BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

Exercitarea funcției de judecată de către judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății. Constituționalitate

15.05.2017 | Bogdan GUBICI
Abonare newsletter
Bogdan Gubici

Bogdan Gubici

În Monitorul Oficial al României nr. 294 din data de 26 aprilie 2017 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 31 din 19 ianuarie 2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Claudia Hosu într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Sălaj – Secția penală.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: ” (7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită funcția de judecată în cauză.”

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, a statuat că posibilitatea judecătorului de cameră preliminară (…), de a exercita, potrivit art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, și funcția de judecată în cauză este constituțională, deoarece este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei.

De altfel, o soluție contrară celei criticate de autorul excepției ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcției de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea – esențială în buna administrare a cauzei – de a aprecia el însuși asupra legalității urmăririi penale și administrării probelor și de a decide asupra întregului material probator pe care își va întemeia soluția. Așa fiind, simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45).

De asemenea, prin Decizia nr. 353 din 7 mai 2015, paragraful 14, Curtea a mai constatat că nu poate fi pus semnul egalității între judecătorul de cameră preliminară învestit cu verificarea aspectelor ce țin de obiectul procedurii camerei, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, și judecătorul de cameră preliminară competent să se pronunțe asupra soluțiilor de clasare ori de renunțare la urmărire penală dispuse de procuror, deoarece, spre deosebire de procedura prevăzută de art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, unde acuzația în materie penală a fost realizată deja, în cazul plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite și funcția de judecată pe fond, întrucât caracterul sui generis al încheierii pronunțate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcției de urmărire penală.

Astfel, Curtea decide: – Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispozițiile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale.

Bogdan Gubici

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week