Hotărârea pilot în cauza Rezmiveș și alții împotriva României în materia condițiilor de detenție
28 aprilie 2017 | Ruxandra PAȘOI, Daniela MIHAII. Evoluția cauzelor românești având ca obiect condițiile de detenție la CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat în data de 6 decembrie 2007 prima hotărâre de condamnare a României pentru încălcarea articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), întrucât, printre altele, condițiile materiale de detenție nu satisfac standardul european, în cauza Bragadireanu împotriva României (cererea nr. 22088/04).
În perioada 2007-2012, au fost pronunțate 93 de hotărâri de condamnare a statului român pentru încălcări ale articolului 3 sub aspectul suprapopulării carcerale și al condițiilor materiale inadecvate de detenție atât în penitenciare, cât și în centrele de reținere și arest preventiv (lipsa de igienă, aerisire și lumină naturală insuficiente, instalații sanitare nefuncționale, alimentație insuficientă sau inadecvată, accesul limitat la dușuri, prezența șobolanilor și a insectelor în celulele de detenție).
Având în vedere afluxul important al cererilor îndreptate împotriva României având ca obiect suprapopularea și condițiile materiale de detenție, Curtea a considerat necesar, în 2012, să se adreseze autorităților române în virtutea articolului 46 din Convenție, fără însă a recurge la procedura pilot.
Astfel, prin hotărârea din 24 iulie 2012 în cauza Iacov Stanciu împotriva României (cererea nr. 35972/05), Curtea a constatat că supraaglomerarea și condițiile necorespunzătoare de detenție reprezintă probleme structurale ale sistemului penitenciar din România. Prin aceeași hotărâre, Curtea a salutat măsurile generale – inclusiv modificări legislative – luate de autoritățile române pentru a remedia problemele structurale legate de supraaglomerare și de condițiile de detenție inadecvate ce decurg din aceasta, dar a apreciat că, având în vedere amploarea problemei, trebuie să continue eforturile consistente și pe termen lung, inclusiv prin adoptarea de măsuri suplimentare, fără a impune însă un termen pentru remedierea situației. De asemenea, Curtea a considerat că este necesară instituirea unui recurs intern care să permită repararea efectivă a prejudiciilor suferite ca urmare a condițiilor inadecvate de detenție, inclusiv prin acordarea de despăgubiri.
În anii ce au urmat hotărârii Iacov Stanciu, numărul de cauze în care Curtea a concluzionat că articolul 3 din Convenție a fost încălcat din prisma suprapopulării și a condițiilor materiale inadecvate de detenție a crescut constant, ajungând la 150 de hotărâri de condamnare. Mai mult, în luna august 2016, erau înregistrate pe rolul Curții 3200 de cereri similare.
În acest context și având în vedere:
– Evaluările Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei privind măsurile generale adoptate de autoritățile române ca răspuns la constatările Curții,
– Ultimele rapoarte ale Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor și tratamentelor inumane (CPT) din cadrul Consiliului Europei,
– Recomandările Avocatului Poporului, care a efectuat vizite la anumite penitenciare din țară,
toate acestea confirmând realitatea îngrijorătoare că penitenciarele și centrele de reținere și arest preventiv continuă să fie grav afectate de suprapopulare și condiții materiale precare de detenție,
Curtea a hotărât să aplice procedura hotărârii pilot în cauzele conexate Rezmiveș și alții împotriva României (nr. 61467/12, 39516/13, 48231/13 și 68191/13).
II. Măsuri generale în materia condițiilor de detenție, recomandate de CEDO prin hotărârea pilot Rezmiveș și alții c. României
Prin hotărârea pilot din 25 aprilie 2017, Curtea a solicitat statului român, ca în termen de șase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, să furnizeze, în cooperare cu Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei un calendar exact pentru punerea în aplicare a măsurilor generale adecvate apte să soluționeze problema supraaglomerării carcerale și a condițiilor inadecvate de detenție, în conformitate cu principiile Convenției astfel cum sunt enunțate în hotărârea pilot. Curtea a decis, totodată, amânarea cauzelor similare care nu au fost încă comunicate Guvernului Românei până la adoptarea măsurilor necesare pe plan național.
În hotărârea pilot, Curtea recomandă statului român măsuri generale pentru remedierea problemei structurale constatate. Aceste măsuri sunt de două tipuri:
1. Măsuri vizând diminuarea supraaglomerării și ameliorarea condițiilor materiale de detenție
a) Cu privire la detenția anterioară condamnării, Curtea a arătat că centrele atașate inspectoratelor de poliție au fost considerate de CPT și de Comitetul Miniștrilor ca fiind „structural inadaptate” deținerii care depășește câteva zile. În plus, Curtea reamintește faptul că aceste centre sunt locuri destinate primirii persoanelor pentru durate foarte scurte de timp[1]. Ținând cont de aceste constatări, autoritățile interne trebuie să se asigure că persoanele private de libertate sunt transferate într-un penitenciar la sfârșitul perioadei de reținere. De asemenea, Curtea a încurajat statul român să exploreze posibilitatea de a facilita recurgerea într-o măsură mai mare la măsurile alternative arestării preventive.
b) Cu privire la detenția posterioară condamnării, Curtea a luat act cu interes de reforma inițiată de guvern, care se concentrează, între altele, asupra reducerii limitelor pedepselor pentru anumite infracțiuni, asupra amenzii penale ca alternativă la pedeapsa închisorii, asupra renunțării la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, precum și asupra efectelor pozitive ale sistemului de probațiune. Deși efectele imediate ale acestei reforme nu se fac simțite în mod semnificativ la nivelul ratei de supraaglomerare, care continuă să fie destul de ridicată, astfel de măsuri, dublate de diversificarea pedepselor alternative detenției, ar putea avea un impact pozitiv asupra reducerii numărului de persoane încarcerate. Alte piste care pot fi explorate, cum sunt simplificarea condițiilor renunțării la aplicarea pedepsei și la amânarea aplicării pedepsei și, mai ales, lărgirea posibilităților de acces la liberarea condiționată, precum și funcționarea eficientă a serviciului de probațiune ar putea constitui surse de inspirație pentru guvern în vederea rezolvării problemei creșterii populației carcerale și a condițiilor materiale inadecvate de detenție.
Referitor la crearea de locuri de detenție suplimentare, Curtea a reamintit Recomandarea Rec (99)22 a Comitetului Miniștrilor, potrivit căreia această măsură nu este, în principiu, aptă să ofere o soluție durabilă pentru remedierea problemei. În plus, ținând seama de condițiile materiale și de igienă foarte precare din penitenciarele românești, trebuie să continue alocarea fondurilor pentru lucrări de renovare a locurilor de detenție existente.
2. Căi de atac
Curtea a reiterat recomandarea adresată – în 2012, prin hotărârea Iacov Stanciu și alții – statului român de a crea un remediu preventiv, permițând judecătorului de supraveghere a privării de libertate și instanțelor să pună capăt situației contrare articolului 3 din Convenție și să acorde o indemnizație atunci când constată existența acesteia.
Curtea încurajează statul român să creeze un remediu compensatoriu specific, susceptibil să permită obținerea unei indemnizații adecvate pentru orice încălcare a Convenției care s-a produs deja din cauza unui spațiu vital insuficient și/sau a condițiilor materiale precare. În acest context, Curtea ia notă cu interes de inițiativa legislativă privind reducerea pedepsei[2], care poate constitui un remediu adecvat în cazul condițiilor materiale de detenție cu condiția ca, pe de o parte, aceasta să fie acordată în mod explicit pentru repararea încălcării articolului 3 din Convenție, iar, pe de altă parte, impactul său asupra cuantumului pedepsei celui vizat să fie măsurabil.
III. Despre procedura hotărârii pilot
Procedura hotărârii pilot este reglementată în articolul 614 din Regulamentul Curții. Potrivit acestui articol, Curtea poate decide aplicarea procedurii hotărârii pilot și să adopte o hotărâre pilot atunci când faptele care stau la baza unei cereri revelează existența în statul vizat, parte contractantă la Convenție, a unei probleme structurale sau sistemice sau al altei disfuncționalități similare care determină sau este susceptibilă de a determina introducerea pe rolul său a altor cereri analoage.
Curtea decide cu privire la aplicarea procedurii din oficiu sau la cererea uneia dintre părți.
Curtea indică în hotărârea pilot natura problemei structurale sau sistemice constatate, precum și tipul măsurilor de reparație pe care statul parte contractantă trebuie să le adopte la nivel intern pentru a remedia problema constatată și pentru a se conforma, astfel, dispozitivului hotărârii.
Curtea poate fixa un termen în care statul trebuie să adopte măsurile indicate luând în considerare natura măsurilor necesare și rapiditatea cu care acestea pot remedia, la nivel intern, problema constatată.
Curtea apreciază, dacă este cazul, cu privire la amânarea examinării cauzelor care au același obiect până la adoptarea de către statul vizat a măsurilor de reparație indicate în dispozitivul hotărârii pilot. Cu toate acestea, Curtea poate în orice moment să examineze o cerere amânată dacă interesul bunei administrări a justiției o impune.
Dacă statul vizat nu se conformează dispozitivului hotărârii pilot, Curtea, cu excepția unei decizii contrare, reia examinarea cauzelor amânate.
Comitetul Miniștrilor, Adunarea parlamentară, Secretariatul general și Comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei sunt informați cu privire la adoptarea unei hotărâri pilot sau a oricărei alte hotărâri prin care Curtea constată existența unei probleme structurale sau sistemice în statul parte contractantă.
Articolul 46 din Convenție impune statelor pârâte obligația legală de a se conforma hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care sunt părți. În acest scop, statele implementează, sub supravegherea Comitetului Miniștrilor, măsuri individuale și/sau generale menite să pună capăt încălcării și să repare, în măsura posibilului, consecințele negative ale acesteia pentru reclamant, respectiv să prevină încălcări similare celor constatate de Curte în cazul altor persoane aflate în aceeași situație cu cea a reclamanților, prin rezolvarea problemelor care au condus Curtea la astfel de constatări.
[1] Hotărârea face trimitere la cauze împotriva Greciei, în care Curtea a criticat faptul că celulele comisariatului de poliție erau situate la subsol, fiind astfel private de lumină naturală. În plus, acestea nu dispuneau de dușuri și le era imposibil deținuților să se plimbe în aer liber sau să desfășoare o activitate fizică (a se vedea hot. Horshill c. Greciei, 1.08.2013, par. 51)
[2] Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013, inițiat de Ministerul Justiției în noiembrie 2016, potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiționate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, executarea pedepsei într-un spațiu necorespunzător. Pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spațiu necorespunzător, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată.
Consilier juridic Ruxandra Pașoi
Consilier pentru afaceri europene Daniela Mihai
* Prezentul articol este expresia autorilor săi, fără a reflecta vreo poziție oficială și nu antrenează răspunderea Ministerului Justiției
