Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Prefectul și subprefectul în viziunea propunerii legislative privind revizuirea Constituției României
02.05.2017 | Irina ALEXE

Secţiuni: C. administrativ, Drept constitutional, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Irina Alexe

Irina Alexe

Rezumat

Într-un stat de drept, prefectul trebuie să se caracterizeze prin existența unui statut, care să-i garanteze  îndeplinirea cu profesionalism și în limite apolitice a misiunii sale. Studiul își propune o analiză din perspectiva standardelor amintite a locului și rolului pe care autorii propunerii legislative privind revizuirea Constituției României au înțeles să îl stabilească nu numai pentru prefect, ci și pentru subprefect. Concluziile desprinse argumentează ideea că propunerea legislativă privind revizuirea Constituției României ar fi trebuit să contureze o poziţionare mai clară a prefectului şi chiar a subprefectului în raport cu celelalte autorităţi publice, dar, mai ales, să fundamenteze statutul de înalţi funcţionari publici pentru prefect și subprefect, precum şi să stabilească un sistem de garanţii care să le permită acestora îndeplinirea scopului specific.

Despre locul și rolul prefectului în sistemul administrativ s-au exprimat diverse opinii[1] și, în decursul timpului, au fost elaborate multiple lucrări care vizează mai ales statutul prefectului și actele acestuia[2]. Pentru că în ultimii ani am argumentat de ce, și în opinia noastră, într-un stat de drept[3] prefectul trebuie să fie un înalt funcționar public, profesionist, apolitic, care să asigure stabilitatea, legalitatea și funcționalitatea administrației în momentul schimbărilor politice, iar în cadrul sesiunii științifice din anul 2013[4] am prezentat o comunicare privind statutul actual al prefectului, modificările recente și perspectivele, apreciem necesară dezvoltarea, în cele ce urmează, a locului și rolului pe care autorii propunerii legislative privind revizuirea Constituției României au înțeles să îl stabilească nu numai pentru prefect, ci și pentru subprefect.

Prefectul, ca instituție din sistemul administrației publice, este reglementat, în cuprinsul textului constituţional, la articolul 123 din cadrul Secţiunii a doua a Capitolului V din Titlul III, intitulată „Administraţia publică locală”, configuraţie ce indică nu locul, ci rolul special al acestuia în sistemul administraţiei publice locale[5]. Subliniem că, fiind reprezentantul Guvernului pe plan local și, în același timp, făcând parte din categoria înalţilor funcţionari publici[6], în realitate prefectul a devenit un funcţionar politic și politizat[7], numit și schimbat din funcție pe baza unei puternice influențe politice, aspect ce contravine condiţiei generale a înalţilor funcţionari publici de a fi apo­litici şi induce, totodată, în societate, ample dezbateri despre politizarea excesivă a funcțiilor respective[8], despre pregătirea profesională și despre credibilitatea pe care o au funcționarii care exercită aceste înalte funcții publice.

Astfel de dezbateri sunt generate, în opinia noastră[9], de faptul că, motivaţia constituirii acestei categorii de funcţionari publici este de a genera profesionalism în cadrul administraţiei publice, indiferent de schimbările politice ce au loc periodic în orice stat democratic, iar prefectul, înalt funcţionar public, privit ca un mecanism de înfăptuire a statului de drept prin asigurarea profesionalismului în exercitarea acţiunii administrative, este dificil de conceput. Persoanele respective trebuie să aibă atât o solidă pregătire şi experienţă în administraţie, dar şi o oarecare simpatie ori cel puţin acceptare politică, suficientă să le permită exercitarea şi realizarea atribuţiilor de serviciu, în condițiile în care poziţia înaltului funcţionar public nu este foarte bine delimitată în raport cu puterile în stat[10] şi, mai ales, cu factorul politic[11].

Dar niciuna dintre aceste preocupări nu este nouă. În discursul parlamentar din 12 noiembrie 1882, actual şi astăzi, Titu Maiorescu ilustra foarte elocvent sistemul administrativ, dar şi modul în care politicienii înțelegeau să administreze treburile publice: „La noi, când se schimbă miniștrii, se schimbă majoritatea Camerei și a Senatului, se schimbă prefecții, se schimbă și sub-prefecții, …, se schimbă casierii și toți funcționarii administrativi, ba uneori se fac unele schimbări în magistratură… Pe de altă parte însă, d-lor, se aud în ţara aceasta plângându-se mulţi oameni cu minte, că nu avem destui aspiranţi competenţi şi oneşti, cari să poată ocupa fiecare post administrativ, şi că multe se cer în această ţară, tânără încă în viaţa publică şi nu pe deplin pregătită, pentru ca ea să meargă bine, se cer atâţia miniştri competenţi, se cer atâţia deputaţi şi senatori integri şi cu cunoştinţă de cauză; se cer atâţia prefecţi oneşti cu cunoştinţe administrative, se cer atâţia magistraţi, atâţia subprefecţi… că …totuş ar fi greu să ne găsim în numărul suficient pentru ca să completăm cadrele neapărate ale mecanismului vieţii publice… Toţi oamenii cu minte spun. că nu trebuie să punem nici odată interesele de partid mai presus de ale țării. Cu alte cuvinte, sunt lucruri în viaţa publică a unui popor, unde nu este vorba de partid, ci de interesul general al tuturor, fără deosebire, şi întrebarea practică pentru noi acum… este: cari sunt acele puncte de contact, în privinţa cărora de la început trebuie să zicem: aici nu are de-a face desbinarea de partide, ci are a face numai interesul lucrului în sine?”[12]. Totodată, referitor la continuitatea şi la stabilitatea funcţionării prefecturilor, precum şi la caracterul profesional şi apolitic al activităţii prefectului, se exprima opinia potrivit căreia „Ce bine ar fi să coprindem în această sferă a pacinicei administrări şi prefecturele; ce bine ar fi ca prefecţii să nu mai ia parte la luptele electorale, ci să se ocupe numai de buna gospodărire a districtului lor fără prea multă privire la partid! Ce bine ar fi când am vedea odată câteva guverne urmându-se unele după altele din diferite partide, şi lăsând totuş vr`o 10-15 ani pe aceiaşi prefecţi neschimbaţi, numai dacă sunt oameni oneşti şi capabili. Aceasta ar fi reforma cea adevărată în administraţia ţării.”[13] Făcând un arc peste timp, autorii contemporani[14] constată că „administraţia se confruntă astăzi cu aceeaşi problemă. Poate în forme şi mai grave decât cele care l-au inspirat pe marele cărturar şi om politic”.

În acest context, în cursul anului trecut, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, a definitivat o formă a proiectului, incluzând observaţiile Consiliului Legislativ şi pe cele ale reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia[15]. Potrivit acestui text[16], actualul articol 123 din Constituţia României, republicată[17], urmează a fi abrogat, iar noul articol referitor la prefect şi subprefect va fi inclus în cuprinsul unei secţiuni nou introduse, denumită Administraţia publică centrală în teritoriu, după cum urmează:

 „(1) Guvernul numeşte, în unităţile administrativ-teritoriale, prefecţi şi subprefecţi, în condiţiile legii.

(2) Prefectul şi subprefectul sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local şi conduc serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

(3) Atribuţiile prefectului şi ale subprefectului se stabilesc prin lege organică.

(4) Între prefecţi şi subprefecţi, pe de o parte, consiliile locale, primari, consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, precum şi consiliile regionale şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

(5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului regional, judeţean sau local, al preşedintelui consiliului judeţean, al preşedintelui consiliului regional sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat poate fi suspendat numai de instanţa competentă, potrivit legii”.

Analizând comparativ reglementarea în vigoare şi textul propus în proiect putem observa câteva diferenţe semnificative, după cum urmează:

1) Se propune reglementarea unui statut juridic, aproape similar, pentru prefect şi pentru  subprefect.

Observăm astfel că, nici în titlul articolului şi nici în primele patru alineate propuse, nu se face niciun fel de distincţie între prefect şi subprefect, nici în ceea ce priveşte numirea, nici în ceea ce priveşte locul sau rolul acestor reprezentanţi ai Guvernului pe plan local. Apreciem ca fiind criticabilă o astfel de reglementare, la nivel constituţional, întrucât prefectul nu poate avea un statut juridic similar subprefectului, fără a se face distincţie în ceea ce priveşte locul, respectiv rolul pe care fiecare dintre ei îl ocupă în sistemul administrativ. Dacă s-ar presupune că există similaritate între cele două instituţii, ar însemna să discutăm dacă se justifică sau nu menţinerea ambelor funcţii sau doar a uneia dintre ele, ori, în primul caz, care ar trebui să fie raporturile dintre acestea.

Apreciem că s-ar fi justificat o astfel de propunere de reglementare dacă textul constituţional ar fi ierarhizat în vreun fel instituţiile prefectului, respectiv subprefectului, adaptându-le sistemului administrativ-teritorial nou propus prin introducerea regiunilor, ca unităţi administrativ-teritoriale, precum şi a consiliilor regionale şi a preşedinţilor acestora, ca autorităţi regionale. Astfel, apreciem că, pentru a nu se crea confuzie şi pentru a nu se dubla activitatea celor două instituţii, una dintre soluţiile posibile ar fi ca în text să se stabilească în mod expres că prefectul este numit la nivel regional şi că este ajutat de subprefecţi, care îi sunt subordonaţi şi care sunt numiţi şi îşi desfăşoară activitatea la nivel judeţean.

Singurul alineat al textului din proiect în care nu este introdus şi subprefectul este alin. (5), iniţiatorii propunerii legislative păstrând din textul actual reglementarea potrivit căreia se menţine competenţa prefectului de a ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean sau local, ori al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal.

2) Se propune stabilirea rolului prefectului şi al subprefectului în raport cu autorităţile regionale, nou introduse, precum şi cu autorităţile judeţene şi locale.

3) Se propune ca tutela administrativă exercitată de prefect să fie extinsă şi pentru actele preşedintelui consiliului judeţean, respectiv ale consiliului regional şi ale preşedintelui acestuia.

Apreciem în mod deosebit aceste două clarificări, propuse anterior şi operate în textul proiectului[18], pentru a se asigura astfel mecanismele constituţionale necesare pentru prevenirea şi sancţionarea eventualelor abuzuri pe care autorităţile regionale, judeţene sau locale ar putea să le săvârşească.

4) Se propune ca actul autorităţii regionale, judeţene sau locale, considerat nelegal şi atacat de prefect în faţa instanţei de contencios administrativ, să poată fi suspendat numai de instanţa competentă, potrivit legii.

Aceasta este, în opinia noastră, cea mai importantă modificare propusă faţă de textul în vigoare, modificare care ar putea să afecteze, pe de o parte, echilibrul care ar trebui să existe între puterile în stat şi care schimbă fundamental rolul prefectului în ceea ce priveşte exercitarea tutelei administrative, dar şi efectele exercitării acesteia.

Analizând observaţiile şi comentariile Curţii Constituţionale a României, cuprinse în Decizia nr. 80/2014, asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României[19], cu ocazia examinării din oficiu a propunerii legislative, constatăm că jurisdicţia constituţională a remarcat faptul că noua reglementare menţine competenţa prefectului de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele pe care le consideră nelegale emise de anumite autorităţi ale administraţiei publice locale şi că, spre deosebire de reglementare actuală, în care se statuează că actul atacat este suspendat de drept, se propune ca actul atacat să fie suspendat numai de instanţa competentă, potrivit legii[20].

Totodată, „Curtea a constatat că includerea unei astfel de precizări în textul constituţional este inutilă, de vreme ce nu evidenţiază nicio specificitate a efectelor acţiunii introduse de prefect prin comparaţie cu cele declanşate de oricare altă persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. În condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, persoana care se consideră vătămată poate solicita instanţei suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea pe fond, aceasta urmând să aprecieze dacă se impune suspendarea acestuia. Ca atare, teza a doua a alin. (5) al art. 1191 apare ca redundantă”[21]. Pornind de la aceste premise, cu majoritate de voturi, Curtea a recomandat Parlamentului eliminarea tezei a doua a alin. (5) al art. 1191 ce se propunea a fi introdus.[22]

Referitor la soluţia propusă de Curtea Constituţională, precizăm că nu susţinem o astfel de abordare în condiţiile în care niciunul dintre comentariile formulate nu au putut indica de ce este necesară modificarea propusă de iniţiatori ori soluţia indicată de curte, fără a se avea în vedere şi păstrarea textului, în forma sa aflată în vigoare, potrivit căruia actul atacat este suspendat de drept.

În condiţiile în care s-ar argumenta că s-a propus această modificare pentru că prefecţii au comis abuzuri în ceea ce priveşte suspendarea actelor considerate nelegale, apreciem că o astfel de abordare nu este susţinută de practica administrativă[23], în condiţiile în care obiectul controlului de tutelă administrativă[24] exercitat de prefect îl reprezintă actul administrativ, precum şi actele sau faptele asimilate actelor administrative. Astfel, prefectul, în temeiul interesului public, are posibi­litatea să se adreseze direct instanţelor de contencios administrativ atunci când constată că acţiunea sau inacţiunea unei autorităţi publice este contrară interesului public. În cazul în care autoritatea locală refuză sau tace cu privire la o anumită acţiune ce intră în sfera sa de competenţă, prefectul are posibilitatea şi, apreciem noi, şi obligaţia de a se adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând obligarea autorităţii la realizarea atribuţiilor legale. Desigur, o asemenea acţiune este inadmisi­bilă în măsura în care nu sunt vizate atribuţii ale autorităţilor locale exercitate cu putere discreţionară.

Din datele furnizate de unii autori[25], precum şi din experienţa autorităţilor publice, în perioadele în care procedura recursului graţios era obligatorie pentru prefect se poate constata că, de cele mai multe ori, autorităţile administraţiei publice locale au procedat la modificarea sau la revocarea în tot sau în parte a acelor acte considerate nelegale de către prefect. Pe cale de consecinţă, constatând că, în cazul exercitării de către prefect a tutelei administrative[26] autorităţile administraţiei publice locale se conformează cererilor prefectului, pentru degrevarea instanţelor de acele litigii care pot să fie soluţionate, am propus reintroducerea obliga­tivităţii recursului graţios, în cazul acţiunilor promovate în instanţă de către prefect.[27]

Cu atât mai mult susţinem păstrarea textului constituţional al articolului 123 alin. (5), teza a II-a, în forma sa aflată în vigoare, potrivit căruia actul atacat este suspendat de drept cu cât, în ceea ce priveşte motivarea Curţii Constituţionale, dorim să subliniem că, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în afara prefectului, mai există o altă autoritate publică, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici[28] care exercită tutela administrativă şi al cărei atac în faţa instanţei de contencios administrativ a unui act considerat nelegal suspendă de drept executarea acestuia.

Totodată, apreciem că un eventual comportament al prefecţilor, prin utilizarea, în practica administrativă, în mod abuziv a unui astfel de mecanism constituţional, ar trebui sancţionat prompt, de la caz la caz, şi nu prin eliminarea, nejustificată, a mecanismului.

Pentru toate aceste considerente, concluzionăm că, în cadrul dezbaterilor parlamentare care vor mai avea loc cu privire la textul propunerii legislative privind revizuirea Constituției României, ar trebui să se aibă în vedere inclusiv o poziţionare mai clară a prefectului şi chiar a subprefectului în raport cu celelalte autorităţi publice, dar, mai ales, reiterăm necesitatea reaşezării poziţiei juridice şi instituţionale a prefectului şi subprefectului ca înalţi funcţionari publici, precum şi a sistemului de garanţii care să le permită îndeplinirea scopului pentru care au fost creaţi[29].



[1] Unele dintre acestea, de o actualitate evidentă, le regăsim încă din secolul al XIX-lea, în discursurile parlamentare din epocă. A se vedea, de exemplu, Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare cu priviri asupra desvoltării politice a României sub domnia lui Carol I, volumul III (1881-1888), Editura Librăriei Socecu@Comp, București, 1899, p. 135-147.
[2] Cu titlu de exemplu: Verginia Vedinaş, Drept administrativ, ediția a VIII-a, revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2014; Rodica Narcisa Petrescu, Reflecţii asupra evoluţiei reglementărilor legale referitoare la controlul de legalitate exercitat de prefect, Curierul Judiciar nr. 7/2008, p. 89‑90; Emil Bălan, Prefectul şi prefectura în sistemul administraţiei publice, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1997, p. 37; Dana Apostol Tofan, Unele consideraţii cu privire la controlul de legalitate exercitat de prefect. Evoluţia legislaţiei în domeniu, Caietul Ştiinţific al Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu” nr. 8/2006, p. 321‑341; Zoltan Gyorke, Instituţia prefecturii în perioada interbelică (1923‑1938). Proiecţii legislative, în Revista Transilvană de Ştiinţe Adminis­trative nr. 3(27)/2010, p. 79‑96; Codrin Dumitru Munteanu, Administraţia publică teritorială, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 157‑158.
[3] Referindu‑se la statul de drept şi la principiile care îl guvernează, profesorul Gheorghe Alexianu arăta că „Un stat de drept nu se poate concepe decât dacă la baza sa există următoarele principii: a) Regimul constituţional, adică stabilitatea pentru o lungă perioadă de vreme a ideilor fundamentale care se desprind din felul de viaţă al unei societăţi, în limitele cărora puterea legiuitoare să‑şi poată îndeplini misiunea ei… Regimul constituţional trebuie să fie garantat juridiceşte de aşa natură încât să se stabilească o supremaţie a Constituţiei asupra legii ordinare… b) Legea, care vine să stabilească ordinea de drept, obligatorie, … nu poate fi retroactivă… trebuie să fie stabilită dinainte, s‑o cunoască toată lumea şi s‑o poată respecta. A veni cu o lege care să anuleze acte petrecute în trecut, sub imperiul altei legi, desfiinţând situaţii şi drepturi câştigate, înseamnă a nega principiul însuşi al Statului de drept şi a ne întoarce din nou la Statul arbitrar… c) Justiţia trebuie să garanteze respectarea regulii de drept din partea Statului. Ea va judeca pe Stat, când s‑ar abate de la regula de drept stabilită de organele sale după aceleaşi principii şi în aceleaşi condiţii ca şi pe particulari. Statul va fi judecat într‑un întreit punct de vedere: 1. Pentru actele administrative ilegale pe care le‑ar face puterea executivă, în exerciţiul atribuţiilor sale… Contenciosul administrativ...; 2. Pentru actele ilegale pe care le‑ar face puterea legiuitoareContenciosul constituţional…;” 3. Pentru actele pe care Statul le face ca orice simplu particular în administrarea patrimoniului său, va fi judecat de instanţele obişnuite de judecată…” –  Gheorghe Alexianu, Curs de drept constituţional, vol. I, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1930, p. 142‑144.
[4] A se vedea comunicarea știinţifică intitulată Statutul actual al prefectului. Modificări recente. Perspective, prezentată de autoare la Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu” şi a Universităţii Româno‑Germane din Sibiu, având ca temă „Revizuirea Constituţiei – realităţi, oportunităţi, perspective juridico‑economice”, organizată la Sibiu, în perioada 17‑18 mai 2013.
[5] „Faptul că instituţia prefectului apare reglementată la secţiunea consacrată administraţiei publice locale nu trebuie să determine concluzia că prefectul reprezintă o autoritate a administraţiei publice locale, această poziţionare fiind justificată prin rolul de organ de tutelă administrativă pe care îl exercită prefectul” – Verginia Vedinaş în Ioan Muraru şi Elena Simina Tănăsescu (coordonatori), Constituţia României. Comentariu pe articole, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2008, p. 1206.
[6] A se vedea art. 12 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în M. Of. nr. 225 din 24 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată M. Of. nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.
[7] Irina Alexe, Înalții funcționari publici, Editura Universul Juridic, București, 2014, p.10.
[8] Verginia Vedinaş apreciază, cu referire la funcţionarul public, că „nu suntem încă pregătiţi pentru recunoaşterea dreptului funcţionarilor publici de a avea sau nu o apartenenţă politică” şi că „nu avem încă educaţia civică necesară pentru ca un funcţionar public să îşi pună haina de om politic când pleacă de la serviciu şi să o dea jos când se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu.” – Este Curtea Constituţională o suprainstituţie?, în Palatul de Justiţie nr. 10/2012, p. 8.
[9] Irina Alexe, op. cit., p. 9.
[10] Gheorghe Alexianu, în Curs de drept constituţional, vol. II, fascicula I, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1931, p. 8, analizând principiul separaţiei puterilor în stat, preciza că „Statul are atribuţiuni distincte; naţiunea deleagă aceste atribuţiuni unor titulari diferiţi şi independenţi unii faţă de alţii; fiecare dintre aceste atribuţiuni constituie o putere; Statul nu poate funcţiona în bune condiţiuni decât când aceste atribuţiuni (puteri) sunt separate, având organe diferite, cu titulari deosebiţi”.
[11] Ioan Alexandru apreciază, referindu‑se la sistemul administrativ, că acesta, ca şi cel judiciar, „se modifică şi se transformă numai în momentul şi în limitele pe care acesta le acceptă. De aici şi deosebita importanţă a strategiei ce trebuie utilizată.” În continuare, acelaşi autor apreciază că, „din păcate, o asemenea reformă este dificilă şi ea nu poate fi concepută şi aplicată de o elită politică şi administrativă care în ţările în curs de dezvoltare sau în tranziţie de cele mai multe ori nu este o elită veritabilă, ci un substitut, o pseudo‑elită sau înlocuitor de elită, formată conjunctural şi care este incapabilă de un asemenea demers” – Necesitatea dezbaterii publice a direcţiilor de reformare a instituţiilor statului, în Palatul de Justiţie nr. 10/2012, p. 9.
[12] Titu Maiorescu, op. cit., p. 135 – 137.
[13] Titu Maiorescu, op. cit., p. 145.
[14] Verginia Vedinaş, Legea moralei sau morala legii (…) Politica şi administraţia, în Palatul de Justiţie nr. 9/2013, p. 4; în acelaşi sens, a se vedea Irina Alexe, op. cit., p. 236.
[15] Textul propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, cu observaţiile Consiliului Legislativ şi cele ale reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia, este disponibil pe site-ul acesta, consultat la data de 20 mai 2014.
[16] A se vedea articolul unic, punctele 105 şi 108 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României.
[17] Potrivit dispoziţiilor art. 123 din Constituţia României, republicată în M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003, (1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. (3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. (4) Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. (5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
[18] Irina Alexe, op. cit., p. 236; în acelaşi sens, a se vedea comunicarea știinţifică intitulată Statutul actual al prefectului. Modificări recente. Perspective, prezentată de autoare la Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu” şi a Universităţii Româno‑Germane din Sibiu, având ca temă „Revizuirea Constituţiei – realităţi, oportunităţi, perspective juridico‑economice”, organizată la Sibiu, în perioada 17‑18 mai 2013.
[19] Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, a Curţii Constituţionale a României, asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României, a fost publicată în M. Of. nr. 246 din 7 aprilie 2014.
[20] A se vedea punctul nr. 354 din Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, a Curţii Constituţionale a României.
[21] Punctul nr. 355 din Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, a Curţii Constituţionale a României.
[22] A se vedea punctul nr. 356  şi punctul IV.1 din Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, a Curţii Constituţionale a României.
[23] Irina Alexe, op. cit., p. 162 şi 240.
[24] Cu privire la obiectul controlului exercitat de prefect şi evoluţia acestuia, a se vedea Rodica Narcisa Petrescu, Reflecţii asupra evoluţiei reglementărilor legale referitoare la controlul de legalitate exercitat de prefect, Curierul Judiciar nr. 7/2008, p. 89‑90.
[25] Rodica Narcisa Petrescu, Olivia Petrescu, Actualitatea recursului administrativ în dreptul român. Unele consideraţii cu privire la o reglementare recentă în dreptul francez, în Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, nr. 2/(31)/2012, p. 81‑90; Mihai Cristian Apostolache, Primarul în România şi Uniunea Europeană, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 202.
[26] Rodica Narcisa Petrescu, în Drept Administrativ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 57, apreciază că tutela administrativă realizată de prefect este o tutelă administrativă mai blândă, inspirată din Legea franceză din 1982, prefectul neavând dreptul să anuleze actul ilegal asupra căruia se exercită controlul, ci doar să îl atace acel act la instanţa de contencios administrativ, actul fiind astfel suspendat de drept.
[27] Irina Alexe, op. cit., p. 162 şi 240.
[28] Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică, în condiţiile prezentei legi şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată. Până la soluţionarea cauzei, actul este suspendat de drept.
[29] Irina Alexe, op. cit., p. 236 şi 251-252.


dr. Irina Alexe

* Notă: Articolul a apărut în Curierul Judiciar, nr. 10/2014, p. 586-589, şi a fost prezentat în cadrul Sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu” şi a Universităţii Româno‑Germane din Sibiu, având ca temă Implicaţiile revizuirii Constituţiei asupra evoluţiei statului român” organizată la Sibiu, în perioada 23‑24 mai 2014 şi urmează a fi publicat în volumul conferinţei.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti