CEDO. Cauza Şerban împotriva României. Nerespectarea dreptului la o desfășurarea unei proceduri penale echitabile
1 mai 2017 | Cosmina SIMAÎn Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 295 din data de 26 aprilie 2017 a fost publicată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (Secţia a patra), în Cauza Şerban împotriva României din 5 iulie 2016.
Cauza Şerban împotriva României, Cererea nr. 29.453/07
Reclamantul se plânge că procedura penală desfăşurată împotriva sa nu a fost echitabilă. El susţine, în special, nerespectarea dreptului său de a solicita audierea în şedinţă publică a unor martori ale căror depoziţii au folosit la justificarea condamnării sale, drept prevăzut de art. 6 § 1 şi 3 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanţă […], care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa.
[…]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul: […]
d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; […].”
Curtea a precizat că, în conformitate cu principiile desprinse din hotărârea Al-Khawaja şi Tahery, examinarea compatibilităţii cu art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) din Convenţie a unei proceduri în care declaraţiile date de un martor care nu s-a prezentat şi nu a fost audiat în timpul procesului sunt folosite ca probe cuprinde trei etape. Curtea trebuie să cerceteze:
(i) dacă a existat un motiv temeinic care să justifice absenţa martorului şi, în consecinţă, admiterea cu titlu de probă a depoziţiei sale;
(ii) dacă depoziţia martorului absent a constituit temeiul exclusiv sau decisiv al condamnării;
(iii) dacă există elemente care pot să compenseze, în special garanţii procedurale solide, suficiente pentru a contrabalansa dificultăţile provocate apărării ca urmare a admiterii unei asemenea probe şi pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii în ansamblu (ibidem, pct. 147).
În ceea ce priveşte prima etapă, Curtea observă că, în cel de-al doilea ciclu procedural în urma căruia reclamantul a fost condamnat pentru trafic de droguri, instanţele interne nu au ascultat patru dintre martorii indicaţi în rechizitoriul parchetului. Curtea admite faptul că, emiţând mandate de aducere, instanţele interne au confirmat absenţa acestor martori de la adresa lor obişnuită, dar constată că nu rezultă din dosar că ar fi fost luate măsuri concrete pentru a localiza noile lor adrese, căutându-i activ sau, după caz, prin mecanismele de cooperare internaţională în materie penală. De altfel, Guvernul nu a susţinut, în observaţiile sale, că ar fi fost luate astfel de măsuri. De aceea, Curtea apreciază că instanţa de fond nu a invocat un motiv întemeiat care să justifice neprezentarea celor patru martori şi admiterea cu titlu de probe a depoziţiilor acestora.
Cu privire la clarificarea aspectului dacă depoziţia martorilor absenţi a constituit temeiul exclusiv sau decisiv al condamnării reclamantului, Curtea observă că, în Decizia din 21 februarie 2007, Înalta Curte a motivat această condamnare prin declaraţiile soţilor R. şi ale Ş.G. şi D.F., care fuseseră condamnaţi anterior pentru aceste fapte, şi a reţinut că acestea se coroborau cu declaraţiile martorilor ascultaţi în timpul urmăririi penale (supra, pct. 18). Curtea deduce că, în opinia Înaltei Curţi, declaraţiile soţilor R. erau decisive pentru a justifica condamnarea reclamantului şi nu are niciun motiv pentru a pune la îndoială această constatare. Curtea observă şi că Înalta Curte a menţionat declaraţiile tuturor martorilor ascultaţi în timpul cercetării penale, acestea confirmând declaraţiile martorilor principali. Curtea deduce că declaraţiile celorlalţi martori, între care B.D.A. şi F.L.S., au determinat într-o anume măsură condamnarea reclamantului, mai ales având în vedere că, dată fiind natura faptelor de care reclamantul era acuzat, procurorii se sprijineau în primul rând pe mărturii. În aceste condiţii, Curtea apreciază că depoziţiile făcute de martorii absenţi au fost „decisive”, adică în măsură să determine soluţia cauzei.
În privinţa cercetării dacă au existat elemente care să compenseze, mai ales garanţii procedurale solide, suficiente pentru a contrabalansa dificultăţile produse apărării, Curtea observă că Guvernul acordă importanţă faptului că şi depoziţiile soţilor R. au fost făcute în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva lor. Curtea nu poate accepta totuşi acest argument, în măsura în care reclamantul nu a fost parte în această procedură şi nu a putut avea cunoştinţă de declaraţiile făcute în acest cadru.
Curtea observă în continuare, că, în primul ciclu procedural, toţi martorii au fost audiaţi în prezenţa avocatului ales de către reclamant, dar că această procedură a fost anulată prin Decizia curţii de apel din 20 aprilie 2005, care a retrimis cauza în faţa tribunalului pentru ca reclamantul să fie citat în mod legal. Consideră că această retrimitere nu este lipsită de consecinţe pentru depoziţiile făcute în timpul acestui prim ciclu procedural. Curtea observă că această condamnare a reclamantului s-a întemeiat în special pe mărturii şi că nu existau la dosar alte elemente de probă solide pentru a corobora aceste depoziţii. Prin urmare, Curtea afirmă că audierea martorilor în timpul primului ciclu procedural, în prezenţa avocatului ales de către reclamant, nu i-a dat acestuia prilejul să remedieze dificultăţile cu care s-a confruntat apărarea sa. În consecinţă, Curtea apreciază că instanţele naţionale nu au luat măsuri compensatorii pentru a permite o apreciere echitabilă şi adecvată a credibilităţii acestor mărturii.
Prin urmare, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 2.400 EUR (două mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale.
