Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Infracţiune împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene
11.05.2017 | Cosmina SIMA

Secţiuni: Drept penal, Dreptul Uniunii Europene, Jurisprudența ÎCCJ, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Cosmina Sima

Cosmina Sima

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că fapta proprietarului unui teren de a depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură o cerere de acordare a subvenţiilor din fonduri europene, care cuprinde declaraţia falsă că utilizează suprafaţa de teren pentru care a solicitat subvenţiile – suprafaţă de teren folosită, în realitate, de o altă persoană -, în condiţiile în care numai proprietarul care exploatează terenul poate beneficia conform legii de subvenţii din fonduri europene, fapta având ca rezultat obţinerea pe nedrept a subvenţiilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. (Decizia nr. 303/A din 2 octombrie 2014 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene)

Cosmina Sima

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti