Modificări privind Normele de aplicare a prevederilor privind sistemul unitar de pensii publice
10 mai 2017 | Cosmina SIMA
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 334 din data de 8 mai 2017 a fost publicată Hotărârea nr. 291/2017 pentru completarea art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011.
La art. 134 se adaugă următoarele alineate:
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), la recalcularea pensiilor, conform prevederilor art. 1691 din lege, se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, în vigoare la data de la care se cuvin drepturile recalculate, corespunzătoare fiecărei situaţii, respectiv:
a) stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la lege;
b) stagiile complete de cotizare prevăzute la art. 56 şi 57 din lege;
c) stagiile complete de cotizare prevăzute la art. 58 şi 59 din lege.
(9) Cererile de recalculare a pensiei, în condiţiile prevederilor art. 107 din lege, pentru persoanele care fac obiectul art. 1691, se soluţionează utilizând stagiile complete de cotizare prevăzute de lege la data depunerii cererii.
(10) De recalcularea pensiei potrivit prevederilor art. 1691 din lege beneficiază şi pensionarii de invaliditate ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi care, ulterior acestei date, nu au avut o schimbare a gradului de invaliditate sau trecere la pensie pentru limită de vârstă. La recalcularea pensiilor de invaliditate conform prevederilor art. 1691 din lege se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute la alin. (8), iar numărul de puncte aferent stagiului potenţial este cel acordat prin ultima decizie de stabilire/modificare a drepturilor de pensie.
(11) La recalcularea pensiilor de urmaş conform prevederilor art. 1691 din lege se aplică alin. (8) sau (10) în funcţie de categoria de pensie a susţinătorului decedat din care s-a stabilit pensia de urmaş.
(12) Prevederile art. 1691 din lege se aplică numai pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă, condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă valorificate la calculul drepturilor de pensie anterior datei de 1 ianuarie 2011.
(13) Prevederile alin. (8)-(10) şi (12) se aplică şi pentru persoanele în situaţia cărora, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, a unor hotărâri judecătoreşti definitive, puse în executare de casele teritoriale de pensii, la determinarea punctajului mediu anual, în baza căruia a fost calculat cuantumul pensiei, s-a utilizat un stagiu complet de cotizare mai mic decât cel prevăzut de legislaţia în vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie.
(14) Recalcularea drepturilor de pensie conform prevederilor art. 1691 din lege se efectuează din oficiu.
(15) Drepturile de pensie recalculate se plătesc astfel:
a) începând cu luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv;
b) începând cu luna noiembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv.
(16) În situaţia în care, anterior etapei de plată a drepturilor recalculate, prevăzută la alin. (15), sunt înregistrate la casele teritoriale de pensii cereri care fac obiectul art. 107 din lege, aplicarea prevederilor art. 1691 şi ale art. 107 din lege se efectuează în acelaşi timp, drepturile rezultate din calcul acordându-se conform reglementărilor în vigoare. Plata drepturilor cuvenite se face concomitent, prin excepţie de la termenele prevăzute la alin. (15).
(17) În situaţia în care, în urma aplicării prevederilor art. 1691 din lege, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menţin punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro