Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Avocaţii din Baroul Bucureşti, Baroul Ilfov şi Baroul Dolj beneficiază de 40% reducere. UNBR încurajează extinderea la nivelul tuturor barourilor. Executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM beneficiază de 20% reducere.
11 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Regularizarea cererilor

11 mai 2017 | Claudiu-Octavian ULICI

Aproximativ vreme de un termen general de prescripție, de 3 ani, a trecut de la intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, botezat și NCPC. Mai bine îl prescurtam simplu ca pe vremurile mai bune, anterioare ”potopului„ legislativ, C. Pr. Civ. sau CPC, iar codul abrogat C. Pr. Civ. – abrogat sau CPC 1865, căci în alt fel chiar abrevierea pare a conține întrânsa o negație, da mă rog asta pare a fi fost și opinia oficială.

Instituțiile juridice sunt în mare parte asemănătoare în cele două coduri, dar au fost introduse și unele noi, cum ar fi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau contestația privind tergiversarea procesului, care mă rog, prin chiar ea îl poate tergiversa. Termenele sunt nițel schimbate și mai ales iese în evidență ”regularizarea cererilor” – art. 200 CPC. Aici, justițiabilul este obligat a se ține strâns de mână cu avocatul său, de parcă ar fi doi necunoscuți așezați alăturat într-un montagne-rousse, ambii se uită apoi unul spre celălalt, rușinați că se găsesc aici și apoi spre pământul care parcă cade pe ei cu viteză. Ei speră ca rugăciunile înălțate cu atâta asiduitate către Autoritate, să-și primească ecoul binemeritat.

Sub forma unui banc, desigur, se zicea că Prof. Ciobanu, participant la elaborarea proiectului legislativ al NCPC, ar fi spus într-un mediu mai familial că de cât s-a plătit, atâta s-a făcut, adică pe undeva ar fi fost puțin remunerat și atunci munca sa a fost pe măsură.

Pentru corecta aplicare a art. 200 CPC, atunci când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197 CPC, bifezi lipsurile cererii conform punctelor de acolo și poți solicita completarea cererii cu acestea, în termen de cel mult 10 zile, sub sancțiunea anulării.

Acum, art. 194 CPC stabilește cuprinsul cererii de chemare în judecată, cu o mulțime de date ce ar părea lipsite de orice valoare juridică sau greu de obținut, cum ar fi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare. Cu toate acestea, ele se indică în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant, prin urmare ar fi necesară o simplă mențiune a necunoașterii acestor date, dar în practică, speriat de impresia ce ar putea fi creată asupra cererii sale, reclamantul sau avocatul său, fac diverse artificii pentru a le afla.   Pe urmă, art. 195 CPC stabilește limpede numărul de exemplare, art. 196 ,nulitatea cererii, art. 197, timbrarea, și toate acestea nu ridică niciun fel de probleme.

Cu toate acestea stabilirea a chiar cadrului procesual poate fi extrem de dificilă în numeroase cazuri și ea implică preexistența unor certificate de moștenitor, chestiune care ar trebui să fie permisă prin suspendarea procesului până la obținerea acestora, sau posibilitatea de modificare a cererilor ulterior primului termen de judecată la care părțile legal citate pot pune concluzii. Pentru persoanele decedate, rămase înscrise în cărțile funciară, este dificil de identificat de către persoana reclamantului ultimul domiciliu sau data calendaristică a decesului ori numele și domiciliile potențialilor moștenitori, demersurile către evidența persoanelor sau camera notarilor publici fiind așezate într-un cerc vicios.

Apoi, în schimbul taxei de timbru, definită de lege ca plată a serviciului public de justiție, grefierul de ședință sau grefierul desemnat de instanță trebuie să aibă posibilitatea de a face identificările necesare în registrele oficiale. În alt fel, justițiabilul va fi obligat la plăti un ”spectacol de justiție” pe care nici măcar nu și-l dorește și, conform Ordonanței de urgență privind taxele judiciare de timbru (nr. 80 din 2013), nu sunt bani puțini.

Justițiabilul se găsește astfel prosternat în fața autorității și se poate târî în genunchi de la Ana la Caiafa și înapoi numărând până la infinit de două ori. E mai simplu să anulezi cererea dacă toate documentele de care crezi că e nevoie nu au ajuns pe masa ta. Dar ceea ce crezi trebui să rezulte în urma unei dezbateri în care care vei audia detașat susținerile părților și vei putea dispune anumite măsuri sau chiar citarea prin publicitate.

Mai spun cu jumătate de gură să nu îmi sară lumea juridică în cap și, aoleu, sunt destui care ar face-o: ”Precedentul judiciar este obligatoriu, adică se poate lua o soluția contrară lui dacă se observă o mai bună aplicare a legii în cazul pendinte”. Dacă ar fi așa, atunci demersul făcut de un coleg avocat îmi va profita oarecum și mie, iar totul va fi mai simplu, căci măcar nu va trebui să o iau mereu și mereu de la capăt cu mecanismul legislativ.

Exemplu concret, prin 2008 introduc o acțiune de partaj între clientul meu, persoană juridică, și un număr considerabil de pârâți înscriși în cartea funciară. Procedura a fost viciată de fiecare dată, cererile anulate și taxele de timbru au crescut considerabil. Parte din pârâți au plecat din țară și nimeni nu mai știa nimic de ei, parte au decedat și nu se cunosc moștenitorii. După 4 proceduri deschise, din care două cu taxa plătită la valoare (5%) și evident restituită numai pe jumătate în urma anulării cererii, încerc una nouă, că doar nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Adresez din nou cereri către Primăria Municipiului, Evidența Persoanelor și Camera Notarilor, de unde iar primesc răspunsul că au nevoie de date suplimentare, atac din nou anularea cererii la instanța superioară. Nimic nou, dar totul degaja perseverență.

În cele din urmă, pun concluzii de repunere pe rol a celei de a 5-a proceduri în 2017. Cu roba încheiată până la ultimul nasture, cad la pământ în genunchi și, ascuns în spatele unei singure bârne din cele două care susține bara de la care pledez cazul clientului, îmi scot ochii din orbite și încerc să îmi opresc lacrima care stă să iasă din colțul ochiului înroșit, ascultând verdictul. Au fost 5 cuvinte, incluzând conjuncțiile ce le leagă în expresie: ”Cererea se repune pe rol!”. Atunci, pe moment, nici măcar nu am știut dacă pot răsufla ușurat sau dacă mai are rost să o fac, fug să dau vestea clientului și în urma mea, din pricina vitezei, rămâne numai un flash pe holurile tribunalului. Ce am avut, ce am pierdut și ce am câștigat?

Nu acuz pe nimeni de nimic și mai ales persoanele implicate în procedură, pe care, de altfel, le consider bine pregătite profesional și de bună-credință. Observ numai acum la final că, dacă ceva se întâmplă în mod regulat și chestiunea nu ține numai de rațiune, ci să zicem de o plăcere carnală sau, de ce nu, chiar de una intelectuală absconsă, atunci acel ceva, într-un limbaj popular îndeobște acceptat prin Ardeal, se numește pe bună dreptate ”regularizare”.

Avocat dr. Claudiu-Octavian Ulici


Aflaţi mai mult despre , , ,

Au fost scrise până acum 11 de comentarii cu privire la articolul “Regularizarea cererilor”

  1. Gheorghe-Liviu ZIDARU spune:

    Stimate domnule avocat, sunt sigur ca ati intentionat sa fie doar un banc, dar pentru cei mai putin cunoscatori simt nevoia sa fac o rectificare:
    Domnul profesor Viorel Ciobanu a muncit enorm de mult la Codul de procedura civila, pe care de altfel l-a si pregatit prin Tratatul sau teoretic si practic de procedura civila si prin numeroase alte lucrari si luari de pozitie. A muncit un numar mare de ani, cu intreaga dedicare de care era in stare si, mai ales, cu responsabilitate si intelepciune, alaturi de o echipa foarte buna, alcatuita din profesori, judecatori, avocati (oricine are curiozitatea poate gasi componenta comisiei initiale, de elaborare a Codului). A rezultat un act normativ foarte echilibrat ca structura, conceptie, solutii de ansamblu si zic eu ca si de detaliu.
    Revenind la profesorul Ciobanu, cu ocazia elaborarii proiectului Legii de punere in aplicare a Codului, a participat la toate intalnirile comisiei desi – printr-o stangacie regretabila a Ministerului de Justitie – nu a fost desemnat din oficiu membru al acesteia, ci s-a facut un fel de selectie publica, pe baza de candidaturi. Profesorul nu a vrut sa mai depuna hartii, dar a participat la toate intalnirile si le-a coordonat, fara a fi platit pentru aceasta activitate, iar comisia a putut beneficia de cunostintele si de autoritatea sa. Sper ca acest exemplu este elocvent pentru a ilustra ca profesorul Ciobanu nu avea in vedere castigul material!
    Totodata, micile presupuse inadvertente in aplicarea Codului – zic presupuse pentru ca singurul exemplu oferit priveste un dosar din 2008, supus vechiului Cod – nu echivaleaza de plano cu deficiente ale actului normativ. Asemenea deficiente exista, dar cred ca suntem mai castigati daca le dezbatem in liniste si intr-o maniera stiintifica.

    • Ministerul Justiției a făcut o selecție pe bază de candidaturi și la selecție nu s-a înscris Profesorul, și deși nu s-a înscris, totuși i s-a permis să participe?
      În temeiul cărei dispoziții de drept? Că știm că orice instituție trebuie să acționeze în temeiul unei norme de drept.
      Și, de asemenea, de ce s-a mai făcut selecția și callul dacă apoi Profesorul care nu și-a depus dosarul a putut participa, ba chiar coordona întreaga comisie?
      Au mai dorit și alții să participe fără să depună anterior dosarul? Li s-a permis?
      Nu înțeleg.

      Mulțumesc anticipat,

      • Amelia FARMATHY spune:

        Cred că dnul. Zidaru, ieşindu-şi din „săritele ştiinţifice”, cum am zis deunăzi, a „dat din casa codurilor”, mai mult decât, poate, ar fi fost oportun şi, în mod cert, fără să vrea. Domnia sa dorea, cred, să sublinieze ceva pozitiv, şi anume că dnul. Profesor a făcut muncă fără a aştepta vreo plată, precum şi faptul că Profesorului i s-a părut, probabil, deplasat să stea să depună nu ştiu ce dosărele de candidatură, ca şi când i-ar mai fi fost necesară pentru garnisirea vreunui CV, din acela… în perpetuă construcţie.
        Adică, i-a fost, cum zice românul, lehamite de atâta birocraţie.

        Acum, că a participat Profesorul, cu sau fără mai ştiu eu ce dosărele de candidatură, e irelevant, după mintea mea, e ca şi cum, schimbând subiectul, i-ai cere să depună dosarul, spre exemplu,într-o comisie ce realizează ceva în materie de fizică, unui deţinător al Nobelului pentru fizică.

        Există oameni care, după zeci de ani de dedicare ştiinţifică reală, fără aspiraţii ariviste, nu (mai) au nevoie… de dosar, unii sunt încă printre noi, alţii au plecat la Domnul…, tot fără dosar, iar ei sunt primii care ştiu că nu au nevoie, refuzând ceea ce, la un moment dat, poate părea de-a dreptul umilitor.

        Pentru aceşti profesionişti se cuvine o invitaţie de participare la ceea ce se pricep ei cel mai bine…, nu cerinţa dosarului sau mai ştiu eu ce forme de birocraţie, căci nu îi luăm de pe „stradă”, Doamne iartă-mă.

        Astăzi, dacă spui Ciobanu, Boroi, Stanciu Cărpenaru, Volonciu, Mitrache şi mulţi alţi profesori ce lipsesc doar din eliptica mea enumerare, toţi profesori creaţi prin propria lor muncă şi dedicare (cum spuneam, fără preocupări arivistice ce sar strident în ochi), iar nu „făcuţi” la apelul lacom al gradelor universitare, te gândeşti să scoţi pălăria, chiar şi dacă nu o ai pe cap, tot dai să duci mâna într-acolo…, nu să le ceri dosare de candidaturi.

        Cu aceşti Profesionişti poţi – greu şi doar argumentat – să nu fii de acord cu anumite interpretări sau soluţii legislative, dar nu poţi să le ceri să-şi facă… dosare de candidatură.

        Poate greşesc gândind aşa, dar mie mi-ar fi realmente jenă să le cer să depună… candidaturi.

        • Gheorghe-Liviu ZIDARU spune:

          Doamna judecator Farmathy a pus punctul pe i. Aproape ca nu mai am nimic de adaugat. Poate doar faptul ca Ministerul a invitat, informal, pe langa comisia desemnata pentru legea de punere in aplicare si pe membrii comisiei initiale, de elaborare a Codului. Dintre acestia, Profesorul Ciobanu a avut si bunavointa sa vina la fiecare sedinta. In felul acesta a facut o favoare legiuitorului, ca sa spun asa, si nu a ocolit nicio procedura legala.

          • Deci formalul se combina cu informalul.
            A existat initial o Comisie.
            Apoi s-a facut o alta. Pe baza de dosar.
            Totusi, si in cadrul celei de-a doua Comisii, au participat – informal si la invitatie – si membrii din prima Comisie.
            Procedura s-a respectat. Doar s-a adaugat la ea, pe parcurs, si astfel, informal, s-a modificat componenta Comisiei.

            Acum cred ca am inteles, multumesc mult.

      • Doamna judecător,

        Dacă cuiva îi e jenă de o procedură, o contestă pe căi legale.
        Dar nu o nerespectă.

        • Andrei SĂVESCU spune:

          După părerea mea, nu este bine să fie nevoie de astfel de proceduri în astfel de cazuri… Iar dacă totuși este nevoie de astfel de procedură, păcatul este al celui care organizează, nu al celui care o „nerespectă”…

        • Amelia FARMATHY spune:

          Iertaţi-mă, dar nu am înţeles partea dinc are citez „dar nu o nerespectă”.
          Poate îmi scapă subtilitatea.
          În fine, asta ar mai lipsi, să se apuce marii profesori – cei al căror CV le este propriul nume – de… contestat.
          Dvs. cereaţi informaţii, detalii de natură birocratică dnului. Zidaru, total irelevante, după umila mea părere, iar eu am spus că, la concurs cu competenţa dovedită, birocraţia e stupidă şi… mică, mică de tot.
          Birocraţia înseamnă a rămâne, asumat, în spatele biroului, a fi Profesor înseamnă să rămâi la înălţimea catedrei şi, în plus, la un moment dat, să ţi se ofere „privilegiul” de a lăsa birocraţia un pic la o parte când scopul (cum era cazul Codului în discuţie) depăşeşte orizontul birocratic.
          Catedra nu e birou (dvs., din calitatea de cadru universitar, înţelegeţi asta mai bine decât mine care, apropo, de ce să nu o recunosc, stau în spatele unui birou, când nu sunt în sala de şedinţă:))))), iar oferirea ajutorului (cum am înţeles eu relatarea dnului. Zidaru), în sine, nu e adepta… formularului sau a procedurii, dar, poate, cine ştie, o să vedem şi vreun formular de completat pentru „ajutor benevol”, cu menţiunea: „Aduc 30, 40 sau mai mulţi ani de experienţă – mentorat şi studiu. Sperăm să se califice”.

          Vă salut cu respect! ( Aceasta nu face parte din ipoteticul formular, e partea finală a unei discuţii care nu cred că ajunge la o concluzie comună, pentru că palierele de abordare sunt diferite, dvs.cu procedurile eu… în afara lor, cel puţin în privinţa acestui subiect).

          • Dvs ați spus:

            „Acum, că a participat Profesorul, cu sau fără mai ştiu eu ce dosărele de candidatură”

            iar eu din comentariul prim al domnului judecator am inteles ca trebuia sa se depuna un dosar, dar „Profesorul nu a vrut să depună hârtii”.

            Am tras concluzia că nu s-a respectat procedura.
            Dar, apoi, aflarăm însă că procedura inițială s-a respectat, dar după, informal, s-au invitat și membrii Comisiei inițiale.

            Ca atare, în acest caz, procedura a fost respectată, dar după s-a modificat – pe cale informală – componența Comisiei selectate pe bază de dosar (de procedură).

            În ceea ce privește birocrația sufocantă și așteptările mele ca atunci când nu-ți convine o procedură, să o contești, deși ești profesor de drept, tot ce vă pot spune este că în străinătate, marii profesori de drept contestă proceduri, chiar pe rolul Tribunalului Uniunii Europene. Și câștigă, înlăturând astfel birocrația sufocantă.

            Nu știu de ce considerați că un mare profesor de drept în România nu ar trebui să se apuce să conteste proceduri cu care nu e de acord. Ar avea totuși locus standi plus șansa de a-și impune punctul de vedere în contra autorității. Ce să fie mai frumos de atât?

            Vă salut, și vă mulțumesc pentru dialog

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Se spune, se zice…, cam vag şi, mai ales, imposibil de verificat, aceasta legat de ceea ce se presupune că ar fi zis un confrate al dvs., domnule avocat, totodată un foarte bun profesor de drept, din păcate plecat la cele veşnice şi impasibil la ceea ce se relatează în numele său.
    De altfel, dacă ar fi spus cele relatate de dvs, nu s-ar confirma decât că a fost nu doar un foarte bun profesionist, ci şi un om de spirit.
    Pe mine m-a făcut să zâmbesc, pe antecomentator l-a scos, în mod evident, din săritele ştiinţifice.
    Eu, cum din acestea nu am, citind cele ipotetic rostite, mi l-am amintit pe Profesor, când uşor şugubăţ, când serios, dar niciodată mortificat.
    Cei mai tineri colegi ai săi,probabil, ar trebui să se gândească mai des la Omul care a fost, apoi, de la un anumit moment al existenţei sale, şi Profesor.
    Şi să se… relaxeze.

    Acum, revenind la 200, nu înţeleg de ce atât de grea completarea cererii de chemare în judecată cu toate datele – mă feresc de termenul ce începe cu R, mi se pare unul pretenţios în aparenţă, stupid în esenţă – sau inserarea precizării „nu cunosc datele referitoare la CUI, EMAIL etc.”.

    Soluţia aceasta a venit ca o modalitate de scoatere de pe rol, într-o manieră mai puţin costisitoare (justiţia rămâne un serviciu public, în care intră banii cetăţenilor, iar ei nu trebuie să cheltuie pe „fiţuici” din care nu se înţelege nimic) a numeroase cereri informe, din care nu pricepi mare lucru, nici măcar în ceea ce priveşte identitatea părţilor.

    După părerea mea, era chiar loc de mai „rău”, ca să ajungem în sec. XXI, în sensul impunerii unei anumite structuri a cererii, a unui număr maxim de pagini, a obligativităţii tehnoredactării cererii, a folosirii numai a anumitor caractere_ doar negru pe alb, fără subtonuri, umbre şi fără diversificarea „paletei coloristice”, după cum îi trece prin cap utilizatorului word – a excluderii nenumăratelor sublinieri, îngroşări (să vedeţi cum arată îngroşările cu pixul, o minunăţie) a căror unică şi necunoscută urmare constă în distragerea atenţiei de la ceea ce ar fi necesar să se reţină, şi anume de la conţinut şi altele asemenea.

    Desigur că acest Cod mi se pare cam prea detaliat, însă nu e prost structurat, dimpotrivă are logică şi, aş zice, cursivitate şi mai are o mare calitate: nu e perfect.

    Perfecţiunea împiedică, temporizează progresul care presupune schimbare, iar schimbarea înseamnă că ceva nu e aşa cum ar trebui să fie şi necesită niscaiva retuşuri.
    Ultima lui problemă ar fi art. 200, sincer acum.

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.