Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DIICOT-Dâmbovița. Cercetări ref. săvârșirea unei infracțiuni din Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului
29.03.2017 | Georgiana-Camelia LUCIU

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust
Georgiana-Camelia Luciu

Georgiana-Camelia Luciu

La data de 27 martie 2017 procurorii, DIICOT – BT Dâmbovița au documentat activitatea infracțională a unui minor, în vârstă de 17 ani, elev într-o instituţie de învăţământ din municipiul Târgovişte, sub aspectul săvârşirii infracțiunii prevăzute de art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

În cauză s-a reţinut că, în dimineața zilei de 24 martie a.c., minorul a transmis mai multe mesaje unor instituții cu atribuții pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, prin care anunţa că două licee vor fi aruncate în aer.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că acţiunea minorului a fost determinată de dorinţa acestuia de a nu participa la cursurile şcolare programate pentru data de 24 martie 2017.

În cauză, sunt continuate cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Conform articolul 38 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului, „Alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivităţi, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Cauza este instrumentată îmreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

:: sursa: www.diicot.ro

Georgiana-Camelia Luciu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti