu incipient de dezvoltare a acstor tipuri de instrumente financiare, este loc pentru o mai bună şi eficientă folosire a progresului tehnologic din acest domeniu.
b. Înlocuirea corporaţiilor tradiţionale prin intermediul digitalizării
Există cazuri în care inovaţiile tehnologice par să aibă capacitatea de a perturba industria, Tesla fiind dovada că acest lucru se poate întâmpla, ȋn ceea ce priveşte industria auto. În același timp, este puţin probabil ca ȋn industria automobilistică, toți operatorii tradiţionali să fie înlocuiți. Mai degrabă, ceea ce se observă de ceva timp în industria farmaceutică pare caracteristic pentru ceea ce se va ȋntâmpla ȋn viitor şi-n alte domenii, respectiv vom asista la o adaptare la cerinţele pieţei a jucătorilor deja existenţi, inclusiv prin cooperarea (într-un fel sau altul) cu startup-uri care pot fi mai inovatoare, dar care au nevoie, la rândul lor, de experienţa pe piaţă a firmelor deja consacrate, pentru a atrage potenţiali noi cumpărători sau eventuale surse de finanţare suplimentare.
c. Consecinţele crizei COVID-19 asupra digitalizării
Este clar că una din principalele consecinţe ale recentei crize COVID-19 (ȋncă nefinalizată ȋn totalitate!) a fost aceea a renunţării la anumite investiţii care probabil s-ar fi putut face ȋn digitalizare. Pe de altă parte, această criză a grăbit adaptarea pieţei muncii, la un element care părea destul de ȋndepărtat ȋn viitor, şi anume munca on-line. Or, odată cu recuperarea treptată de pe urma crizei, majoritatea corporaţiilor nu vor mai renunţa complet la beneficiile muncii on-line, ci vor dori să implementeze proceduri noi, care să eficientizeze acest sector.
Astfel, digitalizarea pare a fi relativ uşor de implementat ȋn sectoare precum gestionarea documentelor, resurse umane sau chiar ȋn domeniul juridic!
De exemplu, din punct de vedere tehnic, nu este foarte dificil să se adune date despre succesul diferitelor firme de avocatură la nivel de litigii, de regulă prin feed-back din partea instanţelor sau chiar a clienţilor. Referinţele pentru astfel de statistici ar putea viza ȋntregi firme de avocatura sau avocaţi, precum şi tipurile de domenii de expertiză ale acestora. Desigur, concluzia imediată ar fi că firma de avocatură sau avocatul cu cel mai mic procent de cazuri pierdute ar părea preferabil clienților. Evident, o astfel de concluzie ar fi susceptibilă de a induce în eroare, în sensul că o firmă sau, respectiv, un avocat care preia mai multe cauze dificile, ar putea apărea ca fiind mai “slab”, deşi poate că respectiva firmă sau acel avocat a demonstrat abilităţi remarcabile la nivel de pregătire a strategiei ȋn cadrul litigiilor.
Aceste exemple destul de simpliste demonstrează că nu ar trebui să fie dificil să conceptualizezi diferite abordări mai fiabile, iar succesul unor astfel de abordări nu ar depinde atât de mult de mijloacele tehnice sau de programare, ci mai degrabă pe o evaluare independentă care se concentrează doar pe obţinerea de rezultate mai bune.
Creșterea capacității de prelucrare a datelor, posibilă prin digitalizare, ar putea crește eficienta cursurilor ȋn vederea obţinerii unui anumit rezultat. Programele online ar putea fi concepute pentru a măsura abilități în mod individual. Acest lucru ar putea fi folosit pentru a preda redactarea contractelor într-un mod detaliat. Trecerea de la învățarea tradițională, centrată pe teorie și pe practică judiciară, către redactarea de acte, mai mult sau mai puţin dificilă, ar părea ca fiind mai adecvată, deoarece majoritatea avocaților practicieni sunt într-adevăr ocupați cu redactarea de documente și doar o proporție mai mică dintre aceștia pregătesc cazurile strict din punct de vedere al teoriei.
În concluzie, este clar că rolul tehnologiei poate fi extins aproape ȋn orice domeniu, aducând un plus de valoare şi o mai mare eficienţă. În cadrul acestui proces, activităţile cele mai puţin sofisticate au cele mai mari şanse de a fi digitalizate. În acest proces, avocaţii nu vor putea fi ȋnlocuiţi, ci mai degrabă vor acţiona ȋn calitate de participanţi şi chiar gestionari ai schimbărilor, fiind şi cei care dau substanţă acestora. Schimbările graduale pot uneori deveni accelerate. Un exemplu elocvent ȋn acest sens, constă din abilitatea de ţine şedinţe on-line, element care ajută atunci când aceste şedinţe – indiferent de natura lor – nu se mai pot ţine fizic, aşa cum s-a ȋntâmplat ȋn contextual crizei Covid-19.
[1] Inozemtsev, M.I., Digital law: The pursuit of certainty, Digital Law Journal, 2(1)/2021, p. 10
[2] Goldman, E., Teaching cyber law, Saint Louis University Law Journal, 52(3)/2008, pp. 749-764.
[3] Edwards L., Waelde, C., Law and the internet, Bloomsbury Publishing, 2009.
[4] Easterbrook, F.H., Cyberspace and the law of the horse, University of Chicago Legal Forum, Article 7, 1996.; Sommer, J.H., Against cyberlaw, Berkley Technology Law Journal, 15(3), 1145-1232.
[5] Kerr, O.S., The problem of perspective in internet law, Georgetown Law Journal, 91, 357-405; Larouche, P., On the future of information law as a specific field of law (Discussion Paper no.2008-020, Tilburg University.
[6] Electronic Frontier Foundation (EFF) este o organizaţie non-profit pentru drepturile omului, ȋnfiinţată ȋn SUA, ȋn anul 1990, ȋn scopul de a proteja drepturile reglementate de către Constituţia SUA şi de către Declaraţia de independenţă ȋn conexiune cu emergenţa noilor tehnologii comunicaţionale.
Conf. univ. dr. Victor Marcusohn
Facultatea de Drept, Universitatea Ecologică din Bucureşti
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
