Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Abuzul în seriviciu în contextul adoptării Deciziei Curții Constituționale a României nr. 405 din 15 iunie 2016
05.05.2017 | Alexandru PEICEA, Diana Gabriela PREOTEASA-OANCEA

JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru Peicea

Alexandru Peicea

Diana Gabriela Preoteasa-Oancea

Diana Gabriela Preoteasa-Oancea

Rezumat: Abuzul în serviciu reprezintă, în sistemul de drept actual, o temă de interes, mai ales după adoptarea Deciziei nr. 405/15 iunie 2016  pronunțată de Curtea Constituțională a României. Pe scurt, aceasta a statuat faptul că o faptă constituie infracțiunea de abuz în serviciu numai în măsura în care prin sintagma ”în mod defectuos” înțelegem ”cu încălcarea legii”.

1. Definiția abuzului în serviciu

Sistemul de drept românesc nu este singurul sistem de drept care incriminează abuzul în serviciu. Această infracțiune este incriminată și în alte state, însă, aceasta poartă denumirea de abuz de putere.

În reglementarea noului Cod penal, abuzul în serviciu prezintă o serie de aspecte noi față de vechea reglementare. Astfel, unul dintre aceste aspecte se referă la faptul că, potrivit noii reglementări, această infracțiune presupune existența unei cerințe esențiale mai deosebite. Această cerință se referă la pricinuirea unei pagube.

Noul Cod Penal a reunit într-un singur articol infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, contra intereselor publice și prin îngrădirea unor drepturi[1].

Potrivit Codului penal în vigoare, abuzul în serviciu reprezintă „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”[2]

Potrivit art. 297 alin. (2) NCP, constituie abuz în serviciu[3] și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

2. Scurtă analiză a infracțiunii de abuz în serviciu

Obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale referitoare la asigurarea desfășurării în condiții optime a activității persoanelor juridice publice sau private sau la protecția intereselor legitime ale persoanelor împotriva abuzurilor venite din partea funcționarilor publici.

De regulă, infracțiunea de abuz în serviciu nu are obiect material.

Subiect activ al infracțiunii poate fi un funcționar public astfel cum acesta este definit de art. 175 alin. (1) noul Cod penal. Subiect pasiv general este statul, în vreme ce subiect pasiv special este persoana care a suportat consecințele săvârșirii infracțiunii.

Participația penală este posibilă sub toate formele.

Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu constă în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu constă în pricinuirea unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau a intereselor legitime ale unei persoane. Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată trebuie să fie dovedită.

Latura subiectivă. Infracțiunea de abuz în serviciu în forma de bază poate fi săvârșită atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă.

În legătură cu formele infracțiunii sunt de reținut următoarele:

– Actele premergătoare și tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate;

– Consumarea infracțiunii are loc la momentul realizării acțiunii sau inacțiunii care constituie elementul material al laturii obiective;

– În situația în care este săvârșită în formă continuată, fapta se epuizează la data realizării ultimului act de executare.

Infracțiunea de abuz în serviciu se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcție publică[4].

3. Concluzii în urma adoptării Deciziei nr. 405/15 iunie 2016

Nu reprezintă o noutate faptul că, atât în domeniul practicii judiciare, cât și în doctrina de specialitate, art. 297 alin. (1), introdus odată cu apariția noului Cod penal, a stârnit numeroase controverse și dispute în rândul practicienilor dreptului. Astfel, pentru a se asigura aplicarea unitară a dispozițiilor legale, Curtea Constituțională a fost învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C.pen.

În motivarea acestei excepții, autorii care au promovat-o s-au raliat opiniei conform căreia prevederile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate, neputând fi determinată cu certitudine sintagma „nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos”, aceasta fiind tocmai conduita care definește elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu.

S-a apreciat că legiuitorul a stabilit o incriminare ce are un caracter general, astfel că acțiunile sau inacțiunile raportate la activitățile pe care le desfășoară funcționarul pot fi menționate în dispozițiile altor acte normative decât legea penală (nedeterminate), în fişa postului sau pot fi situații de fapt, nereglementate în scris. [5]

Așadar, prevederile criticate au un caracter vădit ambiguu, existând și posibilitatea reglementării cu privire la conduita funcţionarului de către o altă autoritate, în afară de cea legislativă. Se apreciază că, în cazul unor infracţiuni precum tâlhăria sau lovirea, legiuitorul a descris în mod concret conduita pe care înţelege să o sancţioneze, ceea ce nu se regăseşte și în situația infracţiunii de abuz în serviciu.

Împrejurarea că legiuitorul nu a formulat expressis verbis care sunt dispozițiile legale concrete a căror încălcare, de către un funcționar, are drept consecință aplicarea unei pedepse penale, creează premisele unor interpretări subiective şi abuzuri.

De asemenea, printre cele mai importante motive inserate în susținerea neconstituționalității, autorii excepţiei au precizat că dispoziţiile legale criticate sunt neprevizibile şi nepredictibile, conducând la incidenţa lor cu privire la unele situații ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de săvârșirea lor. Consecința directă a acestui fapt rezidă în emiterea unor rechizitorii abuzive, fiind posibile chiar condamnări pe criterii neobiective, arbitrarii.

Prin imprevizibilitatea şi neclaritatea acestora, dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York şi, implicit, art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie.[6]

În acord cu dispozițiile Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. (7) par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei – nullum crimen, nulla poena sine lege, pe lângă interzicerea, în mod expres, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.

Din aceasta reiese că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora[7] (Cauza Scoppola împotriva Italiei, Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, Cauza Kafkaris împotriva Ciprului ș.a.).

În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească. În caz contrar, destinatarul normei este acela care va stabili înţelesul acelei noţiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă şi, în consecinţă, discreţionară.[8]

Raportat la prezenta speță, Curtea a constatat că termenul „defectuos” nu este definit în Codul penal şi nici nu este precizat vreun element în legătură cu care defectuozitatea este analizată, fapt ce generează lipsa de claritate şi previzibilitate a acestuia. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” din cadrul dispoziţiilor criticate creează premisa aplicării acestora ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.

Luând în considerare toate aceste considerente, precum şi împrejurarea că persoana care are calitatea de funcţionar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc care este comportamentul ce poate avea semnificație penală, Curtea constată că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul dispoziţiilor 297 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează „prin încălcarea legii”. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispoziţiile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.

În concluzie, Curtea a statuat că elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului. Prin urmare, actele normative care pot reglementa atribuțiile de serviciu nu sunt numai cele emise de Parlament, ci și ordonanțele și ordonanțele de urgență ale Guvernului, ale căror efecte sunt asimilate legii.



[1] Infracțiuni prevăzute de art. 246-248 vechiul Cod penal.
[2] Art. 297 alin. (1) Cod penal.
[3] În formă asimilată.
[4] Mihail Udroiu, Drept Penal. Partea Specială, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 374 și urm.
[5] CCR, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016.
[6] Idem.
[7] Idem.
[8] CCR, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014.


Av. drd. Alexandru Peicea
Av. Diana Gabriela Preoteasa-Oancea

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.