Cosmina Sima
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că procurorul nu este un prepus al instituţiei unde este încadrat, aşa după cum rezultă în mod expres din prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 potrivit cu care „în soluţiile dispuse procurorul este independent, în condiţiile legii”, astfel încât, în absenţa unui raport de subordonare în sensul prevăzut de art. 1000 alin. (3) vechiul Cod civil (art. 1349 noul Cod civil), nu se poate reţine legitimarea procesuală pasivă a Parchetului în cadrul căruia funcționează acesta. Exercitarea atribuţiilor specifice cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă reprezintă o abatere disciplinară prevăzută la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Constituţie, competenţa de a se pronunţa în domeniul răspunderii disciplinare a procurorilor şi de a identifica în concret existenţa unei erori judiciare în alte cauze decât cele penale revine în exclusivitate Consiliului Superior al Magistraturii care, în astfel de situaţii, îndeplineşte rol de instanţă de judecată. Prin urmare, instanţa de judecată învestită cu acţiunea în repararea prejudiciului nu poate cerceta în cadrul acţiunii în răspundere civilă delictuală prevăzute de art. 998-999 vechiul Cod civil (art. 1349 noul Cod civil) activitatea desfăşurată de procuror în legătură cu urmărirea penală, întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a autorului reclamanţilor, în considerarea dispoziţiilor legale speciale mai sus reţinute. (Decizia nr. 1911 din 15 noiembrie 2016 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală)
Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează SmartBill
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.