Secţiuni » Arii de practică » Business » Drept comercial
Drept comercial
ConferinţeCărţiProfesionişti

Biletul la ordin – titlu de garanție
10.05.2017 | Gabriel-Alin CONSTANTINESCU

Secţiuni: Drept civil, Drept comercial, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

1. Introducere

Poate biletul la ordin să fie emis cu titlu de garanție?

În dreptul românesc, legiuitorul nu definește noțiunea de bilet la ordin, ci doar afirmă că biletul la ordin este un titlu (art. 105 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin).

Plecând de la această afirmație („titlu”), biletul la ordin a cunoscut mai multe definiții.

Într-o opinie[1], biletul la ordin reprezintă titlul de credit în temeiul căruia o persoană numită emitent își asumă obligația de a plăti altei persoane numită beneficiar (sau la ordinul acesteia) o sumă de bani, la împlinirea scadenței.

După altă opinie[2], biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană, numită emitent ori subscriitor, se obligă să plătească o sumă de bani la scadență unei alte persoane, numită beneficiar, sau la ordinul[3] acesteia.

Considerând că titlurile de valoare, între care și biletul la ordin, sunt înscrisuri economice, cu importanță uneori pentru desfășurarea rapidă a anumitor operații juridice, majoritatea autorilor au spus că aceste titluri sunt întotdeauna acte juridice abstracte, fiind indiferentă cauza care le-a determinat[4]. De aceea, din moment ce nu este permisă analiza cauzei cu privire la formarea lor valabilă, cu atât mai puțin ar fi permis ca biletul la ordin sau orice alt titlu de valoare să fie emis în scopul de garantare a executării unui raport juridic obligațional[5], preexistent sau viitor.

Definițiile doctrinei sunt greșite, întrucât, pe de o parte, lasă impresia că înscrisul bilet la ordin ar da naștere unui raport obligațional și, pe de altă parte, ignoră importanța minoră a biletului la ordin, de a fi un înscris în contrapunere cu entitățile juridice pe care le atestă, și anume: promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată și efectul său juridic, respectiv raportul obligațional de plată a unei sume determinate.

În acest sens, articolul 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934 prevede că biletul la ordin cuprinde promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată, iar, în lipsa acestei mențiuni, art. 105 din același act normativ dispune că titlul nu va fi socotit bilet la ordin.

De aici rezultă că promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată este o entitate juridică care are propria autonomie și, de aceea, nu poate fi influențată de neregularitățile suportului său fizic, biletul la ordin; în schimb, biletul la ordin, ca titlu executoriu[6], este dependent de promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată (art. 105 din Legea nr. 58/1934). Ca urmare, promisiunea și efectul său pot fi dovedite și cu alte înscrisuri preconstituite decât biletul la ordin.

În alte cuvinte, promisiunea este principalul, iar biletul la ordin este accesoriul.

În raport cu acest cadru, motivul care îl determină pe emitentul biletului la ordin să promită plata unei sume determinate poate consta în garantarea executării unui raport juridic obligațional, preexistent sau viitor.

Această soluție este susținută de Codul civil, care prevede că toate actele juridice unilaterale, între care și promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată, tind spre o cauză sau un motiv ce le justifică existența (art. 1325 C. civ. coroborat cu art. 1235 C. civ.).

Pe cale de consecință, biletul la ordin, ca accesoriu al promisiunii, poate fi emis în scopul de garantare a executării unui raport juridic obligațional preexistent sau viitor. În altă ordine de idei, promisiunii necondiționate de plată a unei sume determinate și raportului de garanție născut din promisiune le este imprimat un caracter secundar și, ca atare, ele se sting, fără alte formalități, la data încetării, pe cale voluntară (plata voluntară, darea în plată, remiterea de datorie) sau involuntară (compensația legală), a raportului juridic garantat. În acest context, biletul la ordin, ca titlu executoriu, devine lipsit de efecte.

Această soluție legală a fost îmbrățișată de practica comercială după adoptarea noului Cod civil, prin simpla menționare a facturii în cuprinsul biletului la ordin (dată, număr, serie și suma de bani, fiind evidentă intenția de garantare a executării unui raport obligațional preexistent) și, ulterior, confirmată la instanța de apel[7].

Concluzia celor arătate este că biletul la ordin poate fi un titlu de garanție, dar rămâne și un titlu de valoare datorită naturii economice a raportului obligațional pe care îl constată, în concret plata unei sume de bani.

În rândurile următoare, vom dezvolta argumentele care întemeiază concluzia că biletul la ordin poate fi un titlu de garanție, acestea fiind: promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată, trăsătura sa de act cauzal și regimul juridic care i se aplică în reglementarea noului Cod civil și a Legii nr. 58/1934.

2. Vocabula promisiune

Ca noțiune, promisiunea este un angajament prin care cineva se obligă să facă ceva[8].

Întrucât dicţionarul explicativ al limbii române nu a distins, promisiunea poate fi un angajament unilateral, denumit promisiune unilaterală, sau, după caz, un angajament bilateral, denumit promisiune bilaterală.

Astfel, atât promisiunea unilaterală, cât și promisiunea bilaterală sunt izvoare de raporturi juridice obligaţionale.

Însă promisiunea unilaterală nu se identifică cu promisiunea bilaterală, chiar dacă ele sunt izvoare de raporturi juridice obligaționale.

Această delimitare se datorează modului diferit de formare, după cum indică adjectivele unilateral[9] și bilateral[10]. Pentru formarea promisiunii unilaterale este suficientă o singură manifestare de voinţă (de exemplu, promisiunea publică de recompensă, art. 1328 C. civ.), fapt care duce la calificarea promisiunii unilaterale drept act juridic unilateral, potrivit art. 1324 C. civ. („Este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de voință a autorului său”) și art. 1327 alin. (1) C. civ. așezat în capitolul „Actul juridic unilateral” („Promisiunea unilaterală făcută cu intenția de a se obliga independent de acceptare îl leagă numai pe autor”)[11]; în timp ce pentru formarea promisiunii bilaterale sunt necesare două manifestări de voinţa sub forma unei oferte urmată de acceptare (de exemplu, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, art. 1669 C. civ.), mecanism de formare ce califică promisiunea bilaterală drept act juridic bilateral.

Ca atare, promisiunea unilaterală (act juridic unilateral) nu se confundă cu promisiunea bilaterală intitulată „promisiune unilaterală de a contracta” și care este un act juridic bilateral.

3. Natura juridică a promisiunii necondiționate de a plăti o sumă determinată

Promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată este o promisiune unilaterală. Ea se formează prin simpla manifestare de voință a emitentului biletului la ordin și dă naștere unui raport juridic obligațional în mod independent de voința celui dintâi beneficiar (posesorul primar) sau survenit (posesorul ulterior).

În acest sens, legea nu condiționează formarea și eficacitatea promisiunii  necondiționate de a plăti o sumă determinată de întocmirea valabilă a biletului la ordin (concluzie desprinsă din tăcerea art. 104 și 105 din Legea nr. 58/1934, coroborate cu art. 1165, 1325 și 1327 C. civ.).

Cu atât mai puțin, dobândirea biletului la ordin de către posesorul primar sau, după caz, de către posesorii ulteriori, nu are consecințe juridice asupra promisiunii necondiționate de plată a unei sume determinate (concluzie desprinsă de asemenea din tăcerea art. 104 și 105 ale Legii nr. 58/1934, coroborate cu art. 1165, 1325 și 1327 C. civ.).

Altfel exprimat, nașterea raportului obligațional de plată a unei sume determinate este un efect direct al promisiunii necondiționate de a plăti o sumă determinată, iar voința posesorilor, manifestată la momentul dobândirii biletul la ordin, reprezintă un simplu act material care le procură o dovadă scrisă, iar atunci când biletul la ordin este valabil întocmit, un titlu executoriu.

Din aceste considerente, promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată (act juridic unilateral) și dobândirea biletului la ordin (act material) nu pot fi confundate cu oferta urmată de acceptare (act juridic bilateral).

Promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată este, deci, o promisiune unilaterală.

4. Cerința de a fi necondiţionată

Întrucât Legea nr. 58/1934 nu distinge între cele două sensuri ale adjectivului necondiţionat[12] (nesupus niciunei condiţii, fără rezerve), cerinţa promisiunii de a fi necondiţionată are, la rândul său, două înţelesuri.

Astfel, îndatorirea promitentului de plată a unei sume determinate nu poate fi subordonată unei condiţii (eveniment viitor şi nesigur) şi nici asumată sub rezerva unei contraprestaţii din partea posesorului care deţine biletul la ordin (art. 104 din Legea nr. 58/1934)[13].

De aceea, cerinţa promisiunii de a fi necondiţionată trebuie respectată în totalitate, iar nu parţial, sub sancţiunea nulităţii virtuale (art. 1253 C. civ., coroborat cu art. 104 din Legea nr. 58/1934).

Fiind independentă de orice condiție sau acțiune din partea posesorului ce deține biletul la ordin, promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată este, cu atât mai mult, o promisiune unilaterală.

5. Regimul juridic al promisiunii necondiţionate de a plăti o sumă determinată în reglementarea noului Cod civil

Sub marginala „Regimul juridic”, art. 1325 C. civ. reglementează că, dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.

Fiind un act juridic unilateral, promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată se află sub reglementarea art. 1325 C. civ. În acest sens sunt și prevederile art. 1327, așezat în capitolul „Actul unilateral ca izvor de obligații” și care stabilește dreptul comun pentru toate promisiunile unilaterale.

Față de acest regim juridic general al actelor juridice unilaterale, în temeiul art. 1325 C. civ. care trimite la toate dispozițiile legale privitoare la contracte, inclusiv normele juridice în materie de cauză, se desprinde concluzia că promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată este de la momentul formării sale un act juridic cauzal.

6. Regimul juridic al promisiunii necondiţionate de a plăti o sumă determinată în reglementarea Legii nr. 58/1934

Pe lângă Codul civil, promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă suportă și reglementarea Legii nr. 58/1934, urmând ca regulile speciale ale acestei legi să se aplice cu prioritate în raport cu regulile generale ale Codului civil (specialia generalibus derogant).

În acest sens, art. 106 din Legea nr. 58/1934 prevede că, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, biletul la ordin se completează cu dispoziţiile relative la cambie.

Prin art. 106 din Legea nr. 58/1934, promisiunea necondiționată de plată a unei sume determinate beneficiază de un regim juridic special.

Cu toate acestea, regulile speciale ale Legii nr. 58/1934 nu derogă de la regulile generale ale Codului civil în ceea ce privește trăsătura de act juridic cauzal, atribuită actelor juridice unilaterale în temeiul art. 1325 C. civ. coroborat cu art. 1235 C. civ.

Pe cale de consecință, promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată este un act juridic cauzal și în reglementarea specială a Legii nr. 58/1934.

7. Abstractizarea promisiunii necondiţionate de a plăti o sumă determinată în reglementarea art. 19 din Legea nr. 58/1934

De principiu, promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată este un act juridic cauzal (art. 1325 C. civ. coroborat cu art. 1235 C. civ.).

Promisiunea necondiţionată de plată a unei sume determinate poate dobândi, însă, un caracter abstract, trecând pe un plan secundar trăsătura sa de act cauzal.

În acest sens, art. 19 din Legea nr. 58/1934 prevede că persoanele împotriva cărora s-a pornit acţiune cambială nu pot opune posesorului excepţiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului. În virtutea art. 106 din Legea nr. 58/1934, dispozițiile speciale ale art. 19 din acelaşi act normativ se aplică şi biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.

Articolele 19 şi 106 din Legea nr. 58/1934 stabilesc condiţiile legale potrivit cărora promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată menţionată în biletul la ordin poate dobândi un caracter abstract: (i) pe de o parte, este necesar un element material ce constă în faptul dobândirii biletului la ordin de către un posesor ulterior şi (ii) pe de altă parte, un element subiectiv ce reflectă buna-credinţă a posesorului ulterior în aparenţa juridică creată de promitent şi posesorul primar prin emiterea biletului la ordin, iar, după caz, menţinută de promitent şi posesorul anterior al biletului la ordin.

În primul rând, persoana împotriva căreia se poate porni o acţiune cambială, potrivit art. 19 din Legea nr. 58/1934, este promitentul, autor al promisiunii necondiţionate de a plăti o sumă determinată şi, în acelaşi timp, debitor al raportului obligaţional de plată a unei sume de bani.

Promitentul, emitentul biletului la ordin, nu se confundă deci cu trăgătorul, emitent al cambiei, adică acel creditor care având, concomitent, şi calitatea de debitor în cadrul altui raport obligaţional faţă de o altă persoană, dă ordin sau mandat propriului său debitor, printr-un înscris, numit cambie, să plătească acelei persoane suma datorată, la scadenţa şi în locul arătat (art. 1 din Legea nr/ 58/1934).

În al doilea rând, persoana care poate porni o acţiune cambială împotriva promitentului, invocând dispozițiile speciale ale art. 19 din Legea nr. 58/1934, este posesorul ulterior[14] al biletului la ordin.

Posesorul primar nu poate porni o acţiune cambială împotriva promitentului invocând art. 19 din Legea nr. 58/1934, deoarece legea prevede că este necesară existenţa unui posesor anterior, ceea ce nu se întâmplă în cazul posesorului primar.

Soluţia este valabilă şi atunci când posesorul primar redobândeşte biletul la ordin de la un posesor ulterior, întrucât dispozițiile de favoare ale art. 19 din Legea nr. 58/1934 urmăresc ocrotirea posesorilor ulteriori străini de raporturile juridice dintre promitent şi posesorul primar, cel din urmă având cunoştinţă de realităţile sociale şi juridice care au dus la emiterea biletului la ordin.

Ca atare, principiul inopozabilităţii excepţiilor personale pe care le-ar putea formula promitentul împotriva posesorului primar are ca scop ocrotirea posesorilor ulteriori, terți de bună-credință, străini de relațiile sociale și juridice („raporturile personale”) care au dus la emiterea biletului la ordin. În lipsa acestui principiu, posesorii ulteriori de bună-credință ar putea suferi un prejudiciu, deși nu au nicio culpă.

Firește, buna-credință a posesorilor ulteriori încetează atunci când ei pot lua cunoștință în mod direct de aceste realități. De exemplu, biletul la ordin conține mențiunea că titlul este emis în scopul de garantare a executării unui raport juridic preexistent ori viitor sau această intenție de garantare rezultă în mod neîndoielnic dintr-o altă mențiune, precum indicarea unei facturi cu dată, număr, serie și suma datorată. În aceste condiții, posesorii ulteriori ai biletului la ordin devin posesori de rea-credință și, ca atare, ei nu vor mai putea invoca inopozabilitatea excepțiilor personale dintre promitent și posesorul primar, în temeiul art. 19 din Legea nr. 58/1934, astfel că posesorilor ulteriori de rea-credință le este opozabilă stingerea raportului de garanție născut din promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată menționată în biletul la ordin ca urmare a încetării raportului garantat, pe cale voluntară (plata voluntară, darea în plată, remiterea de datorie) sau involuntară (compensația legală).

În al treilea rând, excepțiile personale pe care promitentul le poate opune posesorului ulterior care a pornit o acţiune cambială, doctrina procesuală a reținut că acestea sunt apărări de fond, iar nu apărări procesuale[15].

Întrucât legea nu a distins, excepțiile personale se referă la încheierea[16], modificarea sau stingerea promisiunii necondiționate de plată a unei sume determinate (art. 19 din Legea nr. 58/1934).

În al patrulea rând, caraterul abstract al promisiunii are rolul de a neutraliza excepţiile personale rezultate din nașterea, modificarea sau stingerea promisiunii necondiționate de plată a unei sume determinate, pe care promitentul le invocă împotriva posesorului ulterior care a pornit acţiune cambială.

În acest sens, noţiunea de „abstract” este un adjectiv şi semnifică calitatea de a fi gândit în mod separat de înfăţişarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte, care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care exista în realitate[17].

Antonimul lui abstract este concret, iar nu cauzal, astfel încât clasificarea actelor juridice civile în acte cauzale și acte abstracte este greșită[18]. Corect ar fi fost ca, în funcție de criteriul cauzei, actele juridice să fie clasificate în acte cauzale și acte acauzale.

Nu în ultimul rând, caracterul abstract al promisiunii necondiţionate de a plăti o sumă determinată menţionată în biletul la ordin este variabil ca întindere, în funcţie de buna credinţă specifică posesorului ulterior al biletului la ordin. Până la dovada contrară, posesorul ulterior beneficiază de prezumţia deplină a bunei-credințe (nimeni nu poate fi prezumat a fi de rea-credinţă).

Concluzia celor arătate este că, în temeiul art. 19 coroborat cu art. 106 din Legea nr. 58/1934, promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată menționată în biletul la ordin capătă un caracter abstract, atunci când posesorul ulterior al biletului la ordin ce promovează acţiune cambială a dobândit titlul cu bună credinţă, fapt care întemeiază principiul inopozabilității excepțiilor personale dintre promitent și posesorul primar.

8. Limitele bunei-credinţe în reglementarea art. 19 din Legea nr. 58/1934

Limbajul utilizat de art. 19 din Legea nr. 58/1934 este unul vag (“… afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului”), ceea ce dă naştere unei incertitudini în privinţa limitelor bunei-credinţe specifice posesorului ulterior al biletului la ordin.

Din acest punct de vedere al unei incertitudini, art. 19 din Legea nr. 58/1934 este susceptibil de interpretări multiple.

Într-o primă interpretare, promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată nu capătă un caracter abstract, atunci când posesorul ulterior a dobândit biletul la ordin cu intenţia de a cauza o pagubă promitentului. Însă, această interpretare este contrazisă de conduita promitentului. În acest sens, intenţia posesorului ulterior de cauzare a unei pagube promitentului este acceptată, în prealabil, de către cel din urmă prin conduita proprie de introducere în circuitul civil a unui titlu de valoare, dobândire repetată a acestuia de către mai mulţi posesori şi, finalmente, satisfacerea creanţei creditorului cu producerea unei pagube în patrimoniul debitorului. Cu atât mai puțin, intenţiile secundare ale posesorului ulterior al biletului la ordin (de exemplu, provocarea unui faliment în persoana celui care a emis titlul de valoare) nu ar putea întemeia caracterul abstract al promisiunii.

Într-o a doua interpretare, fiind și cea corectă în acord cu textul art. 19 din Legea nr. 58/1934, promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată nu capătă un caracter abstract, atunci când posesorul ulterior a dobândit biletul la ordin având ştiinţă[19]/cunoștință de excepţiile personale ale promitentului privitoare la nașterea, modificarea sau stingerea promisiunii necondiționate de plată a unei sume determinate.

Rezultă deci că, în temeiul art. 19 din Legea nr. 58/1934, ştiinţa sau cunoaşterea este criteriul legal care stabilește limitele bunei-credinţe specifice posesorului ulterior al biletului la ordin şi, în acelaşi timp, limitele relei sale credinţe („… afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului”).

Legea înlătură, în acest caz, criteriul judiciar care stabilește limitele bunei-credinţe și, totodată, limitele relei-credinţe, anume îndoiala[20]: „Nu poate fi buna-credinţă acolo unde există culpa, oricât de uşoară ar fi aceasta. Buna-credinţă rezultă deci din convingerea loială unită cu lipsa de orice culpă şi trebuie să fie întreagă, adică lipsită de cea mai mică îndoială în momentul dobândirii bunului. Îndoiala exclude convingerea loială şi viciază astfel buna-credinţă. Aceasta impune ca imediat ce persoană are vreun motiv de a se îndoi despre regularitatea actului, de exemplu, cel referitor la legitimitatea proprietăţii înstrăinătorului, ca în cauza de faţă, să refuze a trata, sau să facă cercetări asupra problemei până va izbuti să îşi formeze o convingere fermă. Existenţa îndoielii relevă reaua-credință, pe când absența îndoielii relevă buna-credinţă”.

