Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Proprietate intelectuală
DezbateriCărţiProfesionişti
JURIDICE
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Dumitru Dobrev: Se pune problema la nivelul Comisiei Europene de dereglementare a profesiilor liberale

06.05.2017 | Alina MATEI
Alina Matei

Alina Matei

Dumitru Dobrev

Dumitru Dobrev

Alina MateiMulțumesc, stimate domnule avocat Dumitru Dobrev, pentru că ați acceptat să acordați un interviu cititorilor J. Cu ce să încep? Cu alegerile, că ele îți determină destinul, și nu șansa, cum spune Aristotel. De ce v-ați dus prima oară la Facultatea de Horticultură și mai apoi la Drept? Sau de ce nu a fost Facultatea de Drept prima opțiune?

Dumitru Dobrev: De fapt, dacă ar fi fost să-mi urmez înclinațiile naturale, probabil că aș fi ales Facultatea de Istorie sau pe cea de Biologie. În anii ’80 era o situație specială, cu criza din ultimii ani ai regimului Ceaușescu și pur și simplu părinții au venit cu argumentul ”vrei să te faci profesor, să fii muritor de foame ca mine (ca mama adică)! Ai să ai de întreținut o familie”. Pentru că tata era inginer horticultor și pentru că se punea problema să fiu trimis la pregătire (admiterea era foarte grea în anii decrețeilor – ’86, ’87) am ”acceptat” să mă pregătesc și să dau admitere la horticultură. Alternativa era plec în armată un an și patru luni la Jimbolia, după cum scria pe foaia de drum. Nici nu vreau să mă gândesc că aș fi putut să ajung ca unii dintre foștii mei colegi de liceu să păzesc fâșia de ”frontieriștii” care încercau să treacă în Iugoslavia pentru a scăpa de ”paradisul socialist”. Facultatea de Drept nu putea fi atunci o opțiune, în primul rând pentru că era o concurență inumană, la Iași erau doar 30 de locuri pe an și concurența era undeva între 20-25 de candidați pe loc, și în al doilea rând pentru că materiile erau absolut dezgustătoare: Economie politică socialistă și Congresul sau, după caz, Conferința națională a PCR. Cele mai multe din profesiile juridice erau prost văzute înainte de Revoluție pentru că erau intens politizate. Doar avocații erau priviți ca un fel de reminiscență curioasă a unor vremuri care aminteau de România interbelică, deoarece omul nou (cu ridicată conștiință revoluționară) spunea adevărul răspicat ca în piesele de teatru TV (sau denunța la Miliție/Securitate, după caz), iar Partidul deținea adevărul absolut, deci nu putea să greșească. În condițiile astea, ce nevoie mai aveai de chițibușuri avocățești?

Ca urmare, Dreptul a venit după Revoluție, când s-au schimbat probele de concurs și manualele (Gramatica Limbii Române și Istorie) și când profesiile juridice au început să fie puse în valoare de noua paradigmă democratică în care intrase România. Nu în ultimul rând, la începutul anilor ’90 se găsea de lucru în domeniile juridice, deoarece erau foarte puțini juriști, universitățile private au început să scoată absolvenți abia în anii 1996-1997, așa că era un tren de prins, mai ales că piața muncii în agricultură era într-un picaj accentuat din cauza Legii nr. 18/1991. În afară de asta, citeam mult, eram preocupat de problematica Constituției, a alegerilor și a trecerii la ”economia de piață” și ca urmare, credeam că o să mă descurc la o facultate umanistă și așa am ajuns în 1994 să dau admitere la Facultatea de Științe Juridice a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Nu regret că am făcut prima facultate, mi-a dat o anumită logică și rigoare ”inginerească”, mă preocupă și acum litigiile de contencios al mediului, mă mai ajută când am expertize topo complicate datorită unei materii de an – topografie și cadastru.

Alina Matei: Nu am găsit date despre dumneavoastră de la terminarea Facultății de Drept, la Iași, în 1998, și până la integrarea în echipa VILĂU & MITEL, în 2006. Și firește că m-ați făcut curioasă.

