Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DIICOT. Furt calificat. Percheziții domiciliare
06.04.2017 | Georgiana-Camelia LUCIU

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust
Georgiana-Camelia Luciu

Georgiana-Camelia Luciu

DIICOT. Furt calificat. Percheziții domiciliare.

La data de 5 aprilie 2017, acţionând în cadrul unei cereri de comisie rogatorie formulată de către autorităţile judiciare din Franța, cu sprijinul Eurojust şi Europol, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au efectuat un număr de 29 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud, Brăila, Timiş, Satu Mare, Prahova şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat format din cetăţeni români, specializat în săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada anilor 2015-2017, membrii grupului au săvârşit mai multe infracţiuni de furt calificat pe teritoriul Franţei, respectiv au sustras din mai multe autotrenuri produse cosmetice de lux.
Ca metodă de operare, membrii grupului identificau autovehicule care transportau bunuri pentru diferite firme de produse cosmetice. Odată identificate, suspecţii montau pe acestea dispozitive de urmărire în parcările în care acestea opreau sau la sediile firmelor la care era încărcată marfa.
Ulterior, aceştia urmăreau autovehiculele încărcate cu produse cosmetice şi în perioadele în care acestea staționau în diferite parcări, profitând de neatenţia şoferilor, sustrăgeau marfa din autovehicule, folosindu-se de diferite dispozitive de tăiere. Produsele sustrase erau ulterior transportate pe teritoriul altor ţări şi comercializate.
Prejudiciul se ridică la aproximativ 2 milioane de euro. De asemenea, membrii grupului au săvârşit același gen de infracțiuni și în Germania, Belgia, Olanda, Italia și Polonia, valoare prejudiciului cauzat în aceste țări fiind în curs de stabilire.

În urma perchezițiilor au fost ridicate parfumuri, produse electronice, telefoane mobile și documente.

În cauză au fost emise 9 mandate europene de arestare.

De asemenea, în ultimele zile, alți 7 membri ai grupării au fost arestați în străinătate, dintre care 2 în Franța, 2 în Germania, 2 în Italia și unul în Belgia.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

De asemenea, la acţiune au participat şi reprezentanții autorităţilor judiciare franceze, precum și reprezentantul de la Europol.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

:: sursa: www.diicot.ro

Georgiana-Camelia Luciu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti