« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Renunțarea la pretențiile civile. Revenirea asupra renunțării. Constituționalitate
29.03.2017 | Anda-Laura TĂNASE

JURIDICE - In Law We Trust Monitor Dosare

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17.02.2017, a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 741/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Magdalena Poenaru și Smaranda Poenaru într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Ilfov – Secția civilă.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Partea civilă nu poate reveni asupra renunțării și nu poate introduce acțiune la instanța civilă pentru aceleași pretenții”.

Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 privind dreptul la un proces echitabil din Constituție, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dreptul procesual român aparține categoriei de sisteme de drept protective pentru persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni, care permite exercitarea acțiunii civile în procesul penal, singura condiție ce se cere a fi îndeplinită, în acest sens, fiind cea a manifestării voinței persoanei vătămate în termenul și în forma prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală. Este consacrat, astfel, dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal. Cea de-a doua variantă conferă persoanei vătămate avantajul dreptului de a folosi, în mod mai eficient, probele administrate în vederea soluționării acțiunii penale de către organele judiciare, precum și cel al celerității soluționării cauzelor penale. În acest din urmă sens, art. 27 alin. (7) din Codul de procedură penală prevede obligativitatea suspendării judecării acțiunii separate exercitate în fața instanței civile, după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la soluționarea cauzei penale în primă instanță, dar nu mai mult de un an.

Cu toate acestea, odată exprimată opțiunea în favoarea uneia dintre căile procesuale anterior analizate, ea dobândește un caracter irevocabil, persoana vătămată, constituită parte civilă în procesul penal, nemaiputând renunța la această cale de obținere a reparării prejudiciilor suferite prin săvârșirea infracțiunii, pentru a formula o acțiune civilă distinctă la instanța civilă competentă, cu excepția cazului suspendării procesului penal, reglementată la art. 27 alin. (3) din Codul de procedură penală. Chiar și în această situație, în cazul reluării procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspendă, potrivit celei de-a doua teze a alin. (3) al art. 27 anterior menționat. În schimb, conform art. 27 alin. (6) din Codul de procedură penală, persoana vătămată sau succesorii săi se pot adresa instanței civile, pentru repararea prejudiciului născut sau descoperit ulterior momentului constituirii ca parte civilă.

Exprimarea opțiunii reparării prejudiciilor pe calea acțiunii civile promovate în procesul penal nu exclude, însă, dreptul titularului de a renunța la pretențiile formulate. Astfel, conform art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală, partea civilă poate renunța, în tot sau în parte, la pretențiile sale civile, până la terminarea dezbaterilor în apel. Dar, ulterior momentului procesual al renunțării la acțiunea civilă în cadrul procesului penal, conform alin. (3) al aceluiași art. 22, persoana vătămată nu poate introduce la instanța civilă o acțiune având ca obiect aceleași pretenții.

Această manieră de reglementare a dreptului de a solicita repararea prejudiciilor produse prin săvârșirea unei infracțiuni constituie o aplicare de către legiuitor a principiului securității raporturilor juridice, ce are ca scop evitarea prelungirii stărilor de incertitudine în care se află părțile procesului penal și bunurile din patrimoniul acestora dincolo de limite rezonabile de timp.

Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că actul renunțării de către partea civilă la pretențiile civile formulate în cadrul procesului penal constituie rezultatul exprimării, în mod liber, a voinței titularului acțiunii civile astfel promovate, Curtea reține că textul criticat nu încalcă dispozițiile constituționale referitoare la neretroactivitatea legii și nici normele constituționale și europene ce reglementează dreptul la un proces echitabil invocate de autorii excepției.

Curtea constată că dispozițiile art. 22 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt de natură a crea discriminare între partea civilă care renunță la pretențiile civile formulate în procesul penal, exprimându-și voința în acest sens, și ceilalți participanți la procesul penal sau alte persoane aflate în situații juridice similare, neputând fi reținută încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 16 din Constituție.

Cum textul criticat nu contravine dispozițiilor art. 16 și art. 21 din Constituție, Curtea nu poate reține nici încălcarea, prin art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, a dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (1).

Astfel, Curtea decide:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ce are ca obiect dispozițiile art. 22 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală.

Avocat Anda-Laura Tănase
ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.