
Joi, 23 martie 2017, Guvernele României și Republicii Moldova au avut la Piatra Neamț, a treia ședință comună în format restrâns, potrivit unui comunicat al Executivului.
În cadrul reuniunii, au fost evaluate proiectele aflate în implementare, dar s-au purtat discuții și despre noi inițiative comune în domeniile energiei, infrastructurii, culturii, dezvoltării regionale, educației, afacerilor interne.
Sorin Grindeanu, premierul României: „Acțiunea României va avea dublu rol: de stabilizare și consolidare a cadrelor democratice din Republica Moldova și de ancorare strategică a Republicii Moldova în Spațiul European.”
România are în vedere trecerea la o nouă etapă a relațiilor bilaterale, respectiv consolidarea prezenței investiționale românești în Republica Moldova, prin participarea la procesul de privatizare, cu respectarea tuturor procedurilor transparente, a punctat șeful Executivului român.
De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a afirmat că Republica Moldova trebuie să accelereze procesele de reformă și de consolidare a progreselor democratice.
Sorin Grindeanu, premierul României: „România așteaptă consecvență și seriozitate. Doar opțiunea europeană poate aduce răspunsuri de prosperitate și siguranță cetățenilor Republicii Moldova, iar România este pregătită să susțină autoritățile de la Chișinău pe acest drum.”
Pavel Filip, premierul Republicii Moldova, a afirmat că relațiile bilaterale sunt marcate de o cooperare excelentă, dinamică și diversă și a mulțumit Guvernului României pentru sprijinul constant. Premierul Republicii Moldova a menționat asistența în domeniul educației și a subliniat că cele 96 de microbuze donate de România reprezintă o investiție necesară în contextul reformei educației și optimizării școlii.
De asemenea, premierul Filip a afirmat că acordarea împrumutului în valoarea de 150 de milioane de euro, din care au fost eliberate până acum două tranșe, a reprezentat un important sprijin acordat de România Republicii Moldova.
Pavel Filip a dat asigurări ca Republica Moldova rămâne angajată pe calea strategică a reformelor prevăzute de Acordul de asociere cu Uniunea Europeană.
Pavel Filip, premierul Republicii Moldova: „Moldova priveşte în continuare spre Vest, ca proiect de ţară. Indiferent de poziţionările prezidenţiale de la Chişinău, în relaţia noastră cu România nu se va schimba nimic, la fel cum nu se va schimba nimic din opţiunea noastră europeană.”
Șeful Executivului Republicii Moldova a declarat că discuțiile bilaterale au vizat, de asemenea, creşterea cooperării în domeniul energetic, cultural, vamal și a precizat că va fi urgentată implementarea proiectelor energetice stabilite pentru Republica Moldova. În acest sens, Pavel Filip a reiterat faptul că securitatea energetică este foarte importantă și și-a exprimat încrederea că aceasta va fi asigurată cu sprijinul României, atât prin interconexiunea la sistemul european la gazele naturale, cât şi la energie electrică.
În ceea ce privește programul de privatizare al Republicii Moldova, premierul Pavel Filip a spus că proiectele noi și investiţiile din România sunt binevenite.
De asemenea, premierul Republicii Moldova a adăugat că a convenit cu premierul Sorin Grindeanu ca ședințele de guvern comune să continue și și-a exprimat disponibilitatea ca următoarea ședință comună să fie găzduită de Chișinău.
După reuniunea bilaterală, cei doi premieri și delegațiile oficiale au vizitat împreună Mânăstirea Agapia.
Aflaţi mai mult despre Guvern, Pavel Filip, Republica Moldova, Sorin GrindeanuJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.