9. Abstractizarea promisiunii necondiţionate de a plăti o sumă determinată în reglementarea art. 63 din Legea nr. 58/1934

Potrivit art. 63 din Legea nr. 58/1934, în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiunile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiunilor art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art. 19 [alin. (1)]. Excepţiunile personale vor trebui să fie grabnica soluţiune şi întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă [alin. (2)]. Excepţiunile cambiale trebuiesc propuse la primul termen de înfăţişare [alin. (3)].

Așadar, promitentul se poate apăra, în cadrul unui proces cambial, pornit fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, invocând excepțiile de nulitatea titlului sau excepțiile personale rezultate din nașterea, modificarea ori stingerea promisiunii necondiționate de plată a unei sume determinate.

Această concluzie este valabilă fie că partea adversă este posesorul primar sau posesorul ulterior, cu mențiunea că, față de posesorul ulterior al biletului la ordin, excepțiile personale sunt supuse reglementării speciale a art. 19 din Legea nr. 58/1934.

În altă ordine de idei, excepțiile de nulitatea titlului nu pot suferi o abstractizare, întrucât ele se pot constata în mod direct, prin cercetarea biletului la ordin, atât de către posesorul primar, cât și de către posesorul ulterior.

În schimb, apărările de fond sau excepțiile personale rezultate din nașterea, modificarea sau stingerea promisiunii necondiționate de plată a unei sume determinate, pe care promitentul le poate ridica în apărarea sa, depind de atitudinea subiectivă a posesorului primar sau a posesorului ulterior.

În ceea ce îl privește pe posesorul ulterior, legiuitorul prevede în mod explicit că buna lui credință se raportează la criteriul legal al științei sau cunoașterii excepțiilor personale în legătură cu promisiunea de plată a unei sume de bani (art. 19 din Legea nr. 58/1934), astfel că simpla constatare a îndoielii nu-i poate dăuna.

În ceea ce îl privește pe posesorul primar, legiuitorul nu consacră o soluție legală, derogatorie de la dreptul comun. În tăcerea legii, buna-credință a posesorului primar se apreciază în raport de criteriul judiciar al îndoielii („Existenţa îndoielii relevă reaua-credință, pe când absența îndoielii relevă buna-credinţă”), aplicându-i-se deci regimul juridic mai aspru. Această soluție este firească, deoarece posesorul primar cunoaște sau poate cunoaște în mod direct, la momentul dobândirii titlului, realitățile sociale și juridice care întemeiază emiterea biletului la ordin.

În baza acestor argumente, trimiterea pe care art. 63 din Legea nr. 58/1934 o face la art. 19 din același act normativ reprezintă o delimitare clară între situația posesorului primar și cea a posesorul ulterior, cărora li se aplică un regim juridic diferit în ce privește buna lor credință la momentul dobândirii biletului la ordin și, mai departe, abstractizarea parțială sau totală a promisiunii necondiționate de plată a unei sume determinate.

Cu titlu de particularitate, apărările de fond sau excepțiile personale, ridicate în cadrul unui proces cambial, vor putea fi dovedite numai cu proba scrisă [art. 63 alin. (2) din Legea nr. 58/1934: „Excepţiunile personale vor trebui să fie grabnică soluţiune şi întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă”].

Din această perspectivă de limitare a excepțiilor personale la proba scrisă, rezultă că excepțiile personale privitoare la cauza promisiunii necondiționate de plată a unei sume determinate sunt, de asemenea, limitate la proba scrisă.

În mod evident, excepțiile de nulitatea titlului pot fi dovedite numai cu proba scrisă, adică însuși biletul la ordin.

10. Scopul promisiunii necondiționate de a plăti o sumă determinată – garantarea executării unui raport juridic obligațional preexistent sau viitor

Drepturile subiective şi îndatoririle juridice se înfăţişează individului sub formă de relaţii între persoane denumite raporturi juridice, spre deosebire de simplele relaţii sociale de coexistență care nu pun în discuţie drepturi subiective şi îndatoriri juridice.

După influența voinței umane, izvoarele raporturilor juridice au fost împărțite în evenimente sau fapte naturale și acțiuni sau fapte voluntare ale omului – săvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte juridice[21].

Întrucât sunt manifestări directe ale voinţei umane, acțiunile umane săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice, denumite pe scurt acte juridice, presupun o cauză (scop) ce urmează a fi atinsă.

Pentru a menține o anumită ordine și moralitate a raporturilor juridice, legiuitorul a intervenit și a decis că actele juridice trebuie să aibă un scop licit și moral (art. 1236 C. civ.). Dacă însă scopul este fals, imoral, ilicit sau lipsește, atunci actele juridice vor suporta sancțiunea nulității (art. 1238 C. civ.).

În raport cu acest cadru, scopul reprezintă un punct de reper pentru formarea valabilă a actelor juridice și poate fi trecut cu vederea numai în cazurile în care analiza scopului este ignorată, datorită caracterului abstract pe care actul juridic îl dobândește, în condiții speciale.

La polul opus, scopul este un punct de reper pentru eficacitatea actelor juridice. Această afirmaţie este întărită de actul juridic al cărui scop se compune din garantarea executării unui raport juridic obligațional preexistent sau viitor, denumit act de garanţie.

Având natura unui act juridic unilateral, promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată este un act juridic cauzal și, eventual, poate fi un act de garanție.

10.1. Eficacitatea actului de garanţie datorită atingerii scopului final

Dintr-o perspectivă individuală, scopul de garantare este scopul actului de garanţie. La atingerea acestui scop, actul de garanţie devine un act eficace.

Dintr-o perspectivă de ansamblu, scopul de garantare nu este exclusiv. În realitate, scopul de garantare este numai un scop mijloc pentru atingerea scopului final al actului de garanţie, anume stingerea unui raport juridic obligaţional preexistent sau viitor[22].

Întrucât scopul de garantare este un scop mijloc, adică un scop secundar care depinde de soarta scopului principal (accesorium sequitur principale), eficacitatea actului de garanţie se apreciază, prin urmare, în raport cu scopul final.

10.2. Stingerea actului de garanţie datorită atingerii scopului final

În sensul delimitării dintre scopul de garantare şi scopul final, nu doar actul de garanţie poate urmări acelaşi scop final (stingerea unui raport juridic obligaţional, preexistent sau viitor), ci, în paralel, această posibilitate o au şi alte acte juridice[23](plata voluntară, darea în plată, remiterea de datorie etc.).

Exclusivitatea scopului final, ca scop ultim al actului de garanţie, este deci absolută şi, de aici, plasarea scopului de garantare pe un plan secundar.

În raport cu acest cadru, actul de garanție și efectul său juridic (raportul de garanție) nu pot exista dincolo de scopul final, ci ele încetează la atingerea scopului final (stingerea unui raport juridic obligaţional, preexistent sau viitor).

Cu alte cuvinte, scopul imediat (scopul de garantare, care întemeiază raportul de garanție) nu se confundă cu scopul mediat (stingerea unui raport juridic obligaţional, preexistent sau viitor).

De exemplu, biletul la ordin conține mențiunea unei facturi cu dată, număr, serie și suma datorată, fiind evidentă intenția promitentului de garantare a executării unui raport juridic preexistent. Din examinarea cuprinsului titlului de valoare, orice persoană, posesor primar sau ulterior, își poate da seama că respectivul bilet la ordin atestă o promisiune necondiționată de plată a unei sume determinate și al cărei scop este garantarea executării unui raport juridic preexistent. În aceste condiții, stingerea raportului juridic preexistent (raportul garantat) conduce la încetarea raportului juridic obligațional născut din promisiunea menționată în biletul la ordin (raportul de garanție).

Dacă s-ar admite că actul de garanție și efectul său juridic pot exista dincolo de scopul final, atunci promitentul-garant ar suferi o daună materială fără un temei juridic și, totodată, o limitare neîntemeiată a libertății sale individuale[24].

Așadar, scopul de garantare este un scop mijloc în raport cu scopul final al actului de garanţie, astfel că actul de garanție (promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată) și efectul său juridic (raportul de garanție) încetează la atingerea scopului final (stingerea unui raport juridic obligaţional, preexistent sau viitor). În acest caz, avantajul juridic adus de înscrisul preconstituit bilet la ordin este calitatea sa de a fi titlu executoriu, conform art. 106 din Legea nr. 58/1934 cu trimitere la art. 61 din același act normativ.

10.3. Caducitatea actului de garanţie din cauza imposibilităţii de atingere a scopului final

În mod excepţional, actul de garanţie nu îşi poate atinge scopul final, dacă stingerea raportului juridic obligațional preexistent sau viitor nu se poate realiza.

Cu titlu de exemplu, actul juridic, care a dat naștere raportului juridic garantat, este desființat retroactiv. Sau actul proiectat, care trebuia să dea naștere raportului garantat, nu se mai încheie din cauza lipsei de interes sau altor cauze survenite (de exemplu, decesul persoanei fizice sau radierea persoanei juridice, îndatorate la încheierea actului intuitu personae).

În exemplele de mai sus, ar fi greşit să vorbim despre stingerea raportului juridic obligațional preexistent sau viitor, fiind în prezența unei imposibilități de stingere. De aici şi imposibilitatea de atingere a scopului final al actului de garanţie.

În aceste cazuri, actul de garanţie (promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată) devine caduc sau ineficace din cauza imposibilităţii de atingere a scopului final, imposibilitate care împiedică punerea în executare a raportului de garanţie.

11. Concluzii

Promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată este un act juridic unilateral și, datorită naturii sale, este și un act juridic cauzal (art. 1325 C. civ. coroborat cu art. 1235 C. civ.).

În acest sens, art. 106 din Legea nr. 58/1934 prevede că, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, biletul la ordin se completează cu dispoziţiile relative la cambie.

Prin art. 106 din Legea nr. 58/1934, promisiunea necondiționată de plată a unei sume determinate beneficiază de un regim juridic special.

Cu toate acestea, regulile speciale ale Legii nr. 58/1934 nu derogă de la regulile generale ale Codului civil în ceea ce privește trăsătura de act juridic cauzal, atribuită actelor juridice unilaterale în temeiul art. 1325 C. civ. coroborat cu art. 1235 C. civ.

Pe cale de consecință, promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată este un act juridic cauzal și în reglementarea specială a Legii nr. 58/1934.

Fiind permisă analiza scopului la momentul formării sale, promisiunea necondiționată de plată a unei sume determinate poate fi exprimată cu intenția de garantare a executării unui raport juridic obligațional preexistent sau viitor (art. 1325 C. civ., cu trimitere la art. 1235 C. civ.).

În acest caz, promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată este un act de garanție, iar avantajul juridic adus de înscrisul preconstituit bilet la ordin este calitatea sa de a fi titlu executoriu, conform art. 106 din Legea nr. 58/1934 cu trimitere la art. 61 din același act normativ.

Urmare a acestui fapt, promisiunea, ca act de garanție, și efectul său juridic, raportul de garanție, se sting la încetarea raportului juridic obligațional preexistent sau viitor, pe cale voluntară (plata voluntară, darea în plată, remiterea de datorie) sau involuntară (compensația legală), după principiul accesoriul urmează principalul.

Odată cu declanșarea procesului cambial, pornit fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, această stingere este opozabilă posesorului primar sau, după caz, posesorului ulterior dacă, pe de o parte, promitentul face dovada scrisă a promisiunii ca act de garanție şi, pe de altă parte, stingerea raportului de garanție este dovedită cu proba scrisă  (art. 63 din Legea nr. 58/1934)[25].

Or, în cazul contrar, posesorul primar sau, după caz, posesorul ulterior se vor apăra invocând inopozabilitatea apărărilor de fond sau excepțiilor personale ridicate de promitent în cadrul procesului cambial, în temeiul bunei lor credințe într-o aparență în drept, adică biletul la ordin în clipa dobândirii (art. 19 și 63 din Legea nr. 58/1934).

Promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată, fiind un act de garanție, devine, totuși, un act caduc, dacă stingerea raportului juridic obligațional preexistent sau viitor nu se poate realiza.

În concluzie, biletul la ordin, care atestă promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată, poate fi emis cu titlu de garanție, dar rămâne și un titlu de valoare datorită naturii economice a raportului obligațional pe care îl constată, în concret plata unei sume de bani.


[1] M. Costin în Dicționar de Drept civil, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980, p. 50.
[2] St. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, ediția a V-a,actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 692.
[3] Decizia nr. 306 din data de 09.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal: „În condiţiile în care emitentul nu dorea că biletul la ordin să fie ulterior girat, aceasta avea posibilitatea să se asigure în acest sens, prin consemnarea pe biletul la ordin a menţiunii „nu la ordin” [art. 13 alin. (2) din Legea nr. 58/1934]”.
[4] A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, București, 1980, p. 201; St. Cărpenaru, op. cit., p. 646; G. Boroi, C. Al. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ediția a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2012, București, p. 125. În sens contrar, D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Editura Științifică, București, 1969, p. 60: „Actele abstracte sînt expres prevăzute de lege. Asemenea acte, detașate de cauza lor, întîlnim în unele operații juridice «triunghiulare», cum sînt fidejusiunea, delegația și titlurile de valoare, în care obligația asumată de debitor își are cauza într-un raport juridic preexistent între debitor și o terță persoană (…) De regulă, creditorul nu cunoaște cauza care determină pe debitor să se oblige față de el, această cauză aflîndu-se într-un raport juridic anterior, existent între debitor și terț, raport de care creditorul este străin. Securitatea operațiilor juridice impune în aceste cazuri ca promitentul să nu poată opune creditorului de bună-credință excepțiile deduse din inexistența, falsitatea, ilicitatea ori imoralitatea cauzei obligației debitorului față de terț. În felul acesta obligația și actul dobîndesc un caracter abstract, în sensul că sînt detașate de cauză (…) Actele juridice separate de cauza lor în scopul ocrotirii terților străini de raportul juridic fundamental își pierd caracterul abstract ori de cîte ori acești terți au cunoscut cauza sau inexistența acesteia (…) În actele sus-amintite, caracterul abstract avînd menirea de a ocroti numai pe terții față de raportul juridic fundamental, nu poate fi invocat de părțile din acest raport în relațiile dintre ele (…) Actele abstracte fiind detașate de cauza lor și existînd juridicește independent de ea, absența, nerealitatea, ilicitatea și imoralitatea cauzei nu se răsfrîng asupra validității lor”.
[5] Pentru această concluzie cu privire la cambie, și aplicabilă prin asemănare biletului la ordin în temeiul art. 106 din Legea nr. 58/1934, St. Cărpenaru, op. cit., p. 662: „Clauza «valoare dată în garanție». O asemenea mențiune atestă faptul că titlul a fost dat în scopul garantării executării altei obligații. Deci, clauza arată cauza transmiterii titlului, dar nu are niciun efect asupra obligației cambiale”.
[6] Art. 106 din Legea nr. 58/1934 cu trimitere la art. 61 din același act normativ.
[7] Decizia nr. 3513 din 24.10.2016 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă.
[8] PROMISIÚNE, promisiuni, s. f. Angajament prin care cineva se obligă să facă ceva; făgăduială. [Pr.: -si-u-] – Din fr. promission.
[9] UNILATERÁL, -Ă, unilaterali, -e, adj. Care este îndreptat, situat într-o singură direcție.
[10] BILATERÁL, -Ă, bilaterali, -e, adj. Care are două părți (sau două laturi) opuse, simetrice.
[11] În lipsa intenției de a se obliga, cu limitarea libertății individuale apelând la justiția statală, promisiunea unilaterală nu poate fi considerată un act juridic, ci o simplă acțiune socială lipsită de semnificație juridică.
[12] NECONDIȚIONÁT, -Ă, necondiționați, -te, adj. Care se acceptă fără condiții, fără rezerve. [Pr.: -ți-o-] – Ne- + condiționat (după fr. inconditionné).
[13] Pentru amănunte, a se vedea St. Cărpenaru, op. cit., p. 651 și 693: „Cambia creează obligații necondiționale. Obligațiile cambiale nu pot fi subordonate unei condiții (eveniment viitor și nesigur) ori unei contraprestații din partea posesorului cambiei. Stipularea unei condiții are drept consecință subminarea siguranței circulației cambiei, întrucât afectează însăși existența obligației cambiale. De aceea, legea prevede nulitatea cambiei, în cazul în care ordinul de plată al trasului este condiționat”.
[14] Hotărârea nr. 3948 din data de 08.03.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București: „Deţinătorul unui bilet la ordin este socotit posesor legitim al acestuia dacă justifică dreptul său printr-o serie neîntreruptă de giruri, fiind prezumat, până la proba contrară drept titular al dreptului de creanţă şi proprietar al biletului la ordin. Petenta nu a făcut această dovadă, iar din cuprinsul titlului nu rezultă că acesta ar fi fost girat din nou, în favoarea petentei, aceasta nejustificând un şir neîntrerupt de giruri. Faţă de aceste considerente, instanţa a respins cererea de învestire a biletului la ordin ca neîntemeiată”.
[15] M. Tăbârcă, Excepțiile procesuale în procesul civil, editia a II-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 49-50, 54-75.
[16] În sensul de limitare a caracterului abstract numai la excepţiile personale deduse din încheierea actului juridic şi cauza acestuia, D. Cosma, op. cit., p. 59: „Dacă orice act juridic presupune existenţa unei cauze, nu înseamnă că nu pot fiinţa valabil acte separate de cauza lor. Din acest punct de vedere se face distincţie între actele cauzale şi actele abstracte. Cele dintîi sunt actele în care între consimţămînt şi cauză există o legătură indisolubilă în sensul că, dacă se dovedeşte inexistența ori falsitatea cauzei, ilicitatea sau imoralitatea ei, actul este lovit de nulitate. Validitatea actelor abstracte depinde în principiu numai de existenţa şi nevicierea consimţămîntului, chiar dacă s-ar dovedi că obligaţia sau actul respectiv s-au întemeiat pe o cauză inexistentă ori falsă, ilicită sau imorală”.
[17] DEX.
[18] Pentru clasificarea actelor juridice în acte cauzale și acte abstracte, a se vedea D. Cosma, op. cit., p. 59;  A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit., p. 201; G. Boroi, C. Al. Anghelescu, op. cit., p. 125.
[19] ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I. 1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie.
[20] A se vedea decizia nr. 2096/2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, reprodusă în Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale (vânzarea-cumpărarea și schimbul), vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 77-78.
[21] D. Cosma, op. cit., p. 6-7.
[22] De exemplu, fideiusiunea constituită pentru datoriile viitoare [art. 2288 alin. (3) C. civ.].
[23] Pentru o enumerare exemplificativă a cauzelor voluntare sau involuntare de stingere a obligației, a se citi art. 1615 C. civ.
[24] D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, vol. III, Ed. Tipografia Curţii Regale, Bucureşti, 1926, p. 5: „Libertatea, adecă facultatea naturală de a face ceea ce-i place, este starea normală a omului. De câteori, contrar plecărei sale fireşti, el îşi interzice un fapt sau se supune îndeplinirei unui act, el se obligă, adecă: pune o piedecă libertăței sale”.
[25] Pentru detalii, a se vedea decizia nr. 3513 din data de 24.10.2016 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă.


Avocat Alin Constantinescu
MITU & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti