Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Flux informații Jurisprudență ÎCCJ curentă Procedură civilă Universitaria

Rodica Aida Popa: Realitatea devansează dispoziția legală

25 aprilie 2017 | Andreea LUPU

Jud. dr. Rodica Aida Popa, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia penală, lector Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu, reprezentantul României la CCJE, s-a referit, în cadrul dezbaterii Este asigurarea unei practici judiciare unitare necesitate și remediu în asigurarea unei justiții în slujba justițiabilului?, organizată de Societatea de Științe Juridice, la modalitățile prin care cele două instrumente, hotărârea prealabilă și deciziile în interesul legii, să fie cunoscute de către justițiabili.

Rodica Aida Popa„Cred că acest impact al hotărârilor prealabile, al deciziilor în interesul legii ar fi nevoie să fie cunoscute mai mult de către justițiabili, de către cei care beneficiază în rezolvarea litigiilor lor și cred că aici ar trebui o mai mare vizibilitate, dincolo de posibilitatea de a consulta site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție unde sunt ierarhizate, catalogate pe ani deciziile pe cele două instrumente și de asemenea există ghidul pentru pașii pe care trebuie să-i cuprindă în formularea unei întrebări prealabile, acest lucru are totuși o plajă destul de redusă, pentru că deși accesul la internet, accesul la site-uri este liber, nu toată lumea recurge la acest instrument și cred că dialogul pe calea unor întâlniri profesionale, pe calea unor lucrări publicate, pe studii asupra deciziilor reprezintă modalități complementare pentru uniformizarea practicii judiciare; sigur, nu va fi niciodată o practică unitară uniformă, pentru că legea nu este uniformă, iar realitatea este cea care corectează de fiecare dată, devansează dispoziția legală, însă efortul pe care îl au toți cei implicați în asigurarea unei interpretări unitare în vederea unei aplicări cât de cât unitară decurge din acest permanent echilibru între cunoaștere și aplicare, de modificare și de păstrare a unor dispoziții, tocmai din acest echilibru realizându-se o interpretare cvasiunitară în materiile diferite care fac obiectul unor întrebări pentru pronunțarea unor hotărâri prealabile sau pentru decizii în interesul legii, deci, internet, mediu online, discuții profesionale, iată că acestea sunt instrumentele care ne dau posibilitatea să asigurăm o practică unitară și bineînțeles receptor din partea avocaților, din partea justițiabililor, din partea societății civile în general cu privire la modul de percepție a rolului de unificare al Înaltei Curți de Casație și Justiție.”

Andreea Lupu

Citeşte mai mult despre , , , , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale