Instanța s-a dezînvestit, trăiască reînvestirea!
24 martie 2017 | Petre PIPEREA, Ruxandra ARGĂSEALĂ
Petre Piperea
Ruxandra Argăseală
Motto:
”Nu există roluri mici, există doar actori netalentați”.
Scurt istoric al speței
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 20.04.2015, reclamantul ”L” a solicitat instanței să oblige pârâta Asociația de proprietari ”F” să-i elibereze o ”adeverință” lunară din care să rezulte situația defalcată a cheltuielilor privind întreținerea pe viitor, dar și pentru 3 ani anteriori introducerii cererii, precum și o adeverinţă din care să rezulte valoarea fondului de rulment calculat pentru apartamentul reclamantului.
De asemenea, a solicitat să fie obligată pârâta să permită accesul reclamantului pentru consultarea următoarelor documente: înscrisuri privind lucrările efectuate la părţile comune ale imobilului şi înscrisurile prin care au fost aprobate aceste lucrări, registrul de procese-verbale al asociaţiei de proprietari privind hotărârile Adunării generale, registrul de decizii al comitetului executiv.
În apărare, Asociația de proprietari ”F” a formulat întâmpinare prin care a arătat instanței faptul că demersul judiciar promovat de reclamant este lipsit de interes și reprezintă un vădit abuz de drept, întrucât toate aceste date sunt transparente și îi sunt deja cunoscute reclamantului.
În realitate, toate cheltuielile asociației erau afișate lunar la avizier pentru încunoștințarea tuturor proprietarilor/locatarilor (erau afișate inclusiv fotocopii ale facturilor, bonurilor, chitanțelor).
Astfel, s-a învederat instanței că reclamantul a încercat permanent șicanarea comitetului executiv și că alocă un timp consistent pentru formularea de sesizări și plângeri pe la diferite autorități și instituții publice, ba chiar formulează plângeri penale lipsite de orice fundament, toate aceste demersuri constituind, se pare, metode de diversificare a petrecerii timpului liber.
Prin hotărârea nr. 5577/18.04.2016 (nepublicată), Judecătoria Sectorului 3 a respins excepțiile invocate și a admis în parte cererea principală.
Însă, urmare a unei răsturnări spectaculoase de scor, cu puțin timp înainte de pronunțarea hotărârii menționate mai sus, reclamantul ”L” a cules roadele demersurilor sale susținute și s-a ”înscăunat” președinte al Asociației de proprietari ”F”, adică s-a pus în capul cinstei[1]…
II. Printr-o cerere formulată în același dosar, un petent a adus la cunoștința instanței faptul că reclamantul ”L” a devenit președintele pârâtei, ceea ce înseamnă că există un vădit conflict de interese între reclamantul din prezenta cauză și reprezentantul legal al pârâtei.
În consecință, petentul ”R” a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 58 din CPC, respectiv să numească un curator special pentru exercitarea căii de atac a apelului.
Prin încheierea pronunțată în data de 05.09.2016, Judecătoria Sectorului 3 a pronunțat o nouă hotărâre în dosar, prin care a reținut că petentul „nu a făcut dovada propriilor afirmații, respectiv că reclamantul ar fi devenit președinte al asociației de proprietari”.
Totodată, instanța a reținut că „și în ipoteza în care reclamantul ar fi devenit președinte al asociației pârâte, acest aspect nu ar conduce la o imposibilitate de formulare a căii de atac a apelului de către pârâtă în condițiile Legii nr. 230/2007, numirea curatorului în acest caz fiind necesară doar pentru reprezentarea pârâtei în cursul judecării căii de atac. Or, în prezenta cauză, pârâta Asociația de proprietari nu a înțeles să formuleze cale de atac”.
Notă critică
Nu putem fi de acord cu hotărârea pronunțată în data de 05.09.2016, iar, în cele ce urmează, vom arăta motivele pentru care considerăm că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea unor reguli elementare de logică și de procedură.
1. Credeai c-am murit, neică[2]?
”Hotărârea judecătorească reprezintă actul de dispoziție al instanței de judecată cu privire la pretențiile pe care părțile le-au dedus judecății, fiind deci actul final al judecății”[3].
În conformitate cu art. 429 CPC, „după pronunțarea hotărârii, instanța se dezînvestește și niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale”.
Lăsând la o parte câteva excepții mai mult sau mai puțin veritabile (îndreptarea erorilor materiale, lămurirea și completarea hotărârii, căile extraordinare de atac), instanța de judecată nu mai poate pronunța alte hotărâri în dosarul deja soluționat, întrucât a intervenit dezînvestirea, primul efect (în ordinea reglementării și în ordine logică) al pronunțării hotărârii judecătorești.
Or, Judecătoria Sectorului 3 se dezînvestise prin pronunțarea hotărârii nr. 5577/18.04.2016 (nepublicată), ceea ce înseamnă că această instanță a procedat în mod fundamental greșit la soluționarea unei noi cereri formulate în același dosar.
Dacă tot s-a pronunțat, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere următoarele aspecte:
2. Lenea e o mare dulceață și e un produs natural al amintirii Paradisului[4]
În sistemul nostru de drept, instanțele de judecată nu pot respinge cererile ca fiind neprobate.
2.1. Cu titlul marginal ”Rolul judecătorului în aflarea adevărului”, art. 22 CPC trasează în termeni categorici prerogativele și îndatoririle esențiale ale judecătorului în procesul civil.
„(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.”
2.2. Astfel cum a reținut și doctrina[5], în sistemul nostru procedural, față de rolul judecătorului, instanța nu poate respinge cererea ca nedovedită, ci numai ca nefondată/netemeinică, după ce a epuizat toate mijloacele probatorii. Pe de altă parte, este de reținut că, dacă judecătorul își bazează soluția pe afirmații neprobate ale părților, pe un probatoriu insuficient ori neconvingător, există riscul ca hotărârea să fie desființată de către instanța superioară sesizată cu apel”.
Ordonarea probelor din oficiu este o componentă inseparabilă a principiului rolului activ al judecătorului, deoarece instanța nu poate abdica de la îndatorirea ce-i revine de a stabili adevărul judiciar și de a administra toate probele necesare în vederea justei soluționări a cauzei.
Din analiza prevederilor art. 22 CPC, rezultă că poziția atribuită de legiuitor judecătorului este una activă, specifică unei proceduri inchizitoriale.
Diferența esențială între procedura acuzatorială și cea inchizitorială constă în faptul că, în cadrul procedurii acuzatoriale, dezbaterile sunt lăsate la diligența părților ori a celor care le reprezintă, judecătorul rămânând neutru, în timp ce, în cadrul procedurii inchizitoriale, judecătorului i se conferă rolul de a conduce dezbaterile, în vederea descoperirii adevărului – dezbaterile nu sunt lăsate la discreția părților, nu depind de stângăciile sau chiar vicleniile părților, ci sunt dirijate de către judecător[6].
În concret, dacă în procedura acuzatorială pionul central este partea, care își alege armele și câmpul de luptă, în cea inchizitorială piesa centrală este judecătorul, care, înainte de soluționarea litigiului, va construi, prin intervenția sa în cadrul dezbaterilor, raționamentul pe baza căruia își va fundamenta soluția[7].
2.3. Astfel, reiese cu puterea evidenței faptul că, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, instanța de judecată are îndatorirea să solicite explicații, oral sau în scris, de la oricare dintre părți sau să dispună din oficiu administrarea probelor pe care le consideră necesare.
Notă: verificarea existenței și identității președintelui Asociației de proprietari ”F” în registrul asociațiilor era facilă, de vreme ce acest registru este ținut la nivelul aceleiași instanțe, respectiv Judecătoria Sectorului 3 București.
2.4. Modalitatea de soluționare a cererii petentului ”R”, respectiv înlăturarea argumentelor învederate de acesta pentru motivul că „nu a făcut dovada propriilor afirmații”, demonstrează că instanța s-a derobat de obligațiile impuse în sarcina sa, pronunțând astfel o hotărâre viciată.
3. Conflict să fie, da’ s-o știm și noi[8]
3.1. Legiuitorul a prevăzut în art. 58 NCPC că „instanța va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentat (…)”.
Fundamentul reglementării conflictului de interese este acela al loialității pe care membrii organului de conducere o datorează societății/asociației și al interesului acesteia pe care ei trebuie să îl urmărească în mod exclusiv.
În jurisprudența engleză s-a arătat că „este o regulă inflexibilă a instanțelor de echitate ca o persoană aflată într-o poziție fiduciară să nu poată face un profit personal de pe urma acesteia, cu excepția cazului când i se permite expres. Această persoană nu poate pune interesul său în conflict cu interesul societății, iar acest lucru nu are la bază vreun principiu moral, ci mai degrabă pe acela că, având în vedere natura umană, există pericolul, în aceste circumstanțe, ca o persoană care deține o astfel de funcție fiduciară să fie înclinată către interesul personal în raport cu cel fiduciar, în acest fel prejudiciindu-i pe cei pe care ar fi trebuit să îi protejeze. Și atunci era nevoie de a stabili o regulă normativă“.[9]
3.2. Constatând că reclamantul din prezenta cauză este una și aceeași persoană cu reprezentantul legal al pârâtei Asociația de proprietari ”F”, este evident că apărarea drepturilor asociației, respectiv promovarea căii de atac a apelului, se poate realiza doar prin numirea unui curator.
3.3. Judecătoria Sectorului 3 a reținut în mod ilogic însă că „și în ipoteza în care reclamantul ar fi devenit președinte al Asociației pârâte, acest aspect nu ar conduce la o imposibilitate de formulare a căii de atac a apelului de către pârâtă în condițiile Legii nr. 230/2007, numirea curatorului în acest caz fiind necesară doar pentru reprezentarea pârâtei în cursul judecării căii de atac. Or, în prezenta cauză pârâta Asociația de proprietari nu a înțeles să formuleze cale de atac”.
Încercând să ne revenim din uimirea stârnită de lovitura expediată în (per)plexul solar al logicii, menționăm că, în conformitate cu actul constitutiv al asociației, „Președintele comitetului executiv va reprezenta asociația de proprietari în procesele intentate împotriva proprietarilor sau de către Asociația de proprietari”.
4. O decepție reușită e mai bună decât o petrecere simulată
Apreciem că statuarea instanței în sensul că Asociația de proprietari nu a înțeles să formuleze cale de atac este fundamental greșită, de vreme ce exercitarea căii de atac ar presupune ca reprezentantul legal al Asociației de proprietari (talentatul domn ”L”) să formuleze apel în contradictoriu cu sine însuși.
4.1. Așadar, apreciem ca fiind lipsită de logică soluția instanței, care a reținut că „numirea curatorului în acest caz fiind necesară doar pentru reprezentarea pârâtei în cursul judecării căii de atac. Or, în prezenta cauză pârâta Asociația de proprietari nu a înțeles să formuleze cale de atac”.
Urmând raționamentul instanței, numirea unui curator se impune doar pentru reprezentarea pârâtei în cursul judecării unei căi de atac, dar calea de atac nu poate fi exercitată tocmai pentru că reprezentantul său legal se află într-un conflict vădit de interese cu asociația.
De altfel, instanța a și reținut că pârâta nu a înțeles să formuleze calea de atac, dar a ”omis” să constate că neexercitarea apelului este cauzată tocmai de conflictul de interese existent și lipsa unui curator care să reprezinte interesele asociației.
5. Concluzii
Apreciem că ieșirea din situația descrisă mai sus ar putea consta în formularea căii de atac a apelului după înlocuirea președintelui asociației aflat în conflict cu aceasta (în ipoteza în care ar mai prezenta interes un astfel de demers).
O eventuală cerere de apel ar trebui formulată dimpreună cu o cerere de repunere în termen, calculând termenul de apel de la data încetării motivelor temeinic justificate, respectiv de la data numirii unui nou președinte al asociației.
O altă soluție gospodărească ar putea consta în formularea căii de atac de către o persoană interesată (în temeiul gestiunii de afaceri) și în solicitarea adresată instanței de apel pentru numirea unui curator (ipoteză neluată în calcul și neanalizată de instanța de fond, care s-a rezumat la constatarea inexistenței unei căi de atac).
Howgh![10]
[1] Ion Creangă, Povestea lui Arap-Alb: ”Ba să-și pună pofta-n cui! răspunse Spânul cu glas răutăcios. Asta n-aș face-o eu de-ar mai fi el pe cât este; doar nu-i frate cu mama, să-l pun în capul cinstei”!
[2] Ion Luca Caragiale, În vreme de război: ”Hangiul se-ndârjește și-l strânge de gât, îl strânge din ce în ce mai tare: simte cum degetele-i pătrund în mușchii grumazului, strivindu-i, afundând beregata, sfărâmând încheietura cerbicii. Dar, cu cât strânge mai tare, cu atât chipul căpitanului se luminează; cu cât el scrâșnește, cu atât militarul râde mai zgomotos și mai vesel. Și când dl. Stavarache își descleștează degetele amorțite și cade pe o laviță, căpitanul îl întreabă: – Gândeai c-am murit, neică”?
[3] Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, pag. 542, Hamangiu, București, 2015.
[4] Marin Preda, Viața ca o pradă.
[5] Viorel Mihai Ciobanu, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, Editura Universul Juridic, București, p. 58.
[6] Viorel Mihai Ciobanu, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, Editura Universul Juridic, București, p. 55.
[7] Viorel Mihai Ciobanu, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, Editura Universul Juridic, București, p. 55.
[8] I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută: ”Farfuridi: Da, aşa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie. Brânzovenescu: Dar cel puţin s-o ştim şi noi”!
[9] Nota de subsol nr. 37, Lord Herschell, în Bray vs. Ford, A.C. 44, House of Lords (1896) 51, în Len Sealy, Sarah Worthington – Sealy´s Cases and Materials in Company Law, 9th Edition, Oxford University Press, New York, 2010, p. 342, apud ”Limitări și conflicte de interese la numirea și în exercitarea mandatului de administrator al unei societăți comerciale (1) ”, publicat pe www.juridice.ro.
[10] Tradus în limba română ”Am zis”, expresie folosită de Karl May în Winnetou. A se vedea aici. – Karl May uses Howgh[6] similar to the Schweizerdeutsch closing particle „Ha gschlosse”, which is used by the speaker to indicate they are done speaking.[7] In both cases the term expresses a strict Rule of Order, and a longing for consensus.[7]
Avocat Petre Piperea, Partener PIPEREA ȘI ASOCIAȚII
Avocat Ruxandra Argăseală, PIPEREA ȘI ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
