« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Noutăţi legislative
 

Modificarea OG privind registrul agricol
13.04.2017 | Cosmina SIMA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 253 din 12 aprilie 2017 a fost publicată Legea nr. 54/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol.

Printre modificările aduse, enunțăm:

– art. 1 alin. (1): În scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la categoriile de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii şi buna utilizare a resurselor locale, autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor organizează întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol.

– se introduce art. 1 alin. (11): Registrul agricol naţional (RAN) reprezintă sistemul informatic centralizat care gestionează conţinutul în format electronic al registrelor agricole de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, fiind implementat, dezvoltat şi administrat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

– se introduc alin. (4)-(7) de la art. 1:
(4) Formularele registrului agricol se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(5) Registrul agricol se întocmeşte în format electronic, pe fiecare localitate componentă a unităţii administrativ-teritoriale, cu obligaţia de a se interconecta cu Registrul agricol naţional (RAN), în vederea raportării unitare către instituţiile interesate a datelor gestionate de către acesta. În cazul unităţilor administrativ-teritoriale unde nu s-a trecut la gestionarea registrului agricol în format electronic, acesta se poate întocmi pe suport hârtie.
(6) Consiliul local, la propunerea primarului, aprobă prin hotărâre modul de întocmire a registrului agricol, pe suport hârtie sau în format electronic, potrivit capacităţii administrative de care dispune.
(7) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, registrul agricol se întocmeşte şi se ţine la zi în format electronic.

– se modifică art. 6 alin. (2): Registrul agricol pe suport hârtie, având caracterul unui document oficial care constituie o sursă importantă de informaţii, va fi numerotat, parafat şi sigilat, filele necesitând a fi cusute pentru evitarea desprinderii acestora, ca urmare a utilizării îndelungate a registrului agricol, precum şi înregistrat în registrul de intrare-ieşire de la nivelul autorităţii executive a administraţiei publice locale respective. Informaţiile conţinute în baza de date a registrului agricol gestionat în format electronic sunt informaţii oficiale şi sunt supuse reglementărilor legale privind securitatea, integritatea şi funcţionalitatea sistemelor informatice. Documentele eliberate pe suport hârtie în baza informaţiilor existente în baza de date electronică privind registrul agricol se supun aceloraşi prevederi legale ca în cazul în care registrul agricol este gestionat numai pe suport hârtie.

– se modifică art. 7 alin. (2): Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor Publice, Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor asigură, prin acţiuni comune, elaborarea actelor normative pentru îndrumarea şi controlul lucrărilor privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol. De asemenea, la solicitarea instituţiei prefectului, pot participa la acţiunile comune de îndrumare şi control privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol persoane desemnate de către conducerea acestor instituţii publice.

Cosmina Sima

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni/categorii: Lege 9

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD