Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Baroul Bucureşti - Societatea de Ştiinţe Juridice
Documentare juridică pentru avocaţi
25 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Hap-ul de… pe limbă (I)

3 aprilie 2017 | Amelia FARMATHY
Amelia Farmathy

Amelia Farmathy

Trec dincolo de introducere (pentru aceasta vă las plictiseala, absolut opțională, a parcurgerii comentariilor mele acru-amare referitoare la maltratarea sau accidentarea ”din culpă” a limbii române) și intru direct… în tratament:

1. Ori sau or? Aceasta este Întrebarea!

Deși nu pare mare lucru această conjuncție, ”ori” face o nefastă carieră de folosire eronată, începând cu nenumărate hotărâri judecătorești în care e greșit utilizat și continuând cu amplasarea sa, la fel de greșită, în orice tip de cereri, indiferent dacă se întâmplă să fie redactate de către avocați, consilieri juridici sau părți.

Enunțuri de tipul ”Ori, [cu sau fără virgulă, această chestiune devine un aspect de-a dreptul secundar, deși semnul virgulei e, și el, deseori aiurea folosit după ori] nu este adevărat că reclamantul/pârâta nu a depus toate diligențele…” sunt omniprezente și, evident, ”omnigreșite”.

Toi cei care îl folosesc pe bietul ori ca să înceapă expunerea unui enunț prin care se intenționează să se arate ceva contrar celor relatate în cele ce preced sau în hotărârea criticată nu știu că ”ori” nu înseamnă ”însă, dar”, ci semnifică ”sau”, ceea ce înseamnă că, folosindu-se ”ori” în propoziții de genul celei mai sus amintite, se reușește contraperformanța de a se lipsi de sens respectiva propoziție.

Să exemplificăm : ”Sau (în loc de Ori) nu este adevărat că reclamantul nu a depus toate diligențele.”

Does it make sense?

Nu, pentru că or nu e ori, or este o conjuncție, de regulă, cu valoare adversativă, însemnând ”însă, dar” și, uneori, în funcție de scopul în care e  folosit, ”așadar, deci” (OR, nu-mi place să merg acolo, așa cum ți-am mai spus”) în vreme ce ”Ori” înseamnă ”sau”, fiind corect utilizat doar dacă vreți să îl înlocuiți pe ”sau” atunci când exprimați o alegere: ”Știi ori nu știi, aceasta e (o altă) întrebare.”

Dacă vă e greu să rețineți diferențe, atunci aplicați acest truc: ori de câte ori vreți să scrieți ”ori” la începutul unui enunț, luați-vă un moment de gândire și încercați să îl înlocuiți cu ”sau” și vedeți dacă se ”potrivește” cu ceea ce intenționați să spuneți după ”ori”. Dacă nu se potrivește, atunci… nu insistați, folosiți, cu încredere, ruda sa din două litere, pe ”OR”, adică, și sigur nu veți fi ”luat” drept agramat.

Să continuăm, vorba unui clasic în viață și în funcție, cu o altă întrebare.

2. Decât ori doar?

De câte ori nu ați auzit ceva de genul acesta: ”Doctorul mi-a dat (e puțin probabil ca vorbitorul nostru să folosească  ”prescris” în loc de ”dat”, dar măcar e corectă folosirea acestui din urmă verb, lipsește elevarea, dar aceasta e opțională) decât două medicamente” ori ” Am stat decât două minute”.

Dacă vă veți exprima așa, veți da dovada agramatismului aproape suprem, iar cel cu care vorbiți, dacă nu e la același ”nivel”, vă va clasifica de îndată ca fiind un ”impostor” într-ale limbii române.

Mărturisesc că nu înțeleg de ce face o așa ”carieră” ”decât” în detrimentul lui ”doar”, căci nu pare să subziste dificultăți de pronunțare a lui doar în locul lui decât.

Și, cu toate acestea, confuzia dintre cele două adverbe e la ordina zilei.

Să explicăm, dară: ”doar” exprimă ideea unei delimitări sau restricții, fiind sinonim cu ”numai”. Adică exact ce se încerca a se transmite în exemplele ce preced: ”Doctorul mi-a dat doar (numai) două medicamente” și ”Am stat doar două minute”.

Întotdeauna, când vreți să exprimați [corect, desigur] o limitare și nu vreți să folosiți verbul la negativ (nu mi-a dat, nu am stat, nu am mers etc.), îl veți folosi pe ”doar” (am stat doar două minute, mi-a dat doar 2 medicamente, am mers doar până la colțul străzii), niciodată pe ”decât”.

Dacă folosiți verbul la negativ și vreți să exprimați tot ceva limitat în timp sau în spațiu, îl puteți adăuga, fără nicio teamă, pe ”decât” (nu mi-a dat decât două medicamente, nu am stat decât două minute, nu am mers decât până la colțul străzii) și asta pentru că ”decât”, deși înseamnă, de regulă, ”numai”, se folosește doar în construcții negative.

”Decât” mai are și alte ”întrebuințări” în exprimarea corectă, pre exemplu în enunțurile: ”E mai mare decât mine” ”Decât să sar, mai bine aștept”.

Cum vă ”prindeți ” repede ce trebuie să folosiți atunci când intenționați să exprimați o restricție:

Dacă e verbul la afirmativ, folosiți-l pe ”doar”.

Dacă apare și un ”nu” pe lângă verb, atunci e rost numai de folosirea lui ”decât”.

Cu puțină apă sau salivă înghițită în sec, cred că poate fi asimilat acest hap și depășit acest hop.

Judecător Amelia Farmathy
Curtea de Apel Bucureşti


Aflaţi mai mult despre ,

Au fost scrise până acum 25 de comentarii cu privire la articolul “Hap-ul de… pe limbă (I)”

  1. Darius MARCU spune:

    „Decât” face careieră, din păcate, în tot mai multe zone.
    Am sesizat confuzia dintre decât şi doar chiar în subtitrarea unui film, la cinema.
    Cel mai trist exemplu este denumirea unei reviste: „Decât o revistă”. Indiferent că e vorba de neştiinţă,sau de o ironie stupidă, promovează o exprimare greşită, batjocorind limba română.
    http://www.decatorevista.ro/despre/
    Confuzia am constatat-o deobicei în sudul ţării.

    O altă confuzie aiurea, apare chiar şi în mediul juridic.
    Am auzit unii avocaţi, chiar în cadrul unor conferinţe, sau pe reţelele de socializare, vorbind de „expertiza” lor profesională. Confuzia între expertiză şi experienţă este cu atât mai regretabilă, cu cât codurile de procedură reglementează expertiza ca mijloc de probă.
    https://dexonline.ro/intrare/expertiz%C4%83/19748

    • Nu gasesc nimic gresit in expresia „decat o revista”. Este similara expresiei: „Nu sunt decat un om confuz” Nu este un apropos la autoare sau comentatori, este un citat din Cehov. Cehov a fost tradus in romaneste in urma cu peste 100 de ani.

      • JURIDICE.ro spune:

        „Decât o revistă” este cu totul altceva decât „nu sunt decât un om”. Foarte clar aici: http://cetin.ro/ora-gramatica-astazi-doar-decat/.

        • Cred că ideea avansată de domnul Kurtyan era că titlul revistei „Decât o revistă” implică și pe „Nu sunt”. Adică în loc să avem titlul revistei „Nu sunt decât o revistă”, avem doar „Decât o revistă”, fiind implicit acel „nu sunt”.

          Așa am înțeles și eu titlul revistei.

        • Eu nu văd diferenţa: „decât o revistă”, „decât un om” sunt expresii similare. In literatură există ELIPSA. Este o figură de stil veche. Elementul contrastiv este omis, expresiile sunt eliptice.
          De exemplu:
          „Nu sunt decât un om confuz” este comparat subinteles cu un om cu cap limpede
          „Nu este decât o revistă fără valoare” este comparata cu o revista de calitate.
          Fac eforturi să înţeleg eroarea sintactică, gramaticală sau semantică.
          „Decât o revistă” mi se pare o exprimare poetică interesantă şi eliptică. În lasă pe cititor să umple golurile.
          Dacă e o revistă bună, îţi dă senzaţia de falsă modestie.
          Dacă e o revistă proastă atunci completezi „[decât o revistă] ca asta, mai bine dau banii pe hârtie igienică”.
          Dar titlul revistei „Decât o Revistă” mi se pare o exprimare proaspătă, interesantă, contrariantă. Pare o greşeală dar nu e, decât în mintea inflexibilă a zgârciţilor lexicali.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Mda, mostră de pură preţiozitate, snobism curat şi caraghios, acea formă de romengleză.
    Expertiză… sună mai „bine” decât experienţă :)))).

    Şi, apropo de expertize, deseori am auzit despre solicitarea încuviinţării expertizei grafologice, în contextul în care corect e să ceri o expertiză grafoscopică.
    Grafologia se ocupă cu determinarea caracterului unui individ, în funcţie de aspectul scrisului şi putea fi relevantă pe vremea când încă se mai scria de mână.
    Grafoscopia se ocupă cu atestarea faptului că scrisul de pe un document provine/aparţine sau nu celui în legătură cu care se susţine că a scris sau a semnat respectivul document.

    • Darius MARCU spune:

      Tot apropo de expertize, într-un dosar de divorț, avocatul reclamantului a cerut expertiza neuropsihiatrică!! a copiilor, deși era necesar doar un raport psihologic, pentru stabilirea locuinței și a relațiilor dintre copii și tată. Degeaba am explicat prin întâmpinare că neurologia se referă la boli ale sistemului nervos, iar psihiatria se referă la boli mintale, probleme ce nu existau, și nu fuseseră invocate în cauză. În ședință, d-na avocat tot dădea mai departe cu expertiza neuropsihiatrică, iar judecătorul a evitat să se pronunțe și să respingă cererea absurdă a reclamantului (din aceste motive).

    • Expresia „expertiză grafologică” este perfect acceptabilă în limba română.
      (Expertiză psihologică, antropologică, toxicologică)
      Grafologia este ştiinţa scrisului cu aplicaţii în criminalistică, psihologie etc.
      Insistenţa de a spune „expertiză grafoscopică” şi de a corecta pe cei care spun „expertiză grafologică” este un simplu fason.
      Rădăcina răului vine din faptul că juriştii noştri se inspiră din Wikipedia sau goagăl, care sunt surse interzise în mediul academic respectabil.
      Definiţiile pe care le-aţi dat nu sunt acceptabile.

  3. Alina BADEA spune:

    Sunt pe deplin de acord cu articolul. L-am văzut pe „or” schingiuit de nenumărate ori :), precum și pe „vreun”/”vreo”, scrise vre-un sau vre-o. Am doar un sigur comentariu: după „or” nu se folosește virgula.

    • Amelia FARMATHY spune:

      Dacă folosirea lui „or” are semnificaţia „însă”, fiind scris la începutul comunicării, într-adevăr, nu se izolează, de regulă, de restul comunicării directe, prin virgulă, precum în exemplul: „Or nu e adevărat că aş fi greşit.”
      Atunci când „or” este folosit,la începutul unei comunicări – mai rar ce-i drept -, cu sensul de „aşadar, deci”, respectiv în postură morfologică de conjuncţie conclusivă, întotdeauna, va fi separat, prin virgulă, de restul comunicării( precum în exemplul: Aşadar, ai avut dreptate)
      De aceea, am scris, după „or”, în exemplul din articol, virgulă.
      Din câte ştiu eu, dacă e folosit cu semnificaţia de „deci” (scuzaţi cacofonia, am vrut să mai „scurtez” explicaţia) – dar poate greşesc – după „or”, scris la începutul unei comunicări, se va înscrie virgulă.
      Cum spuneam, toţi suntem supuşi greşelii.
      Esenţial rămâne să nu persistăm în ea.
      Iar refuzul corectării, din pricina vanităţii nerecunoscute, e prostie curată.
      Vă mulţumesc pentru comentariu.

  4. Alina BADEA spune:

    Într-adevăr, „or” poate avea valoare de conjuncţie conclusivă, dar cred că nici în acest caz nu se desparte prin virgulă, fiind tot conjuncţie coordonatoare. „Deci” nu se desparte prin virgulă de restul propoziţiei din care face parte, doar „aşadar” şi locuţiunile conjuncţionale. Cel puţin din câte ştiu; e posibil să mă înşel, voi mai verifica.

    Legat de utilizarea virgulei după „or”, să spunem că aceste aspecte sunt detalii de fineţe, dar nu voi reuşi niciodată să îmi explic de ce foarte mulţi pun virgulă după „că” (când după aceasta urmează chiar propoziţia care o conţine). Singura explicaţie pe care o găsesc plauzibilă faţă de folosirea greşită a virgulei este aceea că persoana în cauză transpune în scris o „intonaţie” în formularea enunţului, ca o pauză în gândire. 🙂

    • În ceea ce privește virgula, eu am observat la mine că, într-adevăr, cu cât mă simt mai obosită și pun pauze între cuvinte în gând, cu atât apelez la virgulă mai mult atunci când scriu ceea ce gândesc. 🙂

      • Amelia FARMATHY spune:

        Ei, lăsaţi, la dvs., ca la oricare altcineva la care, din modul în care scrie de obicei, se identifică, de îndată, buna stăpânire a limbii române, se poate întâmpla. Din neatenţie, oboseală etc.
        Cum ziceam, nimeni nu e perfect.
        NUmai că, în cazul unora/multora, când vezi cum scriu sau se exprimă, ai senzaţia, dacă nu cumva certitudinea, că sunt „obosiţi” tot timpul.

        • Mulțumesc, sunteți amabilă.
          Încă o problemă pe care am observat-o la mine este cu topica. Cu cât citesc mai mult în engleză sau franceză, cu atât greșesc mai mult în română când scriu frazele. Inversez ordinea în propoziție de nu s-a văzut.
          Dar ca sa trec peste suparari si sa nu imi fac prea multa autocritica, imi tot spun in gand ca in caz de conflict, fondul prevaleaza asupra formei. Cam ca atunci cand e conflict intre CEDO si dreptul national, sau dreptul UE si dreptul national. :))))

  5. Amelia FARMATHY spune:

    Da, şi virgula după „că” este omniprezentă.
    Tocmai ce am corectat o încheiere de şedinţă ce suna cam aşa: „Având în vedere împrejurarea că,(!) unul dintre membrii(!) completului de judecată care a pronunţat decizia…”

    De ce Dumnezeu or scrie virgulă după „că”, pe cuvânt că nu înţeleg, atunci când „că” nu e urmat de o construcţie apozitivală – şi în exemplul dat nu era.
    Am impresia că nu este vorba despre o pauză în vorbire…, ci despre o pauză, a huge gap, în cunoaşterea regulilor elementare de scriere a virgulei, reguli care se învaţă în GIMNAZIU, începându-se, empiric, în clasele primare.

    Până şi fiu-meu, la 9 ani, are dese momente când scrie corect virgula, iar el învaţă doar mecanic unele lucruri (din cauza vârstei şi a programei şcolare).

    Amintind dvs. despre virgula de după „că”, mi-am amintit, la rându-mi, despre o încheiere de admitere a recuzării unor juzi, cred că provenea din materie penală şi cred că era de la CAB.

    Am citit-o pe JURIDICE şi mi s-a ridicat părul măciucă sau, poate, ar trebui să spun că mi s-a ridicat părul virgulă, când am observat – ar fi fost greu să nu observ, la câte erori erau – cât de greşit era amplasată virgula.

    Practic, atunci când ar fi fost cazul, nu era scrisă, dar, când nu era cazul să fie scrisă (respectiv între subiect şi predicat, neapărat după „că” etc.), musai o regăseai.

    Evident că site-ul nu a putut interveni pe text (mutarea unei virgule poate schimba sensul unei fraze) şi nici nu era treaba site-ului, însă e dramatic să vezi atâta lipsă de ştiinţă elementară a scrierii în limba română, şi asta într-un act oficial.

    Nu pot decât să sper că judele respectiv – nu voi da numele pentru că, chipurile, nu e… deontologic, deşi subliniez că nu comentez aici soluţia, ci felul de a o scrie, nici măcar nu am mai fost în stare să mă concentrez pe partea juridică, într-atât m-a „captivat” partea de scriere:))) – nu a tehnoredactat el însuşi respectiva încheiere şi că nu a verificat tehnoredactarea realizată de către altcineva, înainte de a semna aşa ceva.

    Adică – să fiu elegantă – că a fost o simplă scăpare.

    Ideea e că, tu, intelectualule prin diplomă şi vocaţie autodeclarată (mă adresez eterului, desigur), dacă nu stăpâneşti regulile de punctuaţie (în afară de scrierea punctului şi – sper -, ca să nu fac apoplexie, a cratimei), mai bine nu scrii virgula decât să o scrii absolut aiurea, arătând că nu stăpâneşti regulile sale de scriere.

    Măcar, dacă nu o scrii, se poate consemna lipsa virgulei la capitolul „scăpări”, ieşind cu obrazul de… telectual cât de cât spălat de ruşinea de a nu fi în stare să scrii corect în limba-ţi maternă.

  6. Bogdan HENDRE spune:

    Cred că ați văzut tare multe acte în care limba română e siluită, de sunteți atât de revoltată :). Vă înțeleg perfect. Eu am o problemă cu ”copiii”. Foarte rar întâlnim numărul corect de i-uri.

  7. Andreea LUPU spune:

    Apreciez că s-a luat atitudine în acest sens, dar s-a dovedit încă o dată că hapul există și în cazul celor care și-au asumat misiunea de a atrage atenția asupra greșelilor ce sfidează limba română.

  8. Ambele forme sunt acceptate in limba romana: „or” (colocvial, literar) sau „ori” (juridic, formal)
    In exemplul: ”Ori, nu este adevărat că reclamantul nu a depus toate diligențele…”, „ori” este o conjunctie contrastiva insemnand: dar, pe de alta parte, dimpotriva, din contra, nicidecum, spre deosebire de, pe cand.
    Aici „ori” nu are intelesul de „sau”. Limitarea sensului cuvantului „ori” la sensul unic „sau” (operator logic-matematic) este o preferinta personala, fiind unul din sensurile din limba romana actuala.
    Propozitia amintita nu contine nicio deficienta de exprimare.
    Dictionarul explicativ al limbii romane (DEX) nu este un dictionar exhaustiv, este un dictionar general de nivel de invatamant mediu, liceal. Nu se recomanda citarea DEX-ului in motivari juridice.
    La fel, „decat” este pur si simplu o forma populara perfect acceptata in limba romana in sensul de „numai, doar”.
    In Romania nu exista un ghid stilistic al redactarii hotararilor judecatoresti sau al cererilor in instanta.
    Si ca sa inchei… autoarea catalogheaza cuvintele drept „agramatisme” sau „impostori” ai limbii romane,
    ORI, exemplele date in articol nu reprezinta greseli, nici semantice, nici gramaticale.

    • Amelia FARMATHY spune:

      In limba romana pe care am invatat-o eu, or nu se confunda cu ori.

      Exprimarea colocviala nu are ce cauta in exprimarea scrisa ori in cea orala, cu exceptia lucrărilor literare.

      Daca doriti sa faceti din alb negru, doar pentru ca aveti „carioca” potrivita, va priveste.
      „Autoarea” rămâne in limitele regulilor. Cel putin in ceea ce priveste exprimarea. Greselile subliniate sunt… grosiere si, de aceea, deranjante pentru cei cărora le pasa de igiena limbii romane. Ceilalti sunt liberi sa ignore cat „pohtesc” igiena, daca le place izul erorii semnalate si neindreptate.

      In ce ma priveste, devin foarte rezervata fata de un individ ce se pretinde intelectual si care nu e capabil sa evite, cum spuneam, greseli grosiere.

      O astfel de superficialitate in formarea de baza cu siguranta e dublata de o superficialitate in gândire, atitudine si optiuni de viată. Rămâne doar o chestiune de timp sa se manifeste si dincolo de limbaj.

  9. Amelia FARMATHY spune:

    Nu va inteleg agresivitatea, necesar, vad, a fi fost moderata. Calmati-va, ce Dumnezeu!
    Eu am insistat asupra unor erori, sperând in diminuarea lor.
    Dvs., in schimb, căutati prilej de harta cu oricine „cade” la rand. Iar, daca vi se pare, întemeiat sau nu, ca vi se „reteaza” din avantul agresiv, deveniti, parca, inca si mai încrâncenat, o tineti, aiurea, „una si buna”, doar-doar veti avea (impresia) ultimului cuvânt si, probabil, a singurului „Adevar”. 🙂
    Respirati si abia apoi tastati.
    Sau, mai pe scurt, relaxati-va.
    Life is short!

  10. Darius MARCU spune:

    Într-o țară în care această confuzie între decât și doar, a intrat și în subtitrarea filmelor, chiar nu e deloc indicat să se apeleze la denumiri așa-zis eliptice. E de preferat să fii zgârcit lexical legat de această temă.
    ”Doar o revistă” nu ar fi sunat la fel de poetic?

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.