Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Contravenţiile silvice, între lege şi ordonanţă
27.03.2017 | Antoanela COSTEA

Antoanela Costea

Antoanela Costea

În ultima perioadă, problematica legiferării prin ordonanţe de urgenţă a fost discutată pe larg. Analiza de mai jos abordează însă procedura de legiferare pe un segment specific, respectiv regimul sancţionator în sectorul forestier.

Dimensiunea sectorului este raportată la suprafața totală a fondului forestier naţional al României, circa 6,5 milioane ha reprezentând 27,8% din suprafața țării la nivelul anului 2015, conform datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică[1], fără modificări semnificative până în prezent. De menţionat că fondul forestier este deţinut atât în proprietate publică, cât şi în proprietate privată, în proporţii aproximativ egale. Amplitudinea economică a sectorului, aşa cum reiese din analiza funcţională a Băncii Mondiale[2] din anul 2012 privind sectorul pădurilor în România, indică o contribuţie a sectorului forestier, inclusiv industria lemnului, la PIB variată între 3,5 şi 4,5% în ultimii zece ani – cifre confirmate şi la finele lui 2016 de un studiu al PwC România[3] – sectorul fiind un angajator important, în special în zonele rurale (deşi valorile au scăzut de la 235,000 în 2000 la aproximativ 161,000 de angajaţi în 2009), industria mobilei înregistrând aproximativ 80,000 angajaţi, urmată de prelucrarea lemnului şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.

Codul silvic, Legea nr. 46/2008 – republicată, este actul normativ care guvernează în momentul de față sectorul forestier, analiza noastră referindu-se la reglementarea în materie contravenţională pe sector, respectiv Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. De precizat faptul că, în completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, sunt foarte puţine[4] domenii specifice la nivel naţional (silvic, igiena şi sănătatea publică, călătoria cu metroul) pentru care există o lege specială stricto sensu, care reglementează regimului contravenţional în domeniul respectiv.

Legea contravenţiilor silvice din 2010 a constituit obiectul a patru iniţiative legislative de modificare şi completare[5], singura care s-a concretizat însă fiind iniţiativa Guvernului de anul trecut, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice[6], ordonanţă care a adus modificări şi completări substanţiale, pe alocuri fundamentale, pentru 31 de articole dintre cele 46 ale legii, introducând şi câteva articole noi.

Nu ne propunem să cercetăm oportunitatea urgenţei în sector sau întinderea modificărilor şi completărilor ori să intrăm pe fondul intervenţiilor iniţiativei, în acest sens fiind totuşi notabil avizul Consiliului Legislativ[7], ci vom analiza iniţiativa prin prisma prevederilor constituţionale privind procedura legislativă în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă, raportate la prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor şi practicii incidente a Curţii Constituţionale a României.

Astfel, Constituţia României, republicată, prevede prin art. 115 alin. (5) că „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată (…)”, completând prin alin. (7) că „Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege (…)”. Aşadar, O.U.G. nr. 51/2016 a fost depusă la Senat, ca primă Cameră sesizată, proiectul de lege fiind adoptat la finele anului trecut, în condiţiile art. 115 alin. (5) teza a III-a[8] din Constituţia României. În Camera Deputaţilor, proiectul de lege[9] s-a alăturat altor două propuneri legislative[10] (iniţiative ale membrilor Parlamentului), toate trei fiind înaintate spre examinare comisiilor de specialitate sesizate în fond.

În acest context, Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, dispune prin art. 68 alin. (1)-(2) ca „În cazul în care o comisie are spre examinare în fond mai multe iniţiative legislative care au acelaşi obiect de reglementare, se întocmeşte un singur raport. În situaţia în care pentru o iniţiativă legislativă se face propunere de aprobare, pentru celelalte iniţiative legislative se face propunere de respingere, urmând ca prevederile pe care acestea le conţin să poată fi preluate ca amendamente la iniţiativa propusă spre aprobare”. Prin urmare, se pune întrebarea: dacă pentru proiectul de lege privind ordonanţa de urgenţă se va face propunere de respingere, pot fi prevederile acesteia preluate ca amendamente la iniţiativa propusă spre aprobare?

În doctrină juridică s-a apreciat că dacă Parlamentul respinge ordonanţa supusă în termen aprobării Parlamentului atunci efectele acesteia vor înceta pentru viitor, respingerea ordonanţei având efect de abrogare[11]. Alte opinii au susţinut şi efectul de anulare al respingerii ordonanţelor[12], fiind totuşi un punct de vedere mai dificil de acceptat, deoarece ar conduce la ideea că o ordonanţă respinsă de Parlament ar fi privată de efecte juridice chiar din momentul adoptării ei, deşi a fost emisă potrivit procedurii legale.

Cu referire la efectele produse de o ordonanţa de urgenţă după ce Parlamentul adoptă o lege de respingere a ordonanţei, Constituţia prevede la art. 115 alin. (8) ca „Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.”

Majoritatea autorilor însă sunt de acord că „strict formal, efectele produse până la data respingerii rămân valabile. Sancţionarea ordonanţei guvernamentale prin respingerea de către Parlament are semnificaţia dezaprobării măsurilor luate de Guvern pe această cale. Chiar dacă legea de respingere a ordonanţei nu poate să producă efecte retroactive, nimic nu împiedică organul legislativ să prevadă anumite măsuri reparatorii pentru eventualele pagube produse în urma aplicării ordonanţei pe durata dintre momentul intrării în vigoare a ordonanţei şi momentul intrării în vigoare a legii de respingere a ordonanţei”[13].

Trebuie reţinut şi faptul că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată de Senat cu lege de aprobare pentru textul iniţial al acesteia şi subliniat că oferirea supremaţiei de decizie uneia dintre Camere este contrară principiului bicameralismului. Situaţie este marcată de practica recentă a Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 62/7 februarie 2017[14], în cadrul controlului anterior promulgării Legii privind conversia – Legea pentru completarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit oferite consumatorilor – declarându-se în întregime neconstituţional proiectul de lege în principal pe considerente ce ţin de încălcarea principiului bicameralismului, prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, statuând: „Astfel, legea, în redactarea adoptată de Camera Deputaţilor, se îndepărtează în mod substanţial atât de textul adoptat în Senat, cât şi de obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera decizională reglementând dispoziţii care nu au fost niciodată şi în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Aceste modificări sunt semnificative, de substanţă (…).”[15]

În concluzie, adoptarea unei legi de aprobare a ordonanţei de urgenţă este similară unui vot de încredere acordat de către puterea legislativă, conferind forţa necesară aplicării actului normativ iniţiat de executiv. Per a contrario, o lege de respingere ar însemna dezabrobarea măsurile luate de Guvern şi în consecinţă nu ar mai putea fi preluate în propunerile legislative cu care proiectul de lege privind ordonanţa de urgenţă se află în concurs la momentul legiferării. Nu în ultimul rând, legiuitorul, cu ocazia discutării ordonanţei, are posibilitatea să-i modifice conţinutul, întrucât, prin aprobare, îşi însuşeşte şi nu acceptă conţinutul acesteia, corectând aspecte sesizate ca nefiind în concordanţă cu dimensiunile sectorului.

Ca o notă de final, cu titlu general, achiesăm punctului de vedere conform căruia, „din păcate, până în prezent legiuitorul constituţional nu a reuşit să contureze regimul constituţional al ordonanţelor de urgenţă astfel încât funcţia legislativă a Parlamentului să nu fie serios afectată, ceea ce ne determină a aprecia ca printr-o viitoare revizuire a Constituţiei, reglementările privind ordonanţele de urgenţă să fie abrogate”[16].



[1] A se vedea aici.
[2] A se vedea aici.
[3] A se vedea aici.
[4] A se vedea aici.
[5] A se vedea aici.
[6] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 726 din data de 20 septembrie 2016.
[7] A se vedea aici.
[8] „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).”
[9] Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (PL-x nr. 23/2017)
[10] Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (PL-x nr. 162/2014) şi Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii 171/2010 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (PL-x nr. 188/2016).
[11] Emil Boc, „Delegarea legislativă în sistemul constituţional românesc”, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative nr. 1(2)/1999
[12] Basarab-Sinc, „Consideraţii privind practica delegării legislative”, Revista Dreptul nr. 4/1994.
[13] Popescu-Gheorghe, „Producerea efectelor juridice ale actelor normative”, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative nr. 2(31)/2012.
[14] A se vedea aici.
[15] A se vedea aici.
[16] O. Şaramet, „Drept administrativ. Curs”, Universitatea Transilvania din Braşov, 2014.


Antoanela Costea


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.