ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
5 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Convinge judecătorul (Învinge judecătorul? un fel de recenzie a cărţii lui Adrian Toni Neacşu – mică divagaţie: texte „mămăligă” – (XVII)
30.03.2017 | Gheorghe MOROȘANU


Gheorghe Moroșanu

Gheorghe Moroșanu

Autorul Neacşu ne dă în cartea sa mai multe idei, sugestii, sau pur şi simplu lecţii despre cum se scrie un text. De către avocaţi. Eu aş extinde lecţia chiar şi la judecători, şi să vedeţi de ce:

Am citit pe portalul instanţei minuta unei sentinţe penale, care se prezintă aşa: este o pagină întreagă de text înghesuit, scris de-a valma, fără nicio pauză, fără niciun paragraf, fără nicio enumerare/numerotare, fără niciun spaţiu de care ochiul cititorului să se agaţe, pentru o pauză de respiraţie, de gândire, de interpretare.

Acesta este un text „mămăligă” – aşa îl denumesc eu. Ştiţi cum se trânteşte o mămăligă pe un fund sau pe o tavă? Se împrăştie de-a valma, şi mai dă şi pe alături. Aşa şi textul de care vorbesc eu, şi pe care îl dau de exemplu, cu anonimizarea persoanelor. Vi-l supun atenţiei, în reproducere scanner. Încercaţi să-l citiţi.

Dar, gândiţi-vă că aici e vorba despre un caz cu un singur inculpat. Există asemenea minute şi de 10 pagini – o mămăligă pantagruelică. Trăsnea jubilează!

Judecător pensionar Gheorghe Moroșanu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Convinge judecătorul (Învinge judecătorul? un fel de recenzie a cărţii lui Adrian Toni Neacşu – mică divagaţie: texte „mămăligă” – (XVII)”

  1. Mihai VITMAN spune:

    Așa preia portalul instanței soluția din ECRIS, dle judecător pensionat. Nu înseamnă că în realitate așa arată și minuta…

    • Ioan BUCSA spune:

      Corect. Mai mult de atât, grefiera e cea care introduce in ECRIS solutia pe scurt… deci mai poate greşi şi ea.
      Dar dl judecător pensionat ştie toate acestea şi nu ar trebui să se mire. Până la urmă contează esenţa soluţiei… nu modul de aşezare in pagină pe portal. Dacă vrei mai mult şi eşti interesat, ceri un certificat de soluţie.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Greu cu explicarea particularităţilor Ecris-ului, nu mai vorbesc despre partea de preluare.
    Dar cel mai uşor – văd că şi de la pensie – este să dai „vina” pe jude care ar scrie texte mămăligoase (scrierea fără pauze, de-a valma, înghesuit şi, eventual, în sens ascendent sau, dimpotrivă, pronunţat descendent, fiind – apropo – o caracteristică a unora dintre afecţiunile sau dereglările psihice destul de des întâlnite, iar nu… mămăligii) decât să ai în vedere limitările pe care ţi le aduce informatizarea.

    Mi-a plăcut partea cu „judecător pensionar”.
    Nu există judecător pensionar, ci fost judecător, în prezent pensionar.
    Nu dăm mai multă greutate textelor dacă scriem ce am fost.
    Eventual scrieţi fost judecător sau ataşaţi CV-ul la finalul fiecărui articol, dacă ţineţi neapărat să vă subliniaţi fost(a) calitate.

  3. Bogdan HENDRE spune:

    Minuta e chiar OK. Sentințele nu sunt beletristică, iar stilul juridic-administrativ are particularitățile sale. Din fericire, majoritatea judecătorilor nu judecă dosarele în funcție de aranjarea în pagină, folosirea diacriticelor sau eventualele erori gramaticale. Desigur, e mult mai ușor pentru oricine să citească un text perfect din acest punct de vedere, iar claritatea exprimării, atât în scris, cât și oral, poate veni în sprijinul argumentelor de drept. Până la urmă însă, contează aplicarea corectă a legii. Ce facem, dacă un avocat nu prea le are cu scrisul, dăm o soluție nefavorabilă clientului său, deși adevărul e de partea sa?

  4. Amelia FARMATHY spune:

    Sunt de acord cu dvs. că o cauză nu trebuie judecată în raport de capacitatea peționarului de a se exprima, indiferent de calitatea acestuia.
    Dar un avocat care ”nu le prea are cu scrisul”, ca să vă citez, cu siguranță nu le ”are” nici cu partea juridică, întrucât exprimarea corectă în limba română (și nu mă refer aici la involuntarele erori derivate din folosirea diferitelor tastaturi) reprezintă o cerință minimă pentru orice profesie ce implică studii superioară, mai ales în aria curiculară a celor umaniste.

    Eu nu aș primi în profesie agramați, după cum nu ar trebui să ajungă magistrați persoane care nu stăpânesc sau au serioase și irecuperabile ”întârzieri” în ceea ce privește gramatica, ortografia și ortoepia limbii române.

    Cei care și-au susținut examenele cu ceva timp în urmă știu că examenul de cunoaștere a limbii române reprezenta o veritabilă piatră de încercare.
    Din păcate, de câțiva ani, această verificare s-a banalizat, cu evidente consecințe referitoare la stilul (sărac în exprimare, cu repetiții inutile, cu inserarea, la începutul unor fraze, a unor adverbe ce exprimă idea de concluzie, deși expunerea argumentului de -abia începe în expunerea ce urmează etc.), dar, mai ales, în privința corectei folosiri a vocabularului limbii române, precum și a regulilor de exprimare.
    Despre corecta folosire a virgulei, nici măcar nu mai amintesc, căci e deja o ”pedanterie”.

    Ce vreau eu să subliniez nu este faptul că foarte buna cunoaștere a limbii române ar trebui să înlocuiască sau să primeze în fața realei capacitate de a raționa a avocatului sau a magistratului, adică să avem buni cunoscători ai limbii, dar ”slăbuți” în ceea ce privește capacitatea de a raționa, ci faptul că nu ar trebui să existe o astfel de ”ierarhie” sau alegere, statutul de magistrat ori cel de avocat trebuind să implice, din rațiuni de prestigiu al profesiei – doar toți se pretind intelectuali, iar un intelectual care nu știe să se exprime e cel mult un soi de… ”specialist” – impecabila stăpânire a limbii române.

    Toți rămânem supuși erorii, aceasta se corectează, dacă e vorba despre ceva punctual, dar niciunul dintre noi – la magistrați și la avocați mă refer aici – nu trebuie să rămână supus neștiinței.
    Iar neștiința se detectează imediat mai ales în exprimarea orală, dar și din persistența sau natura unor erori de exprimare în formă scrisă, erori pentru care nu poate fi blamată tastatura.

    Nu vă împărtășesc opinia despre ”stilul juridico-administrativ”, există un singur stil: cel corect în privința exprimării oricărei idei sau măsuri în limba română.

    Să vă dau un singur exemplu, de fapt vreo două, de greșeli atât de frecvente încât s-au banalizat ”de-a dreptul” din cele ce se regăsesc în acest ”stil juridico-administrativ”:

    1.”Obligă apelantul/intimatul să plătească intimatului/apelantului suma de…..”.
    Deși e vorba despre niscaiva complemente indirecte în alcătuirea frazei, foarte puțini, din comoditate sau, mai ales, din necunoaștere, nu scriu corect, ci așa cum am scris mai sus între ghilimele, deși nu e efortul nu e atât de mare (adică nu sunt prea multe cuvinte în plus): Îl obligă pe pârâtul Cutăreascu să plătească numitului… suma de…

    2. ”Respinge apelul/cererea, ca neîntemeiată.”
    Dacă cei care scriu așa, în minuta soluției, ar cunoaște reguli banale de topică, ar ști că nu subzistă vreun motiv să insereze virgula între complementul direct (cerere) și complementul circumstanțial de mod (ca neîntemeiată), topica propoziției fiind cea obișnuită: predicat-complement direct- alt tip de complement(de regulă circumstanțial).
    Doar dacă se dispunea ”Respinge, ca neîntemeiată, cererea”, are sens virgula, pentru că, aici, topica normală este inversată, necesitând scrierea virgulei.

    Nu mai amintesc despre faimosul ”ca și” folosit pentru o eronată evitare a cacofoniei sau, încă și mai rău, pentru o imaginară desemnare/întărire a calității unei persoane, precum în exemplul: ”Reclamantul ca și ministru… trebuia să…” , pentru că ne e lene sau, mai grav, pentru că nu știm să scriem ”în calitate de ministru” ori despre un singur ”e” în loc de doi în cuprinsul verbului a crea folosit la persoana a treia singular.

    Exemplele ce preced arată că nu există ”stil juridico-administrativ” ci, eventual, justificări cusute cu ață albă pentru jena nemărturisită, dar familiară celor care, în realitate, știu bine că… nu știu, dar, cum această realitate sapă mult prea adânc și neplăcut în propria imagine, atunci inventează pretexte.

    Concizia, claritatea nu reprezintă elementele unui stil ”juridico-administrativ”, ci caracterisitici ale oricărei exprimări oficiale, exprimare care trebuie, indiferent de cât de succintă ar fi, să rămână corectă, fără ”compromisuri” pentru care să ajungem în situația penibilă de a căuta ”să scoatem”, de pe undeva, cămașa neștiinței.
    Clasele primare și cele gimnaziale (în care se învață multe dintre cele mai sus expuse) nu se recuperează așa ușor, dacă au fost parcurse cu superficialitate.
    Iar asta nu se poate defini sau justifica prin apartenența la un anumit ”stil”.

    Cu stimă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate