Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

TUE pendinte: necoordonare campanii promoționale ulei de măsline în țările terțe
01.05.2017 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU

JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Alexandru Marcu

Andrei Alexandru Marcu

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Prin cererea înregistrată în data de 14 martie 2017 (T-163/17, Consorzio di Garanzia dell’Olio Extra Vergine di Oliva di Qualita/Comisia Europeană), s-a solicitat Tribunalului Uniunii Europene următoarele:
1. recunoașterea răspunderii extracontractuale a Comisiei;
2. reparararea prejudiciului material (prejudiciul real și beneficiul nerealizat) și a prejudiciului moral (adus imaginii și reputației);
3. obligarea pârâtei la plata dobânzilor compensatorii și celor de întârziere.

În susţinerea acestei acţiuni, se invocă trei motive:
1. Comisia a întocmit mai multe acte nelegale încălcând astfel principiul nediscriminării și al încrederii legitime (Comisia nu a asigurat o coordonare coerentă a programelor UE de promovare a uleiului de măsline în țările terțe), dar și principiul bunei administrări și dreptul la o bună administrare (Comisia nu a luat măsuri după ce a primit informațiile referitoare la efectele anticoncurențiale ce au rezultat din necoordonarea celor două campanii promoționale);
2. prin nerespectarea obligațiilor care îi reveneau, Comisia a cauzat un prejudiciu considerabil reclamantului;
3. între comportamentul Comisiei și prejudiciul invocat există un raport de cauzalitate clar.

Dispozițiile reclamate a fi încălcate au următorul conținut normativ:

Art. 21 – CDFUE
(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.
(2) În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie.

Art. 41 (extras) – CDFUE
(1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

Art. 18 – TFUE
În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate.
Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări.

Andrei Alexandru Marcu (text)
Student, Facultatea de Drept, Universitatea „Ovidius” Constanţa

dr. Mihaela Mazilu-Babel (selecție și coordonator)

Secţiuni: CJUE, Concurență, Dreptul Uniunii Europene | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO