ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Convinge judecătorul (Învinge judecătorul? un fel de recenzie a cărţii lui Adrian Toni Neacşu) – locul procurorului – (XX)
07.04.2017 | Gheorghe MOROȘANU


Gheorghe Moroșanu

Gheorghe Moroșanu

Paranteză, şi revin

Acum mulţi ani, să fie vreo 10-15, pe fondul unei dezbateri naţionale privind locul fizic al procurorului în sala de judecată, eu, nu mai ţin minte dacă eram şi preşedinte, am militat, şi am reuşit, destul de greu, să modific mobilierul sălii de judecată, în ideea că locul procurorului era/este la „parchet”, la acelaşi nivel cu avocaţii, şi nu cu judecătorul. Fără nicio ambiţie sau un moft personal, asta ilustrează un principiu: al egalităţii părţilor în proces (apărare-acuzare), niciuna neputând fi la nivelul judecătorului – singurul care decide. Îmi amintesc şi de o reglementare a fostului ministru (Stoica?) în care era şi desenată conformaţia sălii de judecată în sensul celor de mai sus.

Naivul de mine, credeam că problema s-a încheiat de atunci, şi am şi uitat-o.

Ca să descopăr în cartea maestrului Neacşu, că onor CSM a emis o hotărâre de modificare a regulamentului instanţelor prin care echilibrul a fost din nou dezechilibrat: biroul procurorului este la o înălţime de 40-50 cm, la fel ca al judecătorului, pe când avocatul nu se poate înălţa decât la 20-30 cm. Cineva poate spune şi ce-i cu asta, eu voi spune că este evidentă bătaia de joc a organului suprem al justiţiei (CSM) la adresa unui principiu sacrul al disputei judiciare.

Văzând asta, am început să fiu atent prin sălile de judecată: În unele procurorul este la locul lui, pe „parchet”, în altele este pe acelaşi podium cu judecătorul… Într-o sală, am văzut un „complet” cu două grefiere, una lângă alta, ca să mă lămuresc în faza următoare că una din ele era doamna procuror. În altă sală, procurorul avea un birou jos, exact lângă grilajul arestaţilor, deci oricând unul din ei îl putea trata cu cătuşele în freză.

În fine, chestiunea presupune un studiu întreg, iar eu chiar am început să adun material. Două repere, pe care i le sugerez şi prietenului Neacşu:

1. cartea judecătorului Turcu, cel care spunea că unele persoane, în semn de sporit respect, i se adresează cu „domnu’ procuror” (păţită şi de mine, enervat maxim);

2. prestaţia complexă a maestrului Corneliu-Liviu Popescu, avocat care a invocat această anomalie în mai multe litigii, şi chiar a solicitat instanţei să i se trimită dosarele pentru studiu la cabinet, aşa cum se trimit procurorilor.

Va să zică, reforma justiţiei în România s-a inversat clar, Stalin jubilează.

Vom reveni, musai.

Judecător pensionar Gheorghe Moroșanu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate