Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contencios administrativ
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

CSM. Sesizarea Ministerului Justiției cu propunerile de modificare a normelor de competenţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal formulate de ICCJ


10 aprilie 2017 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Joi, 6 aprilie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit propunerile de modificare a normelor de competenţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu observaţiile Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios şi a hotărât sesizarea Ministerului Justiţiei cu aceste propuneri.

Propunerile formulate de ICCJ se referă la următoarele aspecte:
1. modificarea art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, în sensul că
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 5.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 5.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

2. modificarea alin. (11) al art. 10 din Legea 554/2004, în sensul următor:
(11) Competența de soluționare a cererilor privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se determină în funcție de criteriul valoric prevăzut la alin. (1).

3. modificarea art. 21 din Legea 554/2004, în sensul prevederii termenului în care poate fi exercitată calea de atac a revizuirii.

4. modificarea alin. (3) al art. 25 din Legea 554/2004, în sensul că:
(3) Hotărârea pronunţată în condiţiile art. 24 alin. (4) este supusă numai recursului în termen de 5 zile de la comunicare.

5. introducerea în cuprinsul Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a unui text cu următorul cuprins:
„Litigiile privind actele administrative emise în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, altele decât litigiile prevăzute la art. 11 alin. (2) și art. 35, sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară, sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar, dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.”

6. modificarea alin. (2) al art. 10 și a alin. (1) și (2) ale art. 11 din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în sensul următor:

I. Alin. (2) al art. 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pot fi contestate de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor:

a) la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti pentru persoanele care ocupă următoarele demnități sau funcții:
– deputat sau senator în Parlamentul României;
– membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general, secretar general adjunct din Guvern și din ministere;
– Comisar European;
– secretar general și secretar general adjunct ai Camerelor Parlamentului;
– consilierii prezidențiali și de stat;
– directorul și adjuncții acestuia în cadrul Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale;
– candidații pentru Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității;
– Avocatului Poporului și adjuncții acestuia;
– membrii în Consiliul Național al Audiovizualului;
– judecătorii și magistrații-asistenți de la ICCJ și de la CCR;
– procurorii de la PICCJ, inclusiv cei din cadrul DNA și ai DIICOT;
– judecătorii și procurorii de la instanțele și parchetele civile și militare;
– ierarhii și șefii cultelor religioase recunoscute de lege;
– președinte, vicepreședinte și consilier de conturi din cadrul Curții de Conturi;
– președinte și vicepreședinte de secție la Consiliul Legislativ;
– membru al Consiliului Legislativ, al Consiliului Național de Integritate;
– conducător al Agenției Naționale de Integritate, al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
– președinte și membru în cadrul Consiliului Concurenței, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Institutului Național de Statistică;
– guvernatorul Băncii Naționale a României;
– membru, membru corespondent, membru de onoare, sau secretar general al Academiei Române.

b) la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București pentru toate persoanele în privința cărora nu sunt aplicabile dispozițiile de la lit. a)

II. Alin. (1) și (2) ale art. 11 se modifică și vor avea următorul cuprins:
Art. 11 – (1) Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului București, fiind scutită de taxă de timbru.
(2) Hotărârea Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs, în condiţiile legii.

:: Ordinea de zi soluționată (pct. 16)
:: Punctul de vedere al Direcției legislaţie, documentare şi contencios nr. 18079; 24430/2015  referitor la propunerile de modificare a normelor de competenţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii