CEDO. Cauza Gheorghiţă şi Alexe împotriva României. Rele tratamente din partea agenţilor statului
5 mai 2017 | Cosmina SIMA
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 318 din data de 4 mai 2017 a fost publicată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (Secţia a patra), în Cauza Gheorghiţă şi Alexe împotriva României din 31.05.2016.
Cauza Gheorghiţă şi Alexe împotriva României, Cererea nr. 32.163/13
Reclamanţii pretind că, la 12 iunie 2012, cu ocazia reţinerii lor, au fost victimele unor rele tratamente din partea agenţilor statului. Aceştia susţin, în plus, că autorităţile naţionale nu au efectuat o anchetă efectivă cu privire la acuzaţiile lor de rele tratamente. Invocă art. 3, art. 6 şi art. 13 din Convenţie. Cei doi reclamanţi au depus plângeri penale împotriva a cinci agenţi de poliţie pentru purtare abuzivă (art. 250 din Codul penal). Aceştia susţineau, în principal, că la 12 iunie 2012 cei cinci agenţi de poliţie aflaţi în timpul cercetărilor pentru a-l identifica pe I.G., fiul reclamantei, au pătruns în curtea imobilului reclamantei şi au lovit-o pe aceasta la nivelul pieptului şi al picioarelor, cauzându-i o fractură la piciorul stâng şi determinând căderea ei pe jos; reclamanta şi soţul acesteia au fost încătuşaţi şi au fost conduşi la sediul poliţiei. În plus, agenţii de poliţie l-au imobilizat pe reclamant şi au încercat să îi ia telefonul mobil cu care fuseseră filmaţi. De asemenea i-au aplicat acestuia lovituri de picioare în spate şi în coaste.
Curtea consideră că este necesar ca aceste capete de cerere să fie examinate din perspectiva art. 3 din Convenţie, redactat astfel: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
Curtea aminteşte că, atunci când un individ afirmă în mod întemeiat că a suferit, din partea poliţiei sau altor servicii similare ale statului, tratamente contrare art. 3 din Convenţie, această dispoziţie, coroborată cu obligaţia generală impusă statului prin art. 1, de a recunoaşte oricărei persoane care intră în jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite de Convenţie, impune, în mod implicit, efectuarea unei anchete oficiale efective. Este necesar ca această anchetă să poată conduce la identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile şi să fie iniţiată din oficiu de către autorităţi. Ancheta care se impune în cazul unor acuzaţii grave de rele tratamente trebuie să se desfăşoare cu celeritate şi să fie totodată temeinică, ceea ce înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi considerabile pentru a descoperi ce s-a întâmplat şi, de asemenea, înseamnă că acestea nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a încheia ancheta sau pentru a-şi fundamenta decizia.
Curtea constată apoi că a fost efectuată o anchetă preliminară în prezenta cauză. Rămâne de apreciat diligenţa cu care aceasta a fost efectuată şi caracterul său efectiv.
Curtea observă că au avut loc omisiuni evidente în desfăşurarea anchetei. În primul rând, aceasta observă că, din probele de la dosar, rezultă că în pofida declaraţiilor contradictorii ale persoanelor ascultate, autorităţile nu au încercat să clarifice circumstanţele factuale ale cauzei, de exemplu, prin realizarea unor confruntări. În plus, Curtea constată că autorităţile naţionale nu au dispus efectuarea unei expertize medicale în cauză, deşi este vorba de un act de procedură esenţial pentru acest tip de speţă, de natură a permite elucidarea posibilelor cauze ale leziunilor suferite de reclamanţi, chestiune care se afla în centrul dezbaterilor judiciare şi care ar fi dat mai multă greutate concluziilor acestora.
În orice caz, este necesar să se observe că nu a fost începută urmărirea penală. Or, Curtea a subliniat deja că neînceperea urmăririi penale în cauze care privesc acuzaţii de rele tratamente aplicate unor persoane care se află „în custodia poliţiei” este de natură a compromite validitatea oricărei probe reţinute în cursul efectuării actelor premergătoare urmării penale. În speţă, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a bazat pe simple declaraţii, care nu aveau calitatea de probe, în sensul regulilor de procedură penală române. Acest fapt este cu atât mai grav într-un caz precum cel prezent, în care vătămările au fost atestate de certificate medicale.
Omisiunile enumerate mai sus au împiedicat autorităţile naţionale să stabilească faptele în mod complet, aşa cum ar fi putut să o facă în alte circumstanţe. Reamintind că procedura iniţiată împotriva agenţilor de poliţie fusese finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale ce înclină balanţa în favoarea îndoielii, Curtea nu este convinsă că autorităţile naţionale nu putuseră să facă mai mult pentru a reconstitui faptele cu precizie şi a clarifica circumstanţele în care reclamanţii fuseseră vătămaţi.
În concluzie, Curtea apreciază că autorităţile naţionale nu au realizat o anchetă de natură a permite clarificarea în mod convingător a problemei dacă folosirea forţei de către agenţii statului împotriva reclamanţilor fusese proporţională şi necesară.
Prin urmare, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspectul său procedural. Hotărăște:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că nu a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect material;
3. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect procedural;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, pentru prejudiciul moral, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 7500 EUR (şapte mii cinci sute de euro) reclamantei, la care se va adăuga orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit;
(ii) 5000 EUR (cinci mii de euro) reclamantului, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