Dumitru Dobrev: În 1998, la susținerea licenței, unul din membrii comisiei era și rector la o universitate privată (doamna Genoveva Vrabie, profesor de drept constituțional) și mi-a oferit un post de preparator (argumentasem în lucrarea de licență existența unei excepții de neconstituționalitate mai veche decât celebra speță din 1911 cu Societatea de Tramvaie vs. Comuna București), la disciplina Istoria Dreptului la Universitatea Mihai Kogălniceanu din Iași. Am lucrat acolo din 1998 până în 2003, când mi-am dat demisia și am plecat la București, unde avem niște colegi care începuseră să se descurce binișor în domeniul insolvenței și care aveau de lucru pentru un avocat căruia ar fi trebuit să-i placă dreptul comercial. Eu tocmai descoperisem la B.C.U. Iași cărțile lui I.L. Georgescu, Max Hacman și Cesare Vivante și făcusem o pasiune pentru dreptul comercial.

Alina Matei: Iar avocatura cum v-a acaparat? Cred că ați fi fost un bun judecător. 

Dumitru Dobrev: Am avut un profesor în facultate, extrem de carismatic, Eugeniu Safta-Romano. Deși nu era universitar ”pursânge” (fusese 20 de ani judecător) și trecuse în avocatură ca mulți alții la începutul anilor ’90, era o stea în ascensiune a avocaturii ieșene. Avea dosare care țineau prima pagină a ziarelor, mai lua și cazuri ”pro bono”, iar la cursul lui de Teoria generală a obligațiilor era sala plină chiar și cu studenți din anii mai mari, veniți doar pentru frumusețea expunerii. Nu scria nimeni nici un rând, toată lumea era captivată, avea puterea să transforme cea mai indigestă instituție în ceva clar, simplu și logic, printr-un fel de maieutică, pentru că nu dicta, ci dialoga permanent cu studenții. Uneori ne spunea când avea de pus concluzii orale în dosare interesante în materia drepturilor reale sau a obligațiilor civile și mergeam să-l vedem la bară, de data asta în ipostaza de spadasin al silogismului judiciar. Pe atunci nu exista clinică juridică, se făcea practică doar în vara anului III la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, așa că pentru cei neinteresați de materiile penale era o ocazie unică de a lua contact cu lumea vie a practicii judiciare. Ca urmare, odată cu cariera universitară (inițial aveam ore doar în semestrul I) am intrat și în avocatură în Baroul Vaslui, după care m-am transferat în Baroul București de la 1 ianuarie 2006.

Alina Matei: Petrecerea câtorva ani la case de avocatură – VILĂU & MITEL, BIRIȘ GORAN, TĂNĂSESCU LEAUA CADAR ȘI ASOCIAȚII – ce a adus bun pentru dumneavoastră? Ați modifica ceva?

Dumitru Dobrev: Nu, pentru că la VILĂU & MITEL am avut posibilitatea să mă ocup de dosare de proprietate industrială în care n-aș fi ajuns să lucrez dacă aș fi rămas pe cont propriu, pentru că era vorba de clienți din străinătate – transnaționale sau chiar multinaționale. Astfel de clienți nu vin la cineva căruia abia i s-a uscat cerneala pe diploma de la OSIM de consilier în proprietate industrială. La Crenguța Leaua puteai să faci cunoștință cu universul fascinant al arbitrajului internațional și să discuți de retrimiteri și norme conflictuale – probleme complicate de drept internațional privat – un fel de civil la pătrat!

La BIRIȘ GORAN mi s-a dat ocazia să organizez, pornind de la zero, un minidepartament de insolvență (trei avocați cu tot cu mine și un paralegal) și mi-am pus probleme din cu totul altă perspectivă – până atunci eram eu cu un dosar pe care trebuia să-l gestionez, acum aveam de organizat o echipă cu probleme din cele mai diverse, pentru că insolvența nu înseamnă doar contestații la tabelul de creditori și acțiuni de atragere a răspunderii.

Cum te descurci, de pildă, în calitate de administrator judiciar cu un stoc de o tonă de produse farmaceutice aflate spre sfârșitul perioadei de valabilitate, când nu ai timp să convoci adunarea creditorilor, iar membrii comitetului creditorilor (în principal fiscul și băncile) spun că ei se abțin de la vot că nu au primit mandat de la conducere pentru a aproba valorificarea de urgență, deși știau prea bine că medicamentele expirate trebuiau distruse, dar numai de către un F.A.D. (Firmă autorizată pentru colectarea și distrugerea medicamentelor expirate) care trebuie plătit pentru acest serviciu tot din averea debitoarei?

Alina Matei: Cu Luisiana si Ionuț ați hotărât să apară DOBRINESCU DOBREV. Care a fost semnul declanșator al ideii propriei firme?

Dumitru Dobrev: Avocatura e o profesie liberală cu un puternic iz de independență, la avocații penaliști chiar predomină ”lupii singuratici”, exemplele de societăți de avocatură organizate pe model ”corporate” fiind foarte rare. Noi, fiind avocați fiscaliști și privatiști, considerăm că e foarte util lucrul în comun, dar că mărimea optimă ar fi aceea a unui ”boutique law firm” nișat pe două, maxim trei domenii în care 10-11 avocați să exceleze. Motivul pentru care apar fuziuni, divizări frecvente în lumea firmelor de avocatură probabil că este dat de faptul că trăim într-o profesie foarte competitivă, unde oamenii visează că într-o zi vor evada ”de pe plantație” și-și vor face propria lor afacere. Așa s-a întâmplat și cu noi, la un moment dat (era tot într-o minivacanță de 1 Mai la Istanbul, în 2012, lângă Bosfor și Moscheea Albastră) ne-a venit ideea că ne înțelegem suficient de bine încât să pornim o ”prăvălie” în trei.

Alina Matei: Studios de fel, nu e surpriză să știu că sunteți cercetător științific la Institutul de Cercetări Juridice Andrei Rădulescu al Academiei Române, Departamentul de Drept Privat Traian Ionescu. Se mai fac studii, cercetări serioase în România?

Dumitru Dobrev: Depinde cât de riguros ești și la ce mijloace de documentare ai acces. Secțiunea de drept privat a Institutului de Cercetări Juridice a terminat de publicat anul acesta la Editura Universul Juridic ultimul volum din Noul Cod Civil. Studii și comentarii. Primul volum din lucrare a luat în 2012 premiul „ANDREI RĂDULESCU” de la Uniunea Juriștilor din România. Acum strângem un colectiv pentru un tratat de drept civil pe noul cod în genul celui scris de C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu.

Alina Matei: Surprinzător pentru mine a fost să aud că veți candida pentru Primăria Sectorului 4. Că vreți primar. Asta e altceva. Trebuie politică. O să mai candidați? Lupta dumneavoastră pentru o administrație sănătoasă, fără corupție, cu aplicarea legii principal deziderat a fost pentru dumneavoastră o formă de patriotism?

Dumitru Dobrev: Vine un moment în care realizezi că lupta în instanță cu o administrație să-i zicem ”răuvoitoare” e câteodată tot atât de donquijotescă ca și lupta cu morile de vânt. Într-un dosar am avut 5 autorizații de construire emise succesiv de fostul Primar al Sectorului 6, Rareș Mănescu. Tribunalul București anula una, primarul emitea alta și tot așa. La fel cu certificatele de urbanism emise de C.J. Alba pentru PUG și PUZ zonă industrială ”Roșia Montană”. Curtea de Apel le anula, Consiliul Județean emitea altele absolut identice. Bineînțeles că erau suspendate de drept, dar tot trebuia o instanță să constate acest lucru. Ca urmare, vine un moment la care ajungi la concluzia că trebuie să te implici dacă vrei să schimbi cu adevărat ceva. Și ca să schimbi, trebuie să câștigi alegeri, pentru că nu există altă cale într-un stat democratic. Deocamdată vreau să mă implic strict la nivel de partid – construind un departament juridic performant care să asigure atât suportul pentru contenciosul electoral, constituțional etc., dar mai ales partea de expertiză pentru note de fundamentare, amendamente, propuneri de acte normative de nivel central și local, astfel încât să fim cât mai buni pe partea de tehnică legislativă și drept european. Noi avem un oarecare handicap, că suntem puțini juriști (câteodată glumim că suntem un partid de ingineri și IT-ști) și că foarte puțini dintre noi (cu excepția notabilă a tehnocraților) au o experiență în administrație. Ca urmare, avem nevoie de foarte multă muncă pentru a forma suficienți oameni și ca să vă răspund la întrebare, mă îndoiesc că voi mai participa la alegerile locale din perspectiva de candidat. Când am făcut-o, eram 250 de oameni în tot Bucureștiul și erau relativ puține CV-uri de aruncat în bătălia electorală. În 2020, nu mă îndoiesc că vom avea un bazin mult mai mare de potențiali candidați și că voi putea rămâne în locul unde mă simt cel mai bine – la bară.

Alina Matei: Decât să vă întreb pe ocolite, pentru că ar putea crede cititorii că vă menajez, mai bine vă întreb direct: Ce a fost în capul dumneavoastră când ați votat în locul lui Nicușor Dan? Cum ați gestionat, cum ar fi putut fi evitat acest eveniment, pentru că astăzi ați fi fost în continuare consilier al CGMB? Și pentru că nu vreau să ne limităm la acest ciob de întâmplare, vreau să ne spuneți ce fapte bune ați făcut în această calitate?

Dumitru Dobrev: În acel moment eram sub presiune maximă, din cauza faptului că aparatul electronic de înregistrare a voturilor se blocase (el nu trece la următorul punct pe ordinea de zi dacă e o cartelă în aparat a cuiva care nu votează) și trebuia făcut ceva, pentru că era foarte târziu și toată lumea voia să încheie ședința. Evident că erau două posibilități, dar eu am ales-o pe cea proastă (trebuia pur și simplu să scot cartela lui Nicușor Dan din fanta cititorului). Nu mi-am dat seama pe moment că va fi o problemă, deoarece respectivele HCGMB-uri mai fuseseră votate cu puțin timp înainte prin vot secret cu bilețele în urnă. Era vorba de persoane numite în consiliile de administrație ale spitalelor bucureștene, conform algoritmului politic. Fiind votați deja prin vot secret, prin vot electronic se făcea doar distribuția acestora pentru fiecare Spital al Municipalității în parte. Lucru destul de greu de explicat presei, din păcate. Oricum au mai fost cazuri ulterior de consilieri de la alte partide care au votat ”la dublu”, apar pe înregistrările de la CGMB, dar nu a scris despre ei decât săptămânalul de umor Kamikaze și ziarul electronic Epoch Times, presa mainstream nu preia astfel de subiecte. Asta demonstrează că e un secret al lui Polichinelle, și că trebuia de mult să existe un un set de reguli simple pentru votul electronic care să prevadă ce faci în situația în care pleacă colegul de partid pentru 5 minute din sală, pentru că e imposibil să ții un om pe scaun 6 ore cât durează în medie o ședință la CGMB. Dacă regula ar spune că predai cartela la fiecare ieșire din sală, asta e…

Referitor la faptele bune, e cam greu în opoziție pentru că ai puține mijloace să-ți impui punctul de vedere. Proiectele de hotărâri de consiliu pe care le depui sunt amânate la calendele grecești de către majoritate așa că singurul lucru pe care poți să-l faci este să ”torpilezi” proiectele majorității care au nevoie de o majoritate calificată de 2/3 din CGMB, cum sunt cele care implică patrimoniul municipalității. E o muncă de chinez să cauți acul în carul cu fân prin tot felul de anexe și note de fundamentare trimise cu trei zile înainte – de pildă, că soclul pentru o statuie donată de o ambasadă străină costă 50.000 EUR – un paralelipiped de beton placat cu marmură pe care orice zidar ți-l face cu 2000-3000 RON. Probabil că unii cititori nu se vor bucura, dar am fost unul din cei care au ”sabotat” proiectul de alocare a fondurilor publice pentru Catedrala Mântuirii Neamului din bugetul Primăriei Generale și cele ale Primăriilor de Sector în august 2016. Proiectele au venit fără niciun fel de notă de fundamentare, fără niciun fel de deviz tehnic, nicio modalitate de a controla ce se întâmplă cu banii publici și atunci am făcut un ”research” spre a vedea cum și din ce bani se construiesc catedralele în străinătate. Pentru că avem colegi cu viziuni tradiționalist-conservatoare (pe care le respect) și unii cu concepții progresiste, am organizat o dezbatere cu toți consilierii noștri și cei generali și cei de la sectoare și eu am susținut, de pildă, că biserica Sf. Sava din Belgrad (de fapt catedrala Belgradului) – care mie mi se pare mai reușită din punct de vedere arhitectonic decât CMN a fost construită fără nici un dinar de la statul sârb. Nu știu dacă acesta a fost argumentul determinant contra finanțării din bani publici, dar cert este că s-a decis cu majoritate confortabilă să votăm ”contra” în toate consiliile, deși am avut adversari redutabili și carismatici în disputa care a premers votul.

Alina Matei: Lăsând în urmă lucrurile fragile precum politica, vreau să ne spuneți ce îmbunătățiri vreți să faceți ca șef al Comisiei Juridice la Conferința Națională a Camerei Naționale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România?

Dumitru Dobrev: Va fi un mandat extrem de greu, pentru că se pune problema la nivelul Comisiei Europene de dereglementare a profesiilor liberale pentru a asigura libertatea de stabilire și prestare a serviciilor la nivelul UE. Ținta este de păstra profesia ca atare, de a ridica nivelul profesional al consilierilor prin pregătirea continuă și de combate concurența neloială care e extrem de răspândită în domeniu.

Alina Matei: Mi-a aduc aminte într-una din discuțiile cu profesorul Nicolae Turcu de cuvintele apreciative la adresa dumneavoastră, așa că vă întreb ce năzuințe mai aveți?

Dumitru Dobrev: Să ajung să am la birou o echipă de litigii care să funcționeze ca un ceas elvețian – să îmi permită să plec de la birou 3 săptamâni vara și două săptămâni iarna fară să se întâmple ”evenimente” la birou.

Să am mai multe litigii interesante, cum erau înainte de criza din 2009, gen litigii de piață de capital, litigii complexe cu element de extraneitate la arbitraj, acțiuni cambiale, mărci, brevete europene, pentru a mai ieși de pe tărâmul insolvenței și al ”infernului imobiliar”. Nu zic că acum nu sunt, dar mi-aș dori o relansare, mai ales în zona comercialului (sau cum se cheamă acum – litigii cu profesioniștii) care mi se pare că nu a ieșit încă de sub zodia insolvenței.

Și nu în ultimul rând, mi-aș dori foarte mult ca România să câștige arbitrajul cu Gabriel Resources de la ICSID Washington.

Alina Matei: Cum definiți dumneavoastră legea bună?

Dumitru Dobrev: Legea nr. 59/1934 a cecului, care nu a suferit modificări de substanță de la intrarea în vigoare. Ăsta e un exemplu de lege bună. La fel, Legea nr. 105/1992 de drept internațional privat făcută de profesorul Octavian Căpățînă și de Ion Băcanu a fost o lege bună, drept dovadă că a rezistat fără modificări majore aproape 19 ani și anumite texte au fost preluate în Noul Cod civil. Acum se fac din ce în ce mai puține legi bune. Am auzit undeva o butadă: ”Napoleon Bonaparte a făcut Codul civil pentru a fi citit și înțeles de către cetățeni. B.G.B.-ul a fost făcut de niște profesori universitari pentru a fi citit și interpretat de către alți profesori universitari”. Legea bună e undeva între aceste două extreme – e scurtă, nu are un limbaj abscons, frază greoaie, dar are suficientă precizie astfel încât să elimine cât mai multe din interpretările divergente care ar putea apărea și rezistă testului timpului.

Alina Matei: Care ar trebui să fie deprinderile judecătorilor care sunt specializați în contencios administrativ?

Dumitru Dobrev: Bănuiesc că e destul de dificil să fii judecător de contencios administrativ, mai ales la instanțe precum Curtea de Apel București, unde sunt și anumite competențe speciale. Îmi închipui că trebuie să fii un spirit enciclopedic, precum un Pico della Mirandola postmodern, să știi, de exemplu, nu numai procedură fiscală, ci și drept material fiscal, care e la rândul lui un univers în sine, dacă ne gândim numai la TVA, accize, impozit pe profit, convenții de evitare a dublei impuneri etc., dar și dreptul concurenței, urbanism și dreptul mediului, achiziții publice, dreptul funcției publice (un fel de drept al muncii pentru funcționari publici). În domeniile unde există directive transpuse (cum ar fi TVA-ul) sau regulamente, trebuie să știi și drept comunitar și jurisprudență a Curții de Justiție de la Luxemburg. Cine crede că numai cu Codul de procedură civilă, cu Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale ”te descurci” la un complet de contencios administrativ cred că se înșeală destul de tare. Trebuie să ai o minte extrem de mobilă, pentru că un act administrativ poate să reglementeze în domeniul pieței de capital, al emisiunilor de noxe în atmosferă sau al metodologiei privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online. Iată cum un judecător de contencios administrativ poate ajunge să se întâlnească (mai rar, e drept) și cu proprietatea intelectuală, deși noi am crede că e rezervată în totalitate privatiștilor. Din această perspectivă, cred că nu a fost înțelept cum a procedat legiuitorul cu excepția de nelegalitate a actului administrativ individual. Nu trebuia dată în competența instanțelor care judecă fondul, pentru că putem ajunge ca un penalist sau un privatist să judece această excepție, care este un fel de mică acțiune de contencios administrativ. Vechea soluție de disjungere a excepției de nelegalitate și trimitere a ei la contenciosul administrativ competent, chiar dacă nu asigura celeritatea, era mult mai potrivită, pentru că și specializarea magistraților, atâta câtă este, are rostul ei.

Alina Matei: Planuri de viitor, în afară de sănătate?

Dumitru Dobrev: Am două manuscrise, care zac în calculator de ceva vreme pe care aș vrea să le public. Pentru unul dintre ele am și încheiat un contract cu o editură și trebuie să dau bunul de tipar în august anul acesta. În rest, ce să zic, aș vrea să mă duc mai des la teatru, la câte concerte vreau eu la Festivalul Enescu, să mai ajung la festivalul de jazz de la Gărâna sau măcar să stau un week-end cu o carte în mână, fără să am restanțe din timpul săptămânii și fără telefonul mobil. În ultimii doi ani am stat foarte prost cu timpul liber.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Dumitru Dobrev: Când eram preparator în primul an și auzeam că i-a acceptat cuiva domnul Beligrădeanu un text spre publicare în revista ”Dreptul”, respectivul devenea un mic semizeu! Mai târziu a apărut Lista Română de Drept (LiRD) în care comentam câte o problemuță ivită în practica judiciară. Cititorii mai tineri ar trebui să profite de faptul că există această minunată ”agora” a internetului unde-și pot exersa spiritul critic și puterea de analiză, pot lansa și dezbate idei, pot face comentarii, pot posta adevărate studii cu aparatul critic de rigoare. Dacă a scris profesorul Ciobanu pe JURIDICE.ro, înseamnă că oricine are bastonul de mareșal în raniță. Asta pentru că din dezbaterea științifică și lupta de idei în mediul virtual au numai de câștigat nu doar membrii profesiilor juridice, dar și democrația și statul de drept!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Dumitru Dobrev: Și eu mulțumesc JURIDICE.ro pentru că mi-a dat posibilitatea să exprim unele din ideile pentru care ne batem cu armele profesiei în fiecare zi!


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.