Acord UE – Republica Moldova privind protecția informațiilor clasificate
25.04.2017 | Elena ALBU

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 106/3 din data de 22 aprilie 2017 a fost publicat Acordul între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind procedurile de securitate pentru schimbul și protecția informațiilor clasificate.
În scopul îndeplinirii obiectivelor de consolidare a securității fiecăreia dintre părți prin orice mijloace, Acordul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul și protecția informațiilor clasificate (denumit în continuare „acordul”) se aplică informațiilor sau materialelor clasificate sub orice formă, furnizate sau schimbate între părți.
Fiecare parte protejează informațiile clasificate primite de la cealaltă parte împotriva pierderii sau divulgării neautorizate a acestora, în conformitate cu condițiile prevăzute în prezentul acord și în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative respective ale părților.
În sensul prezentului acord, „informații clasificate” înseamnă:
– pentru UE: informații sau materiale;
– pentru Republica Moldova: informații sau materiale legate de secrete de stat, sub orice formă, care: sunt considerate de către oricare dintre părți ca necesitând protecție, deoarece pierderea sau divulgarea neautorizată a acestora ar putea cauza prejudicii mai mult sau mai puțin grave intereselor Republicii Moldova sau ale UE sau intereselor unora sau mai multora dintre statele membre ale UE; și poartă un marcaj al clasificării de securitate, astfel cum este prevăzut la articolul 7.
Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a primei luni care urmează datei la care părțile și-au notificat reciproc îndeplinirea procedurilor interne necesare în acest scop.
Consilier juridic Elena Albu