DRAGNE & ASOCIAȚII, primul loc la categoriile Litigii, Arbitraj, Restructurări și Insolvență, Legal 500 – 2017
20.04.2017 | JURIDICE.ro

În ediția publicată în 12 aprilie 2017, The Legal 500 Europe, Middle East and Africa a reconfirmat prima poziție în clasament pentru DRAGNE ȘI ASOCIAȚII la categoria Litigii & Arbitraj.
În acest an, Ghidul a poziționat DRAGNE ȘI ASOCIAȚII pe Locul I și în domeniul Restructurări & Insolvență, remarcând activitatea societății și în alte trei categorii: Drept Bancar și Piețe de Capital, Drept Comercial și Achiziții, Construcții și Imobiliare.
De asemenea, DRAGNE ȘI ASOCIAȚII se află pe primele poziții și în clasamentele realizate, atât la nivel internațional, cât și local, de Chambers Global Guide și Chambers Europe Guide în domeniile Litigii & Arbitraj, Restructurări & Insolvență.
Societatea este văzută ca „una dintre cele mai profesioniste societăți de avocați de pe piață”, iar clienții „au apreciat calitatea înaltă a sfaturilor juridice acordate în fiecare proiect”. Avocații sunt „foarte implicați în proiectele pe care le gestionează”, „asigurând succesul în dosare controversate”, au adăugat clienții.