Protocol ANA-Universitatea Politehnică Bucureşti ref. prevenirea consumului de droguri printre studenților
03.04.2017 | JURIDICE.ro

Vineri, 31 martie 2017, la sediul Universităţii Politehnice Bucureşti, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog şi cei ai Universităţii, în vederea stabilirii paşilor încheierii unui protocol de colaborare interinstituţional, potrivit unui comunicat al MAI.
Scopul: dezvoltarea politicilor privind domeniul drogurilor la nivel național, pe de o parte, prin aportul de informații adresate studenților, cu privire la efectele consumului de droguri, consecințele acestuia în plan juridic și în plan psihosocial și, pe de altă parte, prin aportul de informații adresate cadrelor didactice universitare și a profesioniștilor care joacă un rol activ în educația tinerilor.
Activitățile ce se vor derula în parteneriat vor consta în:
– proiecte şi campanii de prevenire a consumului de droguri;
– sesiuni de informare-documentare-diseminare de informații în domeniul drogurilor;
– cursuri de formare adresate cadrelor didactice universitare,
– consilieri de specialitate în rândul tinerilor din cadrul Universității Politehnice București.
Demersurile parteneriale de colaborare între cele două instituții vor beneficia de participarea specialiștilor ANA, a cadrelor didactice din UPB și a studenților.
Totodată, Universitatea Politehnică din București a organizat, în perioada 30 martie – 1 aprilie 2017, a VI-a ediție a târgului educaţional POLIFEST, în cadrul căruia a găzduit şi Conferinţa de promovare a derulării, în cadrul UPB Bucureşti, a Campaniei „STOP DROG”, iniţiate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sector 6 Bucureşti din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, în parteneriat cu Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul UPB şi Biroul de Poliţie „Regie” din cadrul DGPMB – Politia Sectorului 6.
În cadrul evenimentului, specialiştii ANA au evidenţiat necesitatea derulării de campanii de informare în rândul studenţilor, având în vedere contextul actual de consum, iar partenerii proiectului au relevat sprijinul acordat de către aceştia potrivit expertizei profesionale, pentru o abordare cât mai complexă a problematicii consumului si traficului ilicit de droguri.