CJUE. C-29/16 HanseYachts/Port D’Hiver Yachting SARL, Société Maritime Côte D’Azur, Compagnie Generali IARD SA. Cooperare judiciară în materie civilă. Prof. dr. Camelia Toader, judecător raportor
4 mai 2017 | JURIDICE.ro
Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Articolul 27 – Litispendență – Prima instanță sesizată – Articolul 30 punctul 1 – Noțiunea «act de sesizare a instanței» sau «alt act echivalent» – Cerere de efectuare a unei expertize judiciare pentru a conserva sau a stabili, înaintea oricărui proces, proba faptelor care pot constitui temeiul unei acțiuni în justiție ulterioare
Legislația Uniunii Europene trebuie interpretată în sensul că, în caz de litispendență, data la care a fost declanșată o procedură prin care se solicită dispunerea unei măsuri de cercetare judecătorească înaintea oricărui proces nu poate constitui data la care „se consideră sesizată” o instanță chemată să se pronunțe asupra unei cereri pe fond care a fost formulată în același stat membru în urma rezultatului acestei măsuri.
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 30 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001[1].
În fapt, în 14 aprilie 2010 HanseYachts a vândut către Port D’Hiver Yachting o ambarcațiune cu motor de tip Fjord 40 Cruiser. Această ambarcațiune a fost livrată societății Port D’Hiver la 18 mai 2010, la Greifswald, localitate situată în raza teritorială a Landgericht Stralsund (Tribunalul Regional din Stralsund). Ulterior, ea a fost transportată în Franța și revândută, la 30 aprilie 2010, către SMCA, societate cu sediul în acest stat.
HanseYachts, societate cu sediul în Greifswald (Germania), are ca obiect de activitate construcția și vânzarea de ambarcațiuni cu motor și cu pânze. Port D’Hiver Yachting este o societate care comercializează ambarcațiuni și al cărei sediu social se află în Franța.
Prin contractul din 14 aprilie 2010, HanseYachts a vândut către Port D’Hiver Yachting o ambarcațiune cu motor de tip Fjord 40 Cruiser. Această ambarcațiune a fost livrată societății Port D’Hiver la 18 mai 2010, la Greifswald, localitate situată în raza teritorială a Landgericht Stralsund (Tribunalul Regional din Stralsund). Ulterior, ea a fost transportată în Franța și revândută, la 30 aprilie 2010, către SMCA, societate cu sediul în acest stat.
La 1 august 2011, HanseYachts și Port D’Hiver Yachting au încheiat un contract de distribuție care conținea o clauză atributivă de competență în favoarea instanțelor din Greifswald și desemna legea germană ca fiind dreptul material aplicabil. Potrivit articolului 22 din contractul respectiv, acesta înlocuia între părți toate înțelegerile scrise sau verbale anterioare.
În urma unei avarii la motorul ambarcațiunii, survenită în luna august 2011, SMCA a sesizat tribunal de commerce de Marseille (Tribunalul Comercial din Marsilia, Franța) cu o cerere de măsuri provizorii notificată societății Port d’Hiver Yachting la 22 septembrie 2011 solicitând să se dispună efectuarea unei expertize judiciare înaintea oricărui proces, în temeiul articolului 145 din Codul de procedură civilă. O astfel de cerere a fost transmisă de asemenea către Volvo Trucks France SAS, în calitatea sa de producător al motorului. În anul 2012, Generali IARD a intervenit în cadrul procedurii, în calitate de asigurător al Port d’Hiver Yachting. În cursul anului 2013, HanseYachts a devenit de asemenea parte în proces, în calitate de fabricant al ambarcațiunii vizate.
Expertul desemnat de tribunal de commerce de Marseille (Tribunalul Comercial din Marsilia) a depus raportul de expertiză la 18 septembrie 2014.
La 15 ianuarie 2015, SMCA a chemat în judecată societățile Port d’Hiver Yachting, Volvo Trucks France și HanseYachts în fața tribunal de commerce de Toulon (Tribunalul Comercial din Toulon, Franța) solicitând repararea prejudiciului pe care pretindea că l‑a suferit și rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de expertiză judiciară. Acțiunea în justiție îndreptată împotriva HanseYachts era întemeiată pe garanția fabricantului pentru vicii ascunse.
Înainte de introducerea acțiunii la tribunal de commerce de Toulon (Tribunalul Comercial din Toulon), dar după cererea de măsuri provizorii la tribunal de commerce de Marseille (Tribunalul Comercial din Marsilia), HanseYachts a sesizat Landgericht Stralsund (Tribunalul Regional din Stralsund, Germania), la 21 noiembrie 2014, cu o cerere în constatare negativă, solicitând să se rețină că Port d’Hiver Yachting, SMCA și Generali IARD nu deținea în privința sa nicio creanță în raport cu ambarcațiunea în cauză.
Întrucât pârâtele din litigiul principal au invocat o excepție de litispendență în temeiul articolului 27 din Regulamentul nr. 44/2001, instanța de trimitere ridică problema dacă, având în vedere dispozițiile articolului 30 din acest regulament, trebuie să suspende acțiunea, în calitate de instanță sesizată ulterior, până în momentul în care se stabilește competența internațională a tribunal de commerce de Toulon (Tribunalul Comercial din Toulon), care ar fi „prima instanță sesizată”, sau dacă poate să examineze temeinicia litigiului principal, ca primă instanță sesizată. În această privință, instanța de trimitere apreciază că decizia sa depinde de aspectul dacă actul prin care s‑a declanșat procedura de asigurare a probelor în fața tribunal du commerce de Marseille (Tribunalul Comercial din Marsilia) constituie „actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent” în sensul articolului 30 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 sau dacă numai actul prin intermediul căruia s‑a introdus acțiunea în instanță în fața tribunalului din Toulon trebuie calificat drept actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent.
Instanța de trimitere consideră că sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, întrucât acțiunea introdusă la tribunal de commerce de Toulon (Tribunalul Comercial din Toulon) și litigiul principal sunt formulate între aceleași părți și au același obiect și aceeași cauză. Aceasta subliniază că din jurisprudența Curții, în special din Hotărârea din 25 octombrie 2012, Folien Fischer și Fofitec (C‑133/11, EU:C:2012:664, punctul 42 și următoarele), precum și din Hotărârea din 19 decembrie 2013, Nipponkoa Insurance (C‑452/12, EU:C:2013:858, punctul 41 și următoarele), rezultă că nu se opune constatării unei situații de litispendență faptul că litigiul principal constă într‑o acțiune în constatare negativă.
În opinia Landgericht Stralsund (Tribunalul Regional din Stralsund), cererea de efectuare a expertizei judiciare înaintea oricărui proces, prevăzută de dreptul francez, și acțiunea pe fond care i‑a urmat prezintă o unitate materială, întrucât introducerea acțiunii pe fond reprezintă continuarea soluționării unui litigiu existent între părți. În consecință, acesta apreciază că instanțele franceze erau sesizate în primul rând cu un litigiu între aceleași părți și având același obiect și aceeași cauză cu litigiul pendinte în fața sa.
Modul de redactare a articolului 30 din Regulamentul nr. 44/2001, în temeiul căruia se consideră că o instanță este sesizată nu numai ca urmare a depunerii unui „act de sesizare a instanței”, ci și a unui „alt act echivalent”, ar justifica, potrivit instanței de trimitere, interpretarea extensivă a acestui articol, în sensul că o cerere privind o procedură de asigurare a probelor, precum cea instituită în temeiul articolului 145 din Codul de procedură civilă, ar putea fi considerată un act echivalent unui act de sesizare a instanței.
În aceste condiții, Landgericht Stralsund (Tribunalul Regional din Stralsund) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„În cazul în care dreptul procesual al unui stat membru prevede o procedură de asigurare a probelor, în cadrul căreia instanța dispune efectuarea unei expertize [în special] «expertise judiciaire» din dreptul francez și în statul membru respectiv se desfășoară o asemenea procedură de asigurare a probelor, iar ulterior, în același stat membru, se introduce, între aceleași părți, o acțiune [pe fond], întemeiată pe rezultatele procedurii de asigurare a probelor:
Trebuie să se considere, în acest caz, că actul prin care s‑a declanșat procedura de asigurare a probelor constituie «actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent» în sensul articolului 30 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 sau trebuie să se considere că doar actul prin intermediul căruia s‑a introdus acțiunea în justiție trebuie calificat drept «actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent»?”
În hotărârea sa, Curtea a arătat că art. 27 alin. (1) și art. 30 pct. 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie să fie interpretate în sensul că, în caz de litispendență, data la care a fost declanșată o procedură prin care se solicită dispunerea unei măsuri de cercetare judecătorească înaintea oricărui proces nu poate constitui data la care „se consideră sesizată”, în sensul respectivului art. 30 pct. 1, o instanță chemată să se pronunțe asupra unei cereri pe fond care a fost formulată în același stat membru în urma rezultatului acestei măsuri.
:: Hotărârea
[1] Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
