TUE pendinte: marca figurativă în culorile alb și negru „New Orleans Pelicans” (oponentă: NBA Properties)
04.05.2017 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU

Prin cererea înregistrată în data de 17 februarie 2017 (T-112/17, Pelikan Vertriebsgesellschaft mbH & Co. KG / Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală), s-a solicitat Tribunalului Uniunii Europene anularea deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO privitoare la marca figurativă în litigiu a Uniunii Europene în culorile negru și alb care conține elementele verbale „NEW ORLEANS PELICANS”.
Parte în procedura de opoziție de pe rolul camerei de recurs EUIPO a fost NBA Properties, Inc. (New York, New York, Statele Unite).
În susţinerea acestei acţiuni, reclamanta invocă încălcarea art. 8 alin. (1) lit. (b) și alin. (5) din Regulamentul 207/2009 ce are următorul conținut normativ:
Articolul 8 (extras)
Motive relative de refuz
(1) La opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când:
(b) din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.
(5) La opoziția titularului unei mărci anterioare înregistrate în înțelesul alineatului (2), se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când este identică sau similară cu o marcă anterioară, indiferent dacă produsele sau serviciile pentru care se depune cererea sunt identice, similare sau nu sunt similare cu cele pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci UE anterioare, aceasta se bucură de un renume în Uniune sau, în cazul unei mărci naționale anterioare, se bucură de un renume în respectivul stat membru, precum și atunci când utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit de pe urma caracterului distinctiv sau a renumelui mărcii anterioare sau ar aduce atingere acestuia.
Andrei Alexandru Marcu (text)
Student, Facultatea de Drept, Universitatea „Ovidius” Constanţa
dr. Mihaela Mazilu-Babel (selecție și coordonator)