Radu Rizoiu: Cât de reală e cartea funciară față de realitatea din teren
20.05.2017 | Andreea LUPU

Av. conf. univ. dr. Radu Rizoiu, Partner RIZOIU & POENARU, s-a referit, în cadrul dezbaterii O fata morgana a achiziției imobiliare: LIBER DE SARCINI, ediția 133, organizată de Societatea de Științe Juridice, la o situație ce evidențiază importanța realității din teren.
Radu Rizoiu: „Mie mi-a fost dat să văd o hotărâre când strângeam noi jurisprudență pe ipoteci, o hotărâre în care situația era următoarea: banca pusese ipotecă pe un teren și la un moment dat nu se rambursase creditul, dar asta se întâmplase relativ recent, la mai puțin de un an după acordarea creditului și constituirea ipotecii, ipoteca avea și clauză de extindere la ameliorațiuni și orice clădire care s-ar construi pe acel teren. La momentul la care s-a început executarea silită de către bancă, în momentul în care s-a dus executorul acolo, a observat că pe teren era o vilă cu 3 etaje cu piscină care nu apărea în niciun act, nu era înscrisă nici în cartea funciară, din speță nu reieșea dacă avea autorizație sau n-avea autorizație și litigiul s-a pornit, pentru că a existat o imposibilitate de executare, executorul spunea – domnule, eu am primit un act care îmi spune să execut un teren liber de construcții, așa fusese el ipotecat și am ajuns la fața locului și am găsit ditamai măgăoaia pe terenul respectiv, nu pot să o execut, trebuie întâi intabulată construcția în cartea funciară și abia după aceea pot eu trece la executare, asta apropo de cât de reală e cartea funciară față de realitatea din teren.